Categorii

Imamul Layachi Kamel, „nu ne numiţi musulmani moderaţi”. Teroarea nu-l cunoaşte pe Dumnezeu

Imam-KamelNu vor să fie numiţi „musulmani moderaţi”, pentru că islamul nu are nevoie de adjective şi cel care trăieşte în mod autentic propria credinţă religioasă şi învăţăturile sale nu poate decât să fie „o persoană de pace”. Cer „un pic de onestitate intelectuală” pentru a recunoaşte efortul pe care adepţii islamului în lume îl fac pentru a renega pe cel care foloseşte numele lui Dumnezeu pentru a răspândi răul. Dar mai ales îi imploră pe jurnalişti şi pe politicieni să nu arunce noroi asupra comunităţilor musulmane şi asupra liderilor lor. Este un joc periculos care îi îndepărtează pe tineri de comunităţile lor de referinţă cu riscul de a se radicaliza. Layachi Kamel este imam al comunităţilor islamice din regiunea Veneto şi de mulţi ani este angajat pe frontul dialogului. Citeşte cu „ochi de musulman” lunga urmă de sânge pe care terorismul o seamănă de la Bangladesh la Nisa. Şi sunt ochi – spune el imediat – pătrunşi de „mare durere şi mare tristeţe dar şi de atâta supărare pentru că văd că există vieţi nevinovate care sunt ucise în numele unei ideologii care foloseşte în mod instrumental credinţa mea religioasă, textele mele scripturale, simbolurile mele religioase”.

Imame, s-au ridicat voci care cer lumii musulmane claritate mai mare în denunţarea terorismului. Dumneavoastră cum răspundeţi?

Massimo Gramellini scrie asta în La Stampa cu o scrisoare adresată „iubitului musulman non-integralist” care trăieşte în Occident. Dar eu nu sunt un musulman non-integralist. Eu sunt un musulman care încearcă să trăiască în mod autentic şi în pas cu învăţăturile din textele scripturale. Nu am nevoie de un adjectiv pentru a mă autodefini şi islamul nu are nevoie de adjective pentru a se defini. Răspândim concepte care nu corespund realităţii. Cel care trăieşte în mod autentic propria credinţă religioasă şi învăţăturile sale, nu poate decât să fie o persoană înclinată spre întâlnire, spre dialog, spre împărtăşire, o persoană care respectă sacralitatea vieţii şi libertatea fiecărei persoane. Acesta este islamul şi tot ceea ce nu este asta, nu este islam. Este o interpretare eretică şi instrumentală a textelor.

După fiecare măcel, cele mai mari nume din comunităţile islamice publică unele comunicate de solidaritate, condoleanţe şi condamnare. Însă mesajul nu trece. Nu credeţi că există un defect de comunicare?

Şi eu trăiesc în Italia şi cer şi eu garanţii mai mari pentru siguranţa familiei mele, a persoanei mele, a comunităţii mele. Nu suntem un corp străin ci parte din această ţară. Şi noi frecventăm supermagazinele, călătorim cu trenul, luăm avioanele ca toţi ceilalţi. Când o persoană ucide la strigătul „Allah Akbar”, trădează textele scripturale, îl ofensează pe Dumnezeu şi comunităţile musulmane. Câte sunt victimele musulmane ucise de terorism? S-au ridicat glasuri atunci când în Medina profetului au explodat o bombă? Cineva s-a simţit deranjat când musulmani au fost ucişi în lume? Dacă viaţa este sacră, este pentru orice persoană umană. Trebuie să ne simţim tulburaţi când sunt ucişi italienii în Bangladesh sau francezii la Nisa, dar şi atunci când sunt ucişi musulmanii de aceeaşi mână a terorismului, altminteri este o lectură selectivă a istoriei care nu convinge.

Nu credeţi că lipseşte o autoritate islamică de referinţă în măsură să întărească forţa mesajului?

Opinia publică nu este bine informată despre structura societăţilor noastre musulmane, dacă cere un lider autoritar în lumea musulmană care să poată exprima judecăţi de valoare cu privire la un fenomen. Însă putem spune şi că în lumea musulmană au existat diferite adunări de studioşi, instituţii religioase de faimă internaţională care s-au exprimat cu documente autoritare şi studii detaliate spunând că ceea ce fac teroriştii este o acţiune non-islamică. Aş vrea să amintesc în această privinţă că la începutul acţiunii militare criminale a ISIS la Mosul în 2014, o mie de ulema s-au reunit la Istanbul şi s-au exprimat spunând că vânătoarea de creştini şi distrugerea locurilor de cult sunt inacceptabile, că viaţa este sacră şi că ISIS nu se poate autoproclama califat islamic. Şi Al Azhar – care este instituţia sunnită cea mai importantă –, Curtea Supremă a Ulema din Arabia Saudită (deşi cu rezervă asupra regimului saudit), şi diferite instituţii din Maroc, Algeria, Mauritania, Europa, s-au exprimat în acest sens. Există  un studios sirian autoritar, Al-Yaqoubi, care a scris o fatwa detaliată de 76 de pagini pentru a defini eretic şi contrar învăţăturii islamice ceea ce face ISIS. Însă este important ca aceste declaraţii să fie difuzate, pentru că altminteri se dă impresia că lumea musulmană este în voia unei confuzii totale. Dar nu este aşa.

Nisa, Bangladesh, şi mai înainte Paris şi Bruxelles. Teroarea este puternică şi oamenilor le este frică.

Este nevoie numai de un pic de onestitate intelectuală pentru a recunoaşte efortul pe care îl fac comunităţile musulmane în lume. Aş vrea să lansez deci un mesaj. Pentru a cere musulmanilor aşa-numiţi „moderaţi”, pentru că nu denunţaţi, pentru că nu luaţi poziţie, se riscă să se genereze pe de o parte suspiciune şi pe de altă parte lipsă de motivare. Ori ne punem de acord toţi împreună, fără retorică, fără instrumentalizare, fără dezinformare ca să înfrângem acest rău pentru a proteja ţara, ori riscăm să mărim tot mai mult prăpastia dintre cei născuţi aici şi comunităţile musulmane care s-au stabilit aici, în Europa. Acesta este riscul cel mai grav. Şi acest risc este şi mai puternic în noile generaţii. Sunt tineri născuţi şi crescuţi aici, angajaţi şi ei să se integreze asemenea tuturor în societate. Dacă însă ei se întorc seara acasă şi aud un politician sau un jurnalist care aruncă noroi asupra comunităţii lor, asupra familiei lor, asupra identităţii lor, aceşti tineri se îndepărtează şi pierd simţul de apartenenţă la această ţară.

Şi „a-i pierde” pe tineri înseamnă a se juca cu focul?

Da, riscăm foarte mult. Misiunea mea cu tinerii este să răspândesc cât mai mult posibil o formare religioasă adecvată pentru a le da toate instrumentele necesare ca să fie capabili să citească în mod concret mesajele pe care le găsesc mai ales în internet. Trăim într-o lume interconectată şi tinerii sunt, toată ziua, alipiţi de reţelele sociale. Aici găsesc buni învăţători dar găsesc şi învăţători răi cu riscul de a se radicaliza în timpi foarte scurţi. Dar dacă eu, imam, sunt defăimat în fiecare zi de ziare şi de politicieni, pierd în ochii lor autoritatea şi tinerii se îndepărtează de mine pentru că nu mai văd în imamul din cartier sau din oraş un punct de referinţă. În acest mod am face jocul lui ISIS.

De M. Chiara Biagioni

(După agenţia SIR, 19 iulie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.