Categorii

„Iată ce citea papa Luciani când a murit”

Papa Luciani pe patul de moarte „strângea în mâini trei foi dactilografiate. Din acele pagini îmi amintesc un citat, textul evanghelic în care se vorbeşte despre mâncăcioşi şi băutori…”. Sora Margherita Marin, 76 de ani, de la Surorile Maria Bambina, este singura supravieţuitoare din grupul de patru surori – celelalte erau Elena Maggi, Vincenza Taffarel şi Cecilia Tomaselli – care s-au îngrijit de Ioan Paul I în apartamentul pontifical în Vatican timp de 32 de zile, de la sfârşitul lui august până la sfârşitul lui septembrie 1978. Despre ea, care la vremea alegerii lui Luciani avea 37 de ani şi era cea mai tânără, nimeni n-a ştiut nimic până în momentul publicării cărţii lui Stefania Falasca „Papa Luciani. cronica unei morţi” (Piemme), care pentru prima dată reconstruieşte pe baza documentelor inedite ale cauzei de beatificare ultimele zile de viaţă ale pontifului din Veneto. Sora Margherita, duminică 10 decembrie, a participat la prezentarea cărţii în seminarul din Belluno, la care a participat episcopul Renato Marangoni şi părintele Davide Fiocco, care a urmărit pentru dieceza itinerarul cauzei. Iată răspunsurile călugăriţei la întrebările pe care i le-am adresat.

L-aţi întâlnit vreodată pe Luciani? Cu ce anume vă ocupaţi în apartamentul pontifical?

Nu-l întâlnisem înainte. La două zile după alegerea sa am intrat în „familia” sa. Eu mă ocupam îndeosebi de garderobă şi de sacristie, pregăteam capela mică din apartament pentru celebrarea Liturghiei de dimineaţă. Dar făceam şi alte treburi când era nevoie. Sora Cecilia era bucătăreasa, sora Vincenza era infirmieră, în timp ce sora Elena coordona munca noastră, era şefa grupului. Sora Vincenza Taffarel, care era şi infirmieră, era cea mai în vârstă, îl cunoştea pe papa şi îl asista de mulţi ani.

Ne puteţi spune cum se simţea papa Luciani? Este adevărat, aşa cum s-a scris, că apărea preocupat şi chiar strivit de povara pontificatului?

Nu era deloc preocupat, s-a inserat bine în noua misiune care i-a fost încredinţată. Repet, nicio preocupare. Muncea mult, se plimba prin apartament, îl vedeam cuprins de activităţile sale, dar nu preocupat. Absolut nu era strivit de responsabilitatea primită. Avea atâta încredere. Ne spunea: „Surorilor, rugaţi-vă! Rugaţi-vă pentru că Domnul mi-a dat o misiune mare, am nevoie de rugăciunile tuturor, şi de ale voastre. Împreună, graţie acestor rugăciuni, duc înainte misiunea pe care mi-a dat-o Domnul”.

Sunt unii care au avansat ipoteza că moartea sa naturală a avut loc prin crăparea inimii, în faţa scandalurilor financiare găsite în Vatican…

Pot numai să mărturisesc despre ceea ce am văzut şi să repet: nici preocupat nici strivit de responsabilitate.

Să venim la ultima zi de viaţă a pontifului, 28 septembrie 1978. Ce amintiri aveţi despre ziua aceea?

A fost o zi normală. Dimineaţa, în capelă, Liturghia era la şapte. Apoi papa a răsfoit ziarele şi în sfârşit s-a retras în biroul său, pentru că trebuia să scrie un document pentru episcopi. A petrecut restul dimineţii muncind la biroul său. Apoi a fost prânzul…

Vă întrerup: ne puteţi spune dacă Ioan Paul I urma o dietă specială?

Absolut nu. Mânca ceea ce mâncau ceilalţi şi ceea ce pregătea sora Cecilia pentru noi toţi cu cumpărăturile care erau aduse în apartament cu ascensorul la 5.30 dimineaţa. Nu făcea diete speciale.

Continuaţi cu amintirile dumneavoastră despre acea zi de 28 septembrie.

După prânz, a fost ca întotdeauna un scurt moment de odihnă. Apoi în timpul după-amiezii papa a continuat să lucreze plimbându-se prin apartament. Ştiu asta pentru eu stătea în camera garderobă şi călcam. Îl vedeam trecând înainte şi înapoi, ţinea o carte în mână şi citea. Apoi la un moment dat s-a oprit şi s-a sprijinit de masa mea pentru a scrie ceva. Era mereu foarte afabil cu noi surorile. Mi-a spus: „Surorilor, vă facă să munciţi mult. Este cald şi eu transpir… Nu pierdeţi prea mult timp să călcaţi cămăşile, este suficient numai gulerul şi mânecile, pentru că restul chiar nu se vede…”.

Vă vorbea în italiană sau în dialectul din Veneto?

În dialectul din Veneto, a spus asta în dialect. Apoi seara a recitat vesperele în capelă cu secretarii. Le recita în engleză, pentru a se obişnui cu limba. Seara a luat cina în mod normal. Şi ca de obicei, după cină, venea să ne spună „noapte bună” nouă surorilor în bucătărie. Pe mine mă întreba ce liturghie am pregătit pentru dimineaţa următoare. Am spus că ziua următoare, 29 septembrie, era sărbătoarea sfinţilor îngeri. Şi el: „Bine, astfel mâine dimineaţă, dacă vrea Domnul, celebrăm împreună”. Era senin, liniştit, nu apărea obosit. Stătea să se îndepărteze, dar s-a oprit la uşă şi ne-a salutat iarăşi. În seara aceea înainte de a se retrage a vorbit la telefon cu cardinalul Giovanni Colombo, arhiepiscop de Milano. Telefonul a durat cam jumătate de oră.

Dimineaţa următoare ce s-a întâmplat? Puteţi să ne povestiţi?

Noi surorile ne trezeam la 5, la 5.15 eram în picioare. Sora Vincenza pregătea cafeaua pentru papa, eu aşteptam ca să vină cumpărăturile cu ascensorul la 5.30. La 5 şi jumătate Sfântul Părinte mergea să ia cafeaua în sacristia capelei şi apoi rămânea în rugăciune până la 7, când începea Liturghia. În acea zi papa nu ieşise. Sora Vincenza a văzut că încă era acolo cafeaua şi n-a fost atinsă. Îmi amintesc că eram amândouă în holul apartamentului şi ea mi-a spus: „Vino, să încercăm să batem la uşă, Sfântul Părinte încă n-a ieşit”. Ea a mers înainte ca să bată la uşă. Nu răspundea nimeni…

Ce oră era?

Era mai mult sau mai puţin 5.30. Ea m-a invitat să mă apropii. Mi-a spus: „Vino, vino…”. Probabil avea vreun presentiment, nu ştiu. Sora Vincenza a intrat prima şi am auzit că spunea: „Sanctitate, dumneavoastră n-ar trebui să faceţi aceste glume mine”. M-a chemat şi am intrat şi eu. Am văzut şi eu că era mort, nemişcat întins pe pat. Lumina era aprinsă şi papa purta ochelarii. Avea trei foi dactilografiate în mână, mâinile erau aşezate pe piept, aşa cum se întâmplă celui care adoarme în timp ce citeşte. Nu avea faţa suferindă, era destins, cu un zâmbet uşor, părea că doarme. A murit fără să-şi dea seama, nu era niciun semn, sigur a fost ceva fulgerător.

Aţi avut ocazia să vedeţi conţinutul foilor pe care papa le ţinea în mână? Timp de decenii s-au făcut speculaţii de toate felurile…

Numai asta îmi amintesc: pe foile dactilografiate am putut să observ câteva rânduri. Era textul evanghelic unde se citează cuvintele „mâncăcios” şi „băutor”…

Vă referiţi la Matei 11,18? Textul care prezintă aceste cuvinte ale lui Isus: „Căci a venit Ioan, care nu mănâncă şi nu bea, iar ei spun: «Are diavol». A venit Fiul Omului, care mănâncă şi bea, iar voi spuneţi: «Iată un mâncăcios şi un băutor de vin, prieten cu vameşii şi păcătoşii!». Dar înţelepciunii i s-a dat dreptate după faptele ei”?

Da, eu îmi amintesc aceea. Cred că citea pentru a se pregăti pentru Angelus de duminica următoare sau pentru audienţa de miercuri.

De Andrea Tornielli

(După Vatican Insider, 11 decembrie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.