Categorii

Duminica Învierii Domnului – Anul C – lectio divina

Duminica-Invierii-lectioPREGĂTIRE SPIRITUALĂ

Isuse, Fiul lui Dumnezeu,

care mă chemi să te întâlnesc în fiecare zi,

vreau să te primesc în viaţa mea.

Să te primesc pentru a crede în tine şi în cuvântul tău

de iubire şi de viaţă, de speranţă şi de pace.

Să te primesc pentru a te iubi

cu o iubire caldă şi profundă,

venită din adâncul inimii mele.

Să te primesc pentru a te proclama cu hotărâre şi curaj,

ca stăpân şi domn al fiinţei mele şi al vieţii mele.

Să te primesc pentru a transmite cu entuziasm şi bucurie,

cu gesturi şi cuvinte,

mesajul tău de mântuire şi de viaţă veşnică.

TEXTUL BIBLIC: Ioan 20,1-9 

1În prima zi a săptămânii, dis-de-dimineaţă, pe când mai era încă întuneric, Maria Magdalena a venit la mormânt şi a văzut că piatra fusese luată de la mormânt. 2 Atunci, a alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt discipol, pe care îl iubea Isus, şi le-a spus:

– L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde l-au pus.

3 Au ieşit atunci Petru şi celălalt discipol şi au venit la mormânt. 4 Alergau amândoi împreună, dar celălalt discipol a alergat mai repede decât Petru şi a ajuns primul la mormânt. 5 Aplecându-se, a văzut giulgiurile aşezate, dar nu a intrat. 6 Atunci a venit şi Simon Petru, care îl urma, şi a intrat în mormânt. El a văzut giulgiurile aşezate, 7 dar ştergarul, care fusese pe capul lui, nu era aşezat împreună cu giulgiurile, ci împăturit aparte, într-un loc. 8 Atunci a intrat şi celălalt discipol care sosise primul la mormânt. A văzut şi a crezut; 9 pentru că încă nu cunoşteau Scriptura: că el trebuia să învie din morţi.

1. LECTURA: Ce spune textul?

Pr. Mario Montes Moraga

Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…

Ce zi a săptămânii era? Cine a vorbit cu Simon Petru? Cu cine era Petru? Cine a ajuns primul şi ce a făcut? Ce a văzut Petru? Care este ştergarul înfăşurat şi pus deoparte? Cine a văzut şi a crezut?

Câteva piste pentru a înţelege textul

Astăzi celebrăm învierea glorioasă a lui Isus din morţi. Şi textul din In 20,1-9 din această duminică ne prezintă mormântul gol al lui Isus, la care au fost (aşa cum fac astăzi atâţia catolici) Maria Magdalena, Petru şi discipolul iubit de Isus. Sfântul Ioan în evanghelia sa ne învaţă că faptul mormântului gol, giulgiurile şi ştergarul lui Isus indică învierea lui Isus, în care putem să credem numai prin credinţă, pentru care discipolul iubit este model.

Textul îl găsim situat după relatarea pătimirii, morţii şi îngropării lui Isus (In 18-19), eveniment care se găseşte la sfârşitul aşa-numitei „Cărţi a Pătimirii şi a Gloriei” (In 13-20), în partea a doua a celei de-a patra evanghelii. După aceea ni se prezintă un adaos sau epilog (In 21), care este operă a discipolilor lui Ioan.

Să mergem la text. Primul lucru care ni se relatează este că Maria Magdalena ajunge dis-de-dimineaţă la mormânt, în prima zi a săptămânii, când totul era întuneric şi vede piatra de la mormânt dată la o parte. Ioan insistă asupra orei matinale, când ea ajunge acolo, dându-şi seama că s-a întâmplat ceva… În celelalte evanghelii (Mt 28,1; Mc 16,2; Lc 24,1), Magdalena este însoţită de alte femei. Evanghelistul dă de înţeles acelaşi lucru, când Maria îl anunţă pe Petru şi pe celălalt discipol, că „l-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde l-au pus” (v. 2). Putem să ne gândim că alte femei erau cu Maria în acest moment de încurcătură.

Cei doi discipoli aleargă la mormânt (v. 3). Discipolul iubit alerga mai repede decât Petru şi a ajuns primul la mormânt (indiciu al tinereţii sale?) şi, aplecându-se, „a văzut giulgiurile aşezate, dar nu a intrat” (v. 5). Apoi a ajuns Simon Petru la mormânt. Lecţionarul spune că „El a văzut giulgiurile aşezate, dar ştergarul, care fusese pe capul lui, nu era aşezat împreună cu giulgiurile, ci împăturit aparte, într-un loc” (v. 6-7).

Adică, giulgiul sau giulgiurile şi ştergarul, acel prosop cu care Isus îşi ştergea sudoarea în viaţă, pus în jurul feţei sale, de la cap până la bărbie, cum era obiceiul de a îngropa la iudei, era în locul său, aşa cum l-au lăsat cei care i-au învelit trupul. Totul era exact la fel, cu excepţia trupului mort al lui Isus, dând de înţeles (sfântul Ioan) că nu era vorba de un furt. Un hoţ n-ar fi lăsat niciodată totul aşa de ordonat. Acest lucru este fundamental pentru sfântul evanghelist Ioan, care ne relatează aceste detalii atât de interesante din mormântul gol, pentru a ne asigura că învierea lui Isus a avut loc cu adevărat.

Apoi a intrat celălalt discipol, cel care ajunsese primul la mormânt, a văzut şi a crezut. Mormântul acela gol şi constatarea că giulgiul şi ştergarul erau intacte au fost indiciile şi semnele pentru care se putea crede în înviere (vezi şi In 20,29). Nu le mai lipsea nimic. Discipolul iubit era deschis la credinţă, văzând dincolo de un mormânt gol şi de câteva obiecte de înmormântare. El ne învaţă să nu ne oprim la materialitatea lucrurilor. Trebuie să vedem dincolo de ceea ce putem vedea la o simplă vedere. Este un pas necesar pentru credinţă.

În Evanghelia lui Ioan, verbele „a vedea” şi „a crede” sunt două verbe strâns unite, pentru că primul conduce la al doilea. Discipolul care a ajuns la mormânt primul decât Petru „a văzut şi a crezut” (v. 8). Ceea ce a întâlnit a fost proba suficientă pentru a crede în înviere. În special, ceea ce l-a determinat pe acel discipol să creadă în evenimentul pascal au fost cuvintele lui Isus, pe care de atâtea ori, atât lui cât şi restului discipolilor săi, le-au amintit Scripturile, care dădeau mărturie că Isus trebuia să învie din morţi (v. 9). Relatarea se termină în formă concisă spunând că „discipolii s-au întors la ai lor” (v. 10).

2. MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Astăzi Biserica ne invită să avem privirea discipolului iubit, care a văzut şi a crezut. Şi noi suntem invitaţi să-l vedem pe Isus înviat şi să reînnoim credinţa noastră.

Papa Francisc ne însoţeşte cu reflecţia sa în enciclica sa Lumen Fidei:

Graţie acestei uniri cu ascultarea, vederea devine urmare a lui Cristos şi credinţa apare ca un drum al privirii, în care ochii se obişnuiesc să vadă în profunzime. Şi astfel, în dimineaţa de Paşti, se trece de la Ioan care, încă în întuneric, în faţa mormântului gol, «a văzut şi a crezut» (In 20,8), la Maria Magdalena care, de acum, îl vede pe Isus (cf. In 20,14) şi vrea să-l reţină, dar este invitată să-l contemple în drumul său către Tatăl; până la mărturisirea deplină a aceleiaşi Magdalene în faţa discipolilor: «L-am văzut pe Domnul!» (In 20,18).

Cum se ajunge la această sinteză între a auzi şi a vedea? Devine posibilă pornind de la persoana concretă a lui Isus, care este văzut şi este ascultat. El este Cuvântul făcut trup a cărui glorie am contemplat-o (cf. In 1,14). Lumina credinţei este aceea a unei Feţe în care se vede Tatăl. De fapt, adevărul pe care credinţa îl percepe este, în a patra Evanghelie, manifestarea Tatălui în Fiul, în trupul său şi în faptele sale pământeşti, adevăr care se poate defini ca «viaţa luminoasă» a lui Isus. Asta înseamnă că cunoaşterea credinţei nu ne invită să privim un adevăr pur interior. Adevărul pe care credinţa ni-l dezvăluie este un adevăr centrat pe întâlnirea cu Cristos, pe contemplarea vieţii sale, pe percepţia prezenţei sale. În acest sens, sfântul Toma de Aquino vorbeşte despre oculata fides a Apostolilor – credinţă care vede! – în faţa viziunii corporale a Celui Înviat. L-au văzut pe Isus înviat cu ochii lor şi au crezut, adică au putut să pătrundă în profunzimea a ceea ce vedeau pentru a-l mărturisi pe Fiul lui Dumnezeu, aşezat la dreapta Tatălui”.

Să continuăm meditaţia noastră cu aceste întrebări:

Ce mă face să simt Paştele lui Cristos? Ca discipolul iubit, mă simt entuziasmat de Paşte? Am trăit experienţa lui Isus înviat? Pot să-l văd pe Isus şi să-l contemplu prin intermediul Cuvântului său?

3. RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Eu cred în învierea ta pentru că sunt fericit împreună cu tine,

pentru că mă iubeşti aşa de mult încât ai murit pentru mine.

Eu cred în învierea ta pentru că pot să iubesc,

pentru că am atâtea de oferit.

Eu cred că tu, Doamne, vei trăi în mine!

Eu cred că tu, Doamne, vei învinge în mine!

Eu cred în învierea ta pentru că nici durerea, nici propria mea greşeală,

nicio nelinişte nu va putea să mă despartă de iubirea ta.

Eu cred în învierea ta, pentru că toate le pot cu iubirea ta.

Pentru că ştiu că păzeşti viaţa mea mai bine decât mine.

4. CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

Doamne, vreau ca învierea ta să se reflecte în viaţa mea.

5. ACŢIUNEA: La ce mă angajez pentru a concretiza schimbarea?

La acest Paşte îmi propun să trăiesc bucuria celui înviat.

„Învierea lui Isus Cristos trebuie să ne procure şi fericirea de a învia spiritual,

făcându-ne să trăim conform harului,

adică, determinându-ne să începem o viaţă complet nouă şi cerească”

Sfântul Ioan de la Salle

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.