Categorii

Mesajul Sfântului Părinte adresat directorului general al FAO cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentaţiei 2018

Către prof. José Graziano da Silva

Director general al FAO

Preastimate domnule,

1. Celebrarea anuală a Zilei Mondiale a Alimentaţiei pune în prim plan în actualitatea internaţională necesităţile, neliniştile şi speranţele de milioane de persoane cărora le lipseşte pâinea cea de toate zilele. Sunt tot mai mulţi cei care, din păcate, fac parte din acel număr uriaş de fiinţe umane care nu au nimic, sau aproape nimic, de mâncat. Ar trebui să fie contrariul şi, totuşi, statisticile recente sunt de o claritate descumpănitoare în a arăta cum solidaritatea internaţională pare să se răcească. Şi, în timp ce solidaritatea se micşorează, astăzi toţi suntem conştienţi de faptul că soluţiile tehnice şi proiectele, inclusiv cele mai elaborate, nu sunt în măsură să facă faţă tristeţii şi amărăciunii celor care suferă pentru că nu se pot hrăni în mod suficient şi sănătos.

Tema pe care o tratăm anul acesta: „Acţiunile noastre sunt viitorul nostru. O lume la Foame Zero pentru 2030 este posibilă”, devine o chemare urgentă la responsabilitate a tuturor actorilor care împărtăşesc obiectivele Agendei 2030 pentru Dezvoltare Sustenabilă, un apel puternic de a ieşi din toropeala care adesea ne paralizează şi ne inhibă. Aceasta nu poate să fie pur şi simplu o Zi în plus, în care ne mulţumim să adunăm informaţii sau să satisfacem curiozitatea noastră. Trebuie „să conştientizăm cu durere, a îndrăzni să transformăm în suferinţă personală ceea ce se întâmplă lumii şi astfel a recunoaşte care este contribuţia pe care o poate aduce fiecare” (Enciclica Laudato si’, 19). Prin urmare, toţi suntem invitaţi, în special FAO, statele sale membre, organismele şi instituţiile naţionale şi internaţionale, precum şi societatea civilă şi fiecare persoană de bunăvoinţă, să dublăm eforturile noastre pentru ca nimănui să nu-i lipsească hrana necesară, în cantitate şi calitate.

2. Săracii aşteaptă de la noi un ajutor eficace care să-i scoată din suferinţa lor, nu numai propuneri sau întâlniri care, după ce au studiat în detaliu cauzele mizeriei lor, avem ca unic rezultat celebrarea de evenimente solemne, angajamente care nu ajung niciodată să se concretizeze sau publicaţii pompoase destinate să îngroaşe cataloagele bibliotecilor. În acest secol al XXI-lea, care a înregistrat paşi înainte importanţi în domeniul tehnicii, ştiinţei, comunicaţiilor şi infrastructurilor, ar trebui să ne înroşim pentru că n-am obţinut aceleaşi progrese în umanitate şi solidaritate, aşa încât să satisfacă necesităţile primare ale celor mai dezavantajaţi. Nici nu putem rămâne liniştiţi pentru că am făcut faţă urgenţelor şi situaţiilor disperate ale nevoiaşilor. Toţi suntem chemaţi să mergem mai departe. Putem şi trebuie să facem mai bine cu persoanele dezavantajate. De aceea trebuie trecut la acţiune, în aşa fel încât să dispară total flagelul foamei. Şi asta cere politici de cooperare la dezvoltare care, aşa cum indică Agenda 2030, să fie orientate spre necesităţile concrete ale celor lipsiţi. Este necesară şi o atenţie deosebită faţă de nivelurile de producţie agricolă, faţă de accesul la piaţă al produselor alimentare, faţă de participarea la iniţiative şi la acţiuni şi, mai ales, trebuie recunoscut că, în momentul luării deciziilor, ţările au demnitate egală. În acelaşi timp este indispensabil să se înţeleagă că, atunci când este vorba de a înfrunta în mod eficient cauzele foamei, nu vor declaraţiile solemne de a extirpa definitiv acest flagel. Lupta împotriva foamei reclamă în mod imperios o finanţare generoasă, abolirea barierelor comerciale şi, mai ales, creşterea rezistenţei în faţa schimbării climatice, a crizelor economice şi a conflictelor războinice.

3. Unul dintre principiile care trebuie să conducă viaţa noastră şi angajarea noastră este convingerea că „timpul este superior spaţiului” (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 222); ceea ce înseamnă că trebuie să dăm impuls, cu claritate, convingere şi tenacitate, la procese prelungite în timp. Viitorul nu locuieşte în nori, ci se construieşte provocând şi însoţind procese de umanizare mai mare. Putem visa un viitor fără foame, dar acest lucru este legitim numai dacă ne angajăm în procese tangibile, în relaţii vitale, planuri operative şi angajări reale. Iniţiative Foame Zero 2030 oferă un cadru propice pentru această angajare şi, fără îndoială, va folosi la realizarea celui de-la doilea din Obiectivele de Dezvoltare Sustenabilă din Agenda 2030, care tinde la „dezrădăcinarea foamei, obţinerea siguranţei alimentare şi îmbunătăţirea nutriţiei şi de a promova agricultura sustenabilă”. Cineva poate să spună că încă avem în faţa noastră doisprezece ani pentru a realiza acest plan. Şi, totuşi, săracii nu pot să aştepte. Situaţia lor nenorocită nu o permite. De aceea este necesar să se acţioneze în mod urgent, coordonat şi sistematic. Un avantaj al acestor propuneri este că au fost capabile să stabilească ţinte specifice, obiective cuantificabile şi indicatori precişi. Ştim că trebuie să armonizăm o dublă cale de atenţie, cu acţiuni pe termen lung şi pe termen scurt pentru a face faţă condiţiilor concrete ale celui care, în ziua de astăzi, îndură ghearele sfâşietoare şi ascuţite ale foamei şi malnutriţiei.

4. Dacă în anii trecuţi activităţile FAO şi ale altor instituţii internaţionale au fost caracterizate de tensiunea dintre planurile pe termen scurt şi pe termen lung, motiv pentru care puteau converge în aceeaşi zonă diferite programe şi intervenţii, astăzi ştim bine că este la fel de esenţial a articula nivelurile global şi local în răspunsul la provocarea foamei. În acest sens, Agenda 2030, cu Obiectivele de Dezvoltare Sustenabilă şi iniţiativa Foame Zero cer ca organizaţiile internaţionale, ca FAO, să implice în mod responsabil statele membre pentru ca să întreprindă şi să ducă înainte acţiuni la nivel local. Indicatorii globali sunt inutili dacă realitatea efectivă de pe teren rămâne departe de această angajare. Pentru acest motiv este fundamental ca priorităţile şi măsurile conţinute în marile programe să se înrădăcineze şi să se răspândească pretutindeni, pentru ca să nu existe disocieri şi toţi să accepte provocarea de a combate foamea în mod serios şi împărtăşit, cu o adecvată arhitectură instituţională, socială şi economică care să ducă la bun sfârşit iniţiative capabile să ofere soluţii practicabile, aşa încât săracii să nu continue să se simtă neglijaţi.

5. Aşadar, avem instrumentele adecvate şi un cadru de referinţă pentru ca vorbele frumoase şi propunerile bune să se transforme într-un adevărat program de acţiune care să culmineze, efectiv, în dezrădăcinarea foamei din lumea noastră. A face să devină realitate acest lucru cere unire a eforturilor, nobleţe a inimii şi preocupare constantă pentru a ne însuşi, cu fermitate şi determinare, problema celuilalt. Şi totuşi, ca în alte mari problematici care lovesc omenirea, adesea ne izbim de obstacole enorme în soluţionarea problemelor, cu bariere inevitabile rod al indeciziilor sau întârzierilor, cu lipsa de determinare a responsabililor politici, de atâtea ori cufundaţi numai în interesele electorale sau prinşi de opinii deformate, peremptorii sau reductive. Lipseşte realmente voinţa politică. Este necesar să voim cu adevărat să punem capăt foamei şi asta, în definitiv şi înainte de toate, nu se va realiza fără convingerea etică, comună tuturor popoarelor şi diferitelor viziuni religioase, care pune în centrul oricărei iniţiative binele integral al persoanei şi care constă în a face altuia ceea ce am vrea să fie făcut pentru noi înşine. Este vorba despre o acţiune întemeiată pe solidaritatea între toate naţiunile şi de măsuri care să fie exprimarea simţului populaţiei.

6. A trece de la cuvinte la acţiune în dezrădăcinarea foamei nu cere numai decizie politică şi planuri operative. Este necesar în acelaşi timp să se depăşească o abordare reactivă, dând loc la o viziune previzibilă. O privire superficială şi trecătoare, în cel mai bun dintre cazuri poate să provoace reacţii episodice. În acest mod uităm dimensiunea structurală care se află în spatele dramei foamei: inegalitatea extremă, distribuirea rea a resurselor planetei, consecinţele schimbărilor climatice şi conflictele interminabile şi sângeroase care devastează multe regiuni, pentru a menţiona numai câteva dintre principalele motivaţii. Avem nevoie să dezvoltăm o abordare mai previzibilă şi mai constantă în timp, avem nevoie să mărim fondurile destinate să promoveze pacea şi dezvoltarea popoarelor. Avem nevoie să reducem la tăcere armele şi comerţul lor vătămător pentru a asculta glasul celor care plâng disperaţi simţindu-se abandonaţi la marginile vieţii şi ale progresului. Dacă vrem cu adevărat ca populaţia mondială să adopte această perspectivă, este indispensabil ca societatea civilă organizată, mijloacele de comunicare şi instituţiile educative să-şi unească forţele lor în direcţia corectă. De aici până în 2030 avem doisprezece ani pentru a desfăşura o acţiune viguroasă şi consistentă; nu pentru a fi târâţi, cu mişcări bruşte, de titlurile intermitente şi trecătoare din ziare, ci pentru a înfrunta fără oprire, cu armele solidarităţii, dreptăţii şi coerenţei, foamea şi cauzele care o provoacă.

7. Acestea sunt, domnule director general, câteva reflecţii pe care doresc să le împărtăşesc cu aceia care nu se lasă învinşi de indiferenţă şi ascultă strigătul celor care nu dispun de minimul necesar pentru a trăi o existenţă demnă. Din partea sa, Biserica catolică, în exercitarea misiunii pe care Divinul Întemeietor i-a încredinţat-o, luptă zilnic în lumea întreagă împotriva foamei şi malnutriţiei, în multiple forme şi prin diferitele sale structuri şi asociaţii, amintind că aceia care îndură mizeria nu sunt diferiţi de noi. Au aceeaşi carne a noastră şi acelaşi sânge al nostru. De aceea merită ca o mână prietenă să-i sprijine şi să-i ajute, în aşa fel încât nimeni să nu fie lăsat în spate şi în lume fraternitatea să aibă drept de cetăţenie şi să fie ceva mai mult decât un slogan sugestiv şi fără consistenţă reală.

Îi cer Atotputernicului ca acest parcurs, menit să deschidă calea pentru acţiuni concrete şi eficace pentru un viitor de convieţuire senină şi constructivă, să fie plin de binecuvântările sale, în folosul nostru şi al generaţiilor care vor urma după noi.

Din Vatican, 16 octombrie 2018

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.