Categorii

La moartea cardinalului Lubomyr Husar, episcop de Kiev

La 31 mai a murit cardinalul Lubomyr Husar, M.S.U., arhiepiscop major emerit de Kyjv-Halič (Ucraina), lider spiritual al Bisericii greco-catolice ucrainene timp de 15 ani, din 1996 până în 2011. A fost unul dintre episcopii cei mai longevivi şi importanţi ai Bisericii catolice „uniate” de Leopoli şi Kiev, în perioada foarte delicată a post-comunismului şi a edificării Ucrainei moderne.

În telegrama sa de condoleanţe adresată arhiepiscopului Sviatoslav Shevchuk, succesor al lui Husar la catedra de Kyjv-Halič, Papa Francisc a subliniat că el „s-a dedicat cu grijă pentru renaşterea Bisericii greco-catolice ucrainene. Îmi amintesc de fidelitatea sa tenace faţă de Cristos, în pofida privaţiunilor şi persecuţiilor împotriva Bisericii, precum şi de activitatea sa apostolică rodnică pentru a favoriza organizarea credincioşilor greco-catolici descendenţi din familiile transferate forţat din Ucraina occidentală, precum şi de eforul său de a găsi căi mereu noi de dialog şi colaborare cu Bisericile ortodoxe”.

Papa Francisc a schiţat bine semnificaţia mărturiei cardinalului Husar. De fapt, el a trebuit să părăsească localitatea sa natală Leopoli la sfârşitul războiului, care a văzut Ucraina trecând de la invazia nazistă la cea sovietică. După studiile şi formarea sacerdotală în America, a ajuns la Roma, unde a fost mulţi ani superiorul mănăstirii de la Grottaferrata, enclavă bizantină rămasă mereu unită cu Papa (deci nu „uniată”) unde mulţi monahi din Ucraina ţineau vie amintirea Bisericii lor, împreună cu confraţii italieni, albanezi şi din alte părţi ale lumii. Abaţia de Grottaferrata a fost mereu un sanctuar al unităţii dintre Orientul şi Occidentul creştin, şi părintele Lubomyr apărea cu adevărat în acei ani un profet al martiriului care îi reuneşte pe credincioşi, în secolul cel mai dureros pentru Biserica din Europa de Est.

Husar era un punct de referinţă pentru toată diaspora ucraineană, împreună cu legendarul cardinal Josif Slipyj, eliberat din lagărele sovietice în timpul Conciliului al II-lea din Vatican şi mort la Roma în 1984, şi cu succesorul său Myroslav Lubachivsky, pentru care acelaşi Husar a fost protosinghel (vicar general). Împreună cu cardinalul Lubachivsky, Husar s-a întors în patrie după sfârşitul comunismului şi a devenit episcop în 1996, confirmând hirotonirea primită în privat deja în 1977 de la acelaşi Slipyj. L-a înlocuit pe cardinalul Lubachivsky la conducerea Bisericii greco-catolice ucrainene, devenind primul exarh de Kyjv-Vyshgorod şi apoi arhiepiscop major de Lviv al ucrainenilor, care în 2004 şi-a mutat titlul în Kyjv-Halič. Biserica „uniată” regăsea în acel moment plinătatea propriei istorii, începute de la unirea din Brest din 1596.

El a trebuit să gestioneze faza cea mai delicată a renaşterii catolice ucrainene, după primii ani Nouăzeci, cu separarea dramatică de Rusia la prăbuşirea URSS şi polemicile cu privire la întoarcerea Bisericilor uniate la propria jurisdicţie. De fapt, Biserica greco-catolică a fost suprimată de pseudo-sinodul de la Leopoli din 1946, organizat de Stalin şi Hrușciov cu complicitatea forţată a patriarhului de Moscova Alexei I, însă credincioşii au rămas legaţi de unitatea cu Roma şi după 1990 au voit să se întoarcă la ea, fără a aştepta acorduri sau tratative diplomatice. Arhiepiscopul Husar a ştiut să controleze situaţia cu mare înţelepciune, domolind aspiraţiile juste ale propriilor credincioşi în linia unei adevărate convertiri şi acceptând cu răbdare şi delicateţe orice minimă ocazie de confruntare şi dialog cu reprezentanţii diferitelor Biserici ortodoxe prezente în Ucraina, şi chiar ai patriarhiei de Moscova.

Husar avea o pregătire şi o capacitate de înţelegere a evenimentelor mult superioară atâtor altora, în patrie şi în afară. De mai multe ori ne-am întâlnit în Ucraina şi în Rusia cu ocazia întâlnirilor şi celebrărilor: ştia să ne dea nouă tuturor, preoţi şi laici, un cuvânt clar şi puternic pentru a lumina căile misiunii, evanghelizării şi ecumenismului. Înţelepciunea sa paternă şi stimulantă era recunoscută şi de toţi interlocutorii externi, ecleziastici şi non-ecleziastici. Era conştient că era nevoie încă de mult timp pentru a depăşi neîncrederi şi neînţelegeri, aşa cum arată din păcate evenimentele din ultimii ani, dar n-a pierdut niciodată speranţa într-un viitor de fraternitate între toţi creştinii, europenii, oamenii din Orient şi din Occident.

În istoria Bisericii ucrainene n-au lipsit figuri profetice, de la sfântul martir Iozafat Kuncewicz, martir al unirii în 1623, la arhiepiscopul Andrej Szeptyckyj, peste 40 de ani arhiepiscop de Leopoli (1900-1944) şi neobosit predicator al unităţii creştinilor. Fratele Klimentyj Szeptyckyj, arhimandrit al monahilor studiţi ucraineni şi administrator al catolicilor în Rusia, a murit în foarte cunoscuta închisoare sovietică din Vladimir în 1951, pe unde a trecut însuşi cardinalul Slipyj înainte de a fi eliberat. Cardinalul Husar a fost vrednic succesor şi moştenitor al acestor oameni şi moartea sa constituie astăzi un apel adresat tuturor creştinilor din Ucraina şi din lume să găsească în credinţă motivaţiile pentru a învinge dezbinările din lume şi să se unească sub crucea lui Cristos.

De Stefano Caprio

(După AsiaNews, 2 iunie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.