Categorii

Duminica a XX-a din Timpul de peste An – Ciclul A – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ

Vino, Duhule Sfânt! Deschide-mi auzul inimii pentru ca să percep inspiraţiile tale cele mai intime,

cele pe care mi le dictezi în secretul interiorului meu şi fă ca să le preiau cu ascultare iubitoare,

pentru ca să fie bucuria mea şi veselia mea să urmez în toate voinţa ta.

Să nu-mi inventez drumul pe care trebuie să-l urmez,

ci să mă însoţească siguranţa că ascult de ceea ce provine de la tine.

Tu mereu mă laşi să-l cunosc prin pacea interioară unită cu această ascultare.

Ángel Moreno, Buenafuente del Sistal

 

TEXTUL BIBLIC: Matei 15,21-28

21 Ieșind de acolo, Isus s-a retras în părțile Tirului și Sidonului 22 și, iată, o femeie canaaneană a ieșit din ținuturile acelea și a strigat:

– Îndură-te de mine, Doamne, Fiul lui David. Fiica mea este chinuită cumplit de diavol.

23 Dar el nu i-a răspuns nici un cuvânt. Apropiindu-se, discipolii lui îl rugau:

– Trimite-o pentru că strigă în urma noastră.

24 El, răspunzând, a zis:

– Nu am fost trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.

25 Dar ea a venit, s-a prosternat înaintea lui și a spus:

– Doamne, ajută-mă!

26 El a răspuns:

– Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci la căței.

27 Dar ea i-a spus:

– Da, Doamne, dar și cățeii mănâncă firimiturile care cad de pe masa stăpânilor lor!

28 Atunci Isus, răspunzând, i-a spus:

– O, femeie, mare este credința ta! Să fie cum vrei tu.

Și, din acel ceas, fiica ei a fost vindecată.

1 – LECTURA: Ce spune textul?

Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…

De unde era femeia care s-a apropiat strigând către Isus? Ce avea fiica acestei femei? Ce i-a spus Isus acestei femei? Pe ce a insistat femeia, văzând că Isus nu-i acorda atenţia pe care o aştepta? Cu ce frază încheie Isus această evanghelie?

Câteva consideraţii pentru o lectură rodnică…

Pr. Daniel Kerber

Isus continuă drumul său şi merge în afara Palestinei în regiunea Tirului şi Sidonului. Textul ne relatează întâlnirea şi cererea unei femei canaaneane, adică neevreică.

Naraţiunea se structurează cu cele trei intervenţii ale femeii cerând pentru fiica sa (v. 22.25.27) şi reacţiile lui Isus, mai întâi în formă negativă (v. 23.24.26) şi la sfârşit, lăudând credinţa femeii (v. 28), şi împlinindu-i cererea.

Textul începe situându-l pe Isus într-o regiune străină, şi cu o femeie tot străină, o canaaneană, care îi face o cerere pentru fiica sa care suferă mult. Femeia, deşi este străină, îl numeşte pe Isus cu un titlu de mântuitor „Fiul lui David” (vezi 1,1) care va fi acelaşi titlu cu care îl invocă orbii în 9,27 şi cei din Ierihon în 20,30, cerându-i să aibă milă de ei.

Textul atrage atenţia prin negarea repetată a lui Isus de a împlini cererea acestei femei. Se pare că suntem în faţa unui Isus dur, care nu compătimeşte durerea altora şi ne surprinde această atitudine. Prima dată nu-i răspunde nimic (v. 23); apoi, în faţa mijlocirii discipolilor spune că a fost trimis numai la oile pierdute ale lui Israel (v. 24), şi în sfârşit când femeia îl întâlneşte şi se prosternă în faţa lui, din nou îi dă un răspuns negativ neconsiderând-o o „fiică”, adică apartenentă la Israel. Comparaţia cu „căţeii” nu este în mod necesar dispreţuitoare; însă Isus marchează bine distincţia dintre iudei şi neiudei.

În faţa fiecăruia dintre aceste răspunsuri negative şi adversităţi pe care le întâlneşte femeia, nu se lasă şi continuă să insiste. Şi în ultima intervenţie, îl surprinde în mod plăcut pe Isus cu o ieşire neaşteptată şi plină de încredere ingenioasă: „Da, Doamne, dar și cățeii mănâncă firimiturile care cad de pe masa stăpânilor lor!” (v. 27). Ea acceptă comparaţia cu căţeii, însă cu imaginea căţeilor care mănâncă firimiturile care cad de pe masă, îl uimeşte pe Isus, care elogiază puternic credinţa ei: „Femeie, mare este credinţa ta!” şi îi acordă ceea ce ea cere: „Să fie cum vrei tu”.

Drumul răspunsurilor negative ale lui Isus şi încrederea insistentă a femeii sunt de o învăţătură importantă pentru cititori. Voia Isus să-i refuze ceea ce ea cerea? Sau mai degrabă voia să înveţe necesitatea de a a avea încredere până la sfârşit, în pofida oricărei adversităţi? În faţa multelor situaţii de durere pe care trebuie să le trăiască discipolii şi credincioşii, relatarea învaţă că în pofida aparentelor „răspunsuri negative”, sunt invitaţi să persevereze în încredere, să nu renunţe în faţa încercărilor, aşa cum spune Isus: „Să persevereze până la sfârşit pentru a se putea mântui” (Lc 21,19).

2 – MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

La 14 august 2011, în Palatul pontifical Castel Gandolfo, în timpul omiliei, Papa Benedict ne-a invitat să facem să crească credinţa noastră, precum credinţa femeii canaanene…

Care este atitudinea Domnului în faţa acelui strigăt de durere al unei femei păgâne? Poate să pară descumpănitoare tăcerea lui Isus, aşa încât provoacă intervenţia discipolilor, dar nu este vorba despre insensibilitate faţă de durerea acelei femei… Aparenta dezlipire a lui Isus care spune „Nu am fost trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel” (v. 24), n-o descurajează pe canaaneană, care insistă: „Doamne, ajută-mă!” (v. 25). Şi chiar şi atunci când primeşte un răspuns care pare să închidă orice speranţă – „Nu este bine să iei pâinea copiilor ca s-o arunci la căţei” (v. 26) – nu se lasă. Nu vrea să ia nimic nimănui: în simplitatea şi umilinţa sa îi este suficient puţin, îi sunt suficiente firimiturile, îi este suficientă numai o privire, un cuvânt bun al Fiului lui Dumnezeu. Şi Isus este încântat pentru un răspuns de credinţă aşa de mare şi îi spune: „Să fie cum vrei tu” (v. 28).

Dragi prieteni, şi noi suntem chemaţi să creştem în credinţă, să ne deschidem şi să primim cu libertate darul lui Dumnezeu, să avem încredere şi să-i strigăm lui Isus „dă-ne credinţă, ajută-ne să găsim calea!”. Este drumul pe care Isus l-a recomandat discipolilor săi, femeii canaanene şi oamenilor din orice timp şi popor, fiecăruia dintre noi. Credinţa ne deschide să cunoaştem şi să primim identitatea reală a lui Isus, noutatea şi unicitatea sa, Cuvântul său, ca izvor de viaţă, pentru a trăi o relaţie personală cu El. Cunoaşterea credinţei creşte, creşte cu dorinţa de a găsi drumul, şi este în sfârşit un dar al lui Dumnezeu, care ni se revelează nouă nu ca un lucru abstract fără chip şi fără nume, ci credinţa răspunde unei Persoane, care vrea să intre într-un raport de iubire profundă cu noi şi să implice toată viaţa noastră. Pentru aceasta, în fiecare zi inima noastră trebuie să trăiască experienţa convertirii, în fiecare zi trebuie să vadă trecerea noastră de la omul concentrat asupra lui însuşi la omul deschis la acţiunea lui Dumnezeu, la omul spiritual (cf. 1Cor 2,13-14), care se lasă interpelat de Cuvântul Domnului şi deschide propria viaţă la Iubirea sa.

Acum să ne întrebăm:

Vreau să găsesc drumul lui Isus şi să merg cu el? Oare credinţa mea este ca aceea a femeii canaanene? Îi vorbesc lui Isus cu privire la credinţa mea, pentru ca să fie cel care conduce creşterea mea spirituală?

3 – RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Cred, Doamne, fă să cred cu mai mare fermitate;

sper, fă să sper cu mai mare încredere;

iubesc, fă să iubesc cu mai mare ardoare;

mă căiesc, fă să am mai mare durere…

Condu-mă cu înţelepciunea ta,

leagă-mă cu dreptatea ta,

mângâie-mă cu milostivirea ta,

ocroteşte-mă cu puterea ta.

Rugăciune a Papei Clement al XI-lea

4 – CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

Doamne Isus, încrederea mea în tine să nu scadă chiar dacă simt că dificultatea este mai puternică decât mine.

5 – ACŢIUNEA: La ce mă angajez concretizând schimbarea în mine?

În timpul acestei săptămâni voi acorda atenţie specială (dacă este posibil cu persoane din comunitatea mea) necesităţilor celor din jurul meu (foame, abandonare, depresie) şi voi căuta să mă apropii cu un gest care să-i reconforteze.

„Încrede-te în Isus, pune în El toate preocupările tale şi lasă-l să facă, pentru că El va rezolva totul…”

Sfântul Ioan Bosco

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.