Categorii

Duminica a XXV-a de peste an, Ciclul B

   Înţ 2,17-20; Iac 3,16-4,3; Mc 9,29-96

   Duminică de duminică creştinii se adună pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu. Şi noi cei care astăzi am venit la sfânta Liturghie să fim deschişi Cuvântului său, pentru ca să putem înţelege mesajul pe care el vrea să ni-l transmită. Cristos în duminica de astăzi vrea să ne înveţe un lucru şi anume umilinţa. Numai o inimă umilă poate să perceapă mesajul Domnului în toată dimensiunea lui.

   Liturgia Cuvântului din duminica a XXV-a de peste an vrea să arate că Isus în timpul vieţii sale pământeşti a constituit o comunitate, care se deosebeşte esenţial de toate celelalte comunităţi. Din această comunitate pot să facă parte numai aceia care împlinesc cele două porunci: porunca iubirii faţă de Dumnezeu şi porunca iubirii faţă de aproapele.

   În Evanghelia de astăzi, Isus Cristos îşi anunţă pentru a doua oară patima şi moartea sa. Apostolii, în urma acestei veşti, trăiesc un moment tensionat şi sunt cuprinşi de frică. Aceste cuvinte sunt de neînţeles pentru ei. Pentru că atât ei cât şi iudeii vedeau în Isus Cristos restauratorul dinastiei davidice şi eliberatorul ţării de sub dominaţie străină. În momentul de faţă planurile apostolilor se stricau.

   Cuvintele lui Isus au spulberat tot ceea ce ei au visat atâta timp. Chiar şi pe drum discutaseră care dintre ei era mai mare, iar acum observă că discuţia lor n-a avut nici un rost, chiar dacă ei, până la urmă, au ajuns la o oarecare înţelegere. Cu siguranţă spuneau că dacă Isus Cristos are să moară atunci mult visata împărăţie nu va exista niciodată. Isus ştia foarte bine acest lucru, iar motivul pentru care el a plecat împreună cu ei într-un loc mai retras a fost acela de a-i învăţa.

   Isus Cristos nu voia să spună că Împărăţia sa nu va exista, dar că Împărăţia sa va fi mult diferită de una obişnuită. În Împărăţia sa primul loc ocupă acela care îi va sluji pe ceilalţi. „Cel mai mare va fi slujitorul tuturor şi va fi un exemplu de umilinţă pentru ceilalţi din comunitate„, astfel că ordinea firească, care exista într-o împărăţie, în momentul de faţă este destrămată.

   Isus, pentru a se face înţeles, ia un copil şi dă ucenicilor o minunată lecţie de umilinţă şi de slujire. A sluji pe un copil ca şi pe un sărman, înseamnă a-l sluji pe Cristos, adică pe Dumnezeu. Acest lucru nu vor să înţeleagă oamenii, dar nu numai că nu vor să înţeleagă, dar mai mult luptă împotriva lui Cristos.

   Minunata lecţie de umilinţă şi de slujire dată ucenicilor este valabilă şi pentru noi, cei de astăzi, care în loc să-l căutăm pe Dumnezeu şi Împărăţia lui, căutăm să-l excludem pe el din viaţa şi planurile noastre. Observăm că cei mai mare oameni din istoria lumii nu au fost cei care l-au exclus pe Dumnezeu din viaţa lor, dar cei care l-au cunoscut şi iubit pe el.

   Au fost oameni şi mai sunt şi astăzi care au vrut sau vor să realizeze lucruri măreţe numai cu forţe proprii. Aceasta o fac pentru a arăta lumii că omul chiar şi fără aportul lui Dumnezeu poate să facă tot ceea ce voieşte. Însă trebuie să constatăm că nu este aşa. Atacurile cele mai dezastruoase împotriva umanităţii vin din partea acestor oameni.

   În primăvara anului 1912 are loc lansarea la apă a renumitului vapor Titanic. O mână calomnioasă a scris pe peretele vasului cu litere mari, ca să se poată citi de departe: „NO GOD” (nu avem nevoie de Dumnezeu). Pe tot timpul călătoriei la bord distracţia, buna dispoziţie, dansul, plăceri de tot felul au luat locul lui Dumnezeu. În noaptea de 15 aprilie, un vapor din apropiere avertizează neîntrerupt Titanicul prin telegraf că există pericolul de gheţari plutitori, însă nu a răspuns nimeni. Orchestra cânta fără întrerupere. Dintr-o dată o zguduitură puternică străbătu corpul uriaş al vaporului. Cu viteza record „Titanicul” a lovit un gheţar exact în locul unde era scris „No God”. Titanicul transmite fără întrerupere: „S.O.S”. Numai tăcere! A urmat un trist record: 1563 de oameni s-au înecat în valurile reci ale Atlanticului. Astfel păţesc cei care-l exclud pe Dumnezeu din viaţa lor. Omul drept, despre care vorbeşte cartea Înţelepciunii, este Isus Cristos. El devine ţinta celor păcătoşi, adică a acelora care nu vor să înţeleagă voinţa lui Dumnezeu manifestată prin el (Mt 27,43). Felul de organizare a Împărăţiei contravine într-adevăr firii noastre egoiste. Noi ne folosim de toate mijloacele posibile pentru a ne satisface capriciile păcătoase. Însă Isus ne cheamă să acceptăm planul lui Dumnezeu cu noi şi să nu rămânem închişi în propriul nostru egoism. Am fost creaţi de Dumnezeu ca să-l slujim şi nu să luptăm împotriva lui.

    Astăzi ni se pun în faţă două feluri de înţelepciuni, una care este adevărată şi alta care este falsă. O cunoaştere pur intelectuală nu înseamnă automat şi posedarea adevăratei Înţelepciuni. Faptele vorbesc şi ele sunt o mărturie vie: „Îi veţi cunoaşte după faptele lor„. Adevărata înţelepciune este însoţită şi de o conduită bună. Unde se întâlneşte invidia şi rivalitatea, pretextul că sunt înţelepţi este o simplă ficţiune. O asemenea înţelepciune nu-şi are izvorul în Dumnezeu dar îşi are originea în lume, în carne şi în diavol, iar fructele unei asemenea înţelepciuni sunt dezordinea şi tot felul de imoralităţi care tulbură ordinea firească a comunităţii.

   Aceste-i înţelepciuni i se opune cea adevărată care-şi are originea în Evanghelie, iar fructul acestei înţelepciuni este o vedere limpede şi matură despre viaţă şi o comportare bună. Înţelepciunea adevărată îşi are originea în Dumnezeu, ea este curată şi aducătoare de pace. Omul cu adevărat înţelept este milostiv faţă de fraţi.

   În zilele noastre vedem atâtea conflicte în jurul nostru. Ne-am întrebat vreodată care este originea lor? Sigur că dorinţele dezordonate şi agresive ale trupului sunt una din cauzele care stau la originea acestor situaţii, aşa cum ne spune şi sfântul Iacob în cea de a doua lectură: unde lipseşte iubirea lui Dumnezeu şi a aproapelui, acolo lipseşte siguranţa. Omul care este dominat de pasiunile sale, nu-şi poate suporta aproapele.

   Aproapele constituie o piedică în atingerea scopurilor sale. Iar ca să facă tot ceea ce şi-a propus foloseşte toate mijloacele, neţinând cont de situaţiile pe care le creează aproapelui său. Întrebarea care se pune acum este următoarea: De ce există atâta suferinţă în lume? Şi răspundem că există atâta suferinţă în lume, pentru că există mulţi care au planuri mari. Unii vor să facă o armă mai sofisticată, iar ca acest proiect să reuşească, noua armă trebuie testată, şi unde se poate face acest lucru mai bine decât în locurile de conflict. De aceea multe conflicte durează ani de zile. Alţii, în schimb, vor să facă carieră într-un domeniu: politică, într-o meserie oarecare etc., iar pentru atingerea a ceea ce ei doresc se folosesc foarte mult de minciună.

   „Foarte adesea, oamenii, amăgiţi de cel rău, au rătăcit în gândurile lor şi au schimbat adevărul lui Dumnezeu cu minciuna, slujind mai degrabă făpturii decât Creatorului sau trăind şi murind fără Dumnezeu în această lume…(LG 14).

   Deci invidia şi ambiţia păcătoasă a multora conduc omenirea la ruină. Această ruinare putem ca să o luăm ca şi un răspuns al lui Dumnezeu faţă de cei care l-au exclus pe el din viaţa lor.

   Creştinul trebuie să ştie că izvorul tuturor darurilor este Dumnezeu (Iac 1,12-18), dar pentru a primi darul de la Dumnezeu trebuie să parcurgă un drum stăruitor de rugăciune. Mulţi nu cunosc această cale a rugăciunii: inima lor nu-i aparţine în totalitate lui Dumnezeu. Când se roagă nu caută să vadă ce vrea Dumnezeu de la ei, ci sunt conduşi de propriile lor dorinţe. Nimeni nu poate servi lui Dumnezeu şi banului (Mt 6,24).

   Dumnezeu ne dă harul său pentru a avea putere de a învinge atracţiile şi tentaţiile celui rău (Prov 3,34). Însă dă harul său numai acelora care sunt pătrunşi de o adevărată umilinţă. Acest lucru vrea să ne înveţe Isus Cristos prin cuvintele Evangheliei de astăzi. Aşadar să fim umili şi să căutăm ca aproapele nostru să nu sufere din cauza noastră, mai mult, să căutăm să-i ajutăm pe toţi aceia care sunt în situaţii grele. Astfel prin împlinirea celor două porunci: iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de aproapele împlinim tot ceea ce vrea şi aşteaptă Dumnezeu de la noi.

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.