Categorii

Duminica Preasfintei Treimi – Ciclul A – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ

Vino, Duhule Sfânt,

Dă-mi agerime pentru a înţelege,

capacitate pentru a reţine,

metodă şi facultate pentru a învăţa,

subtilitate pentru a interpreta,

har şi eficacitate pentru a vorbi.

Dă-mi iscusinţă la început,

direcţie când progresez

şi perfecţiune când termin. Amin.

 Cardinal Verdier

TEXTUL BIBLIC: Ioan 3,16-18

16 Într-adevăr, [atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viața veșnică. 17 Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el. 18 Cine crede în el nu este judecat, însă cine nu crede a fost deja judecat pentru că nu a crezut în numele Fiului unic al lui Dumnezeu.

1 – LECTURA; Ce spune textul?

Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…

Pentru ce Dumnezeu l-a dat lumii pe Fiul său unic? Pentru ce Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său în lume? Cel care crede în Fiul lui Dumnezeu este condamnat?

Câteva consideraţii pentru o lectură rodnică…

Pr. Daniel Kerber

După ce am celebrat Paştele şi Rusaliile, Biserica ne invită să intrăm în misterul pe care-l celebrăm: Tatăl l-a trimis pe Fiul său care s-a făcut trup pentru noi, a fost răstignit, a murit şi a înviat şi ni-l trimite pe Duhul său. În definitiv, credinţa noastră este o credinţă trinitară. Credem într-un singur Dumnezeu, care este Tată, Fiu şi Duh Sfânt.

Cu toate că învăţătura despre Treime îşi are fundamentul în Biblie (vezi formula trinitară din 2Cor 13,13, în lectura a doua), cuvântul Treime, sau învăţătura despre un singur Dumnezeu în trei persoane este rod al reflecţiei şi rugăciunii în tradiţia posterioară a Bisericii.

Textul pe care ni-l propune astăzi liturgia este parte din dialogul lui Isus cu Nicodim care marchează dinamica întregii lucrări a lui Dumnezeu: „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viața veșnică”.

Aceste cuvinte comentează versetul anterior (3,15) unde este prezentat Fiul Omului „înălţat”, care în Evanghelia lui Ioan înseamnă atât „răstignit” (înălţat pe cruce), cât şi glorificat.

Planul lui Dumnezeu se prezintă ca un plan gratuit în care ni-l „dă” pe Fiul său. Acest „a da” (literalmente „a dărui”) înseamnă atât trimiterea în lume, cât şi dăruirea sa până la moarte, un dar de iubire care nu-şi păstrează nimic. Însă acest dar al lui Dumnezeu cere din partea omului să fie primit. Această primire este credinţa: „cine crede în el…”, şi rodul acestui dar al lui Dumnezeu primit în credinţă este viaţa: „are viaţă veşnică”.

Dumnezeu a iubit lumea, care aici reprezintă toată familia umană, şi darul Fiului este un dar de mântuire: „Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el”. Omenirea cu păcatul său a ridicat o barieră care o îndepărta de Dumnezeu; şi a sta departe de Dumnezeu care este viaţa înseamnă a fi în moarte. Această barieră şi această moarte este distrusă prin dăruirea Fiului şi astfel suntem mântuiţi şi intrăm în comuniunea de viaţă pe care Tatăl ne-o dă în Fiul prin Duhul Sfânt. Dacă omenirea rămâne în întunericul său de necredinţă, este judecată, este condamnată, pentru că mântuirea vine la noi prin credinţă.

2 – MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Sfântul Ioan Paul al II-lea a scris scrisoarea sa apostolică Novo millennio ineunte (La începutul noului mileniu) şi  a prezentat-o la 6 ianuarie 2000. Menţionăm aici două texte care ne fac să medităm elemente care apar în celebrarea sărbătorii Preasfintei Treimi.

Primul element pe care-l evidenţiem este sfinţenia:

Redescoperirea Bisericii ca «mister», sau ca popor «adunat prin unitatea Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh», nu putea să nu permită şi redescoperirea «sfinţeniei sale» înţeleasă în sensul fundamental al apartenenţei la acela care este prin excelenţă Sfântul, «de trei ori sfânt» (cf. Is 6,3). A mărturisi că Biserica este sfântă înseamnă a prezenta chipul său de mireasă a lui Cristos, pentru care el s-a jertfit, tocmai în scopul sanctificării ei (cf. Ef 5,25-26). Acest dar al sfinţeniei, pentru a spune aşa, în mod obiectiv, este oferit fiecărui botezat. Însă darul înseamnă la rândul său datorie, care trebuie să guverneze întreaga existenţă creştină: «Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră» (1Tes 4,3). Este un angajament care nu-i priveşte numai pe unii creştini: «Toţi credincioşii, de orice stare sau condiţie, sunt chemaţi la plinătatea vieţii creştine şi la desăvârşirea iubirii»”.

Un al doilea element este comunitatea:

Spiritualitatea de comuniune înseamnă, înainte de toate, o privire a inimii îndreptată asupra misterului Sfintei Treimi care locuieşte în noi şi a cărei lumină trebuie să fie percepută şi pe chipul fraţilor care ne stau alături. Spiritualitate de comuniune înseamnă, pe lângă acestea, capacitatea de a simţi fratele de credinţă în unitatea profundă a trupului mistic, deci ca «unul care-mi aparţine», pentru a şti să împărtăşeşti bucuriile şi suferinţele sale, pentru a-i intui dorinţele şi a avea grijă de nevoile sale, pentru a-i oferi o adevărată şi profundă prietenie. Spiritualitatea de comuniune este şi capacitatea de a vedea, înainte de toate, ceea ce este pozitiv în altul, pentru a-l valorifica şi a-l primi ca pe un dar al lui Dumnezeu: un «dar pentru mine» şi nu numai pentru fratele care l-a primit în mod direct. Spiritualitatea de comuniune înseamnă, în fine, a şti «să se facă loc» fratelui, purtând «poverile unii altora» (Gal 6,2) şi respingând tentaţiile egoiste, care permanent ne întind capcane şi generează competiţii, carierism, deficienţă, gelozie. Să nu ne facem iluzii: fără acest drum spiritual mijloacele exterioare ale comuniunii vor servi puţin. Ele vor deveni decoruri fără suflet, măşti de comuniune mai mult decât mijloacele sale de expresie şi de creştere”.

Acum să ne întrebăm:

Îl recunosc pe cel care este de trei ori sfânt? Merg în sfinţenia care mi-a fost dăruită în ziua botezului meu? Mă unesc cu rugăciunea de unitate a Bisericii? Contribui la viaţa comunităţii la care aparţin?

3 – RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Glorie şi laudă ţie, Preasfântă Treime,

unic şi veşnic Dumnezeu!

Ţie, Tată atotputernic,

origine a cosmosului şi a omului,

prin Cristos, cel care trăieşte,

Stăpân al timpului şi al istoriei,

în Duhul care sfinţeşte universul,

laudă, cinste şi glorie

acum şi în vecii vecilor. Amin.

Sfântul Ioan Paul al II-lea

4 – CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

Tată, Fiul şi Duh Sfânt… trei persoane care mă iubesc, un singur Dumnezeu pe care-l ador,

ajutaţi-mă să cresc în credinţă pentru a înţelege acest mister magnific.

 

5 – ACŢIUNEA: La ce mă angajez concretizând schimbarea în mine?

Familia mea este reflexie a Preasfintei Treimi, voi acorda atenţie acestei asemănări de iubire şi de comunitate, făcând, într-un moment oportun, o rugăciunea pentru ca Dumnezeu să fie cel care domneşte în mijlocul nostru.

„Oricine este unit cu una dintre aceste trei Persoane, tocmai prin acest fapt

este unit cu toată Preasfânta Treime, pentru că unitatea sa este indivizibilă”.

Sfânta Faustina

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.