Categorii

Duminica Rusaliilor – Anul C – Lectio divina

Rusalii-C-lectioPREGĂTIRE SPIRITUALĂ

VINO, DUHULE SFÂNT

(Fragment)

Vino, Duhule Sfânt,

şi trimite din înaltul cerului

o rază din lumina ta.

 

Vino la noi, Părinte al săracilor.

Vino, împărţitorule de daruri.

Vino, lumina inimilor noastre.

 

Cel mai bun mângâietor,

oaspete care aduci bucurie în suflet

şi uşurare în inimi.

 

În osteneală tu eşti odihnă,

în arşiţă tu eşti răcoare,

iar în lacrimi tu ne eşti mângâiere.

 

Tu, lumină fericită,

vino, şi pătrunde în adânc

inimile credincioşilor tăi.

Stephen Langton (m. 1228),

Arhiepiscop de Canterbury

TEXTUL BIBLIC: Ioan 20,19-23

În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis:

— Pace vouă! Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii s-au bucurat când l-au văzut pe Domnul.

Atunci, Isus le-a zis din nou:

— Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi. Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis:

— Primiţi pe Duhul Sfânt. Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.

1. LECTURA: Ce spune textul?

Pr. Danilo Medina SPP

Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…

De ce ţineau uşile încuiate? Ce le aduce Isus discipolilor săi?

Câteva consideraţii pentru o lectură atentă…

Textul evangheliei din această zi ne oferă versiunea lui Ioan despre venirea Duhului Sfânt asupra apostolilor. Probabil suntem mai familiarizaţi cu versiunea lui Luca din Faptele Apostolilor (2,1-11), unde acest eveniment coincide cu sărbătoarea iudaică a Rusaliilor, care amintea de darul Legii la Sinai şi care se celebra la cincizeci de zile după Paşte.

În schimb, în Ioan, venirea Duhului are loc chiar în ziua învierii lui Isus, la orele serii. După aşa-numitul episod al mormântului gol şi al apariţiei Celui Înviat Mariei Magdalena, Domnul se arată discipolilor pentru a le comunica darul Duhului, împlinind ceea ce le promisese înainte, în timpul discursurilor de rămas bun, în contextul ultimei cine (cf. In 14,15-26; 16,5-15).

Uşi încuiate şi frica de iudei: Maniera în care Cel Înviat îi întâlneşte pe discipolii săi este un pic descumpănitoare, însă în acelaşi timp de înţeles. Descumpănitoare pentru că deja au primit vestea învierii şi cu toate acestea continuă să stea încuiaţi şi plini de frică. S-ar părea că nu au dat crezare faptelor pe care ei înşişi le-au constatat văzând mormântul gol (când „au văzut şi au crezut”), nici mărturiilor cu privire la învierea Învăţătorului, din partea Mariei Magdalena, care le-a relatat întâlnirea sa cu Cristos viu şi înviat (cf. In 20,8-9.18).

Însă este şi de înţeles atitudinea de încuiere şi de frică, deoarece încă nu l-au primit pe Duhul Sfânt. Şi tocmai de acesta aveau nevoie: această forţă de sus, acest dinamism al Duhului care să le permită să deschidă larg uşile şi să iasă cu curaj ca să predice Evanghelia la toate marginile lumii.

„Pace vouă!”: Cel Înviat aduce darul păcii. Pentru acei discipoli fricoşi şi înspăimântaţi, încuiaţi şi blocaţi înăuntru, prezenţa Domnului înviat le oferă seninătatea şi pacea. Binecuvântarea păcii nu implică linişte, ci dinamism. Pentru aceasta, pacea lui Cristos este forţa care îi stimulează pe discipoli la misiune. De fapt, pacea este şi rod al Duhului Sfânt (cf. Gal 5,22).

„Discipolii s-au bucurat când l-au văzut pe Domnul”: acesta este alt cadou şi consecinţă a prezenţei Celui Înviat: bucuria. Discipolii lui Isus va trebui să se remarce în lume prin bucuria lor. Pentru că vestea Învierii care susţine credinţa lor este aşa de mare încât nu încape tristeţea în inima unui creştin. A-l urma Isus Înviat înseamnă a fi mereu bucuros, însă nu cu bucuria efemeră şi superficială pe care o oferă lumea, ci cu bucuria „în Domnul”; adică bucuria spirituală pe care o produce prezenţa Domnului cu noi (cf. Fil 3,1; 4,4-5). Până la urmă, şi bucuria este un rod privilegiat al Duhului Sfânt (cf. Gal 5,22).

„Primiţi pe Duhul Sfânt”: gestul lui Isus când îl comunică pe Duhul Sfânt discipolilor săi ne aminteşte în mod clar acţiunea creatoare a lui Dumnezeu la începuturi, când suflă la fel asupra creaturii sale, făcând-o părtaşă de însăşi viaţa sa (cf. Gen 2,7). Aşa încât Isus, când îl dăruieşte pe Duhul Sfânt, ceea ce face este re-crearea acelor discipoli care erau încuiaţi în sclavia fricii, care este o formă de moarte, şi readucerea lor la viaţa libertăţii. Pentru aceasta, El asociază darul Duhului Sfânt şi slujirea iertării păcatelor, pentru că păcatul este moarte şi sclavie, în timp ce Duhul Sfânt este viaţă şi libertate. Asta înseamnă că a fi creştin şi a-l avea pe Duhul Sfânt echivalează cu a trăi în libertatea harului şi în sfinţenie, proprii fiilor lui Dumnezeu (cf. Gal 4,1-7; 5,13-25; Rom 8,9-17).

2. MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Începem meditaţia noastră cu cuvintele Papei Francisc:

„Dar tocmai Învierea ne deschide la speranţa cea mai mare, pentru că deschide viaţa noastră şi viaţa lumii la viitorul veşnic al lui Dumnezeu, la fericirea deplină, la certitudinea că răul, păcatul, moartea pot să fie învinse. Şi acest lucru duce la trăirea cu mai multă încredere a realităţilor zilnice, a le înfrunta cu curaj şi cu angajare. Învierea lui Cristos luminează cu o lumină nouă aceste realităţii zilnice. Învierea lui Cristos este forţa noastră!”[1].

Toţi cei botezaţi în credinţa lui Cristos am primit darul Duhului. Şi cu Duhul Sfânt, Domnul ne-a comunicat şi pacea şi bucuria. A fi creştin este un har, însă implică şi o mare angajare: Ce am făcut cu darul păcii pe care ni l-a adus Cel Înviat? Şi ce am făcut şi cu darul bucuriei, element distinctiv fundamental al credinţei noastre?

A fi temple vii ale Duhului Sfânt (cf. 1Cor 6,19) aduce vieţii noastre o demnitate incomparabilă, care depăşeşte şi transcende orice alt motiv de onoare sau merit uman. Însă este şi izvor al unei mari responsabilităţi: a demonstra, a face să strălucească, a iradia în existenţa noastră zilnică această lumină a Duhului Sfânt, fiind semne ale păcii; transformându-ne în făcători şi slujitori ai reconcilierii şi ai sfinţeniei în lume.

Acum să ne întrebăm:

Simt că Domnul vrea să aducă şi astăzi pacea în viaţa mea? Sunt conştient că Domnul m-a trimis şi pe mine să duc Vestea Bună? Ce dar îi cer astăzi în mod special Duhului Sfânt?

3. RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care-mi vorbeşte în text?

Mulţumim, Doamne, pentru darul imens al Duhului tău.

Cu El ne recreezi şi ne scoţi din egoismul nostru,

din încuierea noastră şi din fricile noastre.

Cu El ne şi transformi în misionari curajoşi

pentru a duce Evanghelia ta în lumea întreagă.

 

Dă-ne să devenim tot mai conştienţi

de prezenţa sa în vieţile noastre,

pentru ca să fim semne de pace şi bucurie,

de milostivire şi iertare pentru fiecare persoană pe care o întâlnim

pe drumul vieţii noastre. Amin.

4. CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

Niciodată nu vom reuşi să apreciem în toată lărgimea şi măreţia sa ce înseamnă a fi sanctuar al Duhului Sfânt. Mai mult decât să raţionalizăm acest fapt, să experimentăm, să-l simţim, să ne lăsăm invadaţi de El şi să-i permitem ca El să fie cel care să ne inspire şi să motiveze fiecare decizie şi acţiune a noastră; pentru aceasta să spunem cu încredere:

„Doamne, vreau să-l primesc pe Duhul tău Sfânt”

5. ACŢIUNEA: La ce mă angajez pentru a demonstra schimbarea?

La fel ca discipolii care-l primesc pe Duhul Sfânt, primim şi noi o serie de misiuni din partea Învăţătorului. Să ne întrebăm:

Cum corespund eu darului Duhului Sfânt? Cum sunt eu semn de pace, de bucurie şi de iertare pentru semenii mei?

„De vreme ce avem pe cineva care să ne acuze, avem şi un Apărător,

pentru că Domnul încredinţează Duhului Sfânt îngrijirea omului”.

Sfântul Irineu

[1]  http://www.vatican.va/holy_father/francesco/audiences/2013/documents/papa-francesco_20130403_udienzagenerale_sp.html

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.