Categorii

Marele absent. Raniero Cantalamessa despre predicile de Advent

Cât spaţiu are Isus în viaţa creştinului şi a oamenilor de astăzi? La această întrebare va încerca să răspundă părintele Raniero Cantalamessa în timpul ciclului de predici de Advent adresate papei Curiei Romane, care începe vineri 15 decembrie, despre tema „Toate au fost create prin el şi pentru el” (Col 1,16). Predicatorul Casei Pontificale vorbeşte despre asta în acest interviu acordat ziarului L’Osservatore Romano.

De ce aţi ales această temă?

Motivul fundamental este de a scoate în evidenţă relevanţa pe care credinţa în Cristos o are în domenii care, la prima vedere, ar putea să apară independente de ea, aşa cum sunt problemele fierbinţi ale mediului şi ecologiei. Cristos are ceva de spus despre aceste probleme, sau ele fac abstracţie complet de El? M-a zdruncinat mereu prin pertinenţa sa observaţia pe care filozoful Maurice Blondel o făcea în timpul său în apărarea gândirii lui Teillard de Chardin: „În faţa orizonturilor mărite de ştiinţa naturii şi a umanităţii, nu se poate rămâne, fără a trăda catolicismul, pe explicaţii mediocre şi a vedea ca limitate care fac din Cristos un accident istoric, care îl izolează în cosmos ca un episod posterior şi par să facă din El un intrus şi un rătăcit în imensitatea zdrobitoare şi ostilă a universului”. Ceea ce se spune despre raportul lui Cristos cu cosmosul este valabil şi pentru raportul său cu istoria umană în care venirea sa marchează un „înainte” şi un „după” ireversibile.

Mai are sens a vorbi despre ştiinţă şi credinţă contrapuse?

Nimeni – cel puţin între credincioşi, nu crede că există opoziţie reală între ştiinţă şi credinţă. Însă este clar că Cristos este absent în dialogul credinţei cu ştiinţa. Aceasta se ocupă să ştie dacă lumea are un creator sau dacă în schimb este rod al întâmplării, nu se interesează desigur despre Isus din Nazaret. Trebuie luat act că, în pofida vorbirii continue care se face despre Cristos în teologie – şi în cultura laică, în filme şi romane – El este absent în cele trei dialoguri cele mai angajante ale momentului. Nu se vorbeşte despre El, a afirmat el, în dialogul cu ştiinţa, dar nu se vorbeşte despre El nici în dialogul cu filozofia, care se ocupă de concepte metafizice şi nu de personaje istorice, şi niciodată, din motive clare, în dialogul dintre religii.

Cum trebuie pus Cristos în centrul propriei vieţi?

Eu am predici, meditaţii spirituale, nu conferinţe. De aceea după o parte doctrinală urmează mereu – ca în scrisorile pauline – pareneza, adică exortaţia şi aplicarea la viaţa creştină. După ce am ilustrat relevanţa pe care Isus o are asupra ocrotirii creaţiei prin preceptul său de iubire a aproapelui, este vorba de a lua act despre faptul că „aproapele” noştri nu sunt numai cei care acum trăiesc lângă noi, aproapele în spaţiu, ci şi cei care vor veni după noi, aproapele în timp. Astfel, după ce am ilustrat locul pe care Cristos îl ocupă în istoria umană şi în timp, este vorba de ne întreba ce loc ocupă în viaţa mea şi în istoria mea.

Va găsi spaţiu şi o referinţă la sfântul Francisc?

Desigur, aşa cum l-a găsit în enciclica papei Laudato si’. Francisc obişnuia să spună că nu vrea să fie „hoţ de pomeni”, primind mai mult decât se cuvine, pentru că asta însemna a le sustrage de la cel care avea nevoie de ele. Noi ar trebui să ne propunem să nu fim hoţi ai resurselor pământeşti – energie, hrană, apă, pomi, hârtie – folosind mai mult decât se cuvine, sau irosind, pentru că asta înseamnă a le sustrage de la cel care vine după noi.

De Nicola Gori

(După L’Osservatore Romano, 15 decembrie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.