Categorii

Filipine: aşa răspunde cardinalul Tagle (Manila) la „războiul drogurilor” al lui Duterte

A ales calea dialogului, a nonviolenţei active şi a propunerilor „întreprinzătoare” cardinalul Luis Antonio Tagle, arhiepiscop de Manila, pentru a înfrunta pumnul de aur pe care preşedintele Filipinelor Rodrigo Duterte în foloseşte în „războiul împotriva drogurilor”. Conform surselor asiatice sunt cel puţin 12.000 de persoane ucise de la jumătatea anului 2016 până astăzi, organizaţiile pentru drepturile umane vorbesc despre mii de victime. Cea mai mare parte sunt execuţii extrajudecătoreşti, torturi şi abuzuri comise de forţele de ordine care au „permisiunea de a ucide”, uneori chiar nevinovaţi, şi întotdeauna în comunităţile mai sărace. Biserica catolică filipineză a ridicat adesea glasul pentru a denunţa şi a protesta împotriva unei aşa violenţe de stat şi a dispreţului faţă de vieţile umane, cu poziţii mai mult sau mai puţin puternice ale episcopilor. De la Festivalul Misiunii care s-a desfăşurat de la 12 la 15 octombrie la Brescia, cardinalul Tagle nu a evitat întrebările jurnaliştilor cu privire la situaţia din ţara sa. Şi a relatat câteva iniţiative interesante ale arhidiecezei de Manila, cum sunt cursurile de formare adresate forţelor de ordine, pentru a le ajuta să reflecteze şi să stăvilească abuzurile, şi un program pentru reabilitarea tinerilor dependenţi de droguri.

Cardinal Tagle, cu trăiţi această perioadă a preşedinţiei Duterte?

Am fost 9 ani în seminar sub dictatura lui Marcos, pentru mine nu este un lucru nou. Fiecare preşedinte are un mandat de 6 ani şi după aceea este un alt preşedinte. Eu am fost norocos pentru că, deşi a fost o perioadă dură, am învăţat în seminar mişcarea nonviolenţei active, întemeiată pe afirmaţiile Bibliei: răul creşte dacă răspund la un alt rău. Dacă strigă cineva eu zâmbesc şi acela încetează să strige. Este o disciplină interioară dificilă, dar cu hotărâre se reuşeşte.

Cum vă relaţionaţi faţă de guvern?

În acest moment Biserica îi spune guvernului că problema traficului de droguri este gravă şi nu putem să ne prefacem că nu este nimic, atâtea familii sunt distruse de droguri şi de alcool. Apreciem eforturile guvernului şi ale persoanelor de bunăvoinţă pentru a căuta o soluţie şi Biserica vrea să contribuie, după propriile capacităţi şi propria misiune. Însă există o diversitate în abordări. Personal menţin deschisă o linie de comunicare cu preşedintele. Dacă există posibilitatea merg direct la dialog. O altă cale este a propune programe concrete. De exemplu, în arhidieceza de Manila am început într-o parohie un program pentru reabilitarea tinerilor dependenţi de droguri, în colaborare cu poliţia şi biroul primarului. Facem activităţi de counseling pentru familii, Caritas-ul ajută în căutarea de locuri de muncă sau burse de studiu şi încet-încet comunitatea asumă diferite responsabilităţi. Folosim o abordare pozitivă şi întreprinzătoare.

Şi preşedintele Duterte cum răspunde?

În urmă cu două săptămâni am primit un mesaj de la un secretar al preşedintelui Duterte: a spus că este foarte interesat de programul Bisericii şi vrea să ştie cum merg înainte parohiile.

Forţele de ordine mai au permisiunea de a ucide?

Eu nu vreau să judec însă pentru a răspunde la această problemă am convocat generalii şi şefii forţelor de ordine implicaţi în „războiul împotriva drogurilor”. A fost o conversaţie senină, umană. Am pus la dispoziţie, din partea arhidiecezei de Manila, o formare continuă adresată poliţiştilor şi militarilor. Generalii au acceptat. Sunt deja trei grupuri care au încheiat formarea. În loc să criticăm, propunem.

Ce învăţaţi în timpul acestor cursuri adresate forţelor de ordine şi pe cei care participă la ele?

Începem cu ceva foarte uman. De exemplu, am participat la o sesiune pentru a face să se înţeleagă, în manieră diplomatică, faptul că fiecare persoană este rod al unui trecut şi al unei istorii formate din umbre şi lumini. Fiecare grup este compus din 80/100 de militari şi poliţişti de orice ordin şi grad. Sunt musulmani, protestanţi şi catolici. Am implicat şi generali şi şefi ai poliţiei care sunt la pensie. Preşedintele a spus că vrea să înţeleagă programul Bisericii.

Sunt mii de persoane ucise până acum, speraţi că se poate schimba ceva cu aceste iniţiative?

Sperăm, sperăm, sperăm şi sperăm. Este importantă şi formarea comunităţilor de bază pentru a supraveghea străzile şi a ajuta familiile, în special pe tineri. Sărăcia este una dintre motivaţiile fenomenului drogurilor. Recent am vorbit cu colegii mei de universitate pentru că anul acesta celebrăm 40 de ani de când am absolvit. I-am convins să facem ceva pentru copiii străzii, vulnerabili la prostituţie şi droguri. Ei au denat 36/38 de viori şi în urmă cu o lună au început lecţii de muzică pentru copiii străzii. Acum visul meu este ca în timpul primei liturghii a novenei de Crăciun, în catedrala din Manila, să poată cânta orchestra de viori a copiilor străzii. Cinci ore de practică muzicală sunt cinci ore departe de stradă şi de influenţele rele. Este bună critica, dar dacă este însoţită de propuneri.

De ce atâtea persoane, într-o ţară majoritar catolică, dau consens unui „om puternic” ca Duterte?

Unii dintre preoţii noştri diecezani au făcut sondaje informale: gravitatea problemei drogurilor a împins persoanele, în special pe părinţi, la disperare. Fiind creştini ei cred, la nivel doctrinal şi moral, că viaţa fiecărei creaturi este un dar al lui Dumnezeu, însă părinţii simt o puternică disperare existenţială şi nu ştiu unde să meargă pentru a găsi soluţii la problema drogurilor. Acest guvern propune o soluţie şi părinţii au spus: „Să încercăm”. Dar au făcut asta din disperare.

De Patrizia Caiffa

(După agenţia SIR, 16 octombrie 2017)

Traducere de p. dr. Mihai Pătrașcu

 

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.