Categorii

Duminica a XXI-a din Timpul de peste An – Ciclul B – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ

Duhule Sfânt, atinge inima mea şi fă ca în ea

Cuvântul să găsească un loc pentru a creşte.

Duhule Sfânt, atinge voinţa mea pentru ca acţiunile mele

să fie impulsionate de Evanghelie.

Duhule Sfânt, atinge viaţa mea pentru ca să mă pot întâlni cu fraţii mei

şi să formez comunitate vestind Viaţa Nouă pe care ne-o aduce Isus.

Amin.

TEXTUL BIBLIC: Ioan 6,60-69

În acel timp, mulţi dintre discipolii lui Isus au zis:

– Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?

61 Dar Isus, cunoscând în sine că discipolii lui murmurau pentru aceasta, le-a zis:

– Vă scandalizează acest lucru? 62 Dar dacă l-aţi vedea pe Fiul Omului urcându-se acolo unde era mai înainte? 63 Duhul este acela care dă viaţa, trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi viaţă. 64 Dar sunt unii dintre voi care nu cred!

De fapt, Isus ştia de la început cine sunt cei care nu cred şi cine este acela care îl va trăda. 65 Şi le-a zis:

– De aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la mine decât dacă îi este dat de la Tatăl.

66 După aceasta, mulţi dintre discipolii lui au plecat şi nu mai mergeau cu el. 67 Atunci, Isus le-a zis celor doisprezece:

– Nu cumva vreţi să plecaţi şi voi?

68 Simon Petru i-a răspuns:

– Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice, 69 iar noi am crezut şi am cunoscut că tu eşti Sfântul lui Dumnezeu.

1. LECTURA: Ce spune textul? 

Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…

  • Ce spun mulţi dintre discipoli despre învăţătura lui Isus care invită să mănânce trupul său şi să bea sângele său pentru a avea viaţă veşnică?
  • Ce le spune Isus când îşi dă seama că murmură?
  • Cum trebuie interpretate astăzi cuvintele lui Isus? Ce spune El însuşi despre asta?
  • Ce le lipseşte discipolilor pentru a accepta şi a înţelege cuvintele lui Isus?
  • Ce s-a întâmplat cu mulţi dintre discipolii lui Isus după aceste cuvinte?
  • Cine rămâne cu Isus şi de ce?

Câteva piste pentru a înţelege textul

Pr. Damian Nannini

Prima noutate a evangheliei de astăzi este schimbarea de „auditoriu”: Isus dialoghează acum cu discipolii săi. Sunt aceiaşi care au fost prezenţi în timpul întregului discurs al lui Isus, însă rămânând într-un al doilea plan. Acum evanghelia ne prezintă reacţia lor în faţa cuvintelor lui Isus: „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?”. „Greu” are aici sensul de a fi greu de purtat sau de acceptat. Adică, acele cuvinte ale lui Isus li se par inacceptabile; concret, le resping, nu aderă la ele.

Isus, la rândul său, interpretează această reclamaţie ca o murmurare. Este vorba despre aceeaşi atitudine pe care o condamna în iudei tot în acest capitol (6,41.43). Amintim că murmurarea are ca rădăcină faptul de a nu înţelege lucrarea lui Dumnezeu. Este, într-un anumit sens, opusul credinţei ca acceptare a misterului lui Dumnezeu.

În afară de asta, Isus se miră că se scandalizează de cuvintele sale despre a mânca trupul său şi a bea sângele său pentru a avea viaţă veşnică. Nu le pot accepta, se opresc, se blochează. De aceea, scandalizarea este şi atitudinea contrară lui a crede – a avea încredere – a accepta.

În 6,62 Isus dublează miza deoarece afirmă că încă nu au văzut şi nu au auzit totul, pentru că trebuie să urce acolo unde se afla înainte, adică, aproape de Dumnezeu.

Continuând cu tema dificultăţii de a crede care îi afectează pe discipoli, Isus îi invită să schimbe perspectiva, viziunea, pentru că aici se află rădăcina dificultăţii. În acest context expresia: „Duhul este acela care dă viaţa, trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi viaţă” (6,63) înseamnă că acele cuvinte ale lui Isus nu se pot înţelege numai cu capacitatea umană (trupul) ci numai cu Duhul. Revelaţia pe care o aduce Isus este o viaţă care se înţelege numai prin Duhul şi numai Duhul comunică această viaţă. Ceva asemănător îi spunea deja Isus lui Nicodim când nu înţelegea sensul lui „a se naşte din nou”: „Ce este născut din trup, trup este, iar ce este născut din Duh, duh este” (In 3,6).

Versetele următoare (6,64-65) ne confirmă această interpretare pentru că Isus, după ce face referinţă la necredinţa unora dintre discipolii săi şi la trădarea lui Iuda, insistă din nou că credinţa este un dar al Tatălui. Deja în 6,44 Isus le-a spus iudeilor că „Nimeni nu poate veni la mine dacă nu-l atrage Tatăl care m-a trimis”; de aceea, şi în această atitudine a discipolilor este echivalabil cu aceea a iudeilor: opun rezistenţă atragerii lui Dumnezeu.

Deznodământul acestui dialog ester că mulţi dintre discipolii săi au încetat să-l urmeze. Literalmente spune că au plecat şi nu mai mergeau după el (v. 66).

În sinteză: mulţi dintre discipolii lui Isus au avut la sfârşit aceeaşi atitudine ca iudeii, interlocutorii săi anteriori. Îndeosebi împărtăşesc cu aceştia murmurarea şi lipsa de credinţă, pe care n-au primit-o ca dar al Tatălui.

În 6,67 apare identificat un nou grup şi auditoriu: cel al celor doisprezece, termen folosit pentru a se referi la ucenicii mai apropiaţi ai lui Isus. Şi face asta în mod cam şocant, ca şi cum le-ar citi expresia de pe feţele lor: „Nu cumva vreţi să plecaţi şi voi?”.

Petru asumă conducerea grupului şi ia cuvântul: „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice, iar noi am crezut şi am cunoscut că tu eşti Sfântul lui Dumnezeu” (6,68-69).

În primul rând Petru demonstrează că a înţeles mesajul lui Isus pentru că recunoaşte că acele cuvinte ale sale sunt ale vieţii veşnice şi Petru mărturiseşte că numai Isus are cuvintele vieţii veşnice; pentru aceasta nu există altcineva la care să meargă. Observăm că aici problema este înainte de toate mai mult de a-l urma pe cineva decât a urma nişte idei. Astfel, în mod indirect, Petru manifestă intenţia celor doisprezece de a continua cu Isus. Mai mult, conform expresiei următoare a lui Petru, cei doisprezece au crezut în Isus şi îl recunosc ca Sfântul lui Dumnezeu. Adică, prin credinţă „au mers la Isus” şi prin cunoaştere „au intrat în comuniune cu dumnezeirea sa”. De fapt, expresia „Sfântul lui Dumnezeu”, singura dată când apare în Ioan, înseamnă că Isus aparţine de sfera sau dimensiunea divinului pentru că sfânt este tot cel care este consacrat lui Dumnezeu.

În sinteză: numai acest al treilea grup, acela al celor doisprezece, a răspuns bine la semnul şi la învăţătura ulterioară a lui Isus. Au recunoscut în cuvintele lui Isus revelarea vieţii veşnice pe care Tatăl o oferă tuturor oamenilor; şi au acceptat-o, au crezut că Isus este trimisul Tatălui pentru a comunica această viaţă, că este Sfântul lui Dumnezeu.

2. MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

După ce am parcurs timp de cinci duminici capitolul 6 din sfântul Ioan am văzut:

  • Că credinţa este un drum greu, care implică luciditate pentru a interpreta semnele şi a merge dincolo de semne, a nu ne opri la ele.
  • Că credinţa implică a simţi mai întâi foamea şi setea profundă de Adevăr şi de Iubire pe care o avem în inima noastră şi, după aceea, a accepta că numai Isus Cristos, Cuvântul personal al Tatălui, pâine de viaţă veşnică, o poate potoli.
  • Că a crede înseamnă a simţi atragerea Tatălui şi a ne lăsa purtaţi de ea, a ne abandona acţiunii sale pentru că ţinta este mult dincolo de posibilităţile noastre de înţelegere şi de acţiune.
  • Că credinţa este lucrarea lui Dumnezeu în noi care ne deschide inima pentru a accepta dăruirea iubitoare a Persoanei Fiului făcut trup şi sânge, Euharistie, adevărată mâncare şi adevărată băutură spirituală.
  • Că credinţa presupune a trece prin momente de întuneric, de a nu înţelege ceea ce Domnul ne spune sau ne cere; presupune a accepta că vom avea momente de criză în care suntem invitaţi să ne punem în joc în întregime pentru Isus, având încredere şi crezând în El. De fapt, „a crede nu înseamnă a evita scandalul, a fugi de risc, a înainta în luminozitatea senină a zilei: se crede nu fugind de scandal şi de risc, ci tocmai provocaţi de ele şi în ele; cel care crede merge în noapte, pelerin spre lumină” (B. Forte).
  • Că a crede înseamnă a accepta că numai Isus este Sfântul lui Dumnezeu care are cuvintele vieţii veşnice şi că înseamnă a pierde timpul a căuta pe altcineva în afară de El. Pentru că El este totul, realmente totul în viaţa noastră. De fapt, „bucuria Evangheliei umple inima şi viaţa celor care se întâlnesc cu Isus. Cei care se lasă mântuiţi de El sunt eliberaţi de păcat, de tristeţe, de golul interior, de izolare. Cu Isus Cristos mereu se naşte şi se renaşte bucuria” (EG, 1).

Comentând întrebarea lui Petru spune papa Francisc: „noi înţelegem că fidelitatea faţă de Dumnezeu este chestiune de fidelitate faţă de o persoană, cu care ne legăm pentru a merge împreună pe acelaşi drum. Şi această persoană este Isus. Tot ceea ce avem în lume nu satură foamea noastră de infinit. Avem nevoie de Isus, să stăm cu El, să ne hrănim la masa sa, cu cuvintele sale de viaţă veşnică! A crede în Isus înseamnă a face din El centrul, sensul vieţii noastre. Cristos nu este un element accesoriu: este „pâinea vie”, hrana indispensabilă. A ne lega cu El, într-un adevărat raport de credinţă şi de iubire, nu înseamnă a fi înlănţuiţi, ci profund liberi, mereu pe drum”.

Să continuăm meditaţia noastră cu aceste întrebări:

  • Am avut vreo criză puternică de credinţă, inclusiv cu dorinţe de a părăsi Biserica?
  • Am putut s-o depăşesc? Cum? A fost o posibilitate de creştere şi purificare a credinţei mele?
  • Ce găsesc în Isus ceea ce nimic şi nimeni nu-mi poate da?
  • Cine este Isus pentru mine? Este un nume, o idee, este numai un personaj istoric?
  • Sau este cu adevărat această persoană care mă iubeşte, care şi-a dat viaţa pentru mine şi merge cu mine?
  • Sunt cu Isus? Vreau să-l cunosc în cuvântul său? Citesc Evanghelia, în fiecare zi un pasaj, pentru a-l cunoaşte pe Isus?
  • Port Evanghelia în geantă pentru a o citi în orice loc?

3. RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Mulţumesc, Isuse, pentru că ştii ceea ce există în inima mea.

Eliberează-mă de murmurări.

Mulţumesc pentru libertatea pe care ne-o dăruieşte în urmarea ta.

Eliberează-mă de la a face o credinţă după măsura mea.

Fie ca să mă pot hrăni cu Cuvântul tău zilnic,

Cred că numai Tu ai Cuvintele vieţii veşnice.

Dă-mi să-ţi fiu fidel fără a căuta să scap de riscurile

Pe care le poartă cu sine Împărăţia ta.

Amin.

 

4. CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

„Isuse, dă-mi să-ţi fiu fidel în urmare”

 

5. ACŢIUNEA: La ce mă angajez pentru a concretiza schimbarea?

În timpul acestei săptămâni voi împărtăşi evanghelia duminicii cu familia mea.

„O credinţă neîntrupată în obligaţiile zilnice ajunge să devină abstractă sau sterilă”

Sfântul Ioan Paul al II-lea

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.