Categorii

Duminica a XXVI-a din Timpul de peste an – Ciclul C

duminica-xxvi-tpa-cAm 6,1a.4-7; 1Tm 6,11-16; Lc 16,19-31

       Dumnezeu, Tatăl tuturor oamenilor, a dat încă de la început un drept egal tuturor copiilor săi asupra celor necesare pentru dăinuirea vieţii lor. Însă nestăpânita dorinţă de a aduna, n-a îngăduit ca această frăţietate să dureze mult timp în lume. S-a ajuns să se împartă şi să se stăpânească, pricini pentru multe certuri şi procese. De atunci a crescut această mare deosebire a averilor, unii trăind în abundenţa tuturor lucrurilor, iar alţii zăcând în cea din urmă sărăcie. Mulţi Părinţi ai Bisericii având în gând începutul lucrurilor şi această dărnicie atotcuprinzătoare a naturii către toţi oamenii, au afirmat că, a nu le da săracilor ceea ce ne prisoseşte înseamnă a-i lipsi de propriul lor bine. Deşi sunt unii cu adevărat stăpânitori ai multor bogăţii, potrivit dreptăţii omeneşti, ei în realitate nu sunt în faţa lui Dumnezeu decât simpli administratori ai dreptăţii Sale, pentru care le va cere socoteală. „Bogaţii, afirmă marele predicator francez Bossuet, trebuie să se îngrijească de cei săraci dacă vor să nu stârnească furia Aceluia care alături de nume atât de înalte ca Cel Veşnic şi Domnul Oştirilor, se slăveşte spunându-şi Tată al celor sărmani”. Cerul şi pământul şi toate câte sunt în ele, sunt ale lui, iar noi îi datorăm recunoştinţă prin bunurile pe care le posedăm. Însă el n-are ce face cu bogăţiile noastre. El n-are altă suferinţă decât nevoia celor sărmani pe care-i numeşte copiii Săi. El ne porunceşte să le dăm lor din aceste bunuri; să le dăm nu din teamă, dar din bunătatea inimii. Iar dacă cei sărmani sunt respinşi, El nu aşteaptă ca ei să se plângă în faţa unor judecători muritori, pentru că El însuşi a lăsat dreptatea în seama judecăţii Sale.

      Aceasta este tocmai ceea ce ne relatează Liturgia Cuvântului de astăzi. În prima lectură luată din cartea lui Amos, profetul vorbeşte despre ceea ce am putea numi astăzi consumism. Cei bogaţi stau culcaţi în paturi de fildeş, mănâncă bucate alese, beau vinuri din cupe largi şi folosesc parfumurile cele mai rafinate, pe când cei săraci sunt asupriţi în modul cel mai crud (cf. Am 5,10-12). Însă dreptatea lui Dumnezeu nu întârzie. Se apropie momentul robiei care va pune capăt urgiei lor.

      Tema dreptăţii divine este şi mai clar expusă  în Evanghelie. Aici, pedeapsa pe care o primeşte bogatul care petrece, nu este de natură terestră, dar escatologică. Pedeapsa deci nu are loc în timp ci în veşnicie. Săracul Lazăr se bucură în gloria cerească, în timp ce bogatul închis în egoismul său se află în locul destinat suferinţelor veşnice. Cu toate acestea starea dintâi a lui Lazăr, adică cea deplorabilă de la poarta bogatului, nu este prezentată ca un ideal. Acesta s-ar fi realizat dacă bogatul l-ar fi luat sub îngrijire pe sărac. Situaţia lui Lazăr de la poarta bogatului cere din partea fiecăruia o rezolvare, adică cere o mai bună distribuire a bunurilor la nivel de societate. Însă bogaţii vor avea destulă generozitate pentru a intra în această perspectivă? Isus îi prezintă ca fiind dificili de convins. Ei primesc avertismente prin Moise şi Profeţi. Dacă nu ascultă de ei nu vor asculta, nici dacă cineva va învia din morţi. Mai mult, aluzia făcută la învierea morţilor rămâne o parte de speranţă. Însă prin aceasta nu se inntră prin învierea oricui, ci prin cea a Fiului lui Dumnezeu, care în urma sacrificiului său răscumpărător aduce la toţi mântuirea. Harul pascal al lui Cristos, poate înmuia şi inima bogatului. Puterea superioară a sacrificiului lui Cristos poate să le dea şi bogaţilor forţa necesară de a renunţa la egoismul lor şi să împartă bunurile. Cei care cred în Cristos, primesc de la El lumina şi energia necesară deschiderii lor la exigenţele carităţii faţă de aproapele. Totuşi aceasta rămâne un exemplu al atotputerniciei divine. Cei mai privilegiaţi rămân săracii, pentru că sărăcia este condiţia pe care a îndrăgit-o şi şi-a însuşit-o, când s-a făcut om, Cristos Regele regilor. Dacă un rege se căsătoreşte cu o tânără umilă, ea devine regină. Se mai aud murmure puţină vreme, dar până la urmă este primită, pentru că este onorată prin căsătoria cu prinţul. Onoarea ei se răspândeşte asupra casei sale, rudele sale sunt aduse în dregătoriile cele mai alese, iar copii ei vor fi moştenitori ai împărăţiei. La fel după ce Fiul lui Dumnezeu şi-a ales ca şi condiţie de om sărăcia, unii se opun şi murmură, dar ea a devenit onorată şi slăvită prin această alegere. De atunci săracii sunt apropiaţii Domnului şi moştenitori de frunte ai împărăţiei lui Dumnezeu.

      Sărăcia acceptată de bună voie rămâne un ideal de urmat, un ideal pe care oamenii îl înţeleg foarte greu. Însă au existat mereu exemple vii care să ne încurajeze. Se spune că fiul unui negustor vestit dintr-un oraş mare, a fost dus de tatăl său în faţa episcopului local, şi a fost învinuit de o nepotolită risipă în favoarea celor săraci. În faţa acestei învinuiri văzută destul de gravă de către tatăl său, tânărul mânat de un îndemn ceresc îi spune tatălui său, care de teama risipei îi cerea bunurile pe care le mai avea încă: „Iată, îţi dăruiesc şi mai mult decât doreşti” şi chiar în clipa aceea, aruncându-şi hainele la picioarele tatălui său continuă: „Până acum te-am numit tată, dar de acum, pentru că nu voi mai aştepta nimic de la tine, mă voi adresa cu mai multă încredere, Tatăl nostru care eşti în ceruri”. Acest tânăr era sfântul Francisc de Assisi, care trimis pentru negoţ de tatăl său, împărţea săracilor bunurile, spunând că ceea ce face, nu este decât o binefacere pentru plata unei datorii. A găsit însă un Tată, care nu-l va împiedica să dăruiască, nici ceea ce a câştigat prin lucrul mâinilor sale, nici ceea ce a adunat prin milostivirea credincioşilor. De acum, el începe să facă un altfel de comerţ, cel mai minunat şi mai bogat din câte se poate şti şi pe care Evanghelia îl laudă. Este comerţul cu mărgăritarul de mare preţ găsit într-un ogor, mărgăritar prin care este simbolizată împărăţia lui Dumnezeu.

      Îndemnul sfântului Paul, pe care îl face lui Timotei în cea de a doua lectură de astăzi, este adresat şi fiecăruia dintre noi: „Străduieşte-te să ajungi la viaţa cea veşnică la care ai fost chemat”. Îndemnul este făcut după ce vorbeşte mai întâi despre dorinţa celor ce vor să devină bogaţi şi sunt prinşi în cursa diavolului şi în multe rele care îi cufundă în pierzare (cf. 1 Tim 6,9). „Iubirea de argint, spune Apostolul, este rădăcina tuturor relelor” (1 Tim 6,10). Într-adevăr câte înşelătorii, hoţii, nedreptăţi, oprimări, duşmănii, trădări, ticăloşii, nu se fac cu dorinţa de îmbogăţire! Bogăţiile au lanţuri nevăzute de care cu greu inima omului se poate desface. Omul are tentaţia de a uita că este în drum spre eternitate. Iar în perspectiva acestei eternităţi apar alte valori pe care sfântul Paul ni le recomandă: „trăieşte în credinţă şi caritate, în răbdare şi în blândeţe” (1 Tim 6,11).

      Să nu uităm aşadar esenţialul în drumul nostru spre veşnicie. În această călătorie, bogăţiile sunt oferite pentru a-l mângâia pe Isus Cristos care suferă în atâţia săraci, ele sunt date pentru a răscumpăra propriile nedreptăţi, ele pot deveni în acestr mod un mijloc eficient de a aduna comori în cer. Să fim convinşi că bogăţiile nu se pierd împărţindu-le, dar se stăpânesc dăruindu-le. Săracii ne vor înapoia bogăţiile, purificate de tot ceea ce este pământesc în ele. „În mâinile bogaţilor bunurile sunt trecătoare, spune acelaşi mare predicator Bossuet, însă îndată ce trec în mâinile săracilor devin veşnice. Săracii sunt mai puternici decât regii. Aceştia prin hotărârile lor pun un anumit preţ banilor, dar săracii le ridică fără măsură preţul îndată ce le pecetluesc cu chipul lor”. Să trăim aşadar cu o dragoste faţă de aproapele, care tinde să răspundă idealului evanghelic şi să aplicăm toate preceptele şi sfaturile enunţate de Cristos în acest câmp, în special în sensul unei carităţi fără limite faţă de cei săraci.

                                                                                                                        Claudiu Bereş

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.