Categorii

Fostul nunţiu din SUA, Viganò: „Papa trebuie să-şi dea demisia”

Autorităţile Sfântului Scaun cunoşteau încă din 2000 existenţa acuzelor împotriva arhiepiscopului Theodore McCarrick, promovat la sfârşitul acelui an arhiepiscop de Washington şi creat cardinal de Ioan Paul al II-lea în anul următor: era cunoscut că prelatul îi invita pe seminariştii săi să doarmă cu el în casa de la mare. Este ceea ce se citeşte într-un document de 11 pagini semnat de Carlo Maria Viganò, fost secretar al Guvernatoratului şi fost nunţiu apostolic în Statele Unite, care a fost înlăturat de Vatican şi trimis în sediul diplomatic din Washington în 2011.

Textul lui Viganò este plin ochi de date şi de circumstanţe, şi este în mod clar îndreptat împotriva papei Francisc, a cărui demisie o cere fostul nunţiu pentru că, după cum spune el, ar fi eliminat sancţiuni existente împotriva lui McCarrick după conclavul din 2013. Documentul repropune, precizând în amănunte vocile şi informaţiile care au circulat deja cel puţin în ultimele două luni în galaxia mediatică antipapală şi tradiţionalistă americană şi europeană, încercând să atribuie orice responsabilitate pe umerii actualului pontif.

Viganò afirmă că denunţurile din 2000, cu mărturii scrise împotriva lui McCarrick – acuzat că molestează seminarişti (majori) şi preoţi tineri – au fost transmise în mod obişnuit de nunţii apostolici care s-au succedat în sediul din Washington, monseniorul Gabriel Montalvo mai întâi şi după aceea monseniorul Pietro Sambi. Însă aceste rapoarte au rămas fără niciun răspuns.

Viganò învinovăţeşte de toate acestea pe secretarul de stat de atunci, Angelo Sodano –, dar şi pe substitutul Leonardo Sandri, astăzi cardinal prefect pentru Bisericile orientale – care după cum spune el l-ar fi acoperit pe McCarrick. Şi Ioan Paul al II-lea, care în 2000 a aprobat numirea la Washington, şi în anul următor includerea discutatului arhiepiscop în colegiul cardinalilor? Scrie Viganò: „Numirea la Washington şi de cardinal a lui McCarrick a fost făcută de Sodano, când Ioan Paul al II-lea era deja foarte bolnav? Nu ne este dat să ştim. Însă este permis să gândim asta, dar nu cred că a fost singurul responsabil. McCarrick mergea foarte frecvent la Roma şi îşi făcuse prieteni peste tot, la toate nivelurile Curiei”.

Un al doilea round de acuze împotriva lui McCarrick este datat în 2006. Acelaşi Viganò scrie că a pregătit două notiţe cu amănunte împotriva cardinalului, predându-le superiorilor săi – în acel moment cardinalul secretar de stat Tarcisio Bertone (acuzat că a promovat prea mulţi homosexuali în funcţii de responsabilitate în Curie şi în Biserică). Deşi rezultatul acestor notiţe a întârziat să vină, chiar dacă Viganò afirmă că în 2009 sau în 2010, Benedict al XVI-lea a decis să impună sancţiuni demisionarului McCarrick, impunându-i să nu trăiască în seminar, să nu mai apară sau să celebreze în public, să nu călătorească. Însă McCarrick n-a luat în serios aceste sancţiuni rămase secrete. Este suficient să se navigheze pe internet câteva minute pentru a ne da seama de faptul că şi după presupusele sancţiuni ale papei Ratzinger, cardinalul american a continuat să celebreze în public şi să ţină conferinţe.

În sfârşit, ultimul capitol: în iunie 2013, Viganò, în timpul unei audienţe private, la o întrebare a lui Francisc despre McCarrick a răspuns papei că împotriva cardinalului exista un dosar plin de acuze depozitat la Congregaţia pentru Episcopi. Viganò nu afirmă că a transmi, în acea zi, sau după aceea, noului papă documente sau denunţuri împotriva lui McCarrick. Însă acele puţine cuvinte schimbate i-au fost suficiente pentru a afirma că Francisc nu s-ar fi comportat corect, ci l-ar fi ajutat într-un fel pe bătrânul cardinal, care avea să devină – mai afirmă fostul nunţiu, în acest caz fără a da amănunte şi fără a prezenta vreun fapt precis – şi consilier ascultat al noului papă pentru numirile episcopale americane. Nu trebuie uitat că McCarrick din 2006 nu mai era în funcţie, ci era un cardinal arhiepiscop emerit, fără funcţii.

Dincolo de detaliile unui text care desigur se inserează în bătăliile ecleziale personale ale unui prelat care n-a digerat niciodată îndepărtarea sa din Vatican prin decizia lui Benedict al XVI-lea, şi a folosirii instrumentale a acesteia care este făcută în bătălia angajată de gruparea anti-Francisc şi de sprijinitorii săi din Biserică, în politica internaţională şi în media, rămân câteva fapte de clarificat.

Primul se referă la numirea lui McCarrick la Washington şi mai ales la includerea sa succesivă în colegiul cardinalilor. În anul 2000, papa Ioan Paul al II-lea nu era desigur la sfârşitul zilelor sale (a murit cinci ani mai târziu), şi a-l considera obosit, bolnav şi incapabil să ia decizii apare destul de nepotrivit. Trebuie presupus că secretarul de stat, cardinalul Sodano, ascundea informaţii decisive pontifului. Ştiri care veneau de la nunţiul apostolic din Washington, care de altfel putea să aibă acces direct la papa. Cardinalul Giovanni Battista Re – care conform lui Viganò, ca nou-prefect al Congregaţiei pentru Episcopi s-a opus în scris numirii lui McCarrick – era persoană apropiată de papa şi apropiată de puternicul secretar al papei Wojtyła, monseniorul Stanislaw Dziwisz. De ce nimeni nu i-a spus pontifului despre acuzele împotriva candidatului la arhiepiscopia de Washington şi de ce nimeni n-a blocat numirea sa succesivă de cardinal?

Al doilea fapt se referă la perioada 2006-213. Viganò asigură că există sancţiuni secrete împotriva lui McCarrick din partea papei Benedict al XVI-lea şi-l atacă pe succesorul lui McCarrick la Washington, Donald Wuerl, că s-a prefăcut că nu ştie. Aceste sancţiuni îl obligau pe cardinalul molestator al seminariştilor adulţi şi al preoţilor tineri să trăiască retras în rugăciune şi pocăinţă, fără a apărea sau a celebra în public. De ce n-a ascultat McCarrick de aceste sancţiuni şi a continuat să facă ceea ce făcea înainte ca pensionar cardinal, celebrând liturghii şi ţinând conferinţe? De ce nimeni n-a cerut respectarea ordinelor papale şi de ce nimeni nu l-a anunţat pe pontif despre această gravă neascultare? De asemenea, de ce papa Ratzinger a ales să menţină secrete aceste sancţiuni – desigur acceptând că orice afirmaţie a lui Viganò corespunde adevărului – fără a le face publice vreodată?

Un al treilea fapt. Când s-a aflat anul acesta despre un denunţ concret de abuz asupra unui minor din partea lui McCarrick – episod care este de când el era preot la New York – papa Francisc i-a impus să trăiască retras şi i-a luat şi purpura de cardinal: prima sancţiune adevărată şi radicală împotriva fostului arhiepiscop, care nu are precedent în istoria mai recentă a Bisericii. Până în 2018, adică până la deschiderea formală a investigaţiei canonice împotriva lui McCarrick, acuzele se refereau la relaţii homosexuale cu persoane adulte. Rămâne apoi întrebarea cu privire la motivul pentru care monseniorul Viganò nu a făcut cunoscut până astăzi aceste informaţii dacă era aşa de convins că era vorba despre ceva de importanţă maximă pentru Biserică. Şi de ce ca nunţiu apostolic în Statele Unite nu le-a pus în scris, invitându-l pe noul papă să ia măsuri împotriva lui McCarrick, pentru a face în aşa fel încât sancţiunile secrete ale lui Benedict să fie în sfârşit aplicate, lucru care desigur nu s-a întâmplat înainte.

De Andrea Tornielli

(După Vatican Insider, 26 august 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.