Categorii

Duminica a XXX-a din Timpul de peste An – Ciclul B – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ

Duhule Sfânt, vino şi atinge simţurile mele pentru a primi Vestea Bună.

Duhule Sfânt, vino şi fă ca puterea Cuvântului să reînnoiască viaţa mea.

Duhule Sfânt, vino şi suflă pentru ca

Împreună cu Isus Viu să pot întrupa Cuvântul

În gesturile mele şi împreună cu comunitatea mea.

Amin.

TEXTUL BIBLIC: Marcu 10,46-52

În acel timp, ieşind din Ierihon Isus cu discipolii săi şi cu o mulţime numeroasă, un cerşetor orb, Bartimeu, fiul lui Timeu, stătea lângă drum. 47 Auzind că este Isus din Nazaret, a început să strige şi să spună:

– Fiul lui David, Isuse, îndură-te de mine!

48 Mulţi îl certau ca să tacă, însă el striga şi mai tare:

– Fiul lui David, îndură-te de mine!

49 Oprindu-se, Isus a spus:

– Chemaţi-l!

Şi l-au chemat pe orb spunându-i:

– Curaj, ridică-te, te cheamă!

50 Iar el, aruncându-şi haina, a sărit în picioare şi a venit la Isus. 51 Isus, întrebându-l, i-a zis:

– Ce vrei să fac pentru tine?

Orbul i-a spus:

– Rabbuni, să-mi recapăt vederea.

52 Atunci Isus i-a zis:

– Mergi, credinţa ta te-a mântuit!

Îndată şi-a recăpătat vederea şi îl urma pe cale.

1. LECTURA: Ce spune textul? 

Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…

  • Ce oraş străbate Isus şi încotro se îndreaptă?
  • Cine este Bartimeu, unde se află şi care este situaţia sa?
  • Ce îi cere lui Isus?
  • Ce spun oamenii şi cum reacţionează el?
  • Ce face Bartimeu când Isus îl cheamă?
  • Ce îl întreabă Isus şi ce răspunde Bartimeu?
  • Ce-i spune Isus şi ce i se întâmplă lui Bartimeu?

Câteva piste pentru a înţelege textul

Pr. Damian Nannini

Cu această Evanghelie se încheie secţiunea drumului lui Isus spre Ierusalim (8,27–10,52). Isus şi discipolii săi trec prin Ierihon, localitate care este situată la 28 km, la nord-est de Ierusalim şi care este ultima etapă obligatorie pe drumul spre Ierusalim. Mulţimea îl urmează în timp ce un orb stă la marginea drumului (cf. sămânţa care cade acolo în Mc 4,4.15). Orbirea îl marginalizează atât la nivel social, pentru că trebuie să cerşească, precum şi la nivel religios pentru că nu poate să intre la templu fiind considerat un om impur. Orbul „a auzit că este Isus”. Întotdeauna faptul de a auzi este primul pas în convertirea la credinţă (cf. 5,27) şi aici se scoate şi mai mult în evidenţă proeminenţa auzirii asupra vederii pentru a ajunge la cunoaşterea lui Isus.

După auzire urmează cuvântul orbului; şi mai mult decât cuvânt este un strigăt de implorare. Expresia „Fiul lui David, ai milă de mine” este în acelaşi timp un strigăt de implorare neliniştită cât şi o mărturisire de credinţă.

Mulţimea vrea să-l reducă la tăcere şi să împiedice astfel convertirea sa. Însă orbul strigă şi mai mult, indicând fermitatea deciziei sale. Isus spune să-l cheme; şi oamenii îi comunică acest lucru. Acum mulţimea colaborează, devine intermediară. Bartimeu aruncă mantia sa, ceea ce ar putea să fie un semn de detaşare. Când se apropie, Isus îl întreabă: „Ce vrei să fac pentru tine?” şi în acest mod creează o legătură cu orbul. Nu există vindecări fără dialog, ceea ce ne revelează că pentru Isus este fundamentală întâlnirea personală cu El.

Atunci Isus îi spune: „Credinţa ta te-a mântuit”. Care a fost actul de credinţă al orbului? Mărturisirea mesianică Fiul lui David (cf. Mc 8,29; 12,35) şi efortul pentru a depăşi obstacolele care împiedică apropierea de Isus. În această relatare nu există niciun gest de vindecare cin numai referinţa la credinţa care mântuieşte. Asta arată că este vorba despre ceva mai mult decât recăpătarea vederii fizice, este vorba despre accesul la Isus şi despre o unire personală cu El prin credinţă. Finalul relatării confirmă acest sens profund: „Îndată şi-a recăpătat vederea şi îl urma pe cale”. Orbul s-a transformat în unul care-l urmează pe Isus, adică în discipol: şi drumul pe care-l începe în urmarea lui Isus este cel al pătimirii. Aceasta este preocuparea lui Marcu şi în asta se cristalizează credinţa.

2. MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Pentru a medita acest Cuvânt al lui Dumnezeu putem porni de la o certitudine: toţi iubim lumina şi ne temem de întuneric. Şi asta pentru că toţi avem nevoie de lumină pentru a putea merge în viaţă. Toţi vrem „să vedem”; însă acest „a vedea” nu include numai vederea fizică; ci faptul de a şti pe unde să mergem, a şti ce decizii să luăm pentru a urma drumul corect în viaţa noastră; şi pentru a putea găsi sens la ceea ce facem în fiecare zi.

A merge în întuneric, în orbirea spirituală, înseamnă a merge în tristeţe, în dezorientare, în singurătate. În schimb, a merge în lumină înseamnă a fi găsit mântuirea, sensul şi bucuria de a trăi, comuniunea cu ceilalţi, prietenia cu Dumnezeu. Pentru aceasta Isus răspunde orbului Bartimeu spunându-i: „Mergi, credinţa ta te-a mântuit”. Şi imediat a început să vadă şi să-l urmeze pe drum.

Isus ne oferă lumina credinţei, care ne ajută să privim realitatea fără a o nega şi fără a o mutila; şi care are capacitatea de a lumina toată existenţa omului (Francisc, LF, nr. 4). Şi această lumină o primim de la Isus atunci când El ne descoperă marea iubire a lui Dumnezeu care ne transformă interior şi ne dă ochi noi pentru a vedea realitatea (LF, nr. 26).

Astăzi suntem invitaţi să dorim această lumină care vine de la Dumnezeu şi s-o cerem cu umilinţă în rugăciune, aşa cum făcea cardinalul Newman: „Condu-mă, lumină binevoitoare, întunericul mă înconjoară, condu-mă înainte. Noapte este groasă şi mă aflu departe de casă, condu-mă înainte. Ocroteşte-mă pe drum. Nu-ţi cer să văd clar viitorul, numai un pas aici şi acum: Numai un pas, numai pâinea pentru astăzi”. Şi cerem asta cu încredere ştiind că „credinţa nu este lumină care risipeşte tot întunericul nostru, ci făclie care conduce în noapte paşii noştri, şi acest lucru e suficient pentru drum. Omului care suferă Dumnezeu nu-i dăruieşte un raţionament care să explice totul, ci oferă răspunsul său în forma unei prezenţe care însoţeşte, a unei istorii de bine care se uneşte cu orice istorie de suferinţă pentru a deschide în ea o breşă de lumină. În Cristos, însuşi Dumnezeu a voit să împărtăşească împreună cu noi acest drum şi să ne ofere privirea sa pentru a vedea în el lumina” (LF, nr. 57).

Şi în sfârşit, cei care deja ne-am bucurat de această lumină caldă a credinţei, avem acum misiunea de a-i duce pe ceilalţi la Isus ca izvor al luminii şi al vederii. Aşa cum ne spune papa Francisc: „La asta sunt chemaţi discipolii lui Isus, şi astăzi, în special astăzi: să-l pună pe om în contact cu Milostivirea compătimitoare care mântuieşte. Când strigătul omenirii devine, ca în Bartimeu, şi  mai puternic, nu există alt răspuns decât să ne însuşim cuvintele lui Isus şi mai ales să imităm inima sa. Situaţiile de mizerie şi de conflict sunt pentru Dumnezeu ocazii de milostivire. Astăzi este timp de milostivire!” (Omilie din 25 octombrie 2015).

Să continuăm meditaţia noastră cu aceste întrebări:

  • Ce mă costă să accept mai mult în urmarea lui Isus?
  • Cum reacţionez când nu pot să văd pe unde merge drumul meu?
  • Îi cer lui Isus harul de a putea să văd, de a putea să cred?
  • Ceilalţi ajută sau împiedică apropierea mea de Isus?
  • Cuvintele şi acţiunile mele îndepărtează sau apropie pe ceilalţi de Isus?
  • Am experimentat vreun har de „luminare” din partea lui Isus care mi-a permis să continui să cred şi să sper în El?

3. RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Mulţumesc, Isuse, pentru că eşti atent faţă de mine.

Împreună cu Bartimeu îţi strig: Ai milă de mine!

Îţi prezint orbirile mele: ceea ce nu vreau să văd,

ceea ce încă nu pot să văd.

Dă-mi lumina credinţei.

Depărtează tot orgoliul care împiedică să stau lângă Tine

şi lângă fraţii mei.

Scapă-mă de exclusivitatea de a voi să te ţin numai pentru mine

şi a evita ca alţii să se apropie de Tine.

Să văd, Învăţătorule!

Numai aşa voi putea să sar sus şi să te urmez

pe drumul pe care mi l-ai pregătit.

Amin.

4. CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

„Rabbuni, să-mi recapăt vederea”

5. ACŢIUNEA: La ce mă angajez pentru a concretiza schimbarea?

În această săptămână voi cere cu credinţă să-l descopăr pe Isus în cotidian.

„Orb este cel care nu-l cunoaşte pe Cristos şi vindecarea este darul credinţei”

Sfântul Ieronim

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.