Categorii

Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău! (Lc 1, 38)

Acum două mii de ani, omenirea l-a primit în mijlocul ei pe Dumnezeu prin Sfânta Fecioară Maria. Ea l-a acceptat în sânul ei pe cel preasfânt primind astfel misiunea de a-l purta nu numai în pântece, ci și pe scena lumii, a devenit ostensor pe altarul lumii. Același Isus este purtat în lume și astăzi pentru că Dumnezeu le trimite în continuare chemări celor pe care îi dorește purtători de Dumnezeu. Dintre aceștia, în ziua de 8 decembrie, în sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri, 17 au pășit în față pentru a purta mai departe în istorie răspunsul Mariei, fie mie după cuvântul tău!

Astfel în această frumoasă zi de vineri, seminariștii: Adam Andrei (Tărâța), Marius Ionuț Bănuță (București, „AMD”), Daniel Bordea (Mircești), Robert Budău (Bacău, „Sf. Nicolae”), Marian Cazacu (Pralea), Andrei Gherghel (Nisiporești – Tupilați), Iosif Ghiuzan (Adjudeni), Ionuț Gabriel Giurgică (Buruienești), Claudiu Bogdan Hușanu (Buruienești), Mădălin Răzvan Iacob (Bacău, „Sf. Nicolae”), Vlad Lorenț (Huși), Alexandru Roca (Șcheia), Paul Roca (Șcheia), Lucian Simon (Sagna), Laurențiu Turbuc (Arini), Maricel Maxim OFMCap. (Huși), François Kanyinda Wa Mulumba CSCh (Congo), au fost sfințiți diaconi prin impunerea mâinilor PS Petru Gherghel, Episcop de Iași. Diaconii, încurajați de cei 120 de preoți concelebranți care îi înconjurau au pășit în față și au acceptat misiunea de a fi purtători vii ai lui Cristos în lume.

Citind Evanghelia după Luca, vedem că răspunsul Sfintei Fecioare Maria nu a fost unul accidental, ci pregătit de o inimă curată, pură în ascultare și în rugăciune. Tot la fel și răspunsul acestor 17 tineri a fost unul pregătit în reflecție în cadrul Exercițiilor spirituale de la Luncani, și a fost susținut de rugăciune, atât a lor cât și a tuturor celor care i-au pus în intenții. Aceste rugăciuni și-au găsit o frumoasă expresie în Adorația Euharistică de pregătire pentru viitori diaconi. Aceasta s-a desfășurat în ziua precedentă, 7 decembrie, la ora 19:00 la catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Iași. Acest moment profund a fost însoțit de profesiunea de credință, jurământul de fidelitate și declarația candidaților la diaconat, moment ce l-a avut ca martor pe PS Aurel Percă, Episcop Auxiliar de Iași.

După asemenea pregătiri spirituale, cei 17 fii ai Bisericii au primit marea binecuvântare în cadrul liturghiei solemne de la ora 11:00 în catedrală, moment în care au fost împodobiți cu frumusețea Mariei, frumusețe izvorâtă din cel care a creat-o, Dumnezeu, frumusețe învățată de la Mama noastră pe care o sărbătorim astăzi. Această frumusețe este descrisă de Sf. Ioan Paul al II-lea prin comparație cu luna a cărei strălucire izvorăște din lumina Soarelui pe care o reflectă.

Fechetă Ciprian

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.