Categorii

În Albania don Bosco întăreşte unitatea dintre creştini şi musulmani

„Ceea ce se întâmplă în Albania – spunea Papa Francisc la Tirana, în septembrie 2014 – demonstrează că paşnica şi fructuoasa convieţuire între persoane şi comunităţi care aparţin la religii diferite este nu numai de dorit, ci în mod concret posibilă şi practicabilă”. Această convieţuire, sublinia Pontiful, „este un bun inestimabil pentru pacea şi dezvoltarea armonioasă a unui popor. Este o valoare care trebuie păstrată şi mărită în fiecare zi, cu educaţia la respectarea diferenţelor şi a identităţilor specifice deschise la dialog şi la colaborare pentru binele tuturor, cu exercitarea cunoaşterii şi a stimei unora faţă ceilalţi”.

În păstrarea şi mărirea acestei valori şcoala desfăşoară un rol de neînlocuit. Munca frumoasă a ştiinţei învăţate şi împărtăşite, atente la calitatea educaţiei şi nu numai la eficienţa instruirii, edifică şi hrăneşte legăturile dintre generaţii şi dintre persoane, chiar şi de credinţă diferită. Este un exemplu fericit marele Centru „Don Bosco” din Tirana, în Albania, frecventat de peste 1000 de copii şi tineri catolici, ortodocşi şi musulmani care sunt povăţuiţi de 80 de profesori, instructori, animatori şi educatori de credinţă creştină şi islamică. Fondat în 1993, cuprinde o şcoală cu clase de la elementare la liceu, un centru de formare profesională, oratoriul, un centru de zi pentru copiii străzii, în afară de parohia „Maria Ajutătoare”.

Credinţa după anii regimului

Albania a fost în mod trist martoră a câte violenţe şi câte drame poate să provoace excluderea forţată a lui Dumnezeu din viaţa comunitară. Dar în pofida deceniilor de încercări şi suferinţe, credinţa n-a dispărut din inima albanezilor, povesteşte părintele Matteo Di Fiore, 67 de ani (dintre care 19 ani petrecuţi în Albania şi Kosovo), salezian, director al Centrului: „După căderea regimului, noi misionarii am constatat în popor bucuria de a putea din nou să trăiască credinţa în mod deschis, fără a mai trebui să se ascundă. Creştini şi musulmani arătau dorinţa de a redescoperi comoara pe care au păstrat-o în secret în inima lor. A fost o perioadă de mare entuziasm. De câţiva ani situaţia s-a schimbat, am intrat într-o nouă fază: este timpul maturităţii, al consolidării credinţei. pentru catolici, şi mai în general pentru creştini, asta implică efortul de a conforma alegerile zilnice cu învăţăturile evanghelice”.

Raportul şoptit cu Dumnezeu

Printre persoanele de credinţă islamică ce lucrează în Centrul „Don Bosco” sunt Orieta Poda, 38 de ani, secretară a centrului de formare profesională şi a sectorului Proiecte, Elona Kaceli, 27 de ani, profesoară de limba şi literatura albaneză, şi Evix Myftaraj, 31 de ani, profesor de limba italiană. La unison povestesc că în cursul ultimelor decenii, după sfârşitul regimului, s-a mărit progresiv numărul de credincioşi care frecventează bisericile şi moscheile. Gândindu-se la trecut, Evis afirmă: „Poporul nostru ştie ce înseamnă a fi constrânşi la ateism. Această îndepărtare forţată de Dumnezeu impusă de regima a dat în mod involuntar credincioşilor oportunitatea de a crea o legătură profundă cu Atotputernicul. După decenii de raport şoptit cu Dumnezeu, albanezii au înţeles importanţa de a crede în El şi de a respecta toate religiile”.

Caracteristica fericită

Convieţuirea paşnică şi colaborarea dintre credincioşii de diferite religii, pe care Papa Francisc a definit-o o „caracteristică fericită” a Albaniei, este datorată, conform părintelui Matteo, mai ales unui factor care uneşte albanezii independent de credinţa mărturisită: „Întocmai faptul că sunt albanezi. Multele suferinţe îndurate în cursul istoriei au făcut foarte unit acest mic popor”, care – adaugă Orieta – „a ştiut mereu să găsească modul de a păstra unitatea construind legături solide întemeiate pe respectul reciproc şi pe colaborare”. Conform Elonei, la originea convieţuirii bune dintre creştini şi musulmani „sunt spiritul de toleranţă al albanezilor şi credinţa deoarece religia aduce armonie”, în timp ce după părerea lui Evis, „este încrederea. De fapt, persoanele au dat încredere valorilor pe care diferitele religii pot să le transmită”.

Tinerii şi Occidentul

În Occident, tinerele generaţii cresc în societăţi dominate de consumism, de individualism, de narcisism, de dumnezeul ban, afirmă părintele Matteo: „Deşi în Albania există încă un puternic simţ al familiei şi al solidarităţii, care în altă parte pare că a slăbit, influenţa modelelor occidentale asupra tinerilor este indiscutabilă”. În această privinţă Orieta afirmă: „Tinerii albanezi – care au putut cunoaşte lumea numai după căderea regimului – sunt mai expuşi faţă de cei de vârsta lor din alte ţări crizei morale, spirituale şi sociale care a cuprins Occidentul. De 27 de ani, Albania trece printr-o fază de tranziţie nu numai economică, ci şi morală. Iată de ce, după părerea mea, structurile cum este a noastră în Tirana sunt importante: pentru că oferă tineretului un sistem solid de valori”. Evis subliniază faptul că „din păcate, în zilele noastre, există părinţi care cu greu se îngrijesc de copiii lor: am văzut mame şi taţi capitulând în faţa copiilor dificili. Rolul şcolii devine deci crucial: cea de la „Don Bosco”, în mod deosebit, a luat o angajare specială faţă de aceste cazuri”.

Cooperare şi sprijin reciproc

În marele Centru salezian raporturile dintre studenţi, precum şi cel dintre tot personalul, sunt foarte bune, relatează părintele Matteo. „Ne iubim; noi adulţii lucrăm împreună cu mare spirit de colaborarea îngrijindu-ne de tinerele generaţii după metoda îndrăgită de don Bosco”. Cuvintelor părintelui Matteo le fac ecou cele ale lui Orieta, Elona şi Evis: „Climatul este foarte senin şi amical, cooperarea şi sprijinul reciproc sunt constante”. Continuă Evis: „Centrul salezian a primit mereu colaboratori din toate credinţele: este vorba tocmai de primire şi nu de simplă asumare. Don Bosco a reuşit, cu metoda sa educativă, să unească diversităţile noastre îndreptându-le spre un unic obiectiv: a educa, a iubi, a-i face pe elevii noştri să se simtă iubiţi”.

Sistemul educativ salezian

Musulmanii au o mare consideraţie faţă de sistemul educativ salezian ai cărui trei pilaştri, aminteşte părintele Matteo, sunt raţiunea, religia, iubirea, adică „primirea, dialogul şi confruntarea, respectul şi promovarea dimensiunii religioase ca dimensiune constitutivă a fiinţei umane, stil grijuliu şi atent faţă de toţi, mai ales faţă de cel care are mai mare nevoie”. Elona se declară mulţumită că lucrează în Centrul salezian fie pentru că, spune ea, „misiunea mea este a educa, a însoţi şi a ajuta elevii, fie pentru cooperarea dintre director-profesor-elev”. Şi reflectând asupra propriei experienţe profesionale, Orieta, care a început să frecventeze Centrul în urmă cu câţiva ani ca elevă, afirmă: „Aici m-am simţit mereu acasă, simt în mod constant sprijinul şi întărirea părinţilor salezieni. Apreciez sistemul lor educativ care are ca ţintă să prevină, să responsabilizeze copiii şi cere educatorilor profesionalitate şi soliditatea morală, în aşa fel încât să fie exemplu pentru elevi”.

Munca drept o misiune

Şi Evis consideră foarte pozitiv metoda educativă a lui don Bosco deoarece, spune el, „nu numai că asigură instruire de nivel înalt, ci permite şi pregătirea copiilor pentru a înfrunta viaţa în modul cel mai bun. Învăţământul, dacă este făcut cu pasiune, este frumos pretutindeni, dar în această şcoală – graţie sprijinului salezienilor şi climatului familial pe care reuşesc să-l creeze – devine o misiune, aceea de a-i însoţi cu iubire pe elevi în drumul lor”.

O mărturie adusă lumii

În epoca noastră persoanele autentic religioase (de diferite religii) care trăiesc şi lucrează împreună în armonie şi pace, spune Elona, pot să înveţe lumea „respectul, iubirea şi toleranţa reciprocă”, pot să arate, susţine părintele Matteo, „că este posibilă convieţuirea paşnică şi activă – formată din solidaritate reciprocă, atenţie faţă de cel care are nevoie, căutare împărtăşită a unui viitor bun – şi este o valoare care trebuie promovată şi păstrată”. Conform lui Evis, „noi credincioşii (musulmani şi creştini) avem misiunea de a aminti societăţilor din timpul nostru valorile care dispar: de exemplu, iubirea faţă de aproapele, respectarea vieţii, încrederea, empatia, onestitatea”. Conclude Orieta: „Credincioşii de credinţă diferită care trăiesc în înţelegere mărturisesc lumii că suntem fii ai aceluiaşi Dumnezeu şi că diversitatea, tipică în multe ţări devenite de acum multiculturale şi multireligioase, nu desparte ci îmbogăţeşte. Dacă îi învăţăm pe copiii noştri să trăiască „drept buni credincioşi şi cetăţeni oneşti”, cum spune don Bosco, în mod sigur viitorul va fi mai bun pentru toţi”.

De Cristina Uguccioni

(După Vatican Insider, 15 iulie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.