Categorii

La Roma 60 de mii de ministranţi pentru a-l întâlni pe papa în numele păcii

Peste şaizeci de mii de ministranţi care provin din Germania şi din alte 18 ţări, băieţi şi fete de la 13 la 23 de ani, sunt la Roma pentru o săptămână de pelerinaj internaţional în numele păcii şi sunt primiţi în seara de marţi 31 iulie de papa Francisc în piaţa „Sfântul Petru”.

„Programul şi rugăciunile pelerinajului reflectă caracterul internaţional al evenimentului”, a explicat în cursul unei conferinţe de presă organizate în zona Vatican episcopul sârb Ladislav Nemet care prezidează Coetus Internationalis Ministrantium (CIM) care promovează pelerinajul: „Avem limbi diferite, cântece, dansuri şi rugăciuni din diferite naţiuni, dar avem un singur moto”. Motoul, „Caută pacea şi urmeaz-o” (Ps 34), „este potrivit pentru un timp în care atâtea persoane doresc pacea, dar în acelaşi timp tot aşa de multe ameninţări la adresa păcii par să apară la orizont”, explică organizatorii.

„Sunt sigur – a spus, la rândul său, episcopul german Stefan Oster din Passau, preşedinte al comitetului episcopal german pentru tineri – că acest caracter internaţional al pelerinajului va fi un semn important pentru înţelegerea dintre tinerii creştini din toate părţile lumii. Şi sper că mulţi dintre ei vor fi ca plămadă pentru pace şi înţelegere şi împotriva diviziunii şi a xenofobiei în ţările lor şi în locurile în care trăiesc”.

Moment culminant al pelerinajului marţi 31 iulie, la ora 18.00, va fi audienţa în piaţa „Sfântul Petru” cu papa Francisc, care în mod previzibil se va întreţine cu ei printr-un schimb de întrebări şi răspunsuri, înainte de celebrarea vesperelor. În afară de episcopii Nemet şi Oster va fi prezent şi episcopul iezuit Jean-Claude Hollerich din Luxemburg, preşedinte al Comisiei Conferinţelor Episcopale din Uniunea Europeană (COMECE). Transmisiunea directă a evenimentului, precedat de cântece şi rugăciuni, va începe la 16.30 la Vatican Media şi, în Italia, la Tv2000. Pentru a-l urmări pe papa în diferitele limbi, precum şi pentru a se orienta în diferitele întâlniri din cursul săptămânii şi a împărtăşi impresiile experienţei, tinerii vor putea descărca o App pe smartphone-urile lor.

În total sunt 19 ţări din care provin tinerii: Antigua şi Barbuda, Belgia, Germania, Franţa, Marea Britanie, Croaţia, Luxemburg, Austria, Portugalia, România, Rusia, Elveţia, Serbia, Slovacia, Republica Cehă, Ucraina, Ungaria şi Statele Unite. Totuşi, Germania este ţara protagonistă a evenimentului, cu cei 50 de mii de ministranţi ai săi. Fără contribuţia germană, a mai explicat monseniorul Nemet, naţiunile participante ar fi fost 15, pentru că în trei ţări dificultăţile economice nu permiteau diecezelor să organizeze călătoria. Din Italia este un singur grup parohial din Gennazzano („Din păcate Conferinţa Episcopală Italiană nu are un oficiu dedicat ministranţilor”, e explicat prelatul sârb), în timp ce pentru prima dată participă la un pelerinaj de ministranţi un grup care provine din Statele Unite şi compus din vietnamezi.

Pelerinajul celor 60 de mii de ministranţi începe astăzi, 30 iulie, şi durează până la 30 august. Aşa cum a explicat Alexander Bothe de la CIM, va fi spaţiu pentru momente de rugăciune, celebrări, întâlniri spirituale (diferite biserici din Roma vor avea porţile deschise) dar şi întâlniri de destindere: de la o excursie la mare la băuturi răcoritoare sau îngheţată pentru a contrasta căldura din aceste zile romane, la un eveniment de street art numit „Spray and Pray” la un soi de joc de societate supranumit „blind date” care va consta în adunarea în trei pieţe diferite din Roma, la 1 august, a ministranţilor aleşi la întâmplare.

„Societatea care se secularizează pare uneori mai puternică decât Biserica, există forţe contrare Bisericii, dar speranţa noastră este că acela care a fost ministrant când era tânăr atunci când devine adulte să-şi amintească de această experienţă şi să aibă faţă de Biserică o atitudine mai pozitivă de cum vedem astăzi în Germania”, a spus monseniorul Oster. „Pelerinajul este modul cel mai bun pentru această experienţă de credinţă şi pentru a pune bazele pentru viitor”. Prezent la conferinţa de presă de astăzi după-amiază un ministrant german de 18 ani, Jonas Ferstl, care a explicat astfel importanţa de a sluji la altar: „Este vorba despre o disponibilitate de a sluji şi de a ajuta care n-ar trebui să fie valabilă numai la liturghie, ci şi în familie şi la şcoală”.

Iniţiativa lui Coetus Internationalis Ministrantium, a amintit vicepreşedintele Klara Csiszar, se naşte în plin Conciliu al II-lea din Vatican când, în timpul Războiului Rece, s-a încercat să se dea „un semn de pace între ţările din Europa” divizată pe atunci în două blocuri. Ioan al XXIII-lea i-a primit pe ministranţi în 1962. Cu prăbuşirea Zidului din Berlin natura pelerinajului s-a schimbat, s-a internaţionalizat şi a crescut numărul de participanţi. La ultimul pelerinaj, în 2015, au participat tineri din 23 de naţiuni diferite. O iniţiativă care „astăzi, după ce graniţele şi în Europa se închid lent dar stabil – a spus monseniorul Nemet – reprezintă o afirmare curajoasă şi consecinţa credinţei că noi creştinii, şi noi catolicii, putem să stăm împreună şi să dăm o mărturie a vieţii noastre comunitare în Biserică şi în lumea întreagă”.

De Iacopo Scaramuzzi

(După Vatican Insider, 30 iulie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.