Categorii

Duminica a XIX-a din Timpul de peste An – Ciclul B – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ 

Iubire divină, legătură sacră

care îl uneşti pe Tatăl atotputernic

cu binecuvântatul său Fiu;

atotputernic Duh mângâietor,

preadulce mângâietor al celor întristaţi,

impregnează cu puterea ta suverană

adâncul inimii mele;

prezenţa ta prietenoasă să umple de bucurie,

prin strălucirea orbitoare a luminii tale,

colţurile întunecoase ale locuinţei mele părăsite;

vino ca să fecundezi cu roua ta bogată

ceea ce a secat o lungă secetă.

 

TEXTUL BIBLIC: Ioan 6,41-51

În acel timp, iudeii murmurau împotriva lui Isus, pentru că spusese: „Eu sunt pâinea care s-a coborât din cer”, 42 şi spuneau:

– Nu este oare acesta Isus, fiul lui Iosif, pe ai cărui tată şi mamă îi cunoaştem? Cum de spune acum: «M-am coborât din cer»?

43 Isus a răspuns şi le-a zis:

– Nu mai murmuraţi între voi! 44 Nimeni nu poate să vină la mine dacă nu-l atrage Tatăl care m-a trimis şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă. 45 Este scris în profeţi: «Şi toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu». Oricine a auzit şi a învăţat de la Tatăl vine la mine. 46 Nu că l-a văzut cineva pe Tatăl, decât numai cel care este de la Dumnezeu: acesta l-a văzut pe Tatăl. 47 Adevăr, adevăr vă spun: cine crede are viaţa veşnică. 48 Eu sunt pâinea vieţii. 49 Părinţii voştri au mâncat mană în pustiu şi au murit. 50 Aceasta este pâinea care se coboară din cer, ca, dacă mănâncă cineva din ea, să nu moară. 51 Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci, iar pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viaţa lumii.

1 – LECTURA: Ce spune textul?

Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…

Pentru care motiv au început iudeii să murmure? Cu ce cuvinte a reacţionat Isus? Ce îi asigură Isus? Care este pâinea pe care o dă Isus?

Câteva piste pentru a înţelege textul

Pr. Daniel Kerber

În textul de astăzi, evanghelistul ne prezintă continuarea dialogului lui Isus cu mulţimea, pe care l-a început duminica trecută. Acum iudeii „murmură” pentru că Isus s-a prezentat ca „pâinea care s-a coborât din cer” şi Isus continuă cu revelarea sa.

Pasajul începe cu murmurarea iudeilor, la care Isus răspunde aprofundând mesajul credinţei şi culminând cu identificarea pâinii cu propriul trup: „pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viaţa lumii” (v. 51).

La finalul textului anterior, Isus s-a prezentat ca „pâinea vieţii” (6,35 şu), însă această autorevelare a lui Isus dă naştere la întrebări şi murmurări din partea celor care îl ascultă. Această murmurare este ecou al plângerilor poporului lui Israel împotriva lui Moise în pustiu când le era foame (vezi Ex 16,2) şi nu credeau că Dumnezeu putea să-i hrănească în pustiu, aşa cum iudeii care îl ascultau pe Isus nu credeau în El: „Nu este oare acesta Isus, fiul lui Iosif, pe ai cărui tată şi mamă îi cunoaştem? Cum de spune acum: «M-am coborât din cer»?” (v. 42).

Isus revelează că a crede în El (= a veni la El, v. 35.44) este un dar al Tatălui şi că rodul credinţei este învierea finală. Toţi cei care ascultă cu adevărat de Tatăl şi învaţă, cred în Isus.

În discursul său Isus spune că pâinea pe care El o oferă este superioară pâinii din pustiu, pentru că strămoşii lor au mâncat pâinea şi au murit, în schimb, cine mănâncă din pâinea pe care o oferă Isus va trăi în veci (v. 49 şu). Se vede, de asemenea, că revelarea lui Isus progresează puţin câte puţin, mai întâi „nu Moise v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl meu vă va da pâinea din cer, cea adevărată” (v. 32); acum neliniştea nu este numai cu privire la originea pâinii, ci la pâinea în sine: Isus este pâinea care trebuie mâncată şi astfel să se trăiască în veci.

În acest pasaj se vede relaţia intimă între a crede şi a se hrăni. Credinţa este un aliment care ne face să trăim cu adevărat, pentru aceasta afirmă: „cine crede are viaţa veşnică” (v. 47) şi apoi afirmă acelaşi efect al mâncării pâinii sale: „cine mănâncă din această pâine va trăi în veci” (v. 51). Forma de a se hrăni este a crede şi această credinţă ne face să trăim în veci.

În ultimele cuvinte din acest discurs, Isus face totuşi încă un pas şi identifică pâinea pe care le-o va da cu propriul său trup. Până acum se putea înţelege acel „a mânca” în mod simbolic (pentru iudei, Legea era alimentul lor), aşa încât se putea înţelege că atunci când Isus spunea „eu sunt pâinea vieţii” se referea la faptul că el însuşi, persoana sa era alimentul (simbolic) pentru a trăi, aşa încât crezând în El, să avem viaţă. Acum, cu acest nou pas în cuvintele sale, începe să se refere nu la o mâncare simbolică ci reală „trupul meu”, cu aceste cuvinte începe o referinţă mai explicită la Euharistie, care pe bună dreptate în această evanghelie a lui Ioan nu este menţionată în relatarea ultimei cine din cap. 13.

2 – MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

În această duminică, Isus insistă că El este hrana care ne dă viaţa. În lumina acestui cuvânt, este important să ne întrebăm despre cum este relaţia noastră cu El. În fiecare duminică noi participăm la Euharistie, ne împărtăşim cu pâinea vieţii şi cu ea ne facem o singură realitate cu El. În acest sacrament noi construim unitatea Bisericii, pentru că ne împărtăşim din aceeaşi pâine şi din acelaşi potir şi acolo se satură foamea şi setea noastră de Dumnezeu. Cel care participă pe deplin la Euharistie experimentează iubirea infinită a lui Dumnezeu şi comuniunea solidară cu fraţii.

Fiecare Euharistie duminicală în comunitatea noastră este şi o ocazie propice pentru ca să ne oferim viaţa noastră unită cu aceea a lui Cristos în slujba celorlalţi, prin liturgie şi ajutorarea generoasă a celor care suferă.

Aşa cum ne explică Papa Benedict al XVI-lea: „Acest dar imens ne este accesibil în Sacramentul Euharistiei: Dumnezeu ni se dăruieşte, pentru a deschide existenţa noastră la El, pentru a o implica în misterul de iubire al Crucii, pentru a o face părtaşă de misterul veşnic din care provenim şi pentru a anticipa noua condiţie a vieţii depline în Dumnezeu, în aşteptarea căreia trăim… Împărtăşania euharistică, dragi prieteni, ne smulge din individualismul nostru, ne comunică duhul lui Cristos mort şi înviat şi ne conformează Lui; ne uneşte intim cu fraţii în acel mister de comuniune care este Biserica, unde unica Pâine face din cei mulţi un singur trup (cf. 1Cor 10,17)”.

Să continuăm meditaţia noastră cu aceste întrebări:

Cum este participarea mea la Euharistie? Mă distrag cu uşurinţă? Colaborez activ în slujirile de la liturgie? Experimentez prezenţa lui Isus şi apropierea sa în împărtăşanie? Sunt solidar cu rugăciunea mea şi cu ajutorul meu economic?

3 – RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

O, Doamne!

Eu cred şi mărturisesc că Tu eşti Cristos cel adevărat,

Fiul lui Dumnezeu cel viu care a venit în această lume pentru a-i mântui pe păcătoşi,

dintre care eu sunt primul.

Acceptă-mă ca participant al Cinei tale Mistice,

o, Fiul lui Dumnezeu!

4 – CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

Isuse, Tu eşti pâinea care ne dă viaţa veşnică.

5 – ACŢIUNEA: La ce mă angajez, în consonanţă cu textul meditat? 

Mă pregătesc să-l primesc pe Isus Euharistie în timpul săptămânii prin sacramentul reconcilierii. Voi căuta o ocazie potrivită pentru a-l vizita pe Isus din Preasfântul Sacrament în capela cea mai apropiată şi îi voi cere să binecuvânteze familia mea.

Pâinea euharistică, medicament al nemuririi, antidot împotriva morţii.

Sfântul Ignaţiu de Antiohia

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.