Categorii

Istoria comunei Oţeleni (Iaşi) povestită de Blaj Ursache

OteleniBlaj Ursache (1929-2012), credincios catolic din satul Oţeleni, judeţul Iaşi, alături de dragostea faţă de muncă şi familie, a fost pasionat şi de istorie. În tăcere şi cu răbdare, a aşternut an de an pe foile multor caiete rodul cercetărilor sale şi ale altora cu privire la istoria satului în care s-a născut. Aceste caiete, moştenire preţioasă pentru urmaşii săi, n-au ajuns să fie acoperite de praful istoriei, pentru că, la iniţiativa nepoatei sale, Alina Ciobanu, au fost pregătite pentru tipar şi au fost publicate în anul 2015, la Editura „Sapientia”, cu titlul Istoria satului şi a catolicilor din Oţeleni.

În semn de recunoştinţă şi preţuire pentru cineva care a cinstit memoria trecutului, familia domnului Blaj Ursache, împreună cu Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, Departamentul de Cercetare Istorică din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, Primăria Comunei Oţeleni şi Parohia Romano-Catolică „Sfinţii Ioachim şi Ana” din Oţeleni au organizat o manifestare culturală pentru ziua de duminică, 28 august 2016, la ora 12.00 (după sfânta Liturghie de la ora 11,00), în sala mare a căminului cultural din localitate, în cadrul căreia va fi prezentată şi cartea autorului.

La acest moment cultural vor interveni: pr. Isidor Gheorghieş, parohul comunităţi catolice din Oţeleni; pr. dr. Ştefan Lupu, decanul Facultăţii de Teologie Romano-Catolice din Iaşi; dr. Dănuţ Doboş, Departamentul de Cercetare Istorică; doamna Carmena Tiba, bibliotecară; domnul Petru Ursache, fratele autorului Blaj Ursache.

Pr. dr. Ştefan Lupu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.