Categorii

Întâlnirea Taizé la Basel. Fratele Alois: „Este surprinzător: tinerii iubesc rugăciunea şi tăcerea”

Un semn de speranţă lăsat în inima tinerilor. Asta pentru Taizé ar fi „rezultatul” cel mai aşteptat al întâlnirii europene a tinerilor pe care la sfârşitul fiecărui an comunitatea ecumenică o promovează într-un oraş din Europa. În 2017 se va desfăşura la Basel de la 28 decembrie până la 1 ianuarie. Peste 15 mii de tineri sunt aşteptaţi în oraşul elveţian pentru această nouă etapă a „Pelerinajului de încredere pe pământ”, început de frère Roger în urmă cu mulţi ani. „Un semn de speranţă”, explică în acest interviu la agenţia SIR, fratele Alois, priorul comunităţii din Taizé, „deoarece pentru tineri astăzi viitorul nu este uşor. Nu este uşor în societăţile noastre, îndeosebi în Europa. Dorinţa este ca această întâlnire să poată lăsa un semn de speranţă”.

Cincisprezece, poate chiar 20 de mii de tineri. Este surprinzător că aşa de mulţi decid să petreacă sfârşitul anului în rugăciune şi meditaţie.

La Basel vor fi mulţi. Vin şi de departe şi pentru a ajunge vor face călătorii lungi în autocare. Este iarnă şi nu va fi uşor. L-aş numi un pelerinaj. În faţa acestei generozităţi, ne aşteptăm şi o mare ospitalitate în aşa fel încât tinerii să poată descoperi, prin primire, o valoare evanghelică: anume că Cristos ne uneşte dincolo de orice frontieră. Aceasta este speranţa pe care vrem s-o trăim, o comuniune care încurajează să ne întoarcem la viaţa noastră zilnică şi să înfruntăm dificultăţile.

În program sunt prevăzute momente de rugăciune, cântare şi tăcere. Credeţi cu adevărat că tinerilor din Europa le mai plac aceste lucruri şi că sunt în măsură să se pună „la proba tăcerii”?

Da, este adevărat. Tăcerea şi rugăciunea sunt greu de propus astăzi tinerilor, deoarece aceştia – cred că peste tot – caută înainte de toate să trăiască o experienţă de prietenie. Şi vor face asta la Basel: timp de cinci zile vor sta împreună cu alţii de vârsta lor din diferite ţări; în fiecare dimineaţă se vor aduna în grup în parohia care-i primeşte; vor merge împreună pentru a ajunge la diferitele locuri de întâlnire în oraş; vor sta împreună la coadă pentru distribuirea mâncării; şi toţi vor fi disponibili să dea o mână de ajutor în vreun fel. Deci se vor cunoaşte întrei ei. În ateliere, noi vom pune în atenţia tinerilor şi probleme foarte concrete: de exemplu vom vorbi despre probleme sociale, politice, de la migraţie la modul de a trăi credinţa în locurile de muncă şi de studiu. Probleme pe care tinerii şi le pun şi pe care noi le vom înfrunta cu ei. Toate acestea împreună îi conduc pe tineri să trăiască momente comune de rugăciune şi de tăcere. De fiecare dată când avem o întâlnire de tineri, într-un oraş sau şi la Taizé, suntem uimiţi când vedem că la sfârşitul rugăciunii liturgice, sunt tineri şi tinere care continuă să se roage. Rămân acolo, nemişcaţi, în rugăciune în jurul crucii. Este într-adevăr surprinzător.

Ce este tăcerea?

Suntem toţi împreună, chiar şi cu miile. Şi facem tăcere împreună pentru ca fiecare să poată mai ales găsi înlăuntrul său şi în afara sa un moment de pace. Un moment în care nu trebuie făcut nimic. Care cere numai să fie pur şi simplu acolo. Să fie acolo, în prezenţa lui Dumnezeu. Aceasta este experienţa pe care am vrea ca să-i facem pe tineri s-o trăiască: să fie împreună în prezenţa lui Dumnezeu. Pentru tineri devine tot mai rar şi dificil să trăiască un astfel de moment de pace, într-o viaţă unde chiar dacă sunt singuri, sunt mereu conectaţi veşnic.

Cu ce limbaj vă veţi adresa tinerilor pentru ca mesajul să ajungă într-adevăr în inima lor?

Va fi un mesaj de bucurie, o bucurie care dorim ca să nu se stingă niciodată. Bucuria de a trăi. Să ne întrebăm: ce anume ne dă bucurie în viaţă? O bucurie care nu este o fugă de probleme. Ci dimpotrivă, ne încurajează să înfruntăm dificultăţile şi să ne punem în ascultarea strigătului celui care este în suferinţă. Voi vorbi tinerilor despre recenta mea vizită în Sud Sudan şi Sudan. Şi în acele ţări care trec prin foarte mari dificultăţi şi suferinţe am găsit persoane care cunosc momente de bucurie profundă. Şi am experimentat că atunci când este solidaritate, chiar dacă situaţiile sunt dificile, există mereu posibilitatea de a trăi o bucurie profundă. Deci aş vrea să vorbesc tinerilor despre bucuria de a trăi şi despre o bucurie care ne încurajează să înfruntăm dificultăţile şi provocările şi să asculte suferinţele celorlalţi.

Basel este un oraş care se află în inima Europei. Ce mesaj vor da Europei toţi aceşti tineri reunite în numele Taizé-ului?

Această întâlnire este înainte de toate semnul că tinerii vor să trăiască în Europa. Vor Europa. Vor să poată călători, întâlni, învăţa o altă limbă, merge pentru a studia şi a lucra în afară. Vor ca Erasmus să nu fie numai pentru studenţi ci şi pentru cel care trebuie să întreprindă o ucenicie. Aşadar este un semn că Europa este vie. Basel este un oraş legat de trei ţări. Se află într-o regiune transfrontalieră împărtăşită de Elveţia, Franţa şi Germania. Vor fi tineri care vor fi primiţi nu numai în Elveţia, ci şi în Franţa, în Germania. Pentru prima dată întâlnirea se va desfăşura în acelaşi timp în trei ţări. Arătăm astfel Europei că există pe pământ locuri care ne spun că nu ne putem întoarce înapoi. Vedem asta, de exemplu, şi între Irlanda de Nord şi de Sud, unite de o legătură pe care Brexit-ul n-a reuşit s-o slăbească. Toate sunt semne foarte clare: construirea Europei merge înainte.

Unul dintre ateliere va fi animat de arhiepiscopul Job de Telmessos (patriarhia ecumenică), co-preşedinte al Comisiei Mixte pentru Dialogul dintre Catolici şi Ortodocşi. O Comisie care face o enormă trudă pentru a ajunge la acorduri cu privire la chestiuni teologice complicate. Dumneavoastră credeţi cu adevărat că Bisericile vor ajunge într-o zi la unitatea deplină? Şi care este calea de întreprins astăzi pentru ca să se ajungă la acest rezultat?

Este foarte frumos că arhiepiscopul Job este prezent şi cu el vor fi şi alţi episcopi catolici şi protestanţi. Un episcop catolic şi protestant vor anima împreună un atelier despre cei 500 de ani ai Reformei. Este frumos că responsabilii Bisericilor participă la această întâlnire de tineri la Basel pentru că această participare a lor favorizează legătura între dialogul teologic, de importanţă extremă, şi tinerii de astăzi care sunt foarte departe de acest dialog teologic. Este important ca tinerii să ajungă la cunoaşterea efortului făcut de teologi pentru a apropia Bisericile şi a rezultatelor teologice extraordinare care au fost obţinute, ca de exemplu acordul despre justificarea între Biserica catolică şi diferitele Biserici protestante, ultima şi cea anglicană. Aşadar, întâlnirea europeană poate reprezenta un moment în care două lumi se întâlnesc, lumea teologică şi lumea tinerilor. Tinerii, cred eu, vor deja să trăiască unitatea. Vor să fie împreună şi faptul că la Basel sunt tineri protestanţi, catolici, ortodocşi este într-un fel o mică anticipare a acestei unităţi pe care noi o aşteptăm.

De M. Chiara Biagioni

(După agenţia SIR, 19 decembrie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

 

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.