Categorii

Duminica a XXXI-a din Timpul de peste An – Ciclul A – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ

Vino, Duhule Sfânt, ca să învăţ

să trăiesc cu libertate interioară.

Ajută-mă să mă desprind de planurile mele

când viaţa mi le modifică.

Atinge inima mea pentru ca să se încreadă

în ocrotirea ta iubitoare.

Revarsă în mine viaţa ta, intensă şi armonioasă,

pentru ca să nu opun rezistenţă oboselii, erodării, schimbărilor,

şi pentru ca să nu caut siguranţe false.

Fie ca al tău Cuvânt să ajungă la toată viaţa mea

şi să devină viaţă în mine şi în comunitatea mea.

Amin.

TEXTUL BIBLIC: Matei 23,1-12

În acel timp, Isus s-a adresat mulţimilor şi discipolilor săi, spunând: „Cărturarii şi fariseii s-au aşezat pe catedra lui Moise. 3 Faceţi şi împliniţi tot ce vă spun ei, dar nu faceţi după faptele lor, pentru că ei spun şi nu fac! 4 Ei leagă poveri apăsătoare şi greu de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nu vor să le mişte nici cu un deget. 5 Toate faptele lor le fac pentru a fi văzuţi de oameni: îşi lărgesc filacterele şi îşi lungesc ciucurii; 6 le plac locurile de onoare la ospeţe şi primele locuri în sinagogi, 7 să fie salutaţi prin pieţe şi să fie numiţi de oameni «rabbi». 8 Dar voi să nu fiţi numiţi «rabbi», pentru că unul este învăţătorul vostru, iar voi toţi sunteţi fraţi! 9 Şi nici «tată» să nu spuneţi nimănui între voi pe pământ, pentru că unul este Tatăl vostru, cel ceresc! 10 Nici să nu fiţi numiţi «maeştri», pentru că unul este maestrul vostru: Cristos! 11 Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru! 12 Căci oricine se va înălţa va fi umilit şi oricine se va umili va fi înălţat!”.

 

1- LECTURA: Ce spune textul? 

Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…

  • Cui sunt adresate cuvintele lui Isus?
  • Ce spun şi ce fac fariseii?
  • Ce recomandă Isus discipolilor săi şi oamenilor în faţa acestei situaţii?
  • Ţi se pare că fraza finală rezumă ceea ce recomandă Isus?

Câteva piste pentru a înţelege textul

Pr. Damian Nannini

Textul începe notând că Isus vorbeşte mulţimii şi discipolilor. Prin urmare este o învăţătură adresată tuturor persoanelor.

Primul lucru pe care-l spune Isus este: „Cărturarii şi fariseii s-au aşezat pe catedra lui Moise” . Expresia „catedra lui Moise” face referinţă la un scaun sau tron de marmură în sinagogile vechi unde învăţatul lua loc şi învăţa poporul.

Ne amintim că fariseii şi cărturarii s-au confruntat cu Isus de-a lungul întregii sale activităţi publice, însă şi mai mult acum când este în Ierusalim. Isus vrea să arate clar contradicţia proprie a cărturarilor şi fariseilor prin ceea ce „spun şi nu face”. Adică, ei pot proclama cu exactitate Legea lui Moise, însă n-o împlinesc, n-o practică şi astfel sunt descalificaţi ca maeştri.

Primul lucru pe care-l reproşează Isus este că nu numai că ei nu practică legea, nu o mişcă nici cu un deget, ci pun pe umerii oamenilor obligaţii grele. Literalmente spune „poveri”, ceea ce s-ar putea referi la toate tradiţiile înaintaşilor pe care le susţineau fariseii şi pe care voiau ca oamenii să le respecte cu scrupulozitate.

Al doilea grup de reproşuri se referă la atitudinea lor ipocrită pentru că acţionează pentru a fi văzuţi de oameni, nu de Dumnezeu. Aici Isus face o caricatură a acţiunilor lor pentru a demonstra că intenţia lor principală este să fie văzuţi şi aprobaţi de oameni, de vreme ce caută înainte de toate recunoaşterea lor. „Filacterele” sunt nişte cutiuţe mici care conţin nişte bucăţi de pergament cu texte din Scriptură pe care iudeii evlavioşi şi le pun pe frunte şi pe braţe. Aici Isus spune că fariseii poartă bucăţi mai largi şi vizibile. Şi acelaşi lucru îl făceau cu franjurile albastre sau şnururile ornamentale – ciucuri – pe care le purtau la marginea mantiei în amintirea poruncilor: le lărgeau pentru ca să fie mai vizibile şi atrăgătoare. În sfârşit, caută înainte de toate „aparenţa” religioasă. Celelalte exemple pe care le dă Isus sunt clare şi arată în mod deschis această căutare a onorului, a primatului şi a prestigiului social.

Urmează după aceea câteva recomandări adresate acum discipolilor cu privire la pericolul de a cădea în aceeaşi atitudine a cărturarilor şi fariseilor de căutare a titlurilor şi recunoaşterilor din partea oamenilor.

Se încheie discursul cu câteva propoziţii care rezumă viziunea evanghelică a puterii şi a onoarei. Prima cere discipolului să-l imite pe Învăţătorul Isus, pentru care adevărata măreţie este în slujirea comunităţii. Şi a doua întăreşte motivaţia pentru a trăi asta cu o referinţă a judecăţii lui Dumnezeu asupra oamenilor: cel care ştie să se umilească va fi înălţat de Dumnezeu; cel care se înalţă va fi umilit de Dumnezeu.

 

2- MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Conform Evangheliei sfântului Matei, în ce constă această ipocrizie pe care Isus o critică atât de dure şi de care vrea ca noi creştinii să fim feriţi?

În primul rând constă într-o contradicţie sau incoerenţă între a fi şi a spune sau între a fi şi a face; sau, exprimat cu termenii mai statici, între interior şi exterior. La nivelul faptelor acest lucru se manifestă în arătarea sau căutarea auto-glorificării. Acest sens al termenului de ipocrit ar proveni din tradiţia greacă unde îl desemna pe un actor, pe cineva care care realizează sau simulează, şi care a trecut la iudaism pentru a indica pe cel care face sau spune ceva diferit de ceea ce este cu adevărat.

Ipocrizia ar fi în Matei conceputul opus dreptăţii şi, de aceea, ar fi faptul de a nu face voinţa lui Dumnezeu. Aceste două sensuri ale ipocriziei pot să se relaţioneze de vreme ce descriu una şi aceeaşi atitudine însă la diferite niveluri şi din perspective distincte. Îndepărtarea de Dumnezeu aduce cu sine faptul că interiorul se umple de corupţie şi că nucleul sau centrul nu mai este Dumnezeu ci ipocritul însuşi şi, de aceea, interpretarea şi practicarea ulterioară a Legii se face pentru propriul interes şi nu pentru slujirea lui Dumnezeu şi a omului. Acest lucru creează o disociere în rădăcina existenţei religioase care se manifestă după aceea în forme de dualism şi incoerenţă de viaţă.

Această atitudine de ipocrizie denotă în fond o viziune lumească a comunităţii ecleziale care se opune idealului de viaţă propus de Domnul.

Papa Francisc ne-a vorbit despre ipocrizie cu cuvinte clare care ne fac să înţelegem astăzi „cât rău” face Bisericii ipocrizia. Ne spunea:

„Cât rău provoacă acei creştini care cad în această atitudine păcătoasă care ucide. Pentru că ipocritul este capabil să ucidă o comunitate. Vorbeşte dulce, judecă urât o persoane. Ipocritul este un ucigaş. Ipocrizia începe cu adulaţia şi la asta se răspunde numai cu realitate; ipocrizia foloseşte acelaşi limbaj al diavolului care seamănă acea limbă despicată în comunităţi pentru a le distruge. Pentru aceasta, a sugerat papa, să cerem Domnului să ne păzească pentru a nu cădea în acest viciu al ipocriziei, al machierii atitudinii noastre cu intenţii rele. Fie ca Domnul să ne dea acest har: Doamne, să nu fiu niciodată ipocrit, să ştiu să spun adevărul şi dacă nu pot să-l spun, să stau liniştit, însă niciodată, niciodată, o ipocrizie”.

Să continuăm meditaţia noastră cu aceste întrebări:

  • În viaţa mea personală şi comunitară spun una şi fac alta? Când?
  • Sunt foarte exigent cu alţii şi foarte îngăduitor cu mine însumi?
  • Spun adevărul în faţă sau sunt fals? Caut să fiu apreciat pentru titlurile pe care le am sau pentru ceea ce sunt cu adevărat?
  • Caut să slujesc cu umilinţă pe fraţii mei?

 

3- RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Să mă fac mic fără a căuta aplauze.

Să ajut fără a căuta linguşiri nici recunoaşteri.

Să nu împovărez pe alţii cu poverile mele pe care nu le pot purta.

Vreau să fiu genuin, lăsând în spate aparenţele.

Mulţumesc, Isuse,

pentru că eşti mereu cel care mă învaţă atitudinea de slujire.

De jos şi alături de Tine. Mereu. Aşa să fie.

 

4- CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

„Isuse, dăruieşte-mi să fiu un slujitor al Împărăţiei, fără a căuta recunoaşteri nici aplauze”

 

5- ACŢIUNEA: La ce mă angajez pentru a concretiza schimbarea?

În timpul acestei săptămâni mă angajez să conversez cu un prieten din inimă, fără aparenţe.

„Cel umil se mulţumeşte cu ceea ce-i revine:

dacă e vorba de a sluji, slujeşte;

dacă-i revine să lucreze puternic, face asta

şi dacă i se dau cadouri cu admiraţie şi mulţumire le primeşte,

chiar dacă el crede că nu i se cuvin.

Toate acţiunile şi gândurile sale i se par nesemnificative pentru un Domn atât de mare”

Sfânta Tereza de Avila

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.