Categorii

Duminica a XXVI-a din Timpul de peste An – Ciclul A – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ 

„Vino, o, Duhule Sfânt! Luminează înţelegerea mea, pentru ca să cunosc poruncile tale

întăreşte inima mea împotriva curselor vrăjmaşului; înflăcărează voinţa mea…

Am ascultat glasul tău şi nu vreau să mă împietresc şi să opun rezistenţă, spunând: după aceea…, mâine.

Acum, ca nu cumva ziua de mâine să-mi lipsească.

O, Duh al adevărului şi al înţelepciunii, Duh al înţelegerii şi al sfatului,

Duh al bucuriei şi al păcii!

Vreau ceea ce vrei, vreau pentru că vrei,

vreau aşa cum vrei, vreau când vrei…”.

 

TEXTUL BIBLIC: Matei 21,28-32  

În acel timp, Isus a spus mai-marilor preoţilor şi bătrânilor poporului:

– 28 Ce părere aveți?

Un om avea doi fii. S-a apropiat de primul și i-a zis:

– Fiule, du-te azi și lucrează în vie!

29 El i-a răspuns:

– Nu vreau, dar apoi i-a părut rău și s-a dus.

30 Apoi s-a apropiat de celălalt și i-a spus la fel, iar el i-a răspuns:

– Da, Doamne, dar nu s-a dus.

31 Care dintre aceștia doi a făcut voința tatălui?

I-au spus:

– Primul.

Isus le-a zis:

– Adevăr vă spun că vameșii și desfrânatele merg înaintea voastră în împărăția lui Dumnezeu. 32 Căci Ioan a venit la voi pe calea dreptății, dar nu ați crezut în el, însă vameșii și desfrânatele au crezut în el. Voi însă deși ați văzut, nici măcar după aceea nu v-a părut rău ca să credeți în el.

1 – LECTURA: Ce spune textul? 

Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…

Ce a spus tatăl fiilor săi? Care a fost răspunsul celui dintâi şi ce a făcut el? Ce a răspuns şi ce a făcut după aceea? Cui adresează Isus această parabolă? Pentru ce vameşii şi desfrânatele vor intra înainte în împărăţia cerurilor?

Câteva consideraţii pentru o lectură rodnică…

Pr. Fidel Oñoro CJM

Parabola lucrătorilor din vie (20,1-16), pe care am citit-o duminica trecută, a scos în evidenţă că acţiunea lui Dumnezeu nu este determinată de meritul uman ci de libertatea sa suverană şi bunătatea inimii sale. Astăzi, în altă parabolă contextualizată în „vie”, parabola „celor doi fii” (20,28-32), Isus ne învaţă că „a face” voinţa lui Dumnezeu Tatăl este o datorie la care nu se poate renunţa.

Parabola vrea, în imaginea celor doi fii, să personifice comportamentul liderilor iudei care se opun predicii lui Ioan Botezătorul şi a lui Isus.

Faptul că parabola se relatează în mijlocul a două întrebări: Ce părere aveţi de ceea ce vă voi povesti?… Care dintre cei doi fii a făcut ceea ce voia tatăl? (21,28a.31a), implică voinţa de a provoca o reflecţie.

„Un om avea doi fii”. Deja de la început este clar se vorbeşte despre un „tată” şi nu despre un stăpân. Acest început ne aminteşte de parabola „tatălui milostiv” (Lc 15,11), chiar dacă termenul grec în fraza din Matei se referă la „copii” (teknon) şi nu propriu-zis la „fii”. Avem un ambient care ne permite să înţelegem în ce manieră Dumnezeu vrea să ne manifeste voinţa sa: este ambientul iubirii, nu al supunerii absurde.

„S-a apropiat de…”, „i-a spus…”, „i-a răspuns…”, „s-a dus”/„nu s-a dus”. Deja observăm simetria dintre cele două părţi ale parabolei. Continuă să atragă atenţia că amândoi fiii sunt interpelaţi de tatăl în manieră cordială şi sunt invitaţi să meargă să lucreze în vie; nu sunt obligaţi; le vorbeşte cu afect, ca unor „fii” (s-ar putea înţelege în acest ton: „Copilul meu (teknon), mergi astăzi să lucreză în vie”).

Însă reacţia fiecăruia în faţa drăgălăşeniei tatălui este dramatică:

  • Primul răspunde cu un elegant şi amabil „Da, Doamne!”, dar nu merge în vie, nu mişcă niciun deget.
  • Al doilea răspunde cu un brusc şi obraznic „Nu vreau!”, însă după aceea reanalizează atitudinea sa şi merge să lucreze în vie.

Amândoi fiii se contrazic pe ei înşişi între ceea ce „spun” şi ceea ce „fac”, însă se contrapun şi între ei.

Cazul cel mai dramatic este al doilea, în care fiul îl numeşte pe tatăl său „Doamne”. Cu toate că îi dă titlul maxim de respect, neascultarea sa este totală. O ironie care ne trimite la învăţătura din Predica de pe Munte: „Nu oricine îmi zice «Doamne! Doamne!» va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care împlineşte voinţa Tatălui meu, care este în ceruri” (7,21).

 

2 – MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Omilia Papei Benedict al XVI-lea în timpul călătoriei apostolice în Germania în septembrie 2011.

Mesajul parabolei este clar: nu contează cuvintele, ci acţiunea, acţiunile de convertire şi de credinţă. Isus – am auzit – adresează acest mesaj marilor preoţi şi bătrânilor poporului lui Israel, adică experţilor în religie din poporul său. Ei mai întâi spun «da» la voinţa lui Dumnezeu. Însă religiozitatea lor devine routine şi Dumnezeu nu-i mai nelinişteşte. Pentru aceasta simt mesajul lui Ioan Botezătorul şi mesajul lui Isus ca un deranj. Astfel, Domnul încheie parabola cu nişte cuvinte drastice: «Vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu. Căci Ioan a venit la voi pe calea dreptăţii, dar nu l-aţi crezut, însă vameşii şi desfrânatele l-au crezut. Voi însă deşi aţi văzut, nici măcar după aceea nu v-aţi convertit şi nu l-aţi crezut» (Mt 21,31-32). Tradusă în limbajul timpului, afirmaţia ar putea să sune mai mult sau mai puţin aşa: agnostici, care din cauza problemei despre Dumnezeu nu găsesc pace; persoane care suferă din cauza păcatelor lor şi au dorinţa după o inimă curată sunt mai aproape de Împărăţia lui Dumnezeu decât sunt credincioşii «de routine» care în Biserică văd de acum numai aparatul, fără ca inima lor să fie atinsă de acesta, de credinţă. 

Astfel, cuvântul trebuie să ne facă să reflectăm mult, ba chiar trebuie să ne zdruncine pe noi toţi. Însă asta nu înseamnă deloc că toţi cei care trăiesc în Biserică şi lucrează pentru ea trebuie să fie evaluaţi ca îndepărtaţi de Isus şi de Împărăţia lui Dumnezeu. Categoric nu! Nu, mai degrabă acesta este momentul pentru a spune un cuvânt de profundă recunoştinţă atâtor colaboratori angajaţi şi voluntari, fără de care viaţa în parohii şi în întreaga Biserică ar fi inimaginabilă”. 

Acum să ne întrebăm:

Cuvintele şi acţiunile mele când mă angajez în faţa lui Dumnezeu, sunt coerente? Vorbesc mai mult când asum vreo responsabilitate sau misiune şi termin fără s-o închei sau fără s-o îndeplinesc? Când Dumnezeu mă invită să mă angajez într-o acţiune concretă, evit s-o asum? Vreodată am spus „nu” la vreo lucrare a lui  Dumnezeu şi am terminat făcând ceea ce se stabilea?

 

3 – RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care-mi vorbeşte în text? 

A fi discipol, Doamne,

înseamnă a accepta chemarea ta, a lăsa toate

şi a porni la drum, în urma paşilor tăi.

A fi discipol,

înseamnă a lua crucea în fiecare zi,

a ne da seama că a te urma generează conflict,

produce înfruntare şi controversă…

Fidelitatea, Doamne, se construieşte în fiecare zi,

luând crucea coerenţei…

A fi discipol înseamnă a învăţa de la Tine,

a te avea ca învăţător, a te căuta ca referinţă

pentru deciziilor noastre.

 

4 – CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

Doamne, ştiu că am spus „da” în diferite ocazii,

astăzi vreau să fac din „da”-ul meu ceva concret şi să fac o angajare dincolo de cuvinte…

5 – ACŢIUNEA: La ce mă angajez concretizând schimbarea în mine? 

Voi căuta dacă în comunitatea mea există vreo lucrare la care nu am voit să mă angajez cu seriozitate şi voi face un plan pentru a realiza această misiune, începând prin a invita pe alţii să facă concret angajarea lor.

„Dumnezeu nu are nevoie de lucrările noastre,

ci de ascultarea noastră”

Sfântul Ioan Gură de Aur

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.