Categorii

Enciclica Humanae vitae după cincizeci de ani

La cincizeci de ani după publicare, enciclica Humanae vitae a lui Paul al VI-lea se prezintă în ochii oamenilor de astăzi în mod complet diferit: în 1968 era un document curajos – deci controversat – care mergea împotriva aerului timpului, cel al revoluţiei sexuale, pentru realizarea căreia erau fundamentale un contraceptiv sigur precum şi posibilitatea de avort. Era şi timpul în care economiştii vorbeau despre „bombă umană”, adică despre pericolul de suprapopulaţie care ameninţa ţările bogate şi putea diminua prosperitatea lor.

Deci două forţe puternice se grupau împotriva enciclicei: utopia fericirii, pe care revoluţia sexuală o promitea fiecărei fiinţe umane, şi bogăţia, care ar fi fost consecinţa logică a unei diminuări a populaţiei pe scară vastă.

Astăzi, după cincizeci de ani, vedem lucrurile în cu totul alt mod. Aceste două viziuni utopice s-au realizat, dar nu au adus rezultatele sperate: nici fericirea nici bogăţia, ci mai degrabă probleme noi şi dramatice. Dacă prăbuşirea populaţiei în ţările avansate se confruntă cu greu cu venirea de mase de imigraţi necesare dar în acelaşi timp inacceptabile pentru mulţi, de la controlul medical al naşterilor a început invadarea procreaţiei din partea ştiinţei, cu rezultate ambigue, adesea îngrijorătoare şi periculoasă.

Astăzi, când plătim toate costurile unei denatalităţi bruşte şi puternice, când atâtea femei după ani de anticoncepţionale chimice nu reuşesc să zămislească un copil, ne dăm seama că Biserica avea dreptate, că Paul al VI-lea a fost profetic să propună o reglementare naturală a naşterilor care va salva sănătatea femeilor, raportul de cuplu şi naturalitatea procreaţiei. Astăzi când tinerele pasionate de ecologie recurg la metodele naturale de reglementare a fertilităţii, fără măcar să ştie că există Humanae vitae, astăzi când guvernele încearcă să realizeze politici care să favorizeze natalitatea, trebuie să recitim enciclica folosind alţi ochi. Şi, în loc s-o vedem ca marea înfrângere a Bisericii în faţa modernităţii care se răspândeşte, putem să-i revendicăm luciditatea profetică în perceperea pericolelor înnăscute în aceste schimbări şi să ne felicităm, noi catolicii, că încă o dată Biserica n-a căzut în capcana captivantă a utopiilor din secolul al XX-lea, ci a ştiut să le perceapă imediat limitele şi pericolele.

Însă puţini reuşesc: pentru mulţi încă este dificil să se dezlipească de vechea contrapoziţie dintre progresişti şi conservatori, în cadrul căreia enciclica a fost făcută bucăţi, fără a-i percepe spiritul critic şi forţa inovatoare. Şi acum, nimeni nu pare să-şi amintească faptul că, pentru prima dată, un papă a acceptat reglementarea naşterilor şi i-a invitat pe medici să caute metode naturale eficace.

De aceea, este foarte important să reuşim să privim Humanae vitae cu ochi noi, ochi de fiinţe umane care trăiesc în secolul al XXI-lea, de acum conştienţi de eşecul atâtor utopii şi atâtor teorii economice care au fost propuse ca infailibile. Numai aşa putem înfrunta problemele de astăzi ale familiei, noul rol al femeilor şi raporturile dificile între etică şi ştiinţă, ale căror rădăcini se află – chiar dacă în unele aspecte în mod inconştient – în acel text din îndepărtatul an 1968.

De Lucetta Scaraffia

(După L’Osservatore Romano, 25 iulie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.