Categorii

Inter-comuniunea şi căsătoriile mixte: 5 lucruri de ştiut. Problemă deschisă, nicidecum rezolvată

Inter-comuniunea şi căsătoriile mixte: adică posibilitatea ca, atunci când soţul şi soţia sunt ambii creştini dar aparţin unul Bisericii luterane şi celălalt Bisericii catolice, unul să poată participa la celebrarea celuilalt (şi până aici nu este nimic straniu) primind şi împărtăşania (lucru care în sine creează nişte probleme). O problemă spinoasă, desigur neclarificată şi nerezolvată complet, care s-a concretizat într-o discuţie foarte articulată în cadrul episcopatului german. Totul începe în luna februarie, când episcopii reuniţi în sesiune plenară aprobă un Material ajutător pastoral cu titlul „A merge cu Cristos – pe urmele unităţii. Căsătoriile mixte şi participarea comună la Euharistie”. Peste trei sferturi dintre membrii Conferinţei Episcopale au aprobat textul. Însă un număr consistent de păstori – între care şapte episcopi diecezani – nu s-au simţit în măsură să-şi dea asentimentul, din diferite motive. Astfel, aceşti şapte episcopi s-au adresat Sfântului Scaun şi au fost convocaţi la Roma la 3 mai pentru o întâlnire cu responsabilii de la Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, de la Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi de la Consiliul Pontifical pentru Interpretarea Textelor Legislative. Indicaţia „finală” a papei Francisc este de „a găsi, în spirit de comuniune eclezială, un rezultat pe cât posibil unanim”. Pentru a înţelege ce se întâmplă şi mai ales care sunt „problemele deschise” aflate în discuţie, am cerut părintelui Cristiano Bettega, director al Oficiului CEI pentru Ecumenism şi Dialog, să ne indice 5 lucruri de ştiut. Referinţa – ne spune el imediat – este Directoriul pentru aplicarea principiilor şi normelor despre ecumenism. Deşi este din 1993, reprezintă oricum un adevărat „vademecum”.

  1. Pentru un catolic, a participa pe deplin (adică primind împărtăşania) la Euharistia prezidată de slujitori din alte Biserici nu este posibil. „Întrucât concelebrarea euharistică este o manifestare vizibilă a comuniunii depline de credinţă, de cult şi de viaţă în comun a Bisericii catolice, exprimată de slujitorii acestei Biserici, nu este permisă concelebrarea Euharistiei împreună cu slujitori ai altor Biserici sau comunităţi ecleziale”. Este ceea ce este precizat la paragraful 104, chiar dacă imediat după aceea la paragraful 123, Directoriul deschide o mică breşă, în partea referitoare la membrii diferitelor Biserici orientale şi afirmă: „Este permis oricărui catolic aflat în imposibilitate fizică sau morală de a întâlni un preot catolic, să primească sacramentele Pocăinţei, Euharistiei şi Ungerii bolnavilor din partea unui preot al unei Biserici orientale”. Pentru ce motiv? Pur şi simplu pentru că ceea ce spun Bisericile ortodoxe cu privire la sacramente şi la slujirea primită prin hirotonire de episcopi, preoţi şi diaconi este în mod substanţial împărtăşit şi de Biserica catolică.
  2. „A primi” împărtăşania, conform viziunii catolice, înseamnă şi „a fi” în comuniune cu Biserica la care se aparţine şi cu ceea ce spune ea, sau măcar a încerca să fie în comuniune. Sunt mai restrictive după aceea normele referitoare la celelalte Biserici şi comunităţi ecleziale şi la paragraful 129 se reafirmă: „comuniunea euharistică este indisolubil legată de deplina comuniune eclezială şi de expresia ei vizibilă”. Dacă suntem în mod substanţial de acord cu Bisericile ortodoxe cu privire la ceea ce înţelegem prin Euharistiei şi Preoţie, Bisericile legate de reforma lui Luter au în schimb o interpretare diferită a Preoţiei şi ceea ce el cred referitor la modul în care Domnul este prezent în pâine şi în vin nu echivalează cu ceea ce cred atât Biserica catolică precum şi Bisericile ortodoxe.
  3. Botezul este ceea ce îi leagă pe toţi creştinii „într-o comuniune reală, chiar dacă imperfectă”. Este ceea ce afirmă Directoriul în acelaşi paragraf 129. De aceea Biserica catolică recunoaşte că „în anumite împrejurări, în mod excepţional şi cu anumite condiţii, admiterea la aceste sacramente poate fi autorizată sau chiar recomandată unor creştini ai altor Biserici şi comunităţi ecleziale”. Este de notat că atunci când documentele oficiale vorbesc despre „comunităţi ecleziale” înţeleg Bisericile legate de Reforma din secolul al XVI-lea, adică acelea care în general sunt identificate ca „Biserici protestante”. În acest paragraf 129 al Directoriului este o afirmaţie foarte importantă. Conform viziunii catolice (şi în sine şi protestanţii sunt de acord cu privire la asta) tocmai Botezul constituie elementul principal de comuniune între toţi creştinii din toate Bisericile.
  4. Cine decide şi care sunt condiţiile pentru ca un creştin necatolic să poată participa pe deplin la Euharistie într-o biserică catolică. Episcopul diecezan, ţinând cont de normele care pot să fie stabilite în această materie de Conferinţa Episcopală sau de Sinoadele Bisericilor Orientale, este cel care fixează normele generale care permit discernământul „situaţiilor de necesitate gravă şi urgentă” şi verificarea condiţiilor. Condiţiile sunt precizate la paragraful 131. Adică trebuie verificat ca „persoana respectivă să fie în imposibilitatea de a recurge la un slujitor al Bisericii sale sau al comunităţii ecleziale pentru a primi sacramentul dorit; să ceară acest sacrament cu voinţă deplină şi în mod spontan; să-şi manifeste credinţa catolică referitor la sacramentul cerut şi să aibă dispoziţiile recerute”. Dacă pot să pară destul de stricte condiţiile, ele afirmă însă şi că nu există niciodată o interdicţie absolută.
  5. Ce a spus papa Francisc. În 2015, în timpul vizitei la Biserica luterană din Roma, papa Francisc, răspunzând la o întrebare, a afirmat: „Las întrebarea teologilor, celor care înţeleg. Este adevărat că într-un anumit sens a împărtăşi înseamnă a spune că nu sunt diferenţe între noi, că avem aceeaşi doctrină – subliniez cuvântul, cuvânt greu de înţeles – dar eu mă întreb: dar nu avem acelaşi Botez? Şi dacă avem acelaşi Botez trebuie să mergem împreună. Dumneavoastră – a continuat papa, adresându-se doamnei care a pus întrebarea – sunteţi o mărturie a unui drum chiar profund pentru că este un drum conjugal, un drum propriu de familie, de iubire umană şi de credinţă împărtăşită. Avem acelaşi Botez”. Însă în exortaţia apostolică Amoris laetitia reafirmă în paragraful 247 că, „deşi soţii dintr-o căsătorie mixtă au în comun sacramentele botezului şi căsătoriei, împărtăşirea Euharistiei nu poate să fie decât excepţională şi, în orice caz, trebuie respectate dispoziţiile indicate”.

În concluzie: „Problema nu este deloc simplă, dar nici nu este deloc rezolvată definitiv”, comentează părintele Bettega. „Drumul de reflecţie, de ascultare reciprocă, de căutare a unor căi comune între Biserici pentru a depăşi diviziunile care încă rămân, nu s-a oprit. Deci este vorba de a înţelege cum să mergem înainte; dar având certitudinea că paşi semnificativi pentru o comuniune tot mai concretă între Biserici sunt absolut posibili”.

De M. Chiara Biagioni

(După agenţia SIR, 5 mai 208)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.