Categorii

„Ierusalim, Esplanada şi truda de a cere iertare”

„Am avea nevoie de voci curajoase şi profetice care să ne înveţe cât de mult a păcătuit fiecare împotriva vecinului său… Însă liderii noştri reflectează numai asupra a cât de mult a păcătuit vecinul meu împotriva mea”. Clocoteşte de multe zile Ierusalimul. Şi dacă în aceste ore palestinienii sărbătoresc sfârşitul embargoului Esplanadei Moscheilor, după înlăturarea tuturor noilor măsuri de securitate desfăşurate de Israel după atacul din 14 iulie, tensiunile şi resentimentele alimentate de aceste două săptămâni de ciocniri sunt departe de a fi înlăturate cu adevărat. Pentru aceasta merită de încercat să se privească un pic mai în profunzime în noua înflăcărare pe care a trăit-o conflictul în jurul unuia dintre locurile cele mai sacre din Cetatea Sfântă, lăsându-ne ajutaţi de cel care – prin însăşi istoria sa – cunoaşte bine cine se află de o parte ca şi de cealaltă a baricadei.

Părintele iezuit David Neuhaus, 55 de ani, a devenit preot în 2000, anul începutului celei de-a doua intifade. El, fiu al unei familii de evrei germani emigrate în Africa de Sud în 1937, a fost hirotonit preot de patriarhul Michel Sabbah, primul palestinian care a condus Biserica latină din Ierusalim. Biblist având în urma sa şi un doctorat la Universitatea Ebraică, om cu profunde prietenii atât printre evreii ortodocşi cât şi în comunitatea arabă, părintele Neuhaus din 2009 conduce Vicariatul pentru catolicii de exprimare ebraică, o mică şi vie comunitate în care sunt împreună persoane ca şi el venite la creştinism dintr-un context ebraic. Dar astăzi punct de referinţă şi pentru atâţia muncitori creştini imigraţi în Israel din Asia şi din Africa şi pentru copiii lor, care vorbesc de acum ca limbă mamă ebraica.

„Suntem o comunitate de rugăciune, care mijloceşte pentru Ierusalim şi pentru toţi locuitorii săi – povesteşte părintele Neuhaus –. Nu suntem politicieni, diplomaţi sau lideri, ci o comunitate de oameni simpli care ştiu că în viaţa obişnuită se poate mărturisi iubire faţă de cei care ne înconjoară. Iubire faţă de cei care ne iubesc precum şi faţă de cei care nu ne iubesc. Însă suntem şi martorii unei realităţi istorice, faptul că Biserica şi poporul ebraic astăzi trăiesc o profundă reconciliere după secole de neîncredere, prejudecăţi reciproce şi mari suferinţe, impuse mai mult de către creştini evreilor. Această transformare este o revoluţie mare, care este aproape o minune. Aşadar putem să ne rugăm ca – în cel mai scurt timp posibil – şi israelienii şi palestinienii să treacă printr-o transformare de acest tip, recunoscând umanitatea celuilalt, prea îndelung considerat un duşman”.

Papa – la Angelus de duminică – a adresat un apel „la moderaţie şi la dialog” pentru Ierusalim. Care sunt paşii concreţi pentru a ajunge la asta?

Vrem să putem celebra paşii diplomatici necesari spre moderaţie şi dialog. Şi apreciem îndeosebi opera celor care lucrează pentru a ajuta înţelegerea reciprocă în acest moment şi pot să citez în mod expres pe regele Iordaniei. Totuşi, dincolo de nivelul politic şi diplomatic, avem nevoie să găsim şi străzi pentru a promova o ascultare adevărată a celuilalt. Prea mulţi israelieni refuză astăzi să asculte strigătul palestinienilor, care de atât de mult timp trăiesc sub ocupaţie şi experimentează discriminări. Şi prea mulţi palestinieni refuză să perceapă o umanitate în israelieni, îi consideră cu furie numai ca pe nişte ocupanţi. Prea mulţi israelieni permit fricii să înceţoşeze propria raţiune şi prea mulţi palestinieni permit furiei să întunece privirea lor.

Esplanada Moscheilor, Muntele Templului, Nobilul sanctuar… Ce reprezintă pentru dumneavoastră, părinte David, acest loc disputat astăzi revenit în centrul ciocnirii?

Pentru mine Haram al Sharif este mai ales locul sfânt al fraţilor mei şi al surorilor mele musulmani, un loc în centrul vieţii islamice din Palestina de 1400 de ani. Am putut experimenta legătura lor foarte tare cu acest Nobil sanctuar însoţind acolo pe prietenii mei musulmani cu ocazia lui Laylat al-Qadr (una dintre ultimele nopţi din Ramadan, care comemorează revelarea Coranului) sau în alte festivităţi islamice importante. Alături de asta recunosc desigur că evreii privesc la Esplanadă ca la un rest sacru al Templului care odinioară se înălţa aici. Şi nu pot să uit nici că Isus însuşi, ca israelit evlavios, frecventa acel Templu: a fost condus acolo când avea doar patruzeci de zile, a fost regăsit acolo la vârsta de doisprezece ani şi a petrecut timp în acest loc învăţând până la sfârşitul vieţii sale pământeşti… Dar prezentul – un prezent plăsmuit de peste 1400 de ani de istorie – este o prioritate.

Şi când vedeaţi în aceste ore pe musulmani rugându-se pe străzi în jurul acestui loc sfânt, dumneavoastră pentru ce anume vă rugaţi?

Mă rog pentru fraţii mei şi surorile mele musulmani: mă rog ca, la Nobilul sanctuar, să poată găsi calea pentru a depăşi durerea şi furia, sentimentul lor de umilire şi de neîncredere. Ca rugăciunea lor să-i poată deschide spre toţi cei care trăiesc în Ierusalim. Şi – în acelaşi timp – mă rog pentru fraţii mei şi surorile mele evrei: cer ca, atunci când de la Zidul Occidental privesc în sus spre locul care odinioară era Templul lor, să poată vedea pe fraţii şi surorile lor musulmani care se roagă acolo. Să poată simţi un sentiment de umanitate împărtăşită şi de respect faţă de căutarea lui Dumnezeu din partea lor. Conştienţi de ceea ce învăţa unul dintre cei mai mari rabini ai noştri, Yohannan ben Zakkai. Unuia dintre discipolii săi neliniştiţi în faţa Templului aflat în ruină care îi spunea: „Sărmanii de noi acum când locul unde ispăşeam păcatele noastre este distrus”, el răspundea: „Nu ştii că avem un mijloc pentru această ispăşire, gesturile de iubire?”. Spunea asta deja profetul Osea: „Milă vreau, nu jertfă”.

În orele următoare evreii vor celebra Tisha b’Av, postul care aminteşte distrugerea Templului. Ce anume distruge astăzi Locurile Sfinte de la Ierusalim?

Cred că mulţi prieteni ai mei evrei ar răspunde sinat heynam, ura gratuită. Cum se poate crede că Dumnezeu priveşte cu afect pe cel care urăşte pe altcineva?

În timpul călătoriei sale din 2014, chiar pe Esplanadă, papa Francisc a spus că „nu putem să ne considerăm autosuficienţi, stăpâni ai vieţii noastre; nu putem să ne limităm să rămânem închişi, siguri în convingerile noastre. În faţa misterului lui Dumnezeu toţi suntem săraci”. Cum să trăim acest mesaj în Ierusalimul de astăzi?

Da, chiar trebuie să recunoaştem înainte de toate sărăcia noastră. Cărţile istorice în Biblie ne învaţă cum să mărturisim păcatele şi când facem asta redescoperim sărăcia noastră şi nevoia noastră mare de a fi iertaţi. În Ierusalimul de astăzi, unde domină ocupaţia, discriminarea, violenţa, ura şi furia, trebuie să învăţăm să mărturisim păcatele. Am avea nevoie de voci curajoase şi profetice care să ne înveţe cât de mult a păcătuit fiecare împotriva vecinului său… Însă liderii noştri reflectează numai asupra a cât de mult a păcătuit vecinul meu împotriva mea. Numai ridicând ochii spre Tatăl din ceruri care îl vede pe fiecare dintre noi ca pe un fiu sau ca pe o fiică iubită putem descoperi cât de grav păcătuim săvârşind gesturi de violenţă faţă de fiecare dintre fiii săi.

Însă mulţi în lume spun astăzi: „Pacea dintre evrei şi musulmani la Ierusalim este imposibilă, funcţionează numai forţa”. Ce anume răspundeţi?

Răspund că timp de secole evreii şi musulmanii au trăit împreună, a existat şi o civilizaţie islamo-ebraică foarte bogată. În schimb timp de multe secole a fost atâta dispreţ şi ură între evrei şi creştini; şi totuşi astăzi suntem martori fericiţi ai revoluţiei care a avut loc în acest sens. Aceeaşi revoluţie se poate împlini şi pentru evrei şi musulmani dacă numai îşi amintesc de ceea ce au în comun.

Şi celui care în lume vrea să facă ceva pentru a promova pacea la Ierusalim ce anume i-aţi cere?

Încurajaţi-ne să ne deschidem unii altora. Amintiţi-ne mereu că Ierusalimul este un oraş binecuvântat de diversitatea locuitorilor săi. Şi că fiecare comunitate poară o măsură în plus de frumuseţe la ceea ce Ierusalimul este chemat să fie: oraşul lui Shalom, Salaam, pacea, cum spune numele său ebraic, şi al Quds, oraşul sfinţeniei vii, cum spune numele său arab.

De Giorgio Bernardelli

(După Vatican Insider, 27 iulie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.