Categorii

Mesajul papei Francisc adresat catolicilor chinezi şi Bisericii universale

„Îndurarea lui ţine pe vecie

şi fidelitatea lui, din generaţie în generaţie”

(Ps 100,5)

Preaiubiţi fraţi în episcopat, preoţi, persoane consacrate şi toţi credincioşii din Biserica catolică din China, să-i mulţumim Domnului pentru că veşnică este milostivirea sa şi să recunoaştem că „El ne-a făcut, ai lui suntem, poporul lui şi turma păşunii sale” (Ps 100,3)!

În acest moment răsună în sufletul meu cuvintele cu care veneratul meu predecesor, în Scrisoarea din 27 mai 2007, vă îndemna: „Biserică catolică din China, mică turmă prezentă şi activă în vastitatea unui imens popor care merge prin istorie, cât de încurajatoare şi provocatoare răsună pentru tine cuvintele lui Isus: «Nu te teme, turmă mică, pentru că i-a plăcut Tatălui să vă dea Împărăţia!» (Lc 12,32) […]: de aceea «să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri!» (Mt 5,16)” (Benedict al XVI-lea, Scrisoare către catolicii chinezi, 27 mai 2007, 5).

1. În ultimele timpuri, au circulat atâtea voci contrastante cu privire la prezentul şi, mai ales, cu privire la viitorul comunităţilor catolice din China. Sunt conştient că un atare vârtej de opinii şi de consideraţii poate că a creat multă încurcătură, provocând în multe inimi sentimente opuse. Pentru unii, apar îndoieli şi perplexităţi; alţii au senzaţia că au fost parcă abandonaţi de Sfântul Scaun şi, în acelaşi timp, îşi pun întrebarea chinuitoare cu privire la valoarea suferinţelor înfruntate pentru a trăi în fidelitate faţă de Succesorul lui Petru. În schimb, în mulţi alţii prevalează aşteptări pozitive şi reflecţii însufleţite de speranţa unui viitor mai senin pentru o rodnică mărturie a credinţei în ţinutul chinez.

Această situaţie s-a accentuat mai ales cu referinţă la Acordul Provizoriu dintre Sfântul Scaun şi Republica Populară Chineză care, aşa cum ştiţi, a fost semnat zilele trecute la Pechin. Într-o perioadă atât de semnificativă pentru viaţa Bisericii, prin acest scurt Mesaj, doresc, înainte de toate, să vă asigur că sunteţi zilnic prezenţi în rugăciunea mea şi să împărtăşesc cu voi sentimentele care locuiesc în inima mea.

Sunt sentimente de mulţumire adusă Domnului şi de admiraţie sinceră – care este admiraţia întregii Biserici catolice – pentru darul fidelităţii voastre, al statorniciei în încercare, al încrederii înrădăcinate în Providenţa lui Dumnezeu, chiar şi atunci când anumite evenimente s-au dovedit deosebit de potrivnice şi dificile.

Aceste experienţe dureroase aparţin comorii spirituale a Bisericii din China şi a întregului popor al lui Dumnezeu peregrin pe pământ. Vă asigur că Domnul, tocmai prin cuptorul încercărilor, nu încetează niciodată să ne umple cu mângâierile sale şi să ne pregătească o bucurie mai mare. Cu Psalmul 126 suntem mai siguri că „cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu bucurie” (v. 5)!

Să continuăm, deci, să ne îndreptăm privirea spre Evanghelie, după exemplul atâtor credincioşi şi păstori care n-au ezitat să-şi ofere „mărturia lor cea frumoasă” (cf. 1Tim 6,13), până la dăruirea propriei vieţi. Trebuie consideraţi adevăraţi prieteni ai lui Dumnezeu!

2. Din partea mea, am privit mereu la China ca la o ţară bogată în mari oportunităţi şi la poporul chinez ca artizan şi păzitor al unui inestimabil patrimoniu de cultură şi de înţelepciune, care s-a rafinat rezistând adversităţilor şi integrând diversităţile şi care, nu întâmplător, încă din timpurile antice a intrat în contact cu mesajul creştin. Aşa cum spunea cu mare perspicacitate părintele Matteo Ricci, S.I., provocându-ne la virtutea încrederii, „înainte de a încheia prietenie, trebuie observat; după ce a fost încheiată prietenia, trebuie avută încredere” (De Amicitia, 7).

Este şi convingerea mea că întâlnirea poate să fie autentică şi rodnică numai dacă are loc prin practicarea dialogului, care înseamnă a ne cunoaşte, a ne respecta şi „a merge împreună” pentru a construi un viitor comun de armonie mai înaltă.

Pe această direcţie se situează Acordul Provizoriu, care este rod al dialogului instituţional lung şi complex al Sfântului Scaun cu autorităţile guvernamentale chineze, inaugurat deja de sfântul Ioan Paul al II-lea şi continuat de papa Benedict al XVI-lea. Prin acest parcurs, Sfântul Scaun nu avea – şi nu are – în suflet decât să realizeze finalităţile spirituale şi pastorale proprii ale Bisericii, adică să susţină şi să promoveze vestirea Evangheliei şi să obţină şi să păstreze unitatea deplină şi vizibilă a comunităţii catolice din China.

Cu privire la valoarea acestui Acord şi cu privire la finalităţile sale aş vrea să vă propun câteva reflecţii, oferindu-vă de asemenea câteva idei de spiritualitate pastorală pentru drumul pe care, în această nouă fază, suntem chemaţi să-l parcurgem.

Este vorba despre un drum care, ca etapa precedentă, „cere timp şi presupune bunăvoinţa părţilor” (Benedict al XVI-lea, Scrisoare către catolicii chinezi, 27 mai 2007, 4), dar pentru Biserică, înăuntrul şi în afara Chinei, nu este vorba numai de a adera la valori umane, ci de a răspunde la o vocaţie spirituală: a ieşi din ea însăşi pentru a îmbrăţişa „bucuriile şi speranţele, tristeţile şi angoasele oamenilor de astăzi, mai ales ale săracilor şi ale tuturor celor care suferă” (Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Constituţia pastorală Gaudium et spes, 1) şi provocările prezentului pe care Dumnezeu i le încredinţează. De aceea, este o chemare eclezială de a deveni pelerini pe cărările istoriei, încrezându-ne înainte de toate în Dumnezeu şi în promisiunile sale, aşa cum a făcut Abraham şi părinţii noştri în credinţă.

Abraham, chemat de Dumnezeu, a ascultat pornind spre o ţară necunoscută pe care trebuia s-o primească drept moştenire, fără a cunoaşte drumul care i se deschidea în faţă. Dacă Abraham ar fi pretins condiţii, sociale şi politice, ideale înainte de a ieşi din ţara sa, probabil n-ar fi plecat niciodată. În schimb, el s-a încrezut în Dumnezeu şi la Cuvântul său a părăsit propria casă şi propriile siguranţe. Aşadar nu schimbările istorice i-au permis să se încreadă în Dumnezeu, ci credinţa sa curată a provocat o schimbare în istorie. De fapt, credinţa este „garanţia realităţilor sperate, dovada realităţilor care nu se văd. Datorită ei, cei din vechime au primit o bună mărturie” (Evr 11,1-2).

3. Ca Succesor al lui Petru, doresc să vă întăresc în această credinţă (cf. Lc 22,32) – în credinţa lui Abraham, în credinţa Fecioarei Maria, în credinţa pe care aţi primit-o – invitându-vă să vă puneţi cu tot mai mare convingere încrederea voastră în Stăpânul istoriei şi în discernământul voinţei sale făcut de Biserică. Să invocăm darul Duhului, pentru ca să lumineze minţile şi să încălzească inimile şi să ne ajute să înţelegem unde vrea să ne conducă, să depăşim momentele inevitabile de rătăcire şi să avem forţa de a continua cu hotărâre pe drumul care se deschide în faţa noastră.

Tocmai cu scopul de a susţine şi a promova vestirea Evangheliei în China şi de a reconstitui unitatea deplină şi vizibilă în Biserică, era fundamental să se trateze, în primul rând, problema numirilor episcopale. Este cunoscut de toţi că, din păcate, istoria recentă a Bisericii catolice din China a fost marcată în mod dureros de profunde tensiuni, răni şi diviziuni, care s-au polarizat mai ales în jurul figurii episcopului ca păzitor al autenticităţii credinţei şi garant al comuniunii ecleziale.

Atunci când, în trecut, s-a pretins să se determine şi viaţa internă a comunităţilor catolice, impunând controlul direct dincolo de competenţele legitime ale statului, în Biserica din China a apărut fenomenul clandestinităţii. O astfel de experienţă – trebuie subliniat – nu face parte din normalitatea vieţii Bisericii şi „istoria arată că păstori şi credincioşi recurg la ea numai în dorinţa suferită de a menţine integră propria credinţă” (Benedict al XVI-lea, Scrisoare către catolicii chinezi, 27 mai 2007, 8).

Aş vrea să vă fac cunoscut că, de când mi-a fost încredinţată slujirea petrină, am simţit mare mângâiere în constatarea dorinţei sincere a catolicilor chinezi de a trăi propria credinţă în comuniune deplină cu Biserica universală şi cu Succesorul lui Petru, care este „principiul şi fundamentul perpetuu şi vizibil al unităţii, atât a episcopilor cât şi a mulţimii credincioşilor” (Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Constituţia dogmatică Lumen gentium, 23). Despre această dorinţă au sosit la mine în cursul acestor ani numeroase semne şi mărturii concrete, şi din partea celor, inclusiv episcopi, care au rănit comuniunea în Biserică, din cauza slăbiciunii şi a erorilor, dar şi, nu de puţine ori, datorită presiunii externe puternice şi necuvenite.

De aceea, după ce am examinat cu atenţie fiecare situaţie personală şi am ascultat diferite păreri, am reflectat şi m-am rugat mult căutând adevăratul bine al Bisericii din China. În sfârşit, în faţa Domnului şi cu seninătate de evaluare, în continuitate cu orientarea predecesorilor mei imediaţi, am decis să acord reconcilierea celor şapte episcopi „oficiali” care au mai rămas, hirotoniţi fără mandat pontifical şi, înlăturând orice sancţiune canonică respectivă, să-i readmit în comuniunea eclezială deplină. În acelaşi timp, le cer lor să exprime, prin gesturi concrete şi vizibile, unitatea regăsită cu Scaunul Apostolic şi cu Bisericile răspândite în lume şi să se menţină fideli faţă de ea în pofida dificultăţilor.

4. În al şaselea an al pontificatului meu, pe care l-am pus încă de la primii paşi sub semnul Iubirii milostive a lui Dumnezeu, invit de aceea pe toţi catolicii chinezi să devină artizani ai reconcilierii, amintind cu reînnoită pasiune apostolică cuvintele lui Paul: „Dumnezeu ne-a împăcat cu sine prin Cristos şi ne-a dăruit slujirea reconcilierii” (2Cor 5,18).

De fapt, aşa cum am avut ocazia să scriu la sfârşitul Jubileului Extraordinar al Milostivirii, „Nu există lege nici precept care să-l poată împiedica pe Dumnezeu să reîmbrăţişeze pe fiul care se întoarce la El recunoscând că a greşit, dar hotărât să reînceapă de la capăt. A ne opri numai la lege echivalează cu a zădărnici credinţa şi milostivirea divină. […] Şi în cazurile mai complexe, unde suntem tentaţi să facem să prevaleze o dreptate care derivă numai din norme, trebuie să se creadă în forţa care provine din harul divin” (Scrisoarea apostolică Misericordia et misera, 20 noiembrie 2016, 11).

În acest spirit şi cu deciziile luate, putem da început unui parcurs inedit, care sperăm să ajute la vindecarea rănilor din trecut, la restabilirea comuniunii depline a tuturor catolicilor chinezi şi la deschiderea unei faze de colaborare mai fraternă, pentru a asuma cu angajare reînnoită misiunea vestirii Evangheliei. De fapt, Biserica există pentru a-l mărturisi pe Isus Cristos şi Iubirea iertătoare şi mântuitoare a Tatălui.

5. Acordul Provizoriu semnat cu autorităţile chineze, deşi se limitează la câteva aspecte ale vieţii Bisericii şi este în mod necesar perfectibilă, poate contribui – la rândul său – la scrierea acestei pagini noi a Bisericii catolice din China. El, pentru prima dat, introduce elemente stabile de colaborare între autorităţile statului şi Scaunul Apostolic, cu speranţa de a asigura comunităţii catolice buni păstori.

În acest context, Sfântul Scaun vrea să facă până la capăt partea care îi revine, dar şi vouă, episcopi, preoţi, persoane consacrate şi credincioşi laici, vă revine un rol important: a căuta împreună buni candidaţi care să fie în măsură să asume în Biserică slujirea episcopală delicată şi importantă. De fapt, nu este vorba de a numi funcţionari pentru gestionarea problemelor religioase, ci de a avea păstori autentici după inima lui Isus, angajaţi să lucreze generos în slujba poporului lui Dumnezeu, în special a celor mai săraci şi a celor mai slabi, preţuind cuvintele Domnului: „Cine vrea să devină mare între voi să fie sclavul vostru şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul tuturor” (Mc 10,43-44).

În această privinţă, apare evident că un Acord nu este altceva decât un instrument şi nu va putea rezolva singur toate problemele existente. Dimpotrivă, el ar fi ineficace şi steril atunci când n-ar fi însoţit de o profundă angajare de reînnoire a atitudinilor personale şi a comportamentelor ecleziale.

6. Pe planul pastoral, comunitatea catolică din China este chemată să fie unită, pentru a depăşi diviziunile din trecut care au provocat şi provoacă atâtea suferinţe inimii multor păstori şi credincioşi. Toţi creştinii, fără distincţie, să facă acum gesturi de reconciliere şi de comuniune. În această privinţă, să preţuim avertismentul sfântului Ioan al Crucii: „La apusul vieţii, vom fi judecaţi despre iubire” (Cuvinte de lumină şi de iubire, 1, 57).

Pe planul civil şi politic, catolicii chinezi să fie buni cetăţeni, să iubească pe deplin patria lor şi să slujească propria ţară cu angajare şi onestitate, conform propriilor capacităţi. Pe planul etic, să fie conştienţi că mulţi concetăţeni aşteaptă de la ei o măsură mai înaltă în slujirea adusă binelui comun şi dezvoltării armonioase a întregii societăţi. În mod deosebit, catolicii să ştie să ofere acea contribuţie profetică şi constructivă pe care ei o scot din propria credinţă în împărăţia lui Dumnezeu. Asta poate să le ceară lor şi truda de a spune un cuvânt critic, nu din contrapoziţie sterilă ci cu scopul de a edifica o societate mai dreaptă, mai umană şi mai respectuoasă faţă de demnitatea fiecărei persoane.

7. Mă adresez vouă tuturor, iubiţi confraţi episcopi, preoţi şi persoane consacrate, care „îl slujiţi pe Domnul în bucurie” (Ps 100,2). Să ne recunoaştem discipoli ai lui Cristos în slujba poporului lui Dumnezeu. Să trăim caritatea pastorală ca busolă în slujirea noastră. Să depăşim contrapoziţiile din trecut, căutarea afirmării de interese personale şi să ne îngrijim de credincioşii însuşindu-ne bucuriile lor şi suferinţele lor. Să ne angajăm cu umilinţă pentru reconciliere şi unitate. Să reluăm cu energie şi entuziasm drumul evanghelizării, aşa cum este indicat de Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican.

Vouă tuturor vă repet cu afect: „Ne pune în mişcare exemplul atâtor preoţi, călugăriţe, călugări şi laici care se dedică să vestească şi să slujească cu mare fidelitate, de multe ori riscându-şi viaţa şi desigur cu preţul comodităţii lor. Mărturia lor ne aminteşte că Biserica nu are nevoie de atâţia birocraţi şi funcţionari, ci de misionari pasionaţi, devoraţi de entuziasmul de a comunica viaţa adevărată. Sfinţii surprind, dezorientează, pentru că viaţa lor ne cheamă să ieşim din mediocritatea liniştită şi anesteziantă” (Exortaţia apostolică Gaudete et exsultate, 19 martie 2018, 138).

Cu convingere vă invit să cerem harul de a nu ezita atunci când Duhul cere de la noi ca să facem un pas înainte: „Să-i cerem Domnului harul de a nu ezita când Duhul cere de la noi ca să facem un pas înainte; să cerem curajul apostolic de a comunica altora Evanghelia şi de a renunţa să facem din viaţa noastră un muzeu de amintiri. În orice situaţie, să lăsăm ca Duhul Sfânt să ne facă să contemplăm istoria în perspectiva lui Isus înviat. În acest mod Biserica, în loc să obosească, va putea să meargă înainte primind surprizele Domnului” (ibid., 139).

8. În acest an, în care toată Biserica celebrează Sinodul Tinerilor, doresc să mă adresez în special vouă, tineri catolici chinezi, care treceţi prin porţile casei Domnului „cu imnuri de mulţumire, cu cântece de laudă” (Ps 100,4). Vă cer să colaboraţi la construirea viitorului ţării voastre cu capacităţile personale pe care le-aţi primit în dar şi cu tinereţea credinţei voastre. Vă îndemnă să duceţi tuturor, cu entuziasmul vostru, bucuria Evangheliei.

Fiţi gata să primiţi călăuzirea sigură a Duhului Sfânt, care indică lumii de astăzi drumul spre reconciliere şi pace. Lăsaţi-vă surprinşi de forţa reînnoitoare a harului, chiar şi atunci când poate să vi se pară că Domnul cere o angajare superioară forţelor voastre. Nu vă fie frică să ascultaţi glasul său care vă cere fraternitate, întâlnire, capacitate de dialog şi de iertare, şi spirit de slujire, în pofida atâtor experienţe dureroase din trecutul recent şi a rănilor încă deschise.

Deschideţi larg inima şi mintea pentru a discerne planul milostiv al lui Dumnezeu, care cere să se depăşească prejudecăţile personale şi contrapoziţiile dintre grupuri şi comunităţi, pentru a deschide un drum curajos şi fratern în lumina unei autentice culturi a întâlnirii.

Multe sunt, astăzi, tentaţiile: orgoliul succesului lumesc, închiderea în propriile certitudini, primatul dat lucrurilor materiale ca şi cum Dumnezeu n-ar exista. Mergeţi împotriva curentului şi rămâneţi tari în Domnul: „Numai El este bun”, numai „îndurarea lui ţine pe vecie”, numai „fidelitatea lui” durează „din generaţie în generaţie” (Ps 100,5).

9. Iubiţi fraţi şi surori din Biserica universală, toţi suntem chemaţi să recunoaştem printre semnele din timpurile noastre ceea ce se întâmplă astăzi în viaţa Bisericii din China. Avem o misiune importantă: să însoţim cu o rugăciune ferventă şi cu prietenie fraternă pe fraţii noştri şi surorile noastre din China. De fapt, ei trebuie să simtă că pe drumul care în acest moment se deschide în faţa lor, nu sunt singuri. Este necesar ca să fie primiţi şi susţinuţi ca parte vie a Bisericii: „Iată cât de bine şi cât de plăcut este ca fraţii să locuiască împreună!” (Ps 133,1).

Fiecare comunitate catolică locală, în toată lumea, să se angajeze să valorizeze şi să primească tezaurul spiritual şi cultural propriu al catolicilor chinezi. A venit timpul de a gusta împreună roadele genuine ale Evangheliei semănate în sânul vechiului „Regat de Mijloc” şi să înălţăm către Domnul Isus Cristos cântarea de credinţă şi de mulţumire, îmbogăţită cu note autentic chineze.

10. Mă adresez cu respect celor care conduc Republica Populară Chineză şi reînnoiesc invitaţia de a continua, cu încredere, curaj şi clarviziune, dialogul întreprins de mult timp. Doresc să asigur că Sfântul Scaun va continua să lucreze cu sinceritate pentru a creşte în autentica prietenie cu poporul chinez.

Actualele contacte dintre Sfântul Scaun şi guvernul chinez se dovedesc utile pentru a depăşi contrapoziţiile din trecut, chiar şi trecutul recent, şi pentru a scrie o pagina de colaborare mai senină şi concretă în convingerea comună că „neînţelegerea nu foloseşte nici autorităţilor chineze nici Bisericii catolice din China” (Benedict al XVI-lea, Scrisoare către catolicii chinezi, 27 mai 2007, 4).

În acest mod, China şi Scaunul Apostolic, chemate de istorie la o misiune grea dar fascinantă, vor putea acţiona mai pozitiv pentru creşterea ordonată şi armonioasă a comunităţii catolice în ţinutul chinez, se vor strădui să promoveze dezvoltarea integrală a societăţii asigurând respect mai mare faţă de persoana umană şi în domeniul religios, vor lucra concret pentru a păstra mediul în care trăim şi pentru a edifica un viitor de pace şi de fraternitate printre popoare.

În China este de importanţă fundamentală ca, şi la nivel local, să fie tot mai rodnice raporturile dintre responsabilii comunităţilor ecleziale şi autorităţile civile, printr-un dialog sincer şi o ascultare fără prejudecăţi care să permită depăşirea atitudinilor reciproce de ostilitate. Trebuie învăţat un nou stil de colaborare simplă şi zilnică între autorităţile locale şi cele ecleziastice – episcopi, preoţi, bătrâni din comunităţi –, în aşa manieră încât să garanteze desfăşurarea ordonată a activităţilor pastorale, în armonie între aşteptările legitime ale credincioşilor şi deciziile care revin autorităţilor.

Asta va ajuta să se înţeleagă că Biserica din China nu este străină de istoria chineză, nici nu cere vreun privilegiu: finalitatea sa în dialogul cu autorităţile civile este aceea de „a ajunge la o relaţie ţesută din respect reciproc şi din cunoaştere aprofundată” (ibid.).

11. În numele întregii Biserici implor de la Domnul darul păcii, în timp ce îi invit pe toţi să invoce împreună cu mine ocrotirea maternă a Fecioarei Maria:

Mamă a cerului, ascultă glasul fiilor tăi, care cu umilinţă invocă numele tău. 

Fecioară a speranţei, ţie îţi încredinţăm drumul credincioşilor din nobilul ţinut din China. Te rugăm să prezinţi Stăpânului istoriei suferinţele şi trudele, implorările şi aşteptările credincioşilor care te roagă, o, Regină a cerului! 

Mamă a Bisericii, ţie îţi consacrăm prezentul şi viitorul familiilor şi comunităţilor noastre. Păzeşte-le şi susţine-le în reconcilierea dintre fraţi şi în slujirea faţă de cei săraci care binecuvântează numele tău, o, Regină a cerului! 

Mângâietoare a mâhniţilor, către tine ne îndreptăm pentru că este refugiul celor care plâng în încercare. Veghează asupra fiilor tăi care laudă numele tău, fă ca să ducă tuturor bucuria iertării, o, Regină a cerului! 

Marie, ajutorul creştinilor, pentru China îţi cerem zile de binecuvântare şi de pace. Amin!

Din Vatican, 26 septembrie 2018

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.