Categorii

Duminica a VIII-a din Timpul de peste an – Ciclul A

Is 49,14-15; 1Cor 4,1-5; Mt 6,24-34

Astăzi, Biserica ne oferă prin textele sacre o învă-ţătură fundamentată pe relaţia noastră de credinţă atât la nivel personal, cât şi comunitar, o învăţătură ce dobândeşte o valoare cu totul particulară pentru timpurile în care trăim, într-o lume orgolioasă, din cauza rezultatelor sale tehnice şi ştiinţifice, plină de materialism şi de autosuficienţă, care îl îndepărtează pe Dumnezeu şi încearcă să rezolve totul cu propriile forţe. Această învăţătură este bazată pe încrederea şi abandonarea totală în Dumnezeu, văzută nu ca o supunere oarbă, ci ca o angajare vie şi decisă în iubirea lui Dumnezeu Tatăl.

Prima lectură, luată din Cartea profetului Isaia, subliniază fidelitatea iubirii lui Dumnezeu, care nu-i poate uita pe fiii săi, chiar dacă aceştia sunt infideli faţă de el prin nerespectarea alianţei. În toate împrejurările, Dumnezeu ne va iubi şi va avea grijă de noi, deoarece el este fidelitatea prin excelenţă. Admisă chiar şi ipoteza absurdă ca o mamă să uite de copilul său, să-şi sufoce instinctul iubirii pentru creatura sa, Domnul nu poate să uite sau să neglijeze comunitatea sa, căci el nu înşală, nu dezamăgeşte.

Cu toate acestea, pericopa evanghelică din această duminică ne descrie diferite tipuri de preocupări pe care le avem în mod obişnuit. De exemplu, noi ne străduim şi ne chinuim de cele mai multe ori pentru ceea ce vom mânca sau vom bea, cu ceea ce ne vom îmbrăca sau fiind preocupaţi mai mult pentru viitor. Dar această nelinişte pentru lucrurile temporale arată lipsa de credinţă, de încredere în atenţia Tatălui, care are grijă chiar de păsările cerului şi de florile câmpului, şi ne comportăm ca nişte păgâni ce nu-l cunosc pe Dumnezeu.

Din acest motiv, Cristos ne dă următorul sfat: „Nu vă îngrijoraţi pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ea însăşi” (Mt 6,34). Nu avem motive să ne preocupăm pentru ziua de mâine, deoarece vom dispune de harurile necesare la timpul potrivit pentru a învinge. Importantă e ziua de astăzi şi momentul prezent, căci în el putem să-l iubim cu adevărat pe Dumnezeu şi pe aproapele şi ne putem sfinţi prin îndeplinirea îndatoririlor prezente. Sfânta Tereza din Avila spunea: „Cine are momentul prezent îl are pe Dumnezeu şi cine îl are pe Dumnezeu are totul… Nu va duce lipsă de nimic”.

Pe bună dreptate, putem spune că o parte a sfinţeniei şi a eficacităţii omeneşti şi supranaturale constă tocmai în trăirea momentului prezent cu toată responsabilitatea şi dăruirea noastră. Îngrijorându-ne pentru ziua de mâine, ne încărcăm cu o povară fără a avea încă harul lui Dumnezeu de a o depăşi. Îngrijorarea, de asemenea, măreşte greutăţile, diminuându-ne capacitatea de a realiza îndatoririle momentului prezent. Tatăl, ne spune Isus, ştie mai bine decât noi de ceea ce avem nevoie şi ne veghează cu providenţa sa. Sfântul Iosif Cottolengo spunea: „Dacă voi vă gândiţi la ziua de mâine, providenţa nu se mai gândeşte, pentru că v-aţi gândit deja voi. De aceea, nu stricaţi lucrarea sa şi lăsaţi-o să acţioneze”. Dar această abandonare sfântă în mâinile lui Dumnezeu nu ne diminuează responsabilitatea de a ne îndeplini îndatoririle şi nici nu ne scuteşte de a fi prudenţi, ea opunându-se numai neîncrederii în Dumnezeu şi îngrijorării referitoare la lucrurile ce nu s-au întâmplat încă.

Însă preocuparea noastră trebuie să fie acea alegere a împărăţiei după cum ne îndeamnă Cristos: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu” (Mt 6,33). Cum putem să ne orânduim ideile în această privinţă? Există un curent al unor psihologi – numiţi psihologi personalişti – care ne îndreaptă atenţia spre aşa-numita scară a valorilor. Ei arată că fiecare dintre noi îşi construieşte o scară a valorilor, plasând spre vârful scării realităţi în care credem mai mult şi le considerăm mai importante, în jurul cărora şi de care depinde existenţa noastră. Pentru noi, creştinii, şi nu numai, pentru toţi, Isus pune pe treapta cea mai de sus împărăţia cerurilor. Şi dacă Dumnezeu nu este mai presus de toate? Din păcate, mulţi creştini trăiesc fără el sau îl aşază pe locul al doilea în viaţa lor şi îşi organizează viaţa în jurul altor valori. De exemplu, bunăstarea fizică, banul, plăcerea, lumea starurilor, a sportului, a cântecului. Toate aceste lucruri sunt bune şi frumoase şi chiar voite de Dumnezeu, dar ele nu trebuie să îi ia locul. De aceea, Isus avertizează că nu putem sluji la doi stăpâni; ori slujim lui Dumnezeu, ori mamonei (cf. Mt 6,24), punându-ne astfel în gardă în faţa pericolului care ne pândeşte, făcând aceasta mereu din iubire faţă de noi. Grijile acestei lumi, amăgirile ei şi alte pofte ale sale ne pot închide drumul ce ne duce la descoperirea şi cunoaşterea iubirii lui Dumnezeu. Să căutăm mai întâi dreptatea lui Dumnezeu şi să facem voinţa sa, căci de toate celelalte se va îngriji însuşi Dumnezeu.

Sfântul Paul, în cea de-a doua lectură, aminteşte că noi, creştinii, nu suntem nişte instrumente mecanice, ci colaboratori activi ai lui Dumnezeu pentru a-i ajuta pe toţi să crească şi să se îndrepte spre Isus Cristos. Judecata de care trebuie să ne temem este cea a lui Dumnezeu, şi nu a oamenilor. Motiv pentru care trebuie să avem curajul de a îndeplini o datorie care de multe ori este dificilă, de a spune adevărul, chiar dacă displace, de a fi fideli misiunii şi mesajului pe care l-am primit de la Cristos. Numai aşa putem da dovadă că suntem creştini buni şi că ducem la îndeplinire planul de iubire şi de mântuire al lui Dumnezeu pentru toţi oamenii.

Un preot îmi povestea că, mergând cu sfinţirea caselor, intrând la o familie, a rămas profund emoţionat de ceea ce întâlnise. Se aflau acolo şase copii. Din cauza unei boli, soţul era imobilizat la pat de aproximativ cinci ani, iar soţia era fără serviciu. Cu toate acestea, se simţea în acea familie o atmosferă de pace, de bucurie şi de linişte. Preotul a întrebat-o atunci pe soţie cum reuşeşte să facă faţă tuturor problemelor. Ea a răspuns: „Când soţul meu s-a îmbolnăvit, m-am încredinţat lui Dumnezeu şi l-am rugat să nu mă lase singură să duc această cruce. Este greu, dar niciodată nu mi-am pierdut încrederea în ajutorul lui Dumnezeu şi sunt convinsă că el are grijă de familia mea”. Acest exemplu este o adevărată dovadă de încredere în grija Tatălui şi de iubire faţă de aproapele.

Dumnezeu are un plan minunat cu fiecare dintre noi şi, dacă facem ceea ce dorim noi, ne împotrivim planului său. El are nevoie de noi, pentru ca, prin noi, să aducă iubirea sa pe pământ tuturor oamenilor. Să ne revizuim scara valorică personală şi să vedem care valoare este pusă în vârf şi să analizăm care este orientarea vieţii noastre. Să nu uităm însă că întotdeauna cuvântul lui Dumnezeu, dar azi în mod deosebit, ne arată că se poate trăi după Evanghelie, dacă se intră într-un raport de încredere cu Dumnezeu.

Să-l rugăm pe Dumnezeu să ne dea harul de a trăi momentul prezent al fiecărei zile, cu iubire deplină, ca şi cum ar fi ultimul de pe acest pământ, şi să-i cerem iertare că nu întotdeauna comportamentul nostru este întru totul creştinesc, angajat în fidelitate faţă de el.

Adrian FĂRĂOANU

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.