Categorii

Duminica a XXII-a din Timpul de peste An – Ciclul B – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ

Duhule Sfânt, stimulează-mă să ascult Cuvântul.

Duhule Sfânt, atinge-mă pentru ca să pot trăi Vestea Bună.

Duhule Sfânt, reînnoieşte-mă pentru ca în această lună a Bibliei

Să mă întâlnesc cu Isus prezent în Evanghelie şi în fraţi.

Amin.

TEXTUL BIBLIC: Marcu 7,1-8.14-15.21-23

În acel timp, fariseii şi unii dintre cărturarii veniţi de la Ierusalim s-au adunat în jurul lui Isus 2 şi au văzut că unii dintre discipolii lui mâncau cu mâinile necurate, adică nespălate – 3 căci fariseii şi toţi iudeii nu mănâncă dacă nu şi-au spălat mâinile cu grijă, ţinând astfel tradiţiile din bătrâni, 4 iar când se întorc de la piaţă, nu mănâncă dacă nu se purifică; mai sunt şi multe altele pe care le-au primit ca să le păzească: spălarea paharelor, a oalelor şi a vaselor de bronz. 5 Aşadar, fariseii şi cărturarii l-au întrebat:

– De ce discipolii tăi nu urmează tradiţiile din bătrâni, ci mănâncă cu mâinile necurate?

6 El le-a spus:

– Bine a profeţit Isaia despre voi, ipocriţilor, după cum este scris: «Acest popor mă cinsteşte cu buzele, însă inima lor este departe de mine. 7 În zadar mă cinstesc propunând învăţături care sunt doar porunci ale oamenilor». 8 Lăsând la o parte porunca lui Dumnezeu, voi ţineţi tradiţia oamenilor.

14 Isus, chemând din nou mulţimea, le-a spus:

– Ascultaţi-mă cu toţii şi înţelegeţi! 15 Nu este nimic în afara omului care, intrând în el, să-l poată face impur, însă cele care ies din om, acelea îl fac pe om impur. 21 Căci din inima omului ies: gândurile rele, desfrânările, furturile, crimele, 22 adulterele, lăcomiile, răutăţile, înşelăciunea, desfrâul, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, necugetarea. 23 Toate aceste rele ies dinăuntru şi-l fac pe om impur.

1. LECTURA: Ce spune textul? 

Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…

  • Ce se adună cu Isus şi ce atitudine a discipolilor le atrage atenţia?
  • Ce obicei au iudeii cu privire la spălarea mâinilor şi purificarea alimentelor?
  • Ce îl întreabă fariseii pe Isus şi ce le răspunde Isus? Pe cine citează?
  • Ce învăţătură dă Isus cu privire la impur şi pur în viaţa omului?

Câteva piste pentru a înţelege textul

Pr. Damian Nannini

Textul începe fără să ne dea o indicaţie geografică, motiv pentru care putem presupune că Isus continuă să fie la Genezaret unde se afla în scena anterioară (cf. Mc 6,53). Acolo se apropie câţiva farisei şi cărturari veniţi de la Ierusalim, care observă că discipolii mâncau pâine „cu mâinile necurate”, adică nespălate. În continuare evanghelistul, conform rolului său de narator, oferă cititorilor săi – nefamiliarizaţi cu obiceiurile iudaice – o serie de indicaţii şi exemple pentru a înţelege naraţiunea. Din toate aceste indicaţii ne concentrăm asupra a două care sunt cele mai necesare pentru înţelegerea textului.

În primul rând că fariseii respectau cu rigiditate legile şi tradiţiile precum spălarea înainte de masă (Mc 7,3), zeciuielile, postul de luni şi joi (cf. Lc 18,12), rugăciunile şi riturile. Mai mult, luptau pentru a impune aceste tradiţii sau obiceiuri întregului popor al lui Israel. În grupul fariseilor erau influenţi membrii cărturari, cei care interpretau Scriptura în lumina tradiţiilor înaintaşilor, adaptând normele la viaţa practică. Erau numiţi şi învăţători ai legii, înţelepţi sau învăţători (rabbi) şi obişnuiau să fie cinstiţi de către popor şi să primească locuri de cinste în sinagogă (cf. Mc 12,38-39).

Fariseii, şi îndeosebi cărturarii din acest grup, încă de la începutul activităţii lui Isus au o atitudine ostilă faţă de El şi faţă de discipolii săi. Îi întreabă pe Isus şi pe discipolii săi, de exemplu, de ce mănâncă împreună cu păcătoşii (2,16); de ce nu postesc (2,18); că rup spice în zi de sâmbătă (2,24). Opoziţia a ajuns până acolo încât se înţeleg cu irodianii să-l omoare pe Isus (3,6).

În al doilea rând observăm că sensul acestor „uzanţe şi obiceiuri” ale fariseilor şi iudeilor în general merge dincolo de simple norme de igienă, cum ar fi spălarea mâinilor şi a farfuriilor înainte de a mânca. Este vorba de o problemă religioasă-culturală, pentru aceasta se vorbeşte de impuritate şi nu de murdărie. De fapt, Israelul este un popor separat şi consacrat lui Dumnezeu, pentru aceasta toate aspectele vieţii sale trebuie să reflecte această sfinţenie sau puritate (cf. Lev 19,2; 22,31-33). De aici necesitatea distincţiei între pur şi impur; a ceea ce se poate oferi lui Dumnezeu (pur) şi ceea ce nu se poate oferi pentru că este pătat (impur), fie persoane, animale, mâncăruri sau obiecte. Şi în afară de alimente, şi persoanele şi ustensilele pentru a mânca trebuie să fie curate, sau să se purifice dacă au fost în contact cu păgânii.

După aceste clarificări, vom putea înţelege mai bine întrebarea pe care o pun lui Isus cărturarii şi fariseii cu privire la conduita discipolilor săi: „De ce discipolii tăi nu urmează tradiţiile din bătrâni, ci mănâncă cu mâinile necurate?” (Mc 7,5).

Răspunsul lui Isus are o anumită duritate şi este în ton cu limbajul profeţilor. De fapt le aplică fariseilor o frază a profetului Isaia care condamnă dualismul sau lipsa de integritate în conduita israeliţilor contrapunând exteriorul (buzele) şi interiorul (inima); porunca lui Dumnezeu şi tradiţiile umane.

După aceea se adresează acum oamenilor pentru a-i învăţa doctrina sa, pentru ca să audă poziţia sa cu privire la această problemă. În concret, Isus declară că puritatea este înainte de toate o problemă morală şi, prin urmare, depinde de ceea ce face omul, de ceea ce iese din inima sa înţeleasă ca sediu al deciziilor. Astfel, adevărata impuritate este aceea care iese din inimă şi se exprimă în acţiuni păcătoase, oferind o listă ca exemplu al acestor acţiuni. Poziţia pe care o lasă Isus în contextul acestei controverse cu iudeii este că sfinţenia interioară sau puritatea inimii este aceea care contează realmente în relaţia cu Dumnezeu; în timp ce sfinţenia exterioară sau puritatea rituală este relativă şi neesenţială.

Versetul final este o concluzie, în stil de sentinţă, a tot ceea ce s-a spus până atunci: „Toate acele rele ies dinăuntru şi-l fac pe om impur”.

2. MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

În documentul pregătitor pentru Sinodul tinerilor, ei înşişi au manifestat că „avem nevoie să întâlnim modele atractive, coerente şi autentice”. De asemenea: „tinerii de astăzi doresc o Biserică autentică”.

Această dorinţă a tinerilor coincide cu aceea a lui Isus, aşa cum ne arată evanghelia de astăzi. De fapt, Isus reproşează în primul rând fariseilor pentru că nu sunt autentici, ci ipocriţi, pentru că ceea ce spun cu buzele nu este ceea ce au în inima lor. Trăirea credinţei lor este pur exterioară, nu aderă din inimă la Domnul. Împreună cu asta îi acuză că au anulat poruncile lui Dumnezeu pentru a urma tradiţiile înaintaşilor. Adică Isus denunţă atitudinea de a pune înaintea Cuvântului lui Dumnezeu alte norme sau practici de origine umană, nu divină şi cu asta ajung să devalorizeze porunca lui Dumnezeu. Este vorba despre o atitudine înşelătoare şi acomodatoare, neautentică, pentru că ajunge să falsifice Cuvântul lui Dumnezeu. Şi nimeni nu se poate îndoi că aceasta este o ispită permanentă a credincioşilor şi, de aceea, este vorba despre ceva mereu actual, pentru că de multe ori credinţa noastră rămâne în cuvinte şi nu ne încredinţăm din inimă Domnului; şi de atâtea ori dăm prioritate modelor religioase mai mult decât cuvintelor înseşi ale lui Isus din Evaghelii.

În al doilea rând Isus abordează marea problemă despre ceea ce ne face puri sau impuri, adică despre ceea ce ne face plăcuţi sau neplăcuţi lui Dumnezeu; buni sau răi. Aici Isus declară primatul interiorului, al inimii. De fapt, inima este locuinţa păcatului, de aici vin păcatele, nu din exterior. Însă este sigur de asemenea că inima este locul luptei dintre Cuvântul lui Dumnezeu şi ispită; de aceea este fundamentală decizia noastră de a-l urma pe Domnul evitând răul şi făcând binele. Este vorba de a trăi fericirea celor curaţi cu inima, unde Cristos îi proclamă fericiţi pe cei care nu se mulţumesc cu puritatea exterioară sau rituală, ci caută corectitudinea interioară absolută care exclude orice minciună şi orice falsitate. În acest sens spunea papa Francisc că Isus „în acest mod subliniază primatul interiorităţii, adică primatul «inimii»: nu numai lucrurile exterioare care ne fac sfinţi sau ne-sfinţi, ci inima e cea care exprimă intenţiile noastre, alegerile noastre şi dorinţa de a face totul din iubire faţă de Dumnezeu. Atitudinile exterioare sunt consecinţa a ceea ce am decis în inimă, dar nu contrariul: cu atitudinea exterioară, dacă inima nu se schimbă, nu suntem adevăraţi creştini” (Angelus din 30 august 2015).

Să-i cerem Domnului ca toţi creştinii să fim coerenţi şi autentici cu credinţa noastră. adeziunea noastră la Domnul să iasă din inima noastră, să ajungă la gândurile şi cuvintele noastre; şi să se manifeste în gesturile şi acţiunile noastre zilnice.

Să continuăm meditaţia noastră cu aceste întrebări:

  • La ce dau mai multă importanţă, vieţii mele interioare sau aparenţei exterioare?
  • Ce mă interesează mai mult: ca alţii să spună că sunt bun sau să mă simt bun în faţa lui Dumnezeu?
  • Realizeze faptele mele bune în ochii lui Dumnezeu sau căutând aprobarea altora?
  • În trăirea liturgiei dau mai mare atenţie interiorului sau riturilor exterioare?
  • Cum mă simt în faţa privirii lui Dumnezeu?
  • Cum îi privesc şi îi valorizez pe ceilalţi? Mă interesează mai mult cum sunt în inima lor sau cum sunt îmbrăcaţi?

3. RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Mulţumesc, Isuse, pentru că mă iubeşti aşa cum sunt.

Fă-mă atent să cultiv viaţa mea interioară.

Dă-mi mijloacele, îţi dau viaţa mea.

Aparenţele să nu mă câştige.

Să las la o parte căutarea şi aprobarea şi

Să caut mereu Evanghelia ta.

Mereu să păstrez tot ceea ce spun şi fac pentru Tine,

Fără să mă intereseze ce vor spune alţii.

Gândurile, cuvintele şi faptele mele

Să manifeste ceea ce faci cu mine şi ceea ce este în inima mea.

Amin.

4. CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

„Isuse, eliberează-mă de aparenţe şi dă-mi o inimă care să te caute mereu cu sinceritate”

5. ACŢIUNEA: La ce mă angajez pentru a concretiza schimbarea?

În timpul acestei săptămâni voi împărtăşi un pic din timpul meu cu cineva pe care nu l-am văzut de mult timp.

„Cristos adresează inimii umane o chemare: o invită, n-o acuză.

Vede în inimă, în interiorul omului”

Sfântul Ioan Paul al II-lea

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.