Categorii

Duminica a XXIX-a din Timpul de peste an – Ciclul C – Lectio divina

duminica-xxix-tpa-c-lectioPREGĂTIRE SPIRITUALĂ

Duh sfânt şi dumnezeiesc!

Nu vreau să mai trăiesc pentru mine;

doresc să-mi consacru viaţa

pentru a-ţi fi pe plac şi pentru a te iubi în întregime.

Te implor să-mi dai darul rugăciunii.

Vino Tu însuţi în inima mea,

ca să mă înveţi să mă rog

urmând inspiraţia ta.

Dă-mi puterea pentru a fi statornic

şi să depăşesc oboseala şi uscăciunea.

Sfântul Alfons Maria de Liguori

(Fragment)[1]

TEXTUL BIBLIC:  Luca 18,1-8

Parabola văduvei şi a judecătorului

Apoi le-a spus o parabolă referitor la datoria de a se ruga întotdeauna şi de a nu se descuraja: «Într-o cetate, era un judecător care nu se temea de Dumnezeu şi nu-i păsa de oameni. Şi mai era în cetatea aceea o văduvă care venea la el şi-i spunea: „Fă-mi dreptate împotriva duşmanului meu!”. Dar, mult timp, el nu a voit. Apoi şi-a zis: „Deşi de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu-mi pasă, pentru că nu mă lasă în pace, îi voi face totuşi dreptate văduvei acesteia ca să nu vină şi să mă tot bată la cap”».

Iar Domnul a zis: «Aţi auzit ce a spus judecătorul nedrept! Oare Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor săi care strigă zi şi noapte către el, chiar dacă-i face să aştepte? Vă spun că le va face dreptate îndată. Dar, când va veni Fiul Omului, va găsi oare credinţă pe pământ?».

1 – LECTURA: Ce spune textul?

Pr. Daniel Kerber

Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…

Pentru ce ne spune Isus această parabolă? Conform textului, ce diferenţă există între atitudinea judecătorului şi atitudinea lui Dumnezeu?

Câteva consideraţii pentru o lectură atentă…

După ce a învăţat desepre importanţa recunoştinţei în vindecarea celor zece leproşi, în textul de astăzi Isus îi învaţă pe discipolii săi cu privire la rugăciune. De data aceasta se concentrează îndeosebi asupra necesităţii „de a se ruga întotdeauna şi de a nu se descuraja” (v. 1).

Putem distinge în text o introducere care prezintă tema (v. 1), parabola judecătorului nedrept şi a văduvei (v. 2-5) şi aplicaţia parabolei (v. 6-8).

În introducere se prezintă tema învăţăturii: „datoria de a se ruga întotdeauna şi de a nu se descuraja” (v. 1). Aici se afirmă necesitatea rugăciunii în două maniere: „întotdeauna”, adică fără a depinde de stările sufleteşti sau de împrejurări. A ne ruga, adică a avea o comunicare vie cu Dumnezeu, este parte esenţială din faptul de a fi discipol. De asemenea, adaugă „de a nu se descuraja”, ceea ce arată că se pot trece prin momente dificile în rugăciune şi este important de a fi preveniţi pentru a persevera statornici în rugăciune, care este dialog cu cel care ştim că ne iubeşte.

Parabola este exprimată în termeni simpli. Un judecător „care nu se temea de Dumnezeu şi nu-i păsa de oameni”, astăzi am spune un judecător „corupt”, căruia o văduvă îi cere să-i facă dreptate. Văduvele reprezintă în textele biblice prototipul săracului şi al celui lipsit de apărare, care nu are cum să se impună (trebuie amintit că în acea vreme rolul principal îl avea bărbatul). Astfel se prezintă tensiunea dintre judecătorul care are puterea de a soluţiona divergenţele, şi care mai este şi nedrept, şi o femeie complet lipsită de apărare care nu are cum să-şi impună reclamaţia sa.

Văduva cu insistenţa sa obţine dreptatea pe care o cerea de la judecător. Reflecţia judecătorului scoate în evidenţă perseverenţa femeii: „Deşi de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu-mi pasă, pentru că nu mă lasă în pace, îi voi face totuşi dreptate văduvei acesteia ca să nu vină şi să mă tot bată la cap” (v. 4 şu). Ceea ce a obţinut dreptatea din partea judecătorului a fost perseverenţa cererii femeii, care nu s-a descurajat în faţa întârzierii judecătorului nedrept.

În aplicaţia parabolei contrapune nedreptatea judecătorului, care totuşi ascultă cererea văduvei, şi disponibilitatea lui Dumnezeu de a-i asculta pe cei care strigă „zi şi noapte” către el (revine încă o dată ideea de „a ne ruga întotdeauna”).

Pasajul se termină cu un verset care este o provocare adresată ascultătorilor: „Dar, când va veni Fiul Omului, va găsi oare credinţă pe pământ?” (v. 8). Dumnezeu aşteaptă rugăciunea celor care se adresează Lui, însă discipolii, noi, vom fi perseverenţi fără să ne descurajăm în aşteptarea dreptăţii pe care Domnul o face în mijlocul nostru?

2 – MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Pentru meditaţie, să luăm reflecţia proclamată de Papa Francisc la liturghia din dimineaţa zilei de 26 septembrie 2013:

„În orice caz, Isus nu poate fi cunoscut «în clasa întâi » sau «în linişte», cu atât mai puţin «în bibliotecă». Isus este cunoscut numai în drumul zilnic al vieţii.

Şi poate fi cunoscut, a afirmat Sfântul Părinte, «şi în catehism. Este adevărat! Catehismul – precizat el – ne învaţă atâtea lucruri depsre Isus şi trebuie să-l studiem, trebuie să-l învăţăm. Astfel învăţăm că Fiul lui Dumnezeu a venit pentru a ne mântui şi înţelegem din frumuseţea istoriei mântuirii iubirea Tatălui». Oricum rămâne faptul că şi cunoaşterea lui Isus prin intermediul catehismului «nu este suficientă»: a-l cunoaşte cu mintea este deja un pas înainte, dar «pe Isus este necesar să-l cunoaştem în dialogul cu El. Vorbind cu El, în rugăciune, în genunchi. Dacă tu nu te rogi, dacă tu nu vorbeşte cu Isus – a spus el – nu-l cunoşti».

În sfârşit, există o a treia cale pentru a-l cunoaşte pe Isus: «Este urmarea, a merge cu El, a umbla cu El, a parcurge drumurile sale». Şi în timp ce mergem cu El, îl cunoaştem «pe Isus cu limbajul acţiunii, dacă tu îl cunoşti pe Isus cu aceste trei limbaje: al minţii, al inimii, al acţiunii, atunci poţi spune că îl cunoşti pe Isus». A avea acest tip de cunoaştere comportă implicarea personală. «Nu-l putem cunoaşte pe Isus – a reafirmat Pontiful – fără a ne implica împreună cu el, fără a paria viaţa pentru El». Aşadar, pentru a-l cunoaşte cu adevărat este necesar să citeşti «ceea ce Biserica îţi spune despre El, să vorbeşti cu El în rugăciune şi să merge pe drum împreună cu El»”[2].

Acum să ne întrebăm:

Credinţa mea mă incită la rugăciune? Recunosc valoarea perseverenţei în rugăciune? Dialogul cu Isus, rugăciunea întăreşte credinţa mea?

3 – RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Mulţumesc, Doamne, pentru că nu-l părăseşte pe cel care se încrede în tine.

Pentru că atunci când totul merge rău şi îmi pun viaţa mea în mâinile tale

este suficientă o secundă pentru ca totul să fie minunat.

Chiar şi atunci când te pun deoparte şi nu te caut

asculţi glasul meu şi împlineşti rugăciunile mele.

Mulţumesc, Doamne, pentru că mă asculţi

chiar dacă mă depărtez de Tine, însă Tu nu te depărtezi niciodată de mine.

Amin[3].

4 – CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

Doamne, fie ca prin harul tău viaţa mea să fie o cântare de laudă şi rugăciune.

Învaţă-mă, Doamne, să vorbesc cu tine în mod constant!

5 – ACŢIUNEA: La ce mă angajez, cum mă schimb în viaţa mea?

Domnul astăzi ne invită să mărim dialogul cu El prin intermediul rugăciunii.

Cât timp voi dedica rugăciunii în această săptămână? Ce trebuie să fac pentru a motiva comunitatea mea ca să persevereze în rugăciune? În ce manieră contribui ca alţii să se deschidă şi/sau să simtă prezenţa lui Dumnezeu care ne iubeşte, care este scopul rugăciunii?

„Rugăciunea este forţa omului, pentru că este slăbiciunea lui Dumnezeu”

Sfântul Augustin

[1] http://www.oracionesyplegarias.com/espiritu-santo/peticiones-al-espiritu-santo-1.htm

[2] http://www.vatican.va/holy_father/francesco/cotidie/2013/sp/papa-francesco_20130926_conocer-jesus_sp.html

[3] http://www.devociones.org/oraciongraciassenor4.htm

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.