Categorii

La trei ani de la Laudato si’, nicio pauză pentru îngrijirea creaţiei

La distanţă de o săptămână de la ultima intervenţie a papei Francisc cu privire la salvgardarea creaţiei, un alt glas s-a ridicat cu hotărâre din sud-estul asiatic, cel al cardinalului Charles Maung Bo din Myanmar. „Ritmul de consum, de risipă şi de alterare a mediului a depăşit posibilităţile planetei, în aşa manieră încât stilul actual de viaţă, fiind nesustenabil, se poate termina numai în catastrofe, cum de fapt se întâmplă periodic în diferite regiuni”, a afirmat pontiful primindu-i în audienţă pe participanţii la Conferinţa internaţională cu titlul Saving our Common Home and the Future of Life on Earth, care s-a desfăşurat în Vatican.

„În 2050, vor fi 150 de milioane de persoane disperate datorită lipsei unui pahar de apă. Zone vaste din Asia şi din Africa vor avea o încălzire globală la nivel apocaliptic, care va provoca războaie pentru apă, războaie pentru hrană”, a părut că face ecou într-o notă trimisă la agenţia Fides arhiepiscopul de Yangon care a continuat: „Săracii vor fi victimele principale. Viaţa democraţiilor va fi în pericol din cauza războaielor pentru resurse în cadrul ţărilor şi prin continente. Refugiaţii ecologici vor fi milioane. Am ascultat aceste previziuni. Însă stilul de viaţă nesustenabil din ţările bogate nu se schimbă. Ţări bogate, cu o populaţie de abia 6% din lume, produc 30% din gazele cu efect de seră”.

Lui Bo nu-i este teamă să introducă expresii cu aspecte sumbre ca aceea de „holocaust”, „terorism”, „genocid” şi „crimă împotriva umanităţii” făcând aluzie la responsabilitatea ţărilor bogate care, în cea mai totală indiferenţă, duc stiluri de viaţă care ajung să aibă grave repercusiuni asupra celor sărace.

„Suntem într-o conjunctură critică a istoriei umane. Credinţa fără acţiune este o credinţă goală, avertizează apostolul Iacob. Toate convingerile noastre pioase cer acţiuni reale. Martin Luther King spunea: «Unii sunt vinovaţi şi toţi sunt responsabili». Tăcerea noastră, inacţiunea noastră, poate să fie o coluziune. Enciclica Laudato si’ cheamă la acţiune, nu la noi întâlniri. Acesta este momentul acţiunii. Trebuie să acţionat acum, şi trebuie acţionat împreună pentru ca lumea să înfrunte holocaustul ecologic. Lumea a văzut mari holocausturi în istoria sa, ultimul a fost holocaustul nuclear din Japonia. Acum există primele avertismente ale unui holocaust ecologic. Nu aş vrea să par alarmist: îmi bazez declaraţia pe datele de la Banca Mondială şi de la institutele ştiinţifice cu privire la încălzirea globală”.

Se gândeşte în primul rând la Myanmarul său arhiepiscopul de Yangon subliniind că „ţara este a doua în lista riscului global. Suntem a doua naţiune cea mai vulnerabilă la încălzirea globală. Suntem în pericol de cicloane, cutremure, inundaţii. Am îngropat în ultimul deceniu peste 200 de mii de victime ale calamităţilor naturale. Mulţi erau săraci. Suntem victime ale încălzirii globale. Acesta este terorism ecologic. Puţini puternici din această lume decid cine ar trebui să trăiască şi cine ar trebui să moară. Acest atac asimetric la adresa naţiunilor sărace din partea naţiunilor bogate este un terorism, este un genocid şi trebuie definit ca o crimă împotriva umanităţii”.

„Biserica – a explicat cardinalul Bo cu o privire la responsabilitatea primară a creştinilor – este gardiana demnităţii umane. Biserica este o comunitate care vorbeşte pentru cei slabi şi cei vulnerabili. A vorbi despre adevăruri incomode face parte din mandatul de a fi Biserică astăzi. Laudato si’ este o chemare clarvăzătoare pentru un nouă război mondial împotriva avidităţii multinaţionalelor, a guvernelor şi a minorităţii bogate care distruge creaţia lui Dumnezeu pentru bani şi putere. Creştinismului nu-i este frică să vorbească cu puterile. Trebuie acţionat acum împreună cu toţi oamenii de bunăvoinţă, cu societatea civilă, cu celelalte religii. Trebuie dezvoltată o teologie despre «păcatele ecologice» precum şi despre «sacramentele naturii»: apă, pământ, aer şi foc ca darurile cele mai sacre ale Creatorului”.

Este semnificativă concluzia care vrea să zdruncine conştiinţele: „Biserica trebuie să dezvolte o alianţă împotriva axei rele a banului şi a aroganţei. Avem acest mandat etic. Avem împrumutat acest pământ şi suntem datori faţă de dreptatea intergeneraţională”. „Reducerea gazelor de seră cere onestitate, curaj şi responsabilitate, mai ales din partea ţărilor mai puternice şi mai poluante”, a afirmat pontiful rezervând un spaţiu special la „două grupe de persoane care sunt în prima linie în provocarea ecologică integrală şi care vor fi în centrul următoarelor două sinoade ale Bisericii catolice”: tinerii şi popoarele indigene, începând de la cele din Amazonia.

Şi chiar din America Latină vine ştirea despre o iniţiativă menită să responsabilizeze persoanele, îndeosebi cele mai tinere: la 22 iunie a fost lansat un serial de desene animate produs de Reţeaua Eclezială Panamazoniană (REPAM) şi realizat de Yaku Audiovisual, o echipă multidisciplinară şi multiculturală, cu sprijinul agenţiilor catolice precum CAFOD britanică şi CRS nord-americană (în scurt timp va fi lansat în limba engleză şi portugheză). Cu intenţia de „a apăra viaţa şi casa comună” pe care popoarele indigene o numesc „Mama Pământ” un prezentator de excepţie: un Francisc de Assisi foarte dinamic care în primul desen animat încercă prin acţiuni alternative să comunice cu numeroşii trecători distraşi de smartphone-urile lor într-un oraş nu prea ipotetic din secolul al XXI-lea. „Nu înţeleg pentru ce oamenii cumpără atât de mult!”, exclamă uimit dându-şi seama descurajat că interacţionează numai cu un coş de gunoi care este umplut la refuz cu o enormă cantitate de gunoaie.

Serialul, cu referinţe explicite la Laudato si’, va fi difuzat înainte de toate în şcoli, dar mare încredere este acordată valenţei comunicative de masă a lui YouTuber, social media, în  timp ce sunt în desfăşurare contacte cu unele canale de televiziune. Cel care este numit „călătorul din Assisi” conduce în opt capitole de trei minute fiecare câteva „istorii latinoamericane de rezistenţă, speranţă, forţă şi apărare a ecologiei integrale şi a dreptăţii” conversând cu „creaturile surori” care locuiesc acolo. Călătoria începe cu episodul „Reciclând rebutul”: un mediu citadin unde Sărăcuţul vine în contact, nu fără uimire, cu moderna „cultură a rebutului” până acolo încât exclamă „Cultură?”.

În schimb de la prietenul său Bergoglio învaţă şi relansează reutilizarea inteligentă a gunoaielor bazându-se pe funcţia ecologică şi socială a cooperativelor de reciclatori: sud-americanii „cartoneros”.

Dar, în afară de neînlocuita operă de sensibilizare a conştiinţelor, la trei ani de la prima enciclică socială despre îngrijirea creaţiei se înmulţesc şi acţiunile concrete puse în aplicare în domeniul catolic cam în toate părţile lumii. Între cei mai activi chiar confraţii papei Bergoglio, iezuiţii, care, întăriţi de o lungă tradiţie în materie de îngrijire a creaţiei, figurează şi printre promotorii declaraţiei „We are still”, luarea de poziţie care s-a ridicat puternic dincolo de ocean pentru a reafirma voinţa atâtora – foarte numeroşi creştinii, persoane singulare şi instituţii – de a rămâne fideli faţă de acordurile semnate la Paris, Cop21, în pofida retragerii oficiale a Statelor Unite prin voinţa preşedintelui.

Pentru a rămâne pe teren american, în mai, Departamentul pentru Educaţie din Statele Unite a acordat lui St. Louis University High School (SLUH), care sărbătoreşte anul acesta bicentenarul, titlul de „Green Ribbon School 2018”, unic institut din Missouri şi primul al iezuiţilor care primeşte premiul. Green Ribbon Schools sunt semnalate pentru „eforturile lor inovatoare pentru a reduce impactul ambiental şi costurile energetice de gestionare, pentru a îmbunătăţi sănătatea şi a garanta o educaţie eficace la sustenabilitate”.

Un team de studenţi şi profesori s-au angajat în pregătirea de alimente sustenabile şi materii prime cultivate local, în timp ce hrana neutilizată este donată Centrului „Sfântul Patriciu”, refugiu pentru cei fără adăpost. Colaborând apoi cu partenerii locali, team-ul a reuşit în intenţia de a certifica şcoala Energy Star, mărind spaţiul verde în jurul şcolii cu plante autohtone şi reducând risipele. St. Louis University High School a proiectat şi a lansat noi opţiuni de cursuri transversale cu scopul de a se alinia atât cu Laudato si’ cât şi cu Obiectivele de dezvoltare sustenabilă ale Naţiunilor Unite. Ca să dăm un exemplu: un curs de geografie umană, dezvoltat în cadrul departamentului de studii sociale, acum este centrat pe temele sustenabilităţii, în timp ce cursurile disciplinelor umaniste subliniază importanţa de a ne îngriji de creaţie contribuind la un curriculum şcolar îndreptat la 360o spre ecologia umană integrală.

Între numeroasele proiecte în ţări de misiune se evidenţiază în schimb cel pentru reîmpădurirea Madagascarului, o insulă foarte bogată în biodiversitate cu un nivel de endemisme care ajunge la 85%, cum semnalează Societatea lui Isus pe portalul dedicat în mod specific mediului, Ecojesuit (care în aceste săptămâni a pus în reţea materialul video „Living LS”).

De-a lungul secolelor unele practici de agricultură tradiţională au produs o puternică despădurire până acolo încât nu mai poate fi găsită o schimbare a direcţiei: practica lui „tavy”, explică iezuiţii, se concentra pe tăierea şi pe distrugerea prin foc a plantelor pentru a face loc cultivărilor care, însă, pot să fie exploatate numai pentru o perioadă şi populaţia este constrânsă să se mute pentru a supravieţui. Oameni de ştiinţă din diferite instituţii mondiale estimează că cel puţin 4/5 din pădurea de odinioară a dispărut, fără a uita comerţul ilegal de lemn de palisandru exploatat cu abilitate de câţiva cu complicitatea occidentală.

Pentru a remedia o situaţie aproape dezastruoasă – accentuată de construirea de resorturi turistice care exploatează populaţia cu taxe – dieceza de Fianarantsoa, în colaborare cu ONG-ul sud-american „Fe y Alegría”, a demarat de anul trecut un  proiect de reîmpădurire şi promovare a unei agriculturi sustenabile cu introducerea de noi plante de portocali, mango şi eucalipţi. În paralel, şcolile gestionate de iezuiţi duc înainte o acţiune educativă pentru a construi o sensibilitate ecologică.

În mod asemănător în Ciad, unde Reţea Misiunilor Societăţii (MAGIS), de mulţi ani, a demarat proiecte de puieţi de reîmpădurire în paralel cu formarea tinerilor, îndeosebi femei tinere, pentru a introduce o nouă cultură agrară menită să oprească deşertificarea care înaintează în Sahel. Şi tot în Amazonia unde, în afară de a promova şi a ocroti culturile indigene, tot mai ameninţate de globalizare, se intenţionează să se favorizeze în tineri o sensibilitate ambientală într-unul dintre contextele cele mai ameninţate. Fără a uita urgenţele locale, cum ar fi ajutorul care continuă în Filipine în reproiectarea reconstrucţiei după venirea taifunului Yolanda în 2013.

Laudato si’ vorbeşte despre viaţă – explică iezuiţii în materialul video –. Este un mesaj de bucurie şi simplitate care prevalează asupra şi împotriva tuturor preocupărilor personale şi a problemelor globale. Dar este şi un stimulent la angajare pentru îngrijirea mediului. O angajare care porneşte de la lucrurile cele mai mici, ca paharul de apă pe care-l beau. Şi într-un pahar de apă, subliniază iezuiţii, există reflexia întregii lumi, există un mesaj de reconciliere şi vindecare”. Un mesaj care nu are pauze, nici concedii.

De Maria Teresa Pontara Pederiva

(După Vatican Insider, 15 iulie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.