Categorii

Duminica a XVIII-a din Timpul de peste An – Ciclul B – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ 

Iubire divină, legătură sacră

care îl uneşti pe Tatăl atotputernic

cu binecuvântatul său Fiu;

atotputernic Duh mângâietor,

preadulce mângâietor al celor întristaţi,

impregnează cu puterea ta suverană

adâncul inimii mele;

prezenţa ta prietenoasă să umple de bucurie,

prin strălucirea orbitoare a luminii tale,

colţurile întunecoase ale locuinţei mele părăsite;

vino ca să fecundezi cu roua ta bogată

ceea ce a secat o lungă secetă. 

 

TEXTUL BIBLIC: Ioan 6,24-35

În acel timp, când a văzut mulţimea că nici Isus, nici discipolii lui nu sunt acolo, s-au urcat şi ei în bărci şi au venit la Cafarnaum căutându-l pe Isus. 25 Găsindu-l pe ţărmul celălalt al mării, i-au spus:

– Rabbi, când ai ajuns aici?

26 Isus le-a răspuns şi le-a zis:

– Adevăr, adevăr vă spun: mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat. 27 Lucraţi nu pentru hrana pieritoare, ci pentru hrana care rămâne spre viaţa veşnică pe care v-o va da Fiul Omului; căci pe el l-a însemnat Dumnezeu Tatăl cu sigiliul său.

28 Atunci i-au zis:

– Ce să facem ca să săvârşim faptele lui Dumnezeu?

29 Isus a răspuns şi le-a zis:

– Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeţi în cel pe care l-a trimis el.

30 Iar ei i-au spus:

– Ce semn faci tu, ca să vedem şi să credem în tine? Ce înfăptuieşti? 31 Părinţii noştri au mâncat mană în pustiu, după cum este scris: «Le-a dat să mănânce pâine din cer».

32 Atunci Isus le-a zis:

– Adevăr, adevăr vă spun: nu Moise v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl meu vă va da pâinea din cer, cea adevărată. 33 Căci pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer şi dă viaţă lumii.

34 Ei i-au zis:

– Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta!

Isus le-a spus:

– 35 Eu sunt pâinea vieţii. Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame şi celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată.

1 – LECTURA: Ce spune textul? 

Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…

Unde a mers mulţimea căutându-l pe Isus? După părerea lui Isus, pentru ce motiv îl caută oamenii? Ce tip de mâncare descrie Isus? Ce vrea Dumnezeu să facem, după părerea lui Isus? Ce au mâncat înaintaşii? Ce cere mulţimea? Ce răspunde Isus?

Câteva piste pentru a înţelege textul

Pr. Daniel Kerber

Duminica trecută am întrerupt lectura evangheliei lui Marcu şi am început să citim capitolul 6 din evanghelia lui Ioan, înmulţirea pâinilor şi discursul despre pâinea vieţii. În lectura de astăzi mulţimea se adună din nou cu Isus şi cu discipolii, după ce s-au despărţit când Isus se retrage singur pe munte, pentru că şi-a dat seama că voiau să-l ia cu forţa ca să-l facă rege (6,15).

Textul se structurează cu un dialog al lui Isus cu mulţimea, marcat de patru întrebări. Din partea sa, Isus conduce dialogul până când se revelează ca pâine a vieţii (v. 35), ceea ce provoacă o cerere finală a mulţimii.

Chiar dacă prima întrebare a mulţimii este foarte superficială: „Rabbi, când ai ajuns aici?” (v. 25), Isus răspunde mergând la nucleu: „Lucraţi… pentru hrana care rămâne spre viaţa veşnică”. Cu această invitaţie-mandat, începe un joc de cuvinte care revelează cu profunzime mesajul din această parte a textului. Cuvântul cheie este „lucrare – a lucra”, tradus ca: lucraţi (v. 27) şi apoi ca fapte şi lucrare (v. 28.29.30).

Iudeii, care erau obişnuiţi să facă atâtea „fapte” ale legii (rabinii au descoperit 613 precepte), acum ascultă că „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeţi în cel pe care l-a trimis el (v. 29). Credinţa în Isus, acceptarea Lui ca trimisul Tatălui este „lucrarea” pe care Dumnezeu o cere.

Iudeii cer semne (vezi 1Cor 1,22), ca acela al manei din deşert, şi Isus le spune că Tatăl său e cel care dă adevărata pâine din cer, care coboară şi dă viaţă lumii. Răspunsul iudeilor nu se lasă aşteptat: „Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta!” (v. 34). Această cerere reflectă căutarea care există în inima fiecărui om. Când i se oferă omului hrana care dă viaţă, îl găseşte dispus s-o primească, însă acesta este începutul drumului, va trebui să continuăm să citim capitolul pentru a vedea paşii la care invită Isus.

În faţa acestui răspuns, Isus face o schimbare radicală. Le-a spus că lucrarea lui Dumnezeu era ca să creadă în cel pe care El l-a trimis, adică în Isus (vezi In 5,30.36.37); acum se prezintă el însuşi ca pâine care dă viaţă. Deja nu este numai acceptarea lui ca trimis, ci primirea lui ca pe acela în care toate dorinţele sunt satisfăcute: „Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame şi celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată (v. 35). Să vadă că este o identificare între „a veni la Isus” şi „a crede în el”.

Este prima dată în evanghelie când Isus se prezintă cu această formulă „eu sunt”, care era numele lui Dumnezeu în Vechiul Testament (vezi Ex 3,15); mai departe Isus va continua cu această revelare progresivă a persoanei sale: „eu sunt lumina” (8,12) „bunul păstor” (10,11.14), „învierea şi viaţa” (11,25), „calea, adevărul şi viaţa” (14,6). Această primă prezentare a lui Isus ca pâine a vieţii va deschide o nouă secţiune a discursului, pe care o vom continua duminica viitoare.

2 – MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Pentru această duminică, Domnul ne aduce în Cuvântul său o situaţie obişnuită în lume: necesitatea de a fi săturaţi. Isus ne confruntă cu ceea ce este fundamental: a fi părtaşi de viaţa veşnică şi a nu ne mulţumi dând răspunsuri numai la necesităţile fundamentale ale trupului. Isus ne arată cum să săturăm această necesitate de viaţă deplină: urmându-l pe El şi crezând în El. În această urmărire se construieşte identitatea fiinţei umane şi se învaţă să se guste din hrana care satură aspiraţiile cele mai profunde: Isus este, pentru cel care crede, izvorul de viaţă.

Noi suntem ca mulţimea din evanghelia din această duminică, îl căutăm pe Dumnezeu, avem nevoie de pâine, ne este foame de viaţă, însă nu ajungem să întâlnim răspunsul care ne satură.

Pentru aceasta, ne avertizează Papa Benedict al XVI-lea: „Şi trebuie să ne întrebăm dacă noi simţim realmente această foame, foamea de Cuvântul lui Dumnezeu, foamea de a cunoaşte adevăratul sens al vieţii. Numai cine este atras de Dumnezeu Tatăl, cine îl ascultă şi se lasă instruit de El poate să creadă în Isus, să-l întâlnească şi să se hrănească cu El şi astfel să găsească adevărata viaţă, drumul vieţii, dreptatea, adevărul, iubirea. Sfântul Augustin adaugă: «Domnul… a afirmat că este pâinea care coboară din cer, îndemnându-ne să credem în El. De fapt, a mânca pâinea vie înseamnă a crede în El. Şi cine crede, mănâncă; în mod invizibil este săturat, aşa cum în mod la fel de invizibil se renaşte [la o viaţă mai profundă, mai adevărată], se renaşte dinăuntru, în interiorul său devine un om nou»”. 

Să continuăm meditaţia noastră cu aceste întrebări:

Care sunt circumstanţele în care am experimentat că Isus a săturat foamea mea? Mă preocup să alimentez credinţa mea? Dau mărturie prietenilor că sunt o persoană nouă graţie prezenţei lui Isus în viaţa mea?

3 – RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Tu eşti pâinea vie, Domn al vieţii.

Ajută-ne să credem în persoana ta şi să trăim după planul tău.

Vrem să fim discipolii tăi,

artizani ai Împărăţiei şi martori ai cauzei tale.

Dă-ne mereu din pâinea ta,

persoana ta, cuvintele tale,

învăţăturile tale, practica ta,

prezenţa ta, Duhul tău.

Pentru ca să fim puternici în speranţă,

Doamne, dă-ne mereu pâinea ta! – Aşa să fie.

 

4 – CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

Doamne, nu vreau să mă conformez, vreau să mă hrănesc mai mult din tine şi ca să crească credinţa mea în fiecare zi.

5 – ACŢIUNEA: La ce mă angajez, în consonanţă cu textul meditat? 

Voi căuta să particip la Euharistie în timpul săptămânii, voi conştientiza că Isus este pâinea vieţii care hrăneşte foamea mea de plinătate şi de fericire.

„Credinţa oamenilor este sigilată în acţiunile lor,

le modelează chipurile şi le luminează privirea”.

Sfântul Toma de Aquino

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.