Categorii

Liturgia, papa „corectează” o interpretare a cardinalului Sarah

După puţin mai mult de un an de la precizarea din iulie 2016, cu care papa Francisc, printr-o notă a directorului de atunci al Sălii de Presă a Sfântului Scaun, părintele Federico Lombardi, clarifica faptul că nu erau deloc în vedere schimbările cu privire la orientarea altarelor prevestite de cardinalul Robert Sarah, prefectul Congregaţiei pentru Cultul Divin a primit o nouă „corectare” din partea pontifului. De data aceasta cu semnătură autografă.

Obiectul clarificării este recentul motu proprio Magnum principium despre traducerile liturgice, făcut cunoscut în septembrie, cu care Francisc a modificat normativa canonică referitoare la traducerea în diferitele limbi. Făcând referinţă la Conciliul al II-lea din Vatican, papa a stabilit că traducerea, aprobată de conferinţele episcopale naţionale, să nu mai fie supusă unei revizuiri din partea Scaunului Apostolic (recognitio), ci confirmării sale (confirmatio), care nu se mai configurează ca o intervenţie alternativă de traducere, ci ca un act cu care dicasterul liturgic ratifică aprobarea episcopilor.

La 12 octombrie, unele situri web publicau un comentariu restrictiv la decizia papală pe care cardinalul Sarah şi l-a însuşit şi l-a trimis lui Francisc. Iniţiativa personală a prefectului – de fapt nu era vorba despre un text al dicasterului – mai mult decât o contribuţie adusă în atenţia papei, era prezentată de cel care o lansa ca o punere la punct publică pentru a reduce însemnătatea deciziei papale. În mod substanţial comentariul interpretativ trimis de Sarah, considerând în toate şi pentru toate încă în vigoare normele conţinute în instruirea Liturgiam authenticam (2001) prezenta recentul document papal susţinând că el „nu modifică în niciun mod responsabilitatea Sfântului Scaun, prin urmare nici competenţele sale în privinţa traducerilor liturgice”, menţinând de fapt pe acelaşi plan recognitio şi confirmatio.

Papa, văzând difuzarea imediată a scrierii care i-a fost trimisă de cardinal, a considerat oportun nu numai să răspundă în această privinţă, ci a şi cerut lui Sarah să facă imediat publică pe web şi tuturor conferinţelor episcopale şi această replică autoritară. Un răspuns care confirmă ceea ce este scris în motu proprio, respingând interpretarea restrictivă şi explicând că este abrogată practica precedentă cu acest nou document.

„Înainte de toate trebuie evidenţiat – scrie Francisc în scrisoarea sa de răspuns publicată de Sala de Presă a Sfântului Scaun – importanţa diferenţei clare pe care noul motu proprio o stabileşte între recognitio şi confirmatio, stabilită bine în can. 838 § 2 şi 3, pentru a abroga practica, adoptată de dicaster ca urmare a Liturgiam authenticam (LA) şi pe care noul motu proprio a voit s-o modifice. De aceea nu se poate spune că recognitio şi confirmatio sunt «strict sinonime (sau) sunt interschimbabile» sau «interschimbabile la nivel de responsabilitate a Sfântului Scaun». În realitate, noul can. 838, prin distincţia între recognitio şi confirmatio, afirmă responsabilitatea diferită a Scaunului Apostolic în exercitarea acestor două acţiuni, precum şi a Conferinţelor Episcopale. Magnum principium nu mai susţine că traducerile trebuie să fie conforme în toate punctele cu normele din Liturgiam authenticam, aşa cum se efectua în trecut”.

Pentru aceasta, continuă pontiful, fiecare număr din Liturgiam authenticam „trebuie re-înţelese cu atenţie, inclusiv nr. 79-84, cu scopul de a distinge ceea ce este cerut de cod pentru traducere şi ceea ce este cerut pentru adaptările legitime. Deci rezultă clar că unele numere din LA au fost abrogate sau au decăzut în termenii în care au fost re-formulate de noul canon”.

Cât priveşte responsabilitatea conferinţelor episcopale „de a traduce «fideliter», trebuie precizat că evaluarea cu privire la fidelitatea faţă de latină şi eventualele corectări necesare, era misiunea dicasterului, în timp ce acum norma acordă Conferinţelor Episcopale facultatea de a evalua bunătatea şi coerenţa unui termen şi a celuilalt în traducerile din original, chiar dacă în dialog cu Sfântul Scaun. Aşadar confirmatio nu mai presupune o examinare detaliată cuvânt cu cuvânt, cu excepţia cazurilor evidente care pot să fie prezentate episcopilor pentru o ulterioară reflecţie a lor. Acest lucru este valabil îndeosebi pentru formulele relevante, cum sunt rugăciunile euharistice şi îndeosebi formulele sacramentale aprobate de Sfântul Părinte. În afară de asta, confirmatio ţine cont de integritatea cărţii, adică verifică să fi fost traduse toate părţile care compun ediţia tipică”.

În afară de asta Francisc explică faptul că procesul de a traduce textele liturgice relevante (de exemplu formulele sacramentale, Crezul, Pater noster) într-o limbă, de care sunt considerate traduceri autentice, „n-ar trebui să ducă la un spirit de «impunere» Conferinţelor Episcopale o anumită traducere făcută de dicaster, pentru că asta ar leza dreptul episcopilor stabilit în canon” şi deja înainte de constituţia conciliară Sacrosanctum Concilium la numărul 36.

De aceea este „inexact” a atribui lui confirmatio finalitatea lui recognitio. Desigur, conclude Francisc, confirmatio „nu este un act pur şi simplu formal, ci este necesar pentru editarea cărţii liturgice «traduse»: este acordată după ce versiunea a fost supusă Scaunului Apostolic pentru ratificarea aprobării episcopilor, în spirit de dialog şi de ajutor de a reflecta dacă şi când ar fi necesar, respectând drepturile şi obligaţiile lor, luând în considerare legalitatea procesului urmat şi modalităţile sale”.

De Andrea Tornielli

(După Vatican Insider, 22 octombrie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.