Categorii

Mesajul cardinalului Parolin adresat catolicilor ruşi: apropierea Bisericii universale

„Înainte, nu vă fie frică”, a declarat cardinalul Pietro Parolin, „să ştiţi că sunteţi aproape de papa, de Biserica universală şi încercaţi să daţi o înaltă mărturie de credinţă şi de iubire în societatea voastră”.

Cu această încurajare secretarul de stat al Vaticanului s-a adresat catolicilor ruşi într-un interviu dat marţi 22 august preoţilor catolici Kiril Gorbunov şi Mihail Fateev din arhidieceza „Mama lui Dumnezeu” de la Moscova cu ocazia călătoriei sale în ţară (21-24 august), în timpul căreia a întâlnit printre alţii pe Vladimir Putin şi Serghei Lavrov, preşedinte respect ministru de externe al Federaţiei Ruse, şi pe patriarhul de Moscova şi al tuturor Rusiilor, Kiril I.

„Vreau să transmit ceva ce ar putea să pară evident, dar care […] rămâne mereu important”, a spus cardinalul. „Încercaţi să nu vă fie frică şi să vă pierdeţi cu firea în faţa dificultăţilor. Iată ce aş vrea să spun. Dacă aspirăm să fim fideli faţă de Domnul, să-l iubim şi să ne iubim unii pe alţii, atunci Domnul va fi cu noi şi ne va ajuta”, a continuat el.

„Dacă suntem fericiţi de credinţa noastră, de întâlnirea noastră cu Cristos, atunci acest lucru va ajuta mulţi oameni să găsească răspunsuri la întrebările lor şi la problemele din viaţa lor”, aşa a adăugat el.

Cardinalul a subliniat şi că este „important” să „dezvolta capacitatea de a da mărturie”. „De fapt – a explicat el – trebuie arătată altora bucuria, aşa cum a spus papa Francisc, bucuria întâlnirii cu Cristos. Este o întâlnire care poate într-adevăr să transforme toată viaţa noastră, să-i de o semnificaţie profundă. În pofida tuturor problemelor, a tuturor suferinţelor pe care fiecare dintre noi le înfruntă în această viaţă. A fi martori în această societate, unde moştenirea trecutului recent este încă păstrată: ateismul, indiferenţa religioasă”.

În interviu, cardinalul a răspuns şi la o întrebare despre viaţa sa sacerdotală. „Am încercat mereu să dau un caracter pastoral activităţii diplomatice”, a spus Parolin, care a declarat că regretă că nu poate dedica mai mult timp pastoraţiei.

„Este clar că primind tot mai multe responsabilităţi în Curia Romană, în slujba papei, posibilitatea de a dedica timp direct muncii pastorale a devenit tot mai puţină. Chiar dacă am încercat să fac asta, pentru că în mod fundamental sunt un preot”, a continuat „numărul 2” al Vaticanului.

„Faptul că am început să lucrez în diplomaţia Bisericii a fost o coincidenţă de circumstanţe, şi nu vreo alegere conştientă, cum este alegerea de a deveni preot, slujitor al Domnului, păstor al comunităţii”, a explicat Parolin.

Cardinalul italian, născut în 1955 la Schiavon, în provincia de Vicenza, a declarat că face „atâtea eforturi” pentru a dedica „în fiecare săptămână, în fiecare lună un anumit timp” activităţilor pastorale. „Când se întâmplă asta, o fac cu mare plăcere”.

„De exemplu, am petrecut recent zece zile la munte pentru a avea un pic de odihnă, să fiu în vacanţă, şi acolo aproape era o biserică fără preot, şi pentru câtva timp am desfăşurat funcţiunile sale”.

Cât priveşte spiritualitatea, cardinalul a povestit că nu are mult timp pentru lectură. „Acum citesc, de exemplu, scrierile sfântului Bernard. Şi mă ajută în slujirea mea”.

De Marina Droujinina

(După Zenit, 25 august 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.