Categorii

Duminica a XXII-a din Timpul de peste An – Ciclul A – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ

Duh al lui Isus, Duh Sfânt al lui Dumnezeu,

forţă de viaţă nouă, încurajează-ne,

dă-ne speranţă.

Zideşte o inimă nouă în fiecare

pentru ca să facem împreună marea fraternitate

visată, trăită, oferită prin oferirea lui Isus

şi confirmată de Tatăl în Înviere.

Vino la noi, pentru ca să învăţăm să fim comunitate,

pentru ca să ne schimbăm viaţa, pentru ca să-l urmăm pe Isus.

Vino, Duhule, vino!

TEXTUL BIBLIC: Matei 16,21-27

21 În acel timp, Isus a început să le arate discipolilor săi că trebuie să meargă la Ierusalim şi să sufere multe din partea bătrânilor, a arhiereilor şi a cărturarilor, să fie ucis, iar a treia zi să învie.

22 Atunci, Petru, luându-l deoparte, a început să-l certe, spunând:

– Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Asta nu ţi se va întâmpla niciodată.

23 Dar el, întorcându-se, i-a spus lui Petru:

– Mergi în urma mea, Satană! Tu eşti o piatră de poticnire pentru mine, pentru că nu te gândeşti la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor.

24 Atunci Isus a spus discipolilor săi:

– Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze! 25 Căci cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde; cine însă îşi pierde viaţa pentru mine, acela o va afla. 26 Aşadar, ce i-ar folosi omului de-ar câştiga lumea întreagă, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? 27 Căci Fiul Omului va veni în gloria Tatălui cu îngerii săi şi atunci va da fiecăruia după ceea ce a făcut.

1.LECTURA: Ce spune textul? 

Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…

Ce le-a explicat şi anunţat Isus discipolilor săi despre viitorul său? Cum reacţionează Petru în faţa acestui anunţ al lui Isus? Care este răspunsul lui Isus în faţa reacţiei lui Petru? Cum spune Isus că vede Petru lucrurile? Ce exigenţe pune Isus pentru cei care vor să-l urmeze adică pentru discipoli? 

Câteva piste pentru a înţelege textul

Pr. Damian Nannini

Cu acest anunţ începe o nouă secţiune a Evangheliei lui Matei (16,21 – 20,15), unde Isus va arăta deschis că misiunea sa se va realiza pe drumul pătimirii; adică se prezintă ca Mesia suferind, un Mântuitor suferind. Această mântuire o va realiza prin umilire, suferinţă şi moarte. Acest lucru explică insistenţa asupra anunţurilor pătimirii sale discipolilor, care nu înţeleg. Pătimirea indică un eşec real deşi nedefinitiv: respingerea din partea propriului său popor Israel. Însă acest drum al crucii se va termina deoarece, după moarte va veni învierea care este anunţată şi ea aici, chiar dacă nici ea nu este înţeleasă.

Această anunţare a pătimirii este introdusă în greacă de particula dei, care se traduce cu „trebuia”. Matei o foloseşte pentru a se referi la ceva care trebuie să se întâmple aşa pentru că este prevăzut de Dumnezeu, este planul său. Imediat după acest anunţ Petru îl ia deoparte pe Isus şi „îl ceartă” spunându-i că Dumnezeu nu poate să permită asta.

De fapt, aşa de tare va fi reacţia puternică a lui Isus că îl numeşte satană, îi cere să se îndepărteze care în sensul exact al expresiei înseamnă: „mergi în urma mea”, care ne aminteşte invitaţia la urmare pe care Isus deja o făcuse lui Petru şi Andrei în Mt 4,19: „veniţi după mine”; şi pe care o va face tuturor celor care vor vrea să-l urmeze în continuare (Mt 16,24). Însă ne aminteşte şi fraza lui Isus adresată satanei la sfârşitul celei de-a treia ispitiri în deşert în Mt 4,10: „Pleacă, satană!”.

Cuvintele şi atitudinea lui Petru sunt pentru Isus un „scandal”. Această expresie înseamnă „a induce la păcat”, a fi „piatră de poticnire”. Ţinând cont de acest sens al cuvântului „scandal” unii autori văd o contrapoziţie clară cu Mt 16,18 unde Isus l-a numit pe Petru „stâncă” pe care va zidi Biserica sa. Aici, în schimb, Petru în loc de piatră tare pentru a zidi s-a transformat în „piatră de poticnire” care face să se cadă. Este importantă această comparaţie, pentru că în timp ce în mărturisirea sa de credinţă Petru a vorbit mişcat „nu de carne nici de sânge, ci prin revelaţia Tatălui”, aici Petru simte, gândeşte şi vorbeşte ca om: „tu nu te gândeşti la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor” (Mt 16,23). Drumul lui Isus este şi drumul Bisericii, al discipolilor săi. Aşa cum bine zice Ulrich Luz în comentariile sale biblice: „pătimirea lui Isus şi urmarea discipolilor se implică”.

Sunt trei acţiuni pe care Isus le cere celor care vor „să meargă după el”: „să renunţe la sine” (acest verb se foloseşte pentru tăgăduirile lui Petru din Mt 26,34.35.75); „să-şi ia crucea” (aceeaşi expresie descrie acţiunea lui Simon din Cirene în Mt 27,32) şi „să-l urmeze”. Aşa cum anunţarea pătimirii se termina făcând referinţă la învierea de a treia zi, tot aşa drumul crucii discipolului se termină cu promisiunea răsplăţii din partea „Fiului Omului” la judecata finală.

 

2. MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

A renunţa la sine şi a lua crucea implică faptul de a fi dispuşi la pierderea vieţii, însă pentru a o salva. Este vorba despre acceptarea oricărei suferinţe pentru cauza lui Cristos şi acceptarea lui Cristos ca model de viaţă. Aşadar crucea apare ca viaţa făcută dăruire, o pierdere pe sine însuşi din iubire faţă de Isus. Este invitaţia Evangheliei de astăzi, pentru a fi discipoli trebuie să se renunţe la sine, la propriile proiecte de realizare şi mântuire personală, şi a opta pentru El.

Există un adevărat „dinamism pascal” în viaţa creştină autentică în care murim pentru noi înşine ca să ne renaştem la o viaţă nouă în iubire. Această mişcare este proprie misiunii, aşa cum ne învaţă papa Francisc spunându-ne că „atunci când Biserica cheamă la angajarea evanghelizatoare nu face altceva decât să le indice creştinilor adevăratul dinamism al realizării personale: «Aici descoperim o altă lege profundă a realităţii: viaţa creşte şi se maturizează în măsura în care o dăruim pentru viaţa celorlalţi. Până la urmă, asta este misiunea»” (EG, 10).

De asemenea ne avertizează cu privire la pericolul de a cădea într-o „în apatie pentru că nu ştiu să aştepte, vor să domine ritmul vieţii. Neliniştea de astăzi de a ajunge la rezultate imediate face în aşa fel încât lucrătorii pastorali să nu tolereze cu uşurinţă sensul vreunei contradicţii, un aparent eşec, o critică, o cruce” (EG, 82).

De fapt, „avem nevoie de o certitudine interioară, adică de convingerea că Dumnezeu poate să acţioneze în orice împrejurare, chiar şi în mijlocul eşecurilor aparente, pentru că «avem această comoară în vase de lut» (2Cor 4,7). Această certitudine este ceea ce se numeşte «simţ al misterului». Înseamnă a şti cu certitudine că acela care se oferă şi se dăruieşte lui Dumnezeu din iubire, cu siguranţă va fi rodnic (cf. In 15,5). Această rodnicie de multe ori este invizibilă, de neînţeles, nu poate să fie contabilizată. Unul este foarte conştient că viaţa sa va da rod, dar fără a pretinde să ştie cum, nici unde, nici când. Are siguranţa că nu se pierde niciuna dintre lucrările sale desfăşurate cu iubire, nu se pierde niciuna din preocupările sale sincere faţă de alţii, nu se pierde nicio trudă generoasă, nu se pierde nicio răbdare dureroasă. Toate acestea circulă prin lume ca o forţă de viaţă. Uneori ni se pare că n-am obţinut cu eforturile noastre niciun rezultat, însă misiunea nu este o afacere sau un proiect de firmă, nu este nici o organizaţie umanitară, nu este un spectacol pentru a număra câtă lumea a participat la el graţie propagandei noastre; este ceva mult mai profund, care scapă de orice măsură. Probabil că Domnul se foloseşte de angajarea noastră pentru a revărsa binecuvântări într-un alt loc din lume unde nu vom merge niciodată. Duhul Sfânt lucrează cum vrea, când vrea şi unde vrea; noi ne oferim cu dedicare dar fără a pretinde să vedem rezultate spectaculoase. Ştim doar că dăruirea de noi înşine este necesară. Să învăţăm să ne odihnim în duioşia braţelor Tatălui în mijlocul dedicării noastre creative şi generoase. Să mergem înainte, să ne străduim total, dar să lăsăm ca El să facă rodnice eforturile noastre aşa cum i se pare Lui” (EG, 279).

Să continuăm meditaţia noastră cu aceste întrebări:

Reflectez la lumina Evangheliei gândurile mele şi acţiunile mele sau urmez spontan impulsurile mele sau ceea ce văd că face toată lumea? Modul meu de a înfrunta viaţa este „conform lumii” sau „conform Evangheliei”? Cum se traduce renunţarea la noi înşine şi luarea crucii noastre în concretul vieţii mele personale, comunitare şi sociale? Am avut vreodată experienţa bucuroasă de a mă pierde pe mine însumi pentru a mă găsi în Domnul? Am vreo mărturie personală a fericirii şi bucuriei de a trăi crucea?

 

3. RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Doamne, dă-ne înţelepciunea

care judecă de sus şi vede în depărtare,

dă-ne Duhul care omite

ceea ce este nesemnificativ în favoarea a ceea ce este esenţial.

Învaţă-ne să fim senini

în faţa luptei şi a obstacolelor

şi să înaintăm în credinţă, fără agitaţie

pe drumul trasat de tine.

Dă-ne o activitate senină

care să cuprindă cu o viziune

unitară totalitatea.

Ajută-ne să acceptăm critica

şi contradicţia.

Fă ca să ştim să evităm

dezordinea şi dispersarea.

Să iubim toate lucrurile

împreună cu tine.

O, Dumnezeule, izvor al fiinţei,

uneşte-ne cu Tine

şi cu tot ceea ce te înconjoară

până la bucurie şi veşnicie.

Amin.

 

4. CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

„Doamne, vreau să pierd viaţa mea pentru a o câştiga în Tine”

 

5. ACŢIUNEA: La ce mă angajez pentru a concretiza schimbarea?

Scriu în fiecare zi momentele în care pot să acţionez, să gândesc sau să vorbesc susţinut de Dumnezeu, adică sub inspiraţia sa. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta şi pentru momentele în care impulsurile mele umane nu-mi permit să-i fiu recunoscător.

„În afara crucii nu există altă scară pentru a urca la cer”

Sfânta Roza de Lima

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.