Categorii

Duminica I din Advent, Ciclul B – lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ

Vino, Duhule Sfânt, şi unge-mă.

Revarsă-te cu putere şi dă-mi viaţa nouă.

Trezeşte în mine bucuria.

Converteşte-mă şi converteşte comunitatea mea.

Fii lumina care mă stimulează la mărturia credibilă.

Vino, Duhule Sfânt, în timpul acestui Advent pentru a putea crede

şi a vesti că Cuvântul se face trup şi locuieşte între noi.

Amin.

TEXTUL BIBLIC: Marcu 13,33-37

În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Aveţi grijă! Vegheaţi, pentru că nu ştiţi când va fi timpul! 34 Aşa cum un om, plecând în călătorie, îşi lasă casa şi dă putere servitorilor săi, fiecăruia lucrarea lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze; 35 vegheaţi, aşadar, căci nu ştiţi când vine stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşului, sau în zori, 36 ca nu cumva, venind pe neaşteptate, să vă găsească dormind! 37 Iar ceea ce vă spun vouă o spun tuturor: Vegheaţi!”

1- LECTURA: Ce spune textul? 

Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…

  • În ce context a spus Isus asta discipolilor săi? (cf. Mc 13,1-4)
  • Spune Isus când va fi sfârşitul lumii?
  • Cum va veni Fiul Omului în momentul judecăţii finale?
  • Ce atitudine ne cere Isus cu insistenţă pentru acest moment final?
  • Ce înseamnă a adormi şi ce înseamnă a fi treaz sau vigilent?

Câteva piste pentru a înţelege textul

Pr. Damian Nannini

La începutul acestui capitol 13 din Evanghelia după sfântul Marcu, Isus face referinţă la distrugerea templului din Ierusalim. În jurul acestui anunţ are loc o învăţătură a lui Isus pentru discipolii săi despre timpul şi momentul final. Însă despre când va veni sfârşitul lumii evanghelia este clară: nu ne-a fost revelat, nu ştim asta. Pentru aceasta, recomandarea este aceea a unei atitudini practice: a fi prevăzători, atenţi, alertaţi, treji.

Textul începe (13,33) şi se termină (13,37) cu o chemare a lui Isus la veghere, să fim atenţi, să fim prevăzători şi treji. Şi aceeaşi chemare se repetă la jumătatea textului (13,35). Isus compară situaţia creştinului în această lume cu aceea a unui portar, care trebuie să fie atent la sosirea stăpânului său. Pe bună dreptate nodul parabolei portarului (13,34-36) este sosirea neprevăzută a stăpânului său, ceea ce-l obligă pe portar să rămână treaz, în veghere, aşteptând sosirea sa. În Marcu această atitudine este aceea pe care Isus o cere discipolilor săi în Ghetsemani, ca să rămână în veghere rugându-se împreună cu El (14,34.37). Contrariul acestei atitudini vigilente este adormirea, aşa cum semnalează tot această evanghelie la finalul textului de astăzi.

Din această perspectivă este bine ca să nu ştim nici ziua nici ora momentului final. De fapt, nu se indică ora pentru că toate orele sunt bune pentru a ne deschide evangheliei în aşa fel încât să angajeze existenţa. Isus doreşte să vitalizeze o comunitate pentru ca să nu fie obsedată de dorinţa de cunoaşte sfârşitul, ci să se preocupe să trăiască şi să discearnă timpii şi momentele în ascultare şi supunere. Şi asta în aşteptarea ultimei întâlniri care ne va introduce definitiv în Împărăţie, desigur este o aşteptare continuă şi intensă, însă nu neliniştită nici temătoare, ci una care are încredere.

2. MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Evanghelia dezvăluie şi luminează o dimensiune esenţială a vieţii noastre aşa cum este relaţia cu timpul. De fapt, viaţa noastră „se scurge” într-un prezent, însă este condiţionată de trecutul nostru şi chiar de orizontul necunoscut al viitorului. Pe bună dreptate, în această primă duminică din Advent ne ridicăm privirea spre viitor pentru a lua în considerare ultima şi definitiva venire a lui Isus. Ne ridicăm privirea spre viitor pentru a conştientiza că ceea ce este cel mai bun vine de acolo, pentru că vine de la Dumnezeu; sau mai bine spus, pentru că Dumnezeu vine la noi. Prezentul poate să fie dramatic; însă mereu trebuie să fim atenţi şi deschişi la ceea ce vine, la ceea ce Dumnezeu are pregătit pentru noi. Pentru aceasta, cererea repetată a lui Isus în evanghelia de astăzi: fiţi prevăzători, treji, vigilenţi, atenţi la viitor. Sau ceea ce este acelaşi lucru: speranţa să fie vie sau să trăim în speranţă. Atitudinea de veghere pe care evanghelia de astăzi ne-o cere cu insistenţă şi pe care liturgia din Advent o întăreşte, este mereu în vigoare în viaţa creştinului. Pentru noi astăzi „vegherea se transformă într-o atitudine sensibil echilibrată, capabilă să evite un dublu obstacol: cel al fanatismului necontrolat care pretinde să fabuleze cu privire la viitor şi cel al unei lipse iresponsabile de angajare în construirea unei lumi mai bune”.

Foarte legată de tema speranţei şi a vegherii este tema dorinţei de vreme ce aşteptăm cu atenţie ceea ce dorim. Astfel, dorinţa venirii Domnului este ceea ce alimentează speranţa noastră şi ne menţine treji, vigilenţi, aşteptând venirea sa. Pentru aceasta ar fi un exerciţiu bun pentru Advent să ne întrebăm despre dorinţa noastră de Dumnezeu ca plinătate a noastră, bucurie a noastră, fericire a noastră, realizare a noastră, tot al nostru şi pentru totdeauna.

Adventul este timpul care ne este dat pentru ca să învăţăm să aşteptăm, pentru ca să învăţăm să trăim aşteptând, pentru ca să nu pretindem să obţinem imediat ceea ce vrem, chiar dacă este vorba despre Dumnezeu şi despre vederea feţei sale; este timpul intervalului, al capacităţii de a face o pauză, un fel de suspendare a reclamaţiilor noastre şi a pretenţiei de a obţine imediat ceea ce dorim.

Papa Francisc ne luminează cu aceste cuvinte adresate tinerilor:

Vă întreb pe voi: vreţi să fiţi tineri adormiţi, zăpăciţi, aiuriţi? (…) Dragi tineri, nu am venit pe lume pentru «a vegeta», pentru a ne simţi comozi, pentru a face din viaţă o canapea care să ne adoarmă; dimpotrivă, am venit pentru un alt lucru, pentru a lăsa o amprentă. Este foarte trist a trece prin viaţă fără a lăsa o amprentă. Dar când alegem comoditatea, confundând fericirea cu consumul, atunci preţul pe care-l plătim este mult, dar mult mai scump: pierdem libertatea”.

Să continuăm meditaţia noastră cu aceste întrebări:

  • Care sunt dorinţele şi aşteptările mele faţă de viitor? Ce aştept în viaţă?
  • Cred că fericirea mai mult se primeşte decât se cucereşte şi că vine de la Dumnezeu?
  • Accept că în această lume nu există perfectul, dar există în lumea care va veni?
  • Cred că fericirea deplină este în Dumnezeu, şi că Dumnezeu vine la mine la Crăciun?
  • Sunt adormit sau atent, vigilent la venirile lui Dumnezeu în viaţa mea?

3. RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Mulţumesc pentru răbdarea ta, Isuse.

Am încredere că vei veni chiar dacă vegherea este lungă.

Să nu adorm în faţa fraţilor mei.

Las la o parte reclamaţiile şi comodităţile mele, trezeşte-mă.

Eşti la numai un pas, strică toate schemele mele.

Sunt ale tale dorinţele mele cele mai adânci.

Nu trece pe lângă, Doamne.

Aici te aştept.

Amin.

4. CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

„Isuse, dăruieşte-mi să fiu atent la venirea ta fără să adorm”

5. ACŢIUNEA: La ce mă angajez pentru a concretiza schimbarea?

În timpul acestei săptămâni mă angajez să mă apropii de sacramentul Reconcilierii îngrijindu-mă de viaţa mea spirituală.

„Unica mea dorinţă este să te iubesc până la ultima suflare a vieţii mele…”

Sfântul Ioan Maria Vianney

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.