Categorii

Figuri celebre

1. Î.P.S. Nicolae Iosif Camilli (1840 – 1915) nicolae iosif camilli
S-a născut la Monte Rubbiano-Marche, în Italia, la 23 aprilie 1840. După şcoala elementară şi complementară a intrat în mănăstirea franciscanilor conventuali din localitatea natală, iar apoi în cea din Osimo, unde a depus, la 3 aprilie 1857, profesiunea religioasă solemnă. Şi-a continuat studiile în Mănăstirea din Recanati şi la Ascoli-Piceno, unde a fost hirotonit preot la 4 decembrie 1863. Timp de şapte ani a slujit comunitatea natală, după care a dorit să vină în Moldova. Între timp s-a pregătit şi a activat într-o altă parohie din Italia. La 3 aprilie 1873 a venit în Moldova, unde a lucrat timp de opt ani ca preot misionar în oraşul Iaşi. A activat ca duhovnic şi capelan al călugăriţelor de la „Notre Dame de Sion” şi s-a ocupat de catehizarea elevilor de la şcoala călugăriţelor. La 16 septembrie 1881, papa Leon al XIII-lea îl numeşte episcop titular de Mosynopolis şi vizitator apostolic al Moldovei, iar apoi – prin înfiinţarea Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi -, la 27 iunie 1884, episcop titular de Iaşi.

2. Francisc Xaveriu Habeni (1826-1894
S-a născut în anul 1826 într-o localitate din Polonia. A studiat la seminariile Ordinului „Societăţii lui Isus” şi a fost sfinţit preot în anul 1856. La 28 iunie 1885, provincialul Societăţii lui Isus pentru Galiţia l-a anunţat pe episcopul Camilli că îi va trimite doi preoţi pentru activitatea didactică de la Şcoala Parohială din Iaşi, unul dintre ei fiind părintele Habeni. Acesta a fost numit şi superior al noii misiuni iezuite din Moldova.
După ce episcopul Camilli a deschis Seminarul episcopal din Iaşi (29 septembrie 1886), preotul Francisc Habeni a fost numit rector al acestui institut de învăţământ, fiind primul superior al seminarului episcopului Camilli. În această perioadă s-a îngrijit de creşterea şi verificarea vocaţiilor din Moldova, făcând numeroase vizite în satele catolice, a cristalizat un regulament pentru elevii indigeni, un statut al seminarului şi a fost nevoit să intermedieze numeroase tratative cu statul român. Jurnalele sale ne arată minuţiozitatea cu care lucra, îndeplinind toate muncile „atât de necesare menţinerii trudei episcopului Camilli: a avea un seminar pentru preoţi indigeni”.
Munca asiduă depusă de părintele Habeni a lăsat amprente vizibile asupra trupului său, care a slăbit brusc, şi a murit la 7 august 1894. Jurnalul Seminarului diecezan din Iaşi consemnează astfel acest moment: „A murit în vârstă de 68 ani…, la 9 ore 45 minute sara, după ce a primit cu evlavie şi supunere la voinţa lui Dumnezeu sfintele taine”. Înmormântarea a avut loc în ziua de 9 august, în Cimitirul „Eternitatea” din Iaşi.

3. P.S. Mihai Robu (1884-1944)mihai_robu
S-a născut la Săbăoani, jud. Neamţ, la 10 aprilie 1884. Clasele primare le-a urmat în satul natal, iar în toamna anului 1894 a intrat în Seminarul din Iaşi. A primit hirotonirea diaconală la 19 noiembrie 1906, iar pe cea sacerdotală la 7 aprilie 1907. Chiar înainte de fi sfinţit preot, Mihai Robu fusese numit prefect pentru seminariştii din Iaşi, la 10 ianuarie 1907, funcţie pe care a exercitat-o câţiva ani şi după prezbiterat. În perioada Primului Război Mondial, când seminarul a fost închis, a activat ca paroh la Văleni, Faraoani şi Bacău. În anul 1920 a fost numit secretar al episcopului Alexandru Theodor Cisar, activând totodată ca prefect şi profesor în Seminarul din Iaşi, redeschis la 18 octombrie acelaşi an. În iunie 1922 a fost numit paroh de Horleşti. În acest timp a colaborat activ la revista Lumina creştinului şi a fost capelan la Mănăstirea „Notre Dame de Sion” din Iaşi. La 5 iulie 1925 a fost numit episcop de Iaşi de papa Pius al XI-lea, iar la 20 septembrie acelaşi an a fost consacrat de episcopul Cisar în capela „Notre Dame de Sion” din Iaşi.

4. P.S. Marcu Glaser (1880-1950)
S-a născut la 25 aprilie 1880 în colonia Landau, din Ucraina, într-o familie germană deportată în sudul Rusiei ţariste. A studiat în Seminarul din Saratov şi apoi în Colegiul „Germanicum” din Roma, unde şi-a luat doctoratul în filozofie şi teologie. În ziua de 24 iunie 1905 a fost sfinţit preot la Minsk. Între 1907 şi 1916 a fost vicerector şi profesor de dogmatică la Seminarul din Saratov şi canonic al bisericii catedrale din aceeaşi localitate. În 1916 a fost transferat ca paroh de Chişinău şi protopop al Basarabiei. Datorită activităţii sale deosebite, la 5 februarie 1924 a fost numit camerier papal, iar la 31 octombrie 1930 a fost înscris între prelaţii Sfântului Scaun. La 1 septembrie 1939 a fost numit rector al Seminarului din Iaşi, iar la 26 iulie 1942 a fost numit superior al Misiunii Catolice din Transnistria, cu reşedinţa la Odessa. În această calitate a fost consacrat episcop la 25 iulie 1943. Din cauza luptelor de pe frontul de est, episcopul Glaser s-a refugiat în România, iar Sfântul Scaun a considerat oportună, pentru moment, numirea sa ca administrator apostolic al Diecezei de Iaşi (de la 18 octombrie 1944 până la reglementarea situaţiei), desemnându-l ca episcop titular de Caesaropolis.

5. P.S.Pr. Petru Pleşca (1905-1977)petru_ple
S-a născut la 5 februarie 1905 la Fântânele Vechi, judeţul Iaşi. A studiat în seminariile din Iaşi şi Bucureşti, după care a fost trimis să-şi continue formarea teologică în Colegiul „Bringole-Salle” din Genova (Italia), unde a fost hirotonit preot la 30 mai 1931. Întors în ţară, a fost numit paroh de Bârgăuani, iar apoi paroh de Grozeşti. Între 1942 şi 1946 i-a fost încredinţată conducerea Seminarului din Iaşi, într-o perioadă foarte grea datorată războiului şi refugiului la Beiuş. În 1946 a revenit la Grozeşti, iar după arestarea celor doi ordinarii substituti – preoţii Gheorghe Peţ şi Wilhelm Clofanda -, la 11 martie 1951, a preluat conducerea Diecezei de Iaşi în calitate de ordinarius substitutus. În 1965, în ultimul an al lucrărilor Conciliului Vatican II, autorităţile comuniste române i-au permis deplasarea la Roma pentru a asista la conciliu în calitate de expert.

6. Anton Trifaş (1906-1968)
S-a născut în ziua de 21 octombrie 1906 la Horleşti. A studiat în seminariile din Iaşi şi Bucureşti, iar apoi la Colegiul „Bringole-Salle” din Genova, unde a fost sfinţit preot la 21 mai 1932. Întors în ţară, a activat în Parohiile Iaşi, Grozeşti, Dărmăneşti şi Rădăuţi.
La 20 august 1946 a fost numit rector al Seminarului din Iaşi. Evenimentul major din această perioadă l-a constituit legea pentru reforma generală a învăţământului, din august 1948, când Seminarul diecezan a fost nevoit să-şi înceteze activitatea: toţi seminariştii au plecat acasă, iar clădirea de pe Copou a fost naţionalizată. Nu putem ignora faptul că, în perioada „vacanţei Seminarului de la Iaşi”, părintele Trifaş a fost arestat la 24 august 1948, condamnat în mai multe rânduri şi închis la Galata şi Aiud. După eliberare a activat la Iaşi şi Oituz.
La 3 octombrie 1956, în baza adresei Ministerului Cultelor nr. 15.519, ca răspuns la adresa Arhiepiscopiei de Bucureşti nr. 1.668/28 iunie 1956, s-a deschis la Iaşi Secţia Română a Institutului Teologic Romano-Catolic de Grad Universitar Alba-Iulia şi s-a retrocedat clădirea de pe Copou. Sub conducerea părintelui Trifaş „seminarul era plin până la refuz” şi l-a condus până în anul 1967. El a fost numit de către seminarişti doctor practicus, deoarece s-a remarcat prin spiritul său de muncă şi organizare, restaurând aproape întreg edificiul institutului şi dotându-l cu cele necesare pentru studiu, cazare şi masă. Trebuie să mai menţionăm că, la începutul anului 1965, a fost propus noul Regulament al Institutului Teologic Romano-Catolic de grad Universitar din Republica Socialistă România, iar la sfârşitul anului 1965 s-a obţinut din partea Sacrei Congregatio de Seminariis et Studiorum Universitatibus afilierea, quadriennium et ad experimentum, Institutului Teologic Romano-Catolic Alba-Iulia, Secţia Română, Iaşi, la Pontificia Universitas Lateranensis.
Obosit de muncă şi epuizat de suferinţe, în anul 1967, preotul Anton Trifaş s-a pensionat, dar boala îl doboară şi moare la 29 februarie 1968. A fost înmormântat în cimitirul din Horleşti.

7. Gaspar Bachmeier (1909-1971)
S-a născut la 13 noiembrie 1909 în localitatea Crasna din Basarabia. A studiat în seminariile din Iaşi şi Bucureşti, iar apoi la Universitatea din Strasbourg, unde a fost hirotonit preot la 16 iulie 1933. Întors în ţară, a fost numit profesor la Seminarul din Iaşi şi, după câţiva ani, a fost trimis să se specializeze la Universitatea din Tübingen, obţinând în 1939 titlul de doctor în dreptul canonic. Revenind în ţară, a fost numit profesor la Seminarul diecezan şi consilier la Episcopia de Iaşi. Cu excepţia perioadei 1950-1955, când a fost paroh la Târgu Jiu şi Râmnicu-Vâlcea, activitatea pastorală şi pedagogică a desfăşurat-o la Iaşi, unde a fost paroh, profesor şi rector al Seminarului diecezan.
Având numeroşi ani de profesorat şi experienţa conducerii „exilului” de la Beiuş, la 1 martie 1967, episcopul Petru Pleşca îi încredinţează părintelui Gaspar Bachmeier conducerea Seminarului din Iaşi, în calitate de rector, funcţie pe care o va păstra până la moartea fulgerătoare din 9 iulie 1971. Printre obiectivele sale principale putem enumera: grija pentru formarea spirituală şi intelectuală a seminariştilor, repararea şi modernizarea clădirii seminarului, restructurarea şi mărirea bibliotecii, înnoirea corpului profesoral etc. Având un „suflet blând şi mereu deschis pentru nevoile aproapelui”, după cum putem citi pe epitaful de pe crucea monumentului funerar din Iaşi, părintele Bachmeier a sădit în sufletele seminariştilor credinţă şi dragoste faţă de Dumnezeu şi, în acelaşi timp, un interes asiduu pentru ştiinţă, fapt demonstrat şi prin progresia matematică pe care a înregistrat-o biblioteca Seminarului diecezan în perioada menţionată mai sus.
Părintele Gaspar Bachmeier a murit în drum spre Constanţa în ziua de 9 iulie 1971 şi a fost înmormântat în Cimitirul „Eternitatea” din Iaşi.

8. Rafael Friedrich (1914-1969)
Părintele profesor Rafael Friedrich, născut în 1914 la Colelia (Constanţa), a avut, la rândul său, o legătură specială cu Seminarul din Iaşi, în cele două perioade cunoscute: 1927-1930, când a fost elev al Seminarului „Sf. Iosif”, şi 1956-1969, când a funcţionat ca profesor al aceluiaşi Seminar.

9. P.S. Petru Gherghel (1940-)petru_gherghel
S-a născut la 28 iunie 1940 în localitatea Gherăeşti, judeţul Neamţ. După terminarea şcolii generale în satul natal, a intrat în Seminarul Catolic din Iaşi. La 29 iunie 1965 a fost hirotonit preot la Alba-Iulia de către episcopul Marton Aron. Primul loc de apostolat a fost Parohia Barticeşti, în care a activat până în 1967, când a fost transferat la Rădăuţi. La 1 noiembrie 1970 a fost numit profesor la Seminarul din Iaşi, iar în martie 1975 a fost numit rector. La 21 februarie 1978 papa Paul al VI-lea l-a numit printr-un decret al Sfintei Congregaţii a Episcopilor ordinarius ad nutum Sanctae Sedis cum munere administratoris apostolici al Episcopiei de Iaşi. Instalarea a avut loc la 4 aprilie 1978. În timpul păstoririi ca administrator apostolic (21 februarie 1978 – 14 martie 1990) s-au ridicat numeroase biserici, s-a ridicat moderna clădire a Seminarului din Iaşi, s-au deschis numeroase parohii noi, au fost hirotoniţi aproape 150 de preoţi, au fost trimişi mai mulţi preoţi la studii în străinătate, s-au făcut numeroase vizite pastorale etc. „Revoluţia” din 1989 a deschis un orizont nou de reorganizare bisericească şi de propăşire spirituală. Astfel, la 14 martie 1990, papa Ioan Paul al II-lea l-a ales şi l-a numit pe Mons. Petru Gherghel episcop de Iaşi. Consacrarea a fost oficiată la Seminarul din Iaşi, la 1 mai acelaşi an, de către cardinalul Angelo Sodano, delegat al papei Ioan Paul al II-lea.

10. Î.P.S. Ioan Robu (1944-)ioan_robu
S-a născut la 6 noiembrie 1944, în oraşul Târgu Secuiesc, părinţii fiind originari din satul Traian, comuna Săbăoani. După studiile primare a intrat în Seminarul Catolic din Iaşi, pe care l-a absolvit în vara anului 1968, fiind hirotonit preot la 15 august acelaşi an. A fost vicar la Parohia Craiova şi apoi paroh la Tulcea, Mihai Kogălniceanu şi Buzău. În perioada 1973-1977 a urmat studii de specialitate la Universitatea din Lateran şi Academia Alfonsiană din Roma, obţinând titlul de doctor în teologie morală. Întors în ţară, a fost numit profesor la Institutul Teologic din Iaşi, iar în anul 1982 i s-a încredinţat conducerea Seminarului diecezan în calitate de rector.
Deşi a stat la conducerea institutului puţin timp, în această perioadă putem surprinde câteva realizări notabile: elaborarea noului regulament al seminarului, intitulat Institutio sacerdotalis seminarii Iassiensis, hirotonirea a 18 preoţi, continuarea lucrărilor la clădirea seminarului etc.
În luna noiembrie 1983 a fost ales la conducerea Arhiepiscopiei de Bucureşti, mai întâi ca administrator diecezan şi apoi ca episcop. A fost consacrat episcop titular de Celle Preconsulae, la 8 decembrie 1984, în Cetatea Eternă, de către cardinalul Casaroli, secretarul de stat al Vaticanului la acea dată. La 29 aprilie 1990, episcopul Ioan Robu a fost ridicat la rangul de arhiepiscop mitropolit de Bucureşti şi instalat în catedrala „Sfântul Iosif” din capitala României.

11. P.S. Aurel Percă (1951-) aurel_perca
S-a născut la 15 august 1951 la Săbăoani, judeţul Neamţ. După absolvirea şcolii elementare şi a liceului în Săbăoani, în 1969 a intrat în Seminarul Catolic din Iaşi, pe care l-a absolvit în 1979. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1979 la Iaşi, după care a fost numit vicar în Parohia Bacău. În noiembrie 1980 a fost trimis pentru studii de specializare la Roma, unde a obţinut licenţa în teologia orientală, la Institutul Pontifical Oriental, şi în teologie morală, la Academia Alfonsiană. În 1985 a revenit în ţară şi a fost numit cancellarius la Ordinariatul de Iaşi şi în acelaşi timp profesor de teologie morală şi patrologie la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi. Între 1989 şi 1994 a fost rector al Seminarului din Iaşi. La 1 august 1994, Mons. Aurel Percă a fost numit vicar general al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, continuând să predea teologia morală la Institutul Teologic. În această perioadă l-a susţinut pe episcopul Petru Gherghel atât în activitatea pastorală internă, cât şi în relaţiile cu diferite asociaţii şi organizaţii din străinătate. În ziua de 29 septembrie 1999, Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop auxiliar pentru Dieceza de Iaşi, primind titlul canonic de episcop titular de Mauriana. Consacrarea episcopală a avut loc în catedrala nouă din Iaşi la 8 decembrie 1999, episcopi consacratori fiind: PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, ÎPS Jean Claude Périsset, nunţiu apostolic în România, şi ÎPS dr. Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti.

12. Anton Coşa (1961-)anton_coa
Episcopul romano-catolic de Chişinău, Anton Coşa, s-a născut la 23 noiembrie 1961, în satul Valea Mare, comuna Faraoani, judeţul Bacău. Părinţii săi Iosif Coşa (1934-2003) şi Magdalena Bulai (n. 1937), ambii născuţi în Valea Mare, au fost agricultori. Studiile primare le-a urmat în satul natal, iar pe cele liceale în comuna Hemeiuşi, jud. Bacău.
În 1989 a absolvit Institutul Teologic din Iaşi. La 25 iunie acelaşi an a fost hirotonisit de arhiepiscopul de Bucureşti Ioan Robu, pentru dieceza de Iaşi. Între 1989 şi 1990 a exercitat ministerul de vicar parohial la Roman, iar între 1990 şi 1991 la Chişinău. În 1991 devine paroh al comunităţii catolice din Chişinău, funcţie în care a rămas până la numirea în funcţia de Administrator Apostolic „ad nutum Sanctae Sedis” al Administraturii Apostolice din Republica Moldova, la 28 octombrie 1993.
În ziua de 30 octombrie 1999 papa Ioan Paul II l-a numit, iar pe 6 ianuarie 2000, în bazilica „San Pietro”, l-a hirotonisit episcop titular de Paesto (Paestum). Liturghia inaugurală ca episcop a Monseniorului Anton Coşa s-a ţinut la Chişinău pe 15 ianuarie 2000. La 27 octombrie 2001 Mons. Anton Coşa a fost numit episcop de Chişinău.

13. P.S. Cornel Damian (1960-)ps-cornel
Mons. Cornel Damian s-a născut la data de 8 mai 1960 la Jibou (Sălaj, Dieceza de Maramureş).
A locuit împreună cu familia la Turnu Severin unde a absolvit şcoala Generală şi Liceul. A terminat Seminarul din Iaşi, iar la 22 iunie 1986 a fost sfinţit preot în Catedrala „Sf. Iosif”, fiind încardinat în Arhidieceza de Bucureşti.
După sfinţire a activat ca vicar la Parohia Cioplea din Bucureşti iar din 1987 până în 1998 ca paroh la Parohia „Sf. Cruce”. După înfiinţarea Institutului Teologic „Sf. Tereza” în anul 1991, a fost profesor de Teologie Morală la Institut.
În perioada 1998-2002 a studiat Dreptul Canonic la Universitatea Gregoriană din Roma. Din 2002 a fost Vicar General al Arhidiecezei Romano-Catolice din Bucureşti, paroh la Parohia „Preasfântul Mântuitor” şi profesor de Drept Canonic la Institutul „Sf. Tereza”.
Pe 31 octombrie 2003 Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea l-a ales Episcop Auxiliar al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti cu titlul de Episcop titular de Isiriana, fiind consacrat în Catedrala „Sf. Iosif” în ziua de 8 decembrie 2003 de către Arhiepiscopul-Mitropolit Ioan Robu.

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.