Categorii

Duminica a V-a din Timpul Postului Mare – Ciclul A – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ

Să ne oferim Tatălui ceresc pentru ca să-l statornicească în noi

pe trimisul său Isus Cristos.

Să ne dăruim Duhului Sfânt ca să ne ia în stăpânire şi să ne conducă;

şi pentru ca să deschidă şi să dispună inimile ascultătorilor să primească Cuvântul divin.

Să ne încredinţăm puterii de mijlocire a Sfintei Fecioare Maria, a îngerilor şi a sfinţilor,

pentru ca să obţină aceste haruri.

Sfântul Ioan Eudes

 

TEXTUL BIBLIC: Ioan 11,1-45

Moartea lui Lazăr

1 Era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, din satul Mariei și al Martei, sora ei. 2 Maria era aceea care îl unsese pe Domnul cu mireasmă și îi uscase picioarele cu părul ei. Fratele ei, Lazăr, era bolnav.  Așadar, surorile au trimis să i se spună:

– Doamne, iată, cel care-ți e prieten este bolnav!

4 Auzind, Isus a zis:

– Această boală nu este spre moarte, ci spre gloria lui Dumnezeu pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie glorificat prin ea.

5 Deși Isus îi iubea pe Marta, pe sora ei și pe Lazăr, 6 când a auzit că este bolnav, a mai rămas două zile în locul în care era. 7 Abia după aceea, le-a spus discipolilor:

– Să mergem din nou în Iudeea!”

8 Discipolii i-au spus:

– Rabbi, acum căutau iudeii să te bată cu pietre și tu mergi iarăși acolo?

9 Isus a răspuns:

– Oare nu sunt douăsprezece ore într-o zi? Dacă cineva umblă în timpul zilei, nu se poticnește pentru că vede lumina acestei lumi. 10 Însă, dacă cineva umblă în timpul nopții, se poticnește, pentru că lumina nu este în el.

11 După ce a spus acestea, a adăugat:

– Lazăr, prietenul nostru a adormit, dar mă duc să-l trezesc.

12 Atunci discipolii i-au zis:

– Doamne, dacă doarme, va fi salvat!

13 De fapt, Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbește despre somnul obișnuit. 14 Așadar, Isus le-a spus deschis:

– Lazăr a murit 15 și mă bucur pentru voi că nu eram acolo, pentru ca voi să credeți. Dar să mergem la el!

16 Atunci Toma, cel numit Geamănul, a spus celorlalți discipoli:

– Să mergem și noi ca să murim cu el!

17 Când a venit Isus, a aflat că era deja de patru zile în mormânt. 18 Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii. 19 Și mulți iudei veniseră la Marta și Maria să le consoleze pentru fratele lor. 20 Când a auzit că a venit Isus, Marta i-a ieșit în întâmpinare. Maria însă stătea în casă. 21 Așadar, Marta i-a spus lui Isus:

– Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit! 22 Însă și acum știu că tot ce vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îți va da.

23 Isus i-a spus:

– Fratele tău va învia.

24 Marta i-a zis:

– Știu că va învia, la înviere, în ziua de pe urmă.

25 Isus i-a spus:

– Eu sunt învierea și viața. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; 26 și oricine trăiește și crede în mine nu va muri în veci. Crezi tu aceasta?

27 Ea, răspunzând, a zis:

– Da, Doamne; eu am crezut că tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care vine în lume.

28 După ce a spus ea aceasta, s-a dus și a chemat-o pe sora ei, Maria, spunându-i în taină:

– Învățătorul este aici și te cheamă.

29 Când a auzit, ea s-a ridicat repede și a venit la el. 30 Încă nu ajunsese Isus în sat, ci se afla tot în locul unde îl întâmpinase Marta. 31 Atunci iudeii, care erau cu ea în casă și o consolau, văzând-o pe Maria că s-a ridicat în grabă și a ieșit, au venit după ea, crezând că merge la mormânt ca să plângă acolo. 32 Când a ajuns Maria unde era Isus, văzându-l, a căzut la picioarele lui, spunându-i:

– Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit.

33 Iar Isus, când a văzut-o că plânge și că plâng și iudeii care au venit cu ea, s-a înfiorat în spirit și s-a tulburat. 34 Și a zis:

– Unde l-ați pus?

I-au răspuns:

– Doamne, vino și vezi!

35 Isus a lăcrimat. 36 Atunci iudeii au început să spună:

– Iată cât de mult îl iubea!

37 Dar unii dintre ei au zis:

– Nu a putut el, care a deschis ochii orbului, să facă în așa fel ca acesta să nu moară?

38 Isus s-a înfiorat din nou și a mers la mormânt. Era o grotă, iar [la intrare] era pusă o piatră. 39 Isus a zis:

– Ridicați piatra!

Marta, sora celui mort, i-a zis:

– Doamne, miroase de acum, căci e de patru zile.

40 Isus i-a spus:

– Nu ți-am zis că, dacă vei crede, vei vedea gloria lui Dumnezeu?

41 Au ridicat, deci, piatra. Atunci și-a ridicat ochii și a spus:

– Tată, îți mulțumesc că m-ai ascultat. 42 Eu știam că mă asculți întotdeauna. Însă am spus-o pentru mulțimea ce mă înconjoară ca să creadă că tu m-ai trimis.

43 Spunând acestea, a strigat cu glas puternic:

– Lazăr, vino afară!

44 A ieșit mortul, legat la picioare și la mâini cu fâșii de pânză, iar fața lui era înfășurată cu un ștergar. Isus le-a zis:

– Dezlegați-l și lăsați-l să meargă!.

 

1 – LECTURA: Ce spune textul?

Pr. Daniel Kerber

Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…

Maria şi Marta, surorile lui Lazăr, au trimis vorbă Domnului că prietenul său era bolnav. Ce a răspuns Isus când a auzit asta? Câte zile erau de când a fost îngropat Lazăr? Ce i-a răspuns Isus Martei atunci când i-a spus: „ştiu că va învia, la înviere, în ziua de pe urmă”? Ce-i răspunde lui Isus Martei când îi spune că deja miroase urât? Când au dat la o parte piatra de la mormântul lui Lazăr, Isus privind spre cer a rostit o rugăciune; ce a spus?

 

Câteva consideraţii pentru o lectură rodnică…

Înaintăm pe drumul Postului Mare şi am făcut paşii pe care-i propunea Ioan duminica trecută cu Evanghelia despre vindecare orbului din naştere în capitolul 9. Astăzi, liturgia ne prezintă învierea lui Lazăr.

Textul pe care-l propune liturgia este luat din capitolul 11 al Evangheliei lui Ioan. O primă parte este dialogul lui Isus şi discipolii săi când este anunţat că Lazăr este bolnav, totuşi departe de Betania (v. 3-16). Apoi este un prim dialog al lui Isus cu Marta (v. 17-27). A treia parte este dialogul lui Isus cu Maria (v. 28-37); în sfârşit se relatează învierea lui Lazăr (v. 38-44) şi reacţia de credinţă a multora care se aflau acolo (v. 45).

Acest capitol prezintă ultimul semn din Evanghelie. Primul a avut loc la nunta din Cana, transformarea apei în vin, unde Isus a arătat gloria sa şi discipolii săi au crezut în el (cf. In 2,11). În acest ultim semn, deja aproape de cina care va începe în capitolul 13, evanghelistul prezintă un semn care este pe bună dreptate de moarte şi viaţă, ca anticipare simbolică a semnului care va fi Paştelui lui Isus însuşi.

În primul dialog cu discipolii săi, Isus anticipă deja că această boală este pentru ca să se arate gloria lui Dumnezeu (v. 4), cu toate că discipolii săi nu înţeleg despre ce vorbeşte Isus. Această lipsă de înţelegere nu împiedică să meargă înainte drumul Evanghelie şi să se arate efectiv gloria lui Dumnezeu.

Când Isus merge în Betania, Marta îi iese în întâmpinare şi într-un fel îi reproşează lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit!” (v. 21),  şi cu toate acestea Isus o conduce de la reproş la credinţă: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; și oricine trăiește și crede în mine nu va muri în veci. Crezi tu aceasta?” (v. 25-26). Acelaşi reproş îl adresează surorii sale Maria (v. 32).

Isus se înfiorează şi plânge, însă această înfiorare a Domnului este şi pentru ca să se arate gloria lui Dumnezeu. Pentru aceasta se îndreaptă spre mormânt. Când primeşte avertismentul Mariei că Lazăr a murit deja de patru zile, Isus răspunde: „Nu ți-am zis că, dacă vei crede, vei vedea gloria lui Dumnezeu?”.

La nunta din Cana s-a realizat semnul, Isus a arătat gloria sa şi discipolii săi au crezut în El (2,11). Pe drumul pe care Ioan îl propune cititorilor săi, ajungând la al şaptelea semn la episodul despre Lazăr, Isus le cere discipolilor săi să meargă, şi chiar dacă nu există semn, El cere credinţa: „Nu ţi-am zis că, dacă vei crede…?”.

Drumul pe care ni-l propune Evanghelia este un drum de credinţă, care începe cu a vedea semnele, însă în măsura în care se înaintează se cere o credinţă mai matură, care nu se bazează pe semne, dar că Isus îi declară fericiţi pe cei care cred fără să vadă (cf. In 20,29).

 

2 – MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Papa Francisc în Exortaţia apostolică Evangelii gaudium ne invită să reflectăm asupra învierii lui Isus (nr. 276).

Învierea sa nu este un lucru din trecut; conţine o forţă de viaţă care a pătruns lumea. Acolo unde pare că totul este mort, din toate părţile apar din nou germenii învierii. Este o forţă fără egal. Este adevărat că de multe ori pare că Dumnezeu nu există: vedem nedreptăţi, răutăţi, indiferenţe şi cruzimi care nu scad ca număr. Însă este la fel de sigur că în mijlocul întunericului începe mereu să apară ceva nou, care mai devreme sau mai târziu produce un rod. Într-un ogor netezit apare din nou viaţa, încăpăţânată şi invincibilă. Vor fi multe lucruri urâte, totuşi binele tinde mereu să reapară şi să se răspândească. În fiecare zi în lume renaşte frumuseţea, care învie transformată prin intermediul dramelor istoriei. Valorile tind mereu să reapară în forme noi şi de fapt fiinţa umană este renăscută de multe ori din situaţii care păreau ireversibile. Aceasta este forţa învierii şi fiecare evanghelizator este un instrument al acestui dinamism”.

Acum să ne întrebăm:

Cred în Isus sau îmi este greu ca Martei şi Mariei? De câte ori mi-a strigat Isus „ieşi afară”, lasă legăturile pentru ca să poţi vedea gloria lui Dumnezeu şi eu am fost surd? Sunt dispus să îngrop păcatul, care provoacă rău, pentru a avea viaţă în Domnul?

 

3 – RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Binevoieşte, Doamne, să vi în mormântul meu şi să mă speli cu lacrimile tale:

în ochii mei uscaţi nu am atâtea lacrimi pentru a şterge păcatele mele (…)

Doamne, cheamă-l pe slujitorul tău să iasă afară:

în pofida legăturilor păcatelor mele care mă oprimă,

cu picioarele înfăşate şi mâinile legate,

şi chiar dacă am fost îngropat în gândurile şi faptele mele moarte,

la strigătul tău voi ieşi liber şi mă voi transforma într-un comesean al ospăţului tău.

Casa ta va fi inundată de parfum dacă păstrezi ceea ce ai binevoit să răscumperi.

(Sfântul Ambroziu, Pocăinţa, II, 71)

 

4 – CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

Doamne, tu eşti învierea şi viaţa!

Măreşte credinţa mea ca să pot fi părtaş de ea!

 

5 – ACŢIUNEA: La ce mă angajez concretizând schimbarea în mine?

Voi vizita prieteni sau rude care sunt bolnavi, îi voi consola spunând cuvinte de speranţă şi făcând fapte de bunătatea şi astfel voi demonstra bucuria Domnului.

„Moarte teribilă! Însă cât de apetisantă este

şi viaţa în lumea cealaltă, la care Dumnezeu ne cheamă!”

Sfântul Francisc de Sales

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.