Categorii

Facultatea de Teologie Romano-Catolică – admitere 2017

Înfiinţată începând cu anul universitar 2002-2003, Facultatea de Teologie Romano-Catolică are un profil particular în cadrul Universităţii „Alexandrul Ioan Cuza” şi reflectă cumva situaţia Bisericii Catolice din România: minoritară cât priveşte numărul, dar vie şi dinamică în activităţile ei educative, sociale, spirituale şi pastorale. Animată de spiritul catolic, potrivit căruia „întregul este prezent în fragment”, Facultatea de Teologie Romano-Catolică doreşte să contribuie, alături de celelalte Facultăţi ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, la formarea omului de astăzi, oferindu-i un orizont de speranţă şi de sens al vieţii şi punându-i la dispoziţie zestrea culturală şi spirituală acumulată în cele două milenii de existenţă a Bisericii.

Pentru anul academic 2017-2018, Facultatea de Teologie Romano-Catolică oferă absolvenților de liceu posibilitatea formării lor profesionale, intelectuale, umane şi spirituale în cadrul a două programe de studii universitare pentru ciclul de licenţă:

şi două programe de studii pentru ciclul de masterat

Pentru cei care doresc să cunoască mai multe despre programele de studii oferite de Facultatea noastră îi invităm să ne viziteze în perioada 23-26 martie a.c. când se organizează „Zilele porților deschise” la Universitatea „Alexandrul Ioan Cuza” sau să consulte pliantele informative pe care le pot vizualiza și aici mai jos.

Admitere FTRC programe licenta 2017-2018

Admitere FTRC programe master 2017-2018

Informaţii mai detaliate se pot obţine și de la secretariatul Facultăţii de Teologie Romano-Catolică: Bd. Carol I, nr. 11, 700506-Iaşi; telefoane: secretariat: 0232/201115, decanat: 0232/201114, fax 0232/201114, e-mail: ftrc@uaic.ro, www.ftrc.uaic.ro.

Decan

Conf.univ.dr.pr. Ștefan Lupu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.