Categorii

Episcopii catolici îl invită pe papa Francisc în România

cer-2016Exprimând dorinţa legitimă a creştinilor catolici din România, şi nu numai a lor, episcopii catolici din ţara noastră au decis să îl invite pe Sfântul Părinte papa Francisc de a vizita România. Venirea papei în ţara noastră va putea fi, fără îndoială, o mărturie a grijii părinteşti a urmaşului sfântului Petru pentru binele poporului nostru, care poartă Roma în nume şi latinitatea în spirit.

Invitaţia adresată papei Francisc de a vizita România, analiza diferitelor aspecte ale vieţii bisericeşti şi indicarea unor iniţiative comune ale Bisericii locale – inclusiv în contextul încheierii Anului Sfânt al Milostivirii – sunt câteva dintre subiectele care s-au aflat în centrul discuţiilor episcopilor romano-catolici şi greco-catolici din România, reuniţi la Oradea în perioada 26-28 septembrie 2016, în sesiune plenară de toamnă a Conferinţei Episcopilor Catolici din România (CER). Lucrările au fost găzduite de Episcopia Romano-Catolică de Oradea. La deschiderea lucrărilor a participat şi Excelenţa Sa Mons. Miguel Maury Buendía, nunţiu apostolic în România, care a transmis mulţumirile pentru colecta făcută, la iniţiativa Sfântului Părinte papa Francisc, pentru Ucraina.

În plenul lucrărilor, episcopii au discutat şi despre Olimpiada naţională de religie catolică ce se va ţine la Timişoara în anul 2017, subliniind, de asemenea, şi necesitatea unei coordonări naţionale a educaţiei catolice; au abordat aspecte canonice, ecumenice, economice etc; au dat o declaraţie cu privire la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, în care îi îndeamnă pe credincioşii catolici şi pe toţi oamenii de bună credinţă să participe la vot deoarece „cetăţenii catolici au datoria morală de a-şi exercita cu responsabilitate drepturile cetăţeneşti şi de a participa la viaţa politică”.

Punând în practică faptele de milostenie, episcopii au vizitat centrul diecezan Caritas şi Căminul de bătrâni „Sfânta Elisabeta”, unde s-au întâlnit cu persoanele vârstnice din acest cămin şi cu angajaţii şi s-au rugat la mormântul răposatului episcop Tempfli József.

Episcopii au vizitat Cetatea Oradea şi s-au rugat pe pragul primei catedrale catolice ridicate de sfântul Ladislau acum aproape o mie de ani, recent descoperite de arheologi, iar apoi au celebrat sfânta Liturghie în biserica din cetate. În ultima zi au celebrat sfânta şi dumnezeiasca Liturghie în rit greco-catolic în biserica Seminarului din Oradea.

S-a stabilit ca următoarea sesiune ordinară a Conferinţei Episcopilor Catolici din România să se desfăşoare la Cluj-Napoca, la sediul Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, în perioada 3-5 mai 2017.

Conferinţa Episcopilor din România îi reuneşte pe toţi episcopii romano-catolici şi greco-catolici din ţara noastră şi exprimă unitatea Bisericii locale şi comuniunea cu urmaşul lui Petru, Sfântul Părinte papa Francisc.

Pr. Francisc Ungureanu,
secretar general

 

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.