Categorii

Duminica a XXV-a din Timpul de peste an – Ciclul C

duminica-xxv-tpa-c-lectioAm 8,4-7; 1Tim 2,1-8; Lc 16,1-13

      Până nu de mult puteam auzi lozinci care încercau să nege existenţa Paradisului, a fericirii veşnice şi care afirmau că aici pe pământ este totul, că aici este unica şi adevărata fericire de care omul trebuie să se bucure. Ecoul acestor lozinci se aude încă şi azi în inimile multor oameni. Astfel lumea caută fericirea doar în bunurile pământeşti, dorind să aibă din ce în ce mai mult, nu contează cum obţin acest acest „mai mult“, nu contează dacă este rodul frustrării celui sărac. Din păcate acest lucru nu contează deseori nici pentru noi creştinii. Cei care îşi pun astfel de probleme, sunt consideraţi scrupuloşi sau ca unii care nu ştiu să se descurce în viaţă. De aceea, astăzi Sfânta Biserică vrea să ne conştientizeze asupra faptului că noi, în această lume, nu suntem decât administratorii bunurilor pe care trebuie să le dobândim în mod cinstit; deci suntem admnistratori şi nu stăpâni sau posesori, prin urmare nu suntem liberi să facem ceea ce vrem cu bunurile noastre, dar trebuie să le administrăm aşa cum doreşte Dumnezeu, ajutând pe cei săraci, împărţind pâinea noastră, chiar dacă este mică, cu cei flămânzi.

      Sfântul Vasile cel Mare îi dojeneşte aspru pe bogaţii care nu-i ajută pe cei săraci. El le spune: „Tu care ai primit bunurile acestei lumi în păstrare şi ţi le însuşeşti, oare nu eşti un tâlhar? Pâinea pe care o păstrezi, aparţine celui flămând. Hainele pe care le păstrezi şi le mănâncă moliile, aparţin celor goi. Banii pe care îi ascunzi aparţin celor săraci şi nevoiaşi. Iată, tu comiţi atâta nedreptate. Cât de mulţi ar fi fost aceia cărora puteai să le dai!

      Într-adevăr cuvinte dure, pe care atunci când le auzim poate ne gândim numai la cei bogaţi, dar dacă am fi puţin mai sinceri cu noi înşine, ne-am putea da seama că aceste cuvinte ni s-ar potrivi şi nouă, deoarece dacă fiecare dintre noi şi-ar revizui viaţa în această privinţă, desigur că ar găsi multe lucruri care sunt de prisos.

      Despre acest lucru ne vorbeşte în prima lectură profetul Amos, care, aparţinând unei categorii sociale de păstori nomazi, era foarte sensibil la inegalităţile sociale. El se revoltă de mai multe ori împotriva celor ce îi asupreau pe cei săraci şi face acest lucru nu atât în numele dreptăţii civile, dar în numele lui Dumnezeu a cărui lege este fundamentul oricărei dreptăţi distributive.

      Profetul strigă împotriva celor care în loc să-i ajute pe cei săraci îi nedreptăţesc şi îi înşeală. El le spune: „Dumnezeu nu va uita nicicând de faptele lor şi îi va pedepsi“ (Am 8,7). Poate ne întrebăm, din moment ce profetul vorbeşte, atât de clar despre dreptate şi se arată împotriva celor ce făptuiesc nedreptatea şi îşi înşeală semenii, cum de Isus în evanghelia de astăzi îl laudă pe acel administrator care şi-a înşelat stăpânul? Oare nu este o contradicţie între aceste două lecturi? Nu, deoarece Isus nu laudă înşelăciunea acelui administrator, dar laudă abilitatea sa, grija sa pentru a-şi crea un viitor fericit. În momentul în care a aflat că stăpânul şi-a propus să-l concedieze, nu a stat cu mâinile încrucişate aşteptând deznodământul care putea fi fatal, ci a încercat pe toate căile posibile să-şi creeze un viitor fericit.

      Isus spune această parabolă contemporanilor săi care deşi îşi dădeau seama de timpul hotărâtor în care erau, când împărăţia lui Dumnezeu era aproape, erau şovăielnici şi nehotărâţi în a-l urma pe Dumnezeu, „slujind încă la doi stăpâni“ (Lc 16,13). Isus le spune să fie mai vigilenţi, să se preocupe mai mult de dobândirea fericirii veşnice şi să nu se mulţumească numai cu faptul că acum în prezent au de toate şi o duc bine, dar să se gândească în primul rând, că de faptele lor prezente depinde fericirea lor veşnică. Care este situaţia noastră concretă? Îl slujim noi numai pe Dumnezeu? Sau poate ar trebui să ne spună şi nouă Isus: cum de sunteţi atât de grijulii când este vorba de interesele voastre pământeşti şi nu luaţi aminte şi nici nu vă pasă câtuşi de puţin de lucrurile cereşti, de mântuirea voatră veşnică? Într-adevăr noi muncim toată ziua pentru a ne îmbrăca şi a ne hrăni trupul, şi uităm adesea că avem un suflet pe care trebuie să-l îmbrăcăm cu virtuţile creştineşti şi pe care trebuie să-l hrănim cu Trupul şi Cuvântul lui Cristos.

      Isus, după ce a spus parabola administratorului nedrept, în evanghelia de astăzi, spunea că „fiii acestei lumi sunt mai iscusiţi în mânuirea afacerilor decât fiii luminii în realizarea idealurilor, în dobândirea vieţii veşnice“ (Lc 16,8). Noi suntem fiii luminii deoarece prin botez am devenit copiii lui Dumnezeu. Dar faptul că noi ne preocupăm mai mult de trupul nostru şi de cele materiale, pământeşti, decât de sufletul nostru, de mântuirea noastră, nu este un semn că în noi locuieşte şi fiul acestei lumi. Pentru a-i putea slăbi şi anihila forţele acestui fiu al întunericului din noi, trebuie să facem ceea ce ne îndeamnă astăzi Isus în sfânta evanghelie, să renunţăm a mai fi robii banului, să renunţăm a mai sluji Mamonei, deoarece nu vom putea sluji la doi stăpâni, şi banului şi lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte să ne dezlipim inima de bunurile acestei lumi pentru ca nu cumva mântuirea noastră să fie condiţionată sau chiar pusă în pericol de acestea ci dimpotrivă, administrându-le bine să ne folosim de ele pentru a dobândi viaţa veşnică.

      Într-o zi un preot discuta diverse probleme cu câţiva oameni înstăriţi. Unul dintre ei, începând să vorbească despre moarte, spune: „Desigur lucrul cel mai dureros în a muri trebuie să fie faptul că nu putem duce cu noi nimic în viaţa de veci“. Preotul îi zise: „Domnul meu, îmi pare rău dar trebuie să te contrazic, deoarece fiecare poate duce cu sine în lumea cealaltă ceea ce a agonisit aici pe pământ“. Bogatul, mirat, îl întreabă: „Dar cum este posibil?“. Preotul îi spuse foarte simplu: „Desigur, dumneata ai auzit cuvintele lui Isus: «Ceea ce faceţi unuia dintre aceşti fraţi ai mei, mie îmi faceţi», deci ceea ce dăm unui sărac îi dăm lui Isus. Dar Isus a promis că va răsplăti însutit pe toţi aceia care fac bine în numele său“. Iată cum putem să ne folosim de bunurile acestei lumi pentru a dobândi fericirea veşnică. Dacă ne-am da seama într-adevăr de valoarea unui „Dumnezeu să-ţi răsplătească“ spus de un sărac, desigur că nu am mai fi atât de indiferenţi faţă de ei, şi nu i-am ocoli, ci i-am căuta.

      Pe lângă aceste fapte de caritate, astăzi Sfânta Biserică ne îndeamnă la o viaţă de rugăciune, dar nu la o rugăciune egoistă, în care să-i cerem lui Dumnezeu numai ceea ce avem noi nevoie, dar să ne rugăm pentru toată lumea, pentru toate necesităţile oamenilor şi pentru toţi aceia care au nevoie de rugăciunea noastră. În mod special astăzi sfântul apostol Paul ne îndeamnă să ne rugăm pentru conducătorii noştrii, pentru ca Dumnezeu să-i ajute să administreze bine lucrurile pe care le-au primit. Iată la ce ne invită astăzi Sfânta Biserică: să ieşim din egoismul nostru, să dărâmăm turnul nostru de fildeş pe care poate l-am contruit pe spatele celor săraci pentru ca astfel, prin fapte de caritate şi printr-o viaţă de rugăciune, să dobândim veşnicia fericită.

                                                                                                                      Carmil Farţade

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.