Categorii

Duminica a XXVII-a din Timpul de peste An – Ciclul B

Gen 2,18-24; Evr 2,9-11; Mc 10,2-16

„La început Dumnezeu a făcut cerul şi pământul… Apoi, a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau foarte bune” (Gen 1,1.31). Cu toate acestea, când îl creează pe om, constată pentru prima dată că ceva nu este bun: „Nu este bine ca omul să fie singur. Îi vom da pe cineva asemenea lui, ca să-l ajute”. Între creaturi nu a găsit nici un ajutor care să-i fie potrivit. Atunci, Dumnezeu a trimis asupra omului un somn adânc, a luat una dintre coastele lui şi a plămădit o femeie.

Tocmai despre crearea femeii vorbeşte prima lectură de astăzi, luată din Cartea Genezei. Când ne gândim la apariţia ei ne înspăimântă imaginea creării femeii dintr-un om. Cum ar putea Dumnezeu să ia o coastă dintr-un om şi să creeze o altă fiinţă? Dacă am analiza această teorie numai din perspectivă biologică, am diminua valoarea intenţiei autorului sacru. El foloseşte această imagine pentru a ne demonstra că numai omul este creat de Dumnezeu pentru a stăpâni lucrurile existente şi numai omului i s-a dat un ajutor care să-i fie potri- vit. Bărbatul şi femeia sunt două persoane distincte, dar care sunt egale în demnitate, complementare, motiv pentru care „bărbatul va lăsa pe tatăl şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un singur trup” (Gen 2,24). Înspăimântător îndemn! Cum ar fi posibil să-i abandoneze pe cei care i-au dat viaţă, l-au educat? De fapt, a lăsa părinţii nu înseamnă nimic altceva decât a stabili o nouă prioritate în viaţa personală, care se cuvine acum soţiei. Această nouă relaţie nu este o sim- plă prietenie, deoarece ei vor forma un singur trup la un nivel superior.

În ciuda faptului că mariajul constituie prima rela- ţie interumană, precum şi instituţia fundamentală, în zilele noastre se află sub un asediu constant. Influen- ţele negative transmise de mass-media, precum şi pro- blemele legate de decăderea morală sau de egoism sunt principalele cauze care produc ruinarea a numeroase căsnicii. Scriitorul american Mike Mason a spus urmă- toarele:

Căsniciile care sunt întemeiate numai pe dragoste eşuează sau cel puţin trec prin numeroase perioade furtunoase. Dar cele în care partenerii păstrează permanent în minte jurămintele pe care le-au făcut înaintea lui Dumnezeu şi se încred în el pentru a le înţelege mai bine descoperă o sursă nesecată de putere şi reînnoire.

De asemenea, experienţa multor persoane căsătorite ne arată clar că dorinţa de a rămâne fidel unei persoane toată viaţa şi de a avea o relaţie armonioasă este o ale- gere personală care nu are de a face cu calităţile sau lipsurile persoanei de lângă noi. Soţii se completează reciproc; nici bărbatul nu este complet fără femeie, nici femeia fără bărbat. Defectele unuia sunt înlocuite de calităţile celuilalt. Iubirea şi dăruirea necondiţionată menţin totul în unire, pace şi fidelitate.

Aceeaşi doctrină o propune şi Isus în Evanghelia de astăzi, ca şi acum 2000 de ani, când fariseii intenţio- nau să-l pună la încercare. Cu siguranţă că această grupare religioasă cunoştea Legea şi problema indiso- lubilităţii căsătoriei. Dacă răspunsul lui Isus ar fi fost prea îngăduitor, ar fi fost acuzat că încalcă porunca din cartea Deuteronomului: „De va lua cineva femeie şi se va face bărbatul ei, dar ea nu va afla bunăvoinţă în ochii lui, pentru că va găsi ceva neplăcut la ea, şi-i va scrie carte de despărţire, i-o va da la mână şi o va slo- bozi din casa sa. Iar ea va ieşi şi, ducându-se, se va căsă- tori cu un alt bărbat” (Dt 24,1-2). Dacă ar fi fost prea aspru, aceasta ar fi putut să-l coste pierderea simpatiei poporului. Este evident faptul că fariseii intenţionau să-l prindă într-o cursă (cf. Mc 8,11; 12,13).

Isus nu se agită; reacţionează cu o contra-întrebare, obligându-i pe interlocutorii săi să reflecteze şi să dea răspunsul. Fariseii afirmau că Moise a permis să se despartă bărbatul de femeie doar în cazul întocmirii unui act de despărţire. În soluţionarea problemei repu- dierii, Isus le demonstrează că nu este prizonierul şcoli- lor rabinice care justificau divorţul: şcoala lui Shammai permitea divorţul în cazul de infidelitate, adulter; şcoala liberală a rabinului Aqiba susţinea că femeia nu trebuie să fie vinovată de ceva; dacă bărbatul pur şi simplu s-a săturat de ea, poate să divorţeze. Isus trans- cende mentalitatea rabinică, ajungând până la planul divin al creaţiei. De la început Dumnezeu a orânduit ca bărbatul şi femeia să trăiască în unitate. Şi conchide că „din cauza inimii voastre împietrite a dat Moise această prescripţie” (Mc 10,5). Cauza neînţelegerilor, a certurilor în familii nu provine numai din exterior, ci adesea sunt rezultatul unei inimi indisponibile la iubire, închisă în propriul egoism, incapabilă de o dăruire totală asemenea cu cea a lui Cristos care şi-a iubit Mireasa până acolo încât şi-a dat viaţa pentru ea.

Concluzia întregului dialog este clară: amândoi vor fi un singur trup şi ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă. Înţelegem, aşadar, că divorţul distruge armonia, unitatea întemeiată de Creator dintre bărbat şi femeie. Fiecare divorţ este, prin urmare, contrar creaţiei şi este o încălcare a poruncii lui Dumnezeu.

Într-o zi, un tată de familie ale cărui afaceri îi mergeau extraordinar s-a hotărât să-şi ducă fiul într-un ambient sărăcăcios, ca să înţeleagă valoarea lucrurilor şi cât de norocoşi sunt ei. Aşa se face că au poposit câteva zile la o familie săracă de la o fermă. La sfârşitul săptămânii, pe când se întorceau acasă, tatăl îşi întreabă fiul: „Mihăiţă, cum a fost timpul petrecut la fermă?” „A fost excelent, tată!” „Ai văzut cum trebuie să muncească acei oameni săraci şi nevoiaşi?” „Bineînţeles, tată!” „Şi ce ai învăţat?”

„Am văzut că noi acasă avem un singur câine, dar ei au patru. Noi avem un uriaş bazin de înot, dar ei au un râu nesfârşit. Curtea noastră se termină la gard, a lor se pierde în zare. În special, tată, am văzut că ei au timp să stea de vorbă unul cu celălalt şi trăiesc ca o familie. Tu şi cu mama trebuie să lucraţi toată ziua şi foarte rar vă observ împreună!” La aceste cuvinte tatăl a rămas tăcut, iar după un timp fiul i-a spus: „Îţi mulţumesc, tată, că mi-ai arătat cât de bogaţi putem fi!”

În multe familii se ivesc conflicte, neînţelegeri. Adesea ne întrebăm de ce tocmai în familia mea? De ce acum, când am obţinut cu sacrificii enorme un loc de muncă bun? De fapt, uităm să cultivăm dialogul, încrederea, iubirea oblativă, care sunt valorile supreme ale căsăto- riei. Practic, nu mai sunt valabile astăzi primele rân- duri din nuvela Moara cu noroc: „Dacă este să vorbim de fericire, atunci nu banul, nu averea, ci liniştea coli- bei tale te face fericit”. Acolo unde există Dumnezeu, unde sunt practicate virtuţile creştine, acolo se găseşte adevărata fericire. În schimb, unde există gelozie, invi- die, lipsa încrederii, unitatea familială este rănită pre- cum rugina mănâncă fierul.

Tăria în suportarea crucii de fiecare zi reiese din Scrisoarea către Evrei. Isus, care a fost făcut cu puţin mai mic decât îngerii, a luat asupra sa slăbiciunile noastre, a suferit pentru noi moartea pe cruce, ca să ne mântuiască şi să dea exemplu tuturor familiilor de o viaţă fidelă, de o supunere totală voinţei Tatălui.

În ambientul familial, cel „dezamăgit” şi „nemulţu- mit” de viaţa pe care o trăieşte rămâne la fel de „neîm- plinit”, indiferent de numărul partenerelor pe care le schimbă. Şi asta, pentru că, indiferent ce parteneră ai lângă tine, indiferent de calităţile pe care le aduce ca plus în relaţia cu tine, tu eşti cel care rămâi constant. Dacă consideri că schimbarea partenerei este o opţiune de fiecare dată când ai o nemulţumire, gândeşte-te că viaţa este lungă şi adesea grea.

Vei găsi motive să tot schimbi partenera? Numai dragostea adevărată şi credinţa în Dumnezeu te vor face fericit!

Claudiu COCUŢ

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.