Categorii

Egipt, crimă în mănăstire. Ucis episcopul copt Epifan

Era un om al rugăciunii şi comuniunii Anba Epifan, episcop copt ortodox şi abate al mănăstirii „Sfântul Macarie cel Mare”. Celebra martiriul creştin ca imitare a lui Cristos şi experienţă de victorie, semn al unei credinţe care nu încetează să-i ceară Duhului Sfânt şi darul comuniunii depline „între noi creştinii”. A fost ucis în mănăstirea sa, în zori, în timp ce mergea în biserică pentru a recita cu ceilalţi călugări rugăciunile de dimineaţă. Şi moartea sa apare caracterizată de o trăsătură de martir. Cu atât mai mult cu cât cei care l-au ucis n-au fost jihadiştii, sau vreun tâlhar venit din afară, ci unul – ipoteză neliniştitoare, dar până acum neexclusă – care participa la viaţa obişnuită a comunităţii sale monastice.

Biserica coptă ortodoxă, prin purtătorul său de cuvânt, a vorbit despre „incertitudini cu privire la circumstanţele morţii lui Anba Epifan”. Corpul său a fost găsit într-o baltă de sânge, în zorii zilei de duminică 29 iulie, de-a lungul itinerarului pe care şi în acea dimineaţă ar fi trebuit să-l ducă de la chilia sa la biserică. În conformitate cu reconstrucţiile făcute de mass-media locale, episcopul ar fi fost lovit în cap cu un obiect greu şi ascuţit. În investigaţiile dispuse de autorităţile judiciare sunt interogaţi şi membrii comunităţii monastice, în căutarea de indicii care să ajute la identificarea autorului şi motivul crimei. În timp ce patriarhul copt ortodox Tawadros al II-lea urmăreşte prin câţiva trimişi personali desfăşurările evenimentului tragic petrecut într-o comunitate monastică ce era foarte îndrăgită şi de el din multe motive.

În istoria recentă a creştinătăţii copte, mănăstirea „Sfântul Macarie cel Mare” (Davr Anba Maqar), în regiunea Wadi Natrun, nu este un loc ca altele. Începând de la sfârşitul anilor Şaizeci din secolul trecut, acea mănăstire a devenit centrul de iradiere a operei spirituale a lui Matta el-Meskin, una dintre figurile cele mai luminoase ale renaşterii monahismului copt în a doua jumătate a secolului al XX-lea, de-a lungul liniei care perpetuează tradiţia „Părinţilor Pustiului”. Raporturile sale cu ierarhia Bisericii copte şi mai ales cu patriarhul Shenuda al III-lea au fost complicate şi uneori conflictuale, chiar în anii în care reînflorirea mişcării monastice din Egipt devenea instrument pentru a redescoperi comoara credinţei, păstrată de-a lungul secolelor de dominaţie musulmană.

De la venirea sa la Dayr Anba Maqar, Matta el-Meskin a ştiut să redea viaţă mănăstirii, a atras acolo numeroşi discipoli. Călugărul – aşa cum a amintit studiosul Alberto Elli în intervenţia sa la Întâlnirea Comunităţi din Bose dedicată lui Matta el-Meskin, în mai 2016 – „a început să ducă o proprie acţiune ecumenică fără legătură cu aceea a patriarhului Shenuda al III-lea. De exemplu, Matta el-Meskin a adoptat o atitudine conciliantă cu privire la problema lui Filioque”. Drept consecinţă, papa Shenuda a interzis să se vândă în librăriile parohiale operele lui Matta el-Meskin.

Şi Epifan – ca actualul patriarh Tawadros al II-lea – a fost influenţat în formarea sa de figura lui Matta el-Meskin. În anumite rezistenţe provocate de magisteriul spiritual al lui Tawadros se găseşte încă urmă a contrastelor care l-au opus pe Matta el-Meskin patriarhului Shenuda. În vârstă de şaizeci şi patru de ani, născut la Tanta, licenţiat în medicină, Anba Epifan a intrat în mănăstire în 1984 şi a fost hirotonit preot în 2002. Călugării din mănăstire l-au ales ca abate propriu în februarie 2013, când Tawadros al II-lea luase în primire funcţia de patriarh de mai puţin de trei luni. De către noul patriarh Epifan a fost solicitat să continue opera pentru a readuce mănăstirea „Sfântul Macarie” la strălucirea sa antică.

Şi mesajul său la Întâlnirea ecumenică de spiritualitate ortodoxă organizată de Comunitatea monastică din Bose despre „Martiriu şi comuniune”, în septembrie 2017, a oferit o contribuţie preţioasă pentru a se demarca de falsificările şi de echivocurile semănate ingenios, în manieră tot mai neruşinată, cu privire la natura şi la dinamica proprii şi incomparabile ale martiriului creştin: „Martiriul în Biserica coptă – a amintit Anba Epifan – este o realitate vie, care nu s-a întrerupt niciodată în cursul istoriei. Credeam că, o dată cu progresul tehnologic, cu globalizarea mijloacelor moderne de comunicare, cu lupta popoarelor şi a naţiunilor pentru o viaţă mai bună şi cu răspândirea drepturilor omului, fenomenul martiriului va dispare şi va fi izolat în trecut. În schimb, Biserica noastră continuă să ofere în fiecare zi noi martiri pe altarul iubirii cereşti”.

De Gianni Valente

(După Vatican Insider, 30 iulie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.