Categorii

Duminica a XXXIII-a din Timpul de peste an – Ciclul B

        Duminica-XXXIII-B  Suntem în penultima duminică a acestui an liturgic şi ascultând lecturile sfinte propuse pentru această zi, am putut observa că Biserica ne îndeamnă la o reflexie serioasă asupra lucrurilor de pe urmă, asupra destinului nostru veşnic.

          Orice om ajunge într-un anumit moment al vieţii să-şi pună unele întrebări fundamentale: De unde vin? Încotro mă îndrept? Ce se va întâmpla cu mine după trecerea din această viaţă? Un răspuns la întrebările noastre cu privire la viaţa de dincolo vom putea găsi şi în liturgia cuvântului de astăzi.

          În prima lectură luată din Cartea profetului Daniel, am auzit că în acel timp de pe urmă va fi o strâmtorare mare cum n-a mai fost nicicând pe pământ. „Şi mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor trezi: unii pentru viaţa veşnică, alţii pentru ocara şi ruşinea veşnică„. Acest fragment vetero-testamentar pare la prima vedere descurajator, întrucât prevesteşte un timp de încercare pentru oameni. În realitate însă acesta este timpul în care va veni mântuirea celor drepţi, mântuirea tuturor acelor al căror nume se va afla scris în Cartea lui Dumnezeu. Autorul biblic intenţiona prin aceste cuvinte să reamintească evreilor din timpul prigoanei lui Antioh al IV-lea Epifanul că trebuie să rămână credincioşi unicului Dumnezeu în ciuda tuturor persecuţiilor, întrucât va veni un timp în care cei fideli vor fi răsplătiţi, iar cei infideli vor rămâne de ruşine.

          Un discurs escatologic am ascultat şi în fragmentul evanghelic de astăzi luat din sfântul evanghelist Marcu. Mântuitorul, folosindu-se de termeni apocaliptici, descrie ucenicilor a doua sa venire pentru judecata universală: „În acele zile… soarele se va întuneca şi luna îşi va pierde strălucirea. Stelele vor cădea de pe cer şi puterile cerului se vor zdruncina. Atunci îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu mare putere şi măreţie”.

          În Catehismul Bisericii Catolice găsim această explicaţie despre judecata de pe urmă: „Cristos este stăpânul vieţii veşnice. Al lui este în calitate de Răscumpărător al lumii dreptul plenar de a judeca definitiv faptele şi inimile oamenilor. El a câştigat acest drept prin crucea sa… Fiul nu a venit să judece, ci să mântuiască şi să dăruiască viaţa care este în el. Prin respingerea harului în viaţa aceasta, fiecare se judecă deja pe sine însuşi, primeşte după faptele sale şi poate chiar să se osândească pe vecie respingând Duhul iubirii” (nr. 679).

          Aşteptarea reîntoarcerii glorioase a lui Cristos face din creştin un om care aşteaptă, care speră într-un viitor mai bun, mai luminos, chiar dacă în această viaţă trece prin diferite încercări.

          Michelangelo Bonnarotti (1474-1564), unul dintre cei mai mari artişti ai omenirii, sculptor, pictor, arhitect şi poet italian, printre nenumărate sale capodopere are şi un tablou în Capela Sixtină din Vatican în care este înfăţişată judecata universală. Zi de groază şi de mânie pentru unii, dar şi de mare bucurie pentru alţii; ziua aceasta trebuie să fie pentru toţi muritorii, pentru fiecare dintre noi, ca un punct de referinţă, aşa cum este steaua polară pentru cei care călătoresc pe mare. Fie că acceptăm sau nu această realitate a vieţii va trebui să ne prezentăm într-o zi în faţa lui Dumnezeu pentru a da cont de modul în care am folosit talanţii care ne-au fost încredinţaţi.

          În zilele noastre sunt mulţi creştini care consideră că cele scrise în sfânta Scriptură cu privire la venirea a doua venire a lui Cristos sunt realităţi care se referă la un viitor îndepărtat şi prin urmare nici nu merită să se gândească prea mult la asemenea lucruri. Însă tot în pericopa evanghelică de astăzi găsim cuvinte ca acestea: „Fiul Omului este aproape… nu va trece acesta generaţie până când nu se vor împlini toate acestea. Cerul şi pământul vor trece dar cuvintele mele nu vor trece„. Există unele grupări religioase care interpretând în mod arbitrar astfel de texte escatologice, au făcut din aşteptarea Domnului pe care o actualizează periodic, un punct central al mesajului lor pentru a atrage cât mai mulţi adepţi în rândurile lor. Ce putem noi face pentru a nu ajunge la astfel de interpretări? Care trebuie să fie atitudinea noastră pentru a evita atât exagerările unora cât şi indiferentismul altora? Ideea centrală pe care noi trebuie să o reţinem din fragmentul evanghelic de astăzi este că Mântuitorul a prevestit că lumea va avea un sfârşit şi acest sfârşit va veni într-o zi pe care singur Tatăl ceresc o cunoaşte.

          În zilele noastre sunt mulţi oameni care consideră că odată cu moartea totul se sfârşeşte. În lumina revelaţiei biblice, bazându-ne pe autoritatea învăţăturii lui Cristos noi credem însă cu tărie că moartea nu este un sfârşit, dar un punct de trecere spre o viaţă nouă. Aşa cum plantele trec iarna printr-o moarte aparentă, dar revin primăvara la viaţă, la fel şi omul, după încheierea vieţii pământeşti, chiar dacă trupul îi va fi îngropat temporar în ţărâna pământului, la cea de-a doua venire a lui Cristos, va învia pentru judecata finală.

          Astăzi suntem îndemnaţi şi noi să ne gândim cu toată seriozitatea la acel moment prin care vom trece cu toţii: vom muri, trupul nostru va fi încredinţat pământului, dar sufletul nostru se va prezenta în faţa lui Dumnezeu la judecata din urmă. Sfântul Ioan al Crucii obişnuia să spună cu privire la judecata de pe urmă aceste cuvinte: „La sfârşitul lumii vom fi judecaţi despre iubire”.

         Un mesaj de speranţă şi încurajare în parcurgerea drumului nostru de credinţă am întâlnit şi în cea de-a doua lectură de astăzi luată din Scrisoarea către Evrei. Isus a oferit o singură dată Tatălui ceresc sacrificiul vieţii sale pentru răscumpărarea întregii omeniri şi înviind din morţi s-a aşezat plin de măreţie la dreapta lui Dumnezeu. Cristos este Mijlocitorul nostru prin excelenţă la Tatăl, dar în acelaşi timp este şi judecătorul drept de la sfârşitul lumii. Pentru noi care credem în Cristos acest sfârşit al lumii nu trebuie să fie un motiv de teamă, dar un motiv de bucurie şi speranţă că istoria are un viitor şi acest viitor se cheamă Dumnezeu. Creştinul este un călător pe pământ. El trebuie să privească pământul nu ca o locuinţă statornică, ci ca pe o etapă a unei călătorii.

          Fiecare dintre noi am avut ocazia să întâlnim în apropierea marilor intersecţii un indicator care anunţă că începe zona de preselecţie a autovehiculelor, iar pe partea carosabilă a străzii am văzut indicate direcţiile prin săgeţi mari, albe. Aceste marcaje au rolul de a-l avertiza pe conducătorul auto să se încadreze pe banda corectă căci se apropie intersecţia. Dacă un conducător auto nu se înscrie din timp pe banda de circulaţie corectă, ajungând în intersecţia aglomerată este deja prea târziu să mai schimbe direcţia de mers şi va fi purtat de celelalte maşini spre o direcţie cu totul falsă. Într-o astfel de situaţie nedorită putem ajunge şi noi dacă rămânem insensibili la îndemnurile cuvântului divin de a ne converti şi a ne decide să mergem pe calea cea dreaptă care duce spre patria cerească.

          Având conştiinţa că suntem chemaţi să devenim cetăţeni ai cerului, îl rugăm astăzi pe Mântuitorul să ne dea harul de a ne menţine mereu pe calea cea dreaptă pentru a fi în orice moment pregătiţi să ne prezentăm în faţa lui Dumnezeu. Întăriţi de harul divin vom putea şi noi să spunem asemenea primilor creştini: „Vino Doamne Isuse!”

                                                                                                                        Iosif Dămătăr


Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.