Categorii

Duminica I-a din Advent – Ciclul A

duminica-i-advent-aIs 2,1-5; Rom 13,11-14; Mt 24,37-44

Astăzi, când celebrăm prima duminică din Advent, începem şi un nou an liturgic. Prin intrarea în noul an liturgic, parcurgem o nouă etapă, o nouă perioadă din viaţa noastră. După ce duminica trecută l-am sărbătorit pe Isus Cristos, Regele Universului, iată că astăzi marcăm un nou început în istoria mântuirii personale. În perioada care va urma, Biserica va avea ca punct de reper sărbătoarea Naşterii Domnului. Mesajul ei şi fiecare manifestare a sa vor fi impregnate de apropiata venire a Domnului între oameni. Dar care este adevăratul spirit ce ar trebui să caracterizeze pregătirea noastră pentru venirea Domnului?
Perioada Adventului nu este un timp de tristeţe, ci un timp de profundă dorinţă a venirii Mântuitorului. Se impune ca atitudinea noastră să fie ca cea a unui bun gospodar care aşteaptă un musafir important. Ştiind timpul precis când va avea loc vizita, gospodarul va înceta să mai lucreze cu o perioadă de timp înainte, iar singura preocupare va fi aceea de a pune în ordine treburile gospodăriei, pentru ca oaspetele să fie primit cu cinste. Tot la fel, şi creştinii, în această perioadă a Adventului se pregătesc sufleteşte, făcând ordine prin îndepărtarea păcatului, având în vedere apropiata venire a Mântuitorului. Şi Biserica marchează acest timp; ca semn de pocăinţă, culoarea veşmintelor este violetă, iar orga şi celelalte instrumente sunt folosite doar pentru a însoţi cântarea credincioşilor.
Normele actuale pentru orânduirea anului liturgic caracterizează astfel Adventul: „Perioada Adventului are o dublă caracteristică: este un timp de pregătire pentru solemnitatea Naşterii Domnului, în care ne amintim de prima venire a Fiului lui Dumnezeu şi, totodată, este timpul în care, printr-o atare amintire, sufletul este condus spre aşteptarea celei de a doua veniri a lui Cristos de la sfârşitul timpurilor”. În ce mod poate deveni fapt concret, în viaţa de zi cu zi a celui credincios, ceea ce Biserica exprimă şi manifestă?
În lecturile de astăzi, Biserica ne propune să medităm la preocuparea pe care a avut-o Dumnezeu de a pregăti poporul pentru venirea Mântuitorului între oameni. În Vechiul Testament, ideea esenţială în jurul căreia gravitează toate evenimentele este mesianismul, salvarea poporului prin trimisul lui Dumnezeu. A doua lectură face referire la cea de-a doua venire a Mântuitorului, care va fi definitivă. Pentru această venire, credinciosul trebuie să se pregătească şi să aştepte zilnic.
Încă din Vechiul Testament, Dumnezeu a rânduit oameni care să aibă grijă de poporul ales, care să-l călăuzească prin negurile istoriei. Unul dintre aceştia este şi Isaia, care întreţine vie flacăra promisiunii mesianice şi, de aceea, va fi citit cu predilecţie în săptămânile următoare. Profetul Isaia vorbeşte despre muntele casei lui Iacob, noul Ierusalim, care, în lumina revelaţiei, este Biserica. El se va înălţa deasupra a toate, şi astfel, va deveni un punct de atracţie, un punct spre care se vor îndrepta toate neamurile. Popoarele vor fi îndemnate să se îndrepte spre muntele Domnului, iar singura realitate să nu fie alta decât existenţa acestuia, după cum spune profetul: „Veniţi să ne suim pe muntele Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacob” (Is 2,3). Cuvântul lui Dumnezeu, care a fost promis încă de la începutul lumii, va ieşi din Ierusalim şi va fi cel care va uni popoarele; el va fi cel care va forma din toate neamurile un singur popor, va face ca, prin legea pe care o va da, legea iubirii, nimeni să nu se războiască, nimeni să nu fie în duşmănie. Ura va fi transformată în caritate, precum vor fi transformate săbiile în fiare de plug, iar suliţele în seceri.
Dacă în viziunea pe care a avut-o profetul asupra noului Ierusalim remarcăm faptul că toate popoarele vor fi îndreptate şi transformate în perspectiva a ceea ce va fi, însoţită de bucuria ce emană din psalmi, iată că Isus, în parabola din textul evanghelic, subliniază siguranţa venirii şi, în acelaşi timp, incertitudinea momentului când Fiul lui Dumnezeu va sosi pentru a doua oară. Centrul pericopei evanghelice este atitudinea de veghere a credinciosului, care trebuie să fie într-o continuă aşteptare a ceea ce va veni sau într-o permanentă veghere faţă de ceea ce se va întâmpla.
Mesajul evanghelic este scurt şi provocator, deoarece împărăţia lui Dumnezeu va veni, desigur, însă nu ştie nici măcar Fiul Omului momentul, ceea ce obligă la o permanentă stare de veghe, pentru a fi găsiţi vrednici de împărăţia lui Dumnezeu: „De aceea, şi voi fiţi gata, căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă aşteptaţi” (Mt 24,44). Dar cum poate fi concretizată această atitudine de veghere? Ce atitudine vom lua faţă de mesajul evanghelic?
În Biserica primară, apostolii sunt cei care au format diverse comunităţi şi tot ei sunt cei care i-au învăţat pe primii creştini ce să facă concret în viaţa de zi cu zi. „Să lepădăm faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii” (Rom 13,12), spune Paul, pentru a marca ruptura totală de ceea ce dăunează credinţei şi vieţii credinciosului. Şi, mai precis, apostolul subliniază că cei care cred în Cristos, aşteptând venirea sa şi instaurarea noului Ierusalim, trebuie să aibă o atitudine clară: „Să umblăm cuviincios ca ziua: nu în chefuri şi beţii” (Rom 13,13). Oare noi putem avea tăria să ne îndreptăm spre împărăţia lui Dumnezeu, lăsând deoparte tot ceea ce ar putea îngreuna acest drum? Putem îndepărta din sufletul nostru tot ceea ce este de prisos?
Un negustor care a cutreierat întreaga lume şi a făcut comerţ în multe oraşe a rămas profund impresionat de frumuseţea lor. Însă, la un moment dat, a auzit că s-a deschis un nou centru de comerţ în teritoriile cucerite şi, mai mult decât atât, oraşului i se ducea vestea că era foarte frumos. Plin de curiozitate, negustorul a închiriat o corabie şi a încărcat-o cu tot ce era mai de preţ pentru a face comerţ. Din nefericire, la un moment dat, din cauza condiţiilor precare de navigaţie, negustorul a fost pus în situaţia de a alege între două posibilităţi: ori se va întoarce cu marfa fără să vadă oraşul, ori va arunca peste bord încărcătura pentru a putea merge mai departe să admire acel oraş. Nu i-a fost uşor să arunce toată marfa, însă toate acestea au fost ca praful în faţa frumuseţii şi bucuriei pe care a avut-o negustorul în momentul când a reuşit să vadă oraşul.
Tot la fel, şi noi, cei care tindem spre noul Ierusalim, urmând exemplul negustorului, să lăsăm în urma noastră ceea ce ne împovărează sufletul pentru a putea ancora cu bucurie în portul împărăţiei lui Dumnezeu. În această perioadă a Adventului, pe care o începem astăzi, să fim mai treji şi să ascultăm mesajul pe care Dumnezeu ni-l transmite. Fiecare dintre noi simte încă de pe acum bucuria a ceea ce Dumnezeu ne propune. Nouă nu ne revine decât responsabilitatea de a face curat în suflet, pentru că nu ştim când va veni Domnul, şi astfel, să ne putem bucura veşnic cu el.
Să ne îndreptăm inima spre Domnul care va veni şi, rugându-l să ne ajute şi să ne întărească pe drumul greu al vieţii, să mergem şi să dăm mărturie prin faptele noastre că Domnul este aproape.
Pentru a putea fi mesageri ai Mântuitorului, să ne rugăm Tatălui, spunând: Doamne, întăreşte-ne în fiecare zi, pentru a putea crede şi vesti celorlalţi apropiata ta venire, fiind învăţaţi de Duhul Sfânt.

Daniel BUDĂU

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.