Categorii

Duminica Rusaliilor

Rusalii-CFap 2,1-11; 1Cor 12,3b-7.12-13; In 20,19-23

            Astăzi noi celebrăm sărbătoarea Rusaliilor, un eveniment de mare importanţă pentru Sfânta Biserică . Parcurgând cu credinţă şi bucurie spaţiul preafericit al celor 50 de zile pascale, am ajuns astăzi la împlinirea misterului mântuirii noastre. Isus Cristos, răstignit pentru reconcilierea noastră şi înviat pentru sfinţirea noastră, desăvârşeşte misterul său pascal, revărsând în inimile noastre pe Duhul Sfânt.

            Lecturile biblice din sărbătoarea de astăzi subliniază fiecare câte un aspect din lucrarea Duhului Sfânt, atât în viaţa noastră, cât şi în viaţa Bisericii.

            În Evanghelia pe care am proclamat-o astăzi, sfântul Ioan plasează în aceeaşi seară a Paştelui, atât apariţia lui Isus înviat în faţa ucenicilor, cât şi darul Duhului Sfânt. Isus Cristos vine în mijlocul ucenicilor, care de frica iudeilor încuiaseră toate uşile casei în care se aflau şi le spune: „Pace vouă!” Deşi uşile casei în care se aflau ucenicii erau încuiate totuşi, Isus intră în acea casă. Acest fapt ne dezvăluie caracterul transcendent, supranatural al venirii lui Isus Cristos, modul supranatural al prezenţei Celui înviat.

            Isus vine pentru a împrăştia cu prezenţa sa teama provocată în ucenici de plecarea sa. Ca o confirmare a învierii, Isus le arată mâinile şi coasta pentru ca ucenicii descoperind în trupul său semnele pătimirii, să-l recunoască. Ucenicii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. Isus le-a zis din nou: „Pace vouă!”, după care a continuat imediat: „După cum m-a trimis pe mine Tatăl aşa vă trimit şi eu pe voi” (In 20,21). Între trimiterea lui Isus de către Tatăl şi trimiterea ucenicilor de către Isus există o continuitate. Isus le conferă ucenicilor misiunea pe care El a primit-o de la Tatăl, aceea de a perpetua în lume planul mântuitor al Tatălui înfăptuit de El prin patima, moartea şi învierea sa.

            Evanghelia se încheie cu darul făcut de Isus ucenicilor, darul puterii de a ierta păcatele. Isus a suflat asupra lor şi le-a spus: „Primiţi pe Duhul Sfânt; cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate şi cărora le veţi ţine vor fi ţinute” (In 20, 22-23). Ceea ce ucenicii primiseră, aveau să transmită oamenilor: pe Duhul Sfânt care este însăşi iertarea păcatelor. Astfel Duhul Sfânt nu este dat pentru a rămâne secret, dar pentru a fi manifestat lumii printr-o predicare până la mărturia supremă: jertfa sângelui.

            În sugestivul tablou al primei lecturi, sfântul Luca ne prezintă în mod mai detaliat acest eveniment capital al începutului Bisericii, realizat cu darul Duhului Sfânt. Mai întâi indicaţia cronologică: „ziua Rusaliilor” (2,1), face referinţă la perioada de 50 de zile parcurse după Paşti. În contextul iudaic, sărbătoarea Rusaliilor păstra încă un aspect de sărbătoare a secerişului orzului; însă ea avea mai mult caracterul liturgic de sărbătoare a reînnoirii Alianţei dintre Dumnezeu şi Israel de pe muntele Sinai.

            Duhul Sfânt nefiind o realitate ce poate fi percepută cu simţurile, sfântul Luca sensibilizează cumva acest mister, descriind venirea sa, folosindu-se de imaginea uraganului vijelios, năprasnic, care dă năvală peste casa în care erau adunaţi ucenicii împreună cu sfânta Fecioară Maria, Mama lui Isus. Duhul Sfânt coboară asupra ucenicilor ca fulgerul, nu sub formă de trăsnet, ci de limbi de foc. În timp ce pe muntele Sinai, Dumnezeu vorbea din foc şi poporul rămânea la poalele muntelui fără să intre în „norul” care era semnul prezenţei lui Dumnezeu, acum la Rusalii Duhul Sfânt se aşează asupra fiecărui ucenic. Astfel toţi s-au umplut de Duhul Sfânt, toţi au primit botezul Duhului Sfânt.

            Revărsându-se peste apostoli, sub această formă vizibilă şi minunată, Duhul Sfânt îi transformă dintr-o dată din oameni fricoşi cum fuseseră până atunci, în misionari înflăcăraţi şi neînfricaţi cum lumea nu mai văzuse niciodată. Ei încep să predice parţilor, elamiţilor, mezilor, grecilor, celor veniţi de la Roma, evreilor şi păgânilor, care fiind prezenţi la Ierusalim, la sărbătoarea Rusaliilor, la auzul vuietului produs de coborârea Duhul Sfânt asupra ucenicilor prezenţi în Cenacol, s-au adunat în acel loc. Toţi erau uluiţi pentru că fiecare îi auzea pe ucenici vorbind în limba lui, deoarece Duhul Sfânt le-a îngăduit ucenicilor să vorbească în atâtea limbi câte erau ţările reprezentate de auditoriu. Astfel că în aceeaşi zi, la predica lui Petru s-au botezat circa trei mii de oameni, dintre cei care erau atunci la Ierusalim, la sărbătoarea Rusaliilor, luând astfel naştere prima comunitate a Bisericii. Aşadar, evenimentul coborârii Duhului Sfânt pe care îl celebrăm astăzi, marchează actul de naştere al Bisericii, a cărei universalitate o simbolizează convertirea şi botezarea păgânilor din toate neamurile care sunt sub cer (2,5).

            Duhul Sfânt care astăzi se coboară peste apostoli, şi prin ei şi peste cei care s-au botezat, este principiul vital supranatural, izvorul vieţii divine a Bisericii, care luminează, sfinţeşte şi conduce sufletele la mântuire prin cuvântul Evangheliei, prin Sfintele Taine şi prin poruncile lăsate de Mântuitorul. Coborârea Duhului Sfânt, ca fapt extern, ne arată că mesajul mântuirii este pentru toţi oamenii cărora Duhul Sfânt le va da demnitatea de fii ai lui Dumnezeu. Astfel sunt împlinite în mod definitiv promisiunile lui Dumnezeu prin adevăratul Moise, Cristos înviat, unicul Mediator al mântuirii.

            Cei doisprezece apostoli, aleşi şi constituiţi astfel de către Isus Cristos, sunt semnul celor douăsprezece triburi ale lui Israel reunificate pentru totdeauna şi germenul poporului Noii Alianţe şi al misterului pe care îl vesteşte „în numele şi în persoana lui Isus Cristos”. Biserica este un germen, care devine noul „tufiş arzător” şi purtătoarea unicului mesaj al lui Cristos, la orice naţiune care este sub cer. Semnul cel mai vădit prin care se cunoaşte că omul l-a primit pe Duhul Sfânt este bucuria cu care el ştie să-l dăruiască altora, prin exemplul vieţii sale noi, înnoită de porunca cea nouă a lui Isus (cf. In 13, 34-35).

            Insistenţa sfântului Paul în cea de-a doua lectură de a ne prezenta rolul Duhului Sfânt în Bisercă este evidentă pentru că Duhul Sfânt este izvorul unităţii, unitate atât de mult râvnită de comunitatea din Corint care era puternic fărămiţată în interiorul ei. Astfel sfântul Paul ni-l prezintă pe Duhul Sfânt ca izvorul diferitelor daruri şi al unităţii Bisericii. În primul rând Duhul Sfânt este continuitatea Bisericii cu Cristos: „Nimeni nu poate spune Isus este Domnul decât sub inspiraţia Duhului Sfânt”. O unitate de credinţă dar şi de viaţă, deoarece Cristos şi Biserica formează un singur trup, o unitate ca între viţă şi mlădiţă. În al doilea rând Duhul Sfânt este principiul unităţii dintre noi: „Cei botezaţi într-un singur Duh Sfânt, formează un singur Trup”. Acest adevăr este susţinut şi de Părinţii conciliari în Constituţia dogmatică despre Biserică Lumen gentium 4, unde ne spun că: „Duhul Sfânt locuieşte în Biserică şi în inimile credincioşilor ca într-un templu, şi în ei se roagă şi dă mărturie despre înfiere. El călăuzeşte Biserica spre tot adevărul, o uneşte în comuniune şi slujire, o conduce cu diferite daruri ierarhice şi carismatice, şi o împodobeşte cu roadele sale. Prin puterea Evangheliei, El întinereşte Biserica, o reînnoieşte fără încetare şi o duce la unirea desăvârşită cu Mirele ei”.

            Noi toţi creştinii suntem uniţi de către Duhul Sfânt, suntem Biserica adunată de Duhul Sfânt. Unde este Duhul Sfânt se află unirea, dragostea şi darurile sale. Întăriţi de Duhul Sfânt prin sacramentul mirului devenim profeţii lui Isus cu misiunea de a contesta răul şi egoismul şi de a păstra iubirea în Isus. Un model de încredere în puterea Duhului Sfânt ni-l oferă şi exemplul următor.

            Sfântul părinte Ioan Paul al II-lea l-a proclamat fericit şi patron al jurnaliştilor pe preotul olandez Titus Brandsma, care în timpul ocupaţiei germane din cel de-al doilea război mondial şi până în lagărul de concentrare din Dachau, a scris şi a vorbit în numele adevărului creştin. Evenimentul a fost prezentat într-un film din anul 1988 cu titlul Două cruci. Părintele Titus Brandsma, profesorul universitar a fost denunţat de către un răufăcător pentru activitatea sa şi arestat de Gestapo. El însă nu şi-a pierdut speranţa. Încrezându-se în puterea Duhului Sfânt a înfruntat pericolul, lupta şi torturile la care l-a supus locotenentul Herdegen, care a voit să-l convingă să adere la nazism. Însă tot el a ieşit victorios, pe când călăul, chiar înainte de condamnarea la moarte a victimei sale, a plecat pe frontul din est şi şi-a primit pedeapsa pentru greşelile sale. După câtva timp a fost arestat de Gestapo şi denunţătorul din cauza unor delicte comise. Atât părintele Titus Brandsma cât şi denunţătorul său au fost duşi în lagărul de concentrare din Dachau. Acţiunea Duhului Sfânt a fost evidentă. În timp ce preotul îl însoţea pe denunţătorul său în drum spre Dachau, acesta se căieşte şi-i cere iertare. Părintele Brandsma reuşeşte şi depăşeşte chinuitorul resentiment, iertându-l şi îmbrăţişându-l pe denunţătorul său care era legat cu acelaşi lanţ.

            Tot la fel, şi noi trebuie să păstrăm şi să vestim adevărul creştin fără frică. Fericitul Titus Brandsma ne-a dat un exemlu de încredere în puterea Duhului Sfânt. Noi avem nevoie pentru a pune în practică virtuţile de lucrarea permanentă a Duhului Sfânt, aşa cum planta are nevoie de lumină, pământul de apă şi maşina de combustibil.

            Viaţa socială de astăzi are o mare nevoie de Duhul Sfânt, care să ne dea fiecăruia dintre noi conştiinţa propriilor limite, şi să ne facă să trăim cu generozitate iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de fraţii noştri pentru că numai iubirea poate transforma societatea. Din acest motiv sărbătoarea de astăzi ne îndeamnă pe fiecare să ne rugăm pentru Biserică şi pentru lumea întreagă.

            Astăzi când Biserica îşi sărbătoreşte aniversarul naşterii sale, să-l rugăm pe bunul Dumnezeu să reverse în toată lumea darurile Duhului Sfânt, şi să îndeplinească acum în inimile noastre ceea ce a înfăptuit iubirea sa la începutul predicării Evangheliei.

            Acţiunea Duhului Sfânt asupra noastră şi asupra tuturor oamenilor continuă, fiind tot atât de vie şi rodnică ca şi în urmă cu două milenii. Se cuvine astfel să ne trezim din teamă şi nepăsare, să ne dechidem inimile cu sinceritate şi generozitate, şi să-l invocăm cu adevărată căinţă şi iubire ca să ne cureţe cu focul iubirii sale intenţiile, sentimentele şi dorinţele noastre de tot ce este întinare. Astfel sălăşluindu-se în chivotul inimii noastre curăţit şi luminat, să-l rugăm tot pe El, care este Dumnezeul sufletului nostru, care este sufletul sufletului nostru, să ne păstreze pururi supuşi inspiraţiilor sale pentru ca orientându-ne de acum întreaga trăire spre îndeplinirea voinţei lui Cristos Regele nostru, să se înfăptuiască zi de zi în noi şi în jurul nostru Împărăţia lui Dumnezeu.

                                                                                                                            Isidor Mârţ

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.