Categorii

Duminica a V-a din Timpul Pascal – Lectio divina – Anul B

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ 

Duhule Sfânt, eşti sufletul sufletului meu,

te ador cu umilinţă.

Luminează-mă, întăreşte-mă, condu-mă, mângâie-mă.

Şi ceea ce corespunde planului veşnic, Dumnezeule Tată,

revelează-mi dorinţele tale.

Dă-mi să cunosc ceea ce Iubirea veşnică doreşte în mine.

Dă-mi să cunosc ceea ce trebuie să realizez.

Dă-mi să cunosc ceea ce trebuie să sufăr.

Dă-mi să cunosc ceea ce cu modestie tăcută şi în rugăciune

trebuie să accept, să port şi să suport.

Da, Duhule Sfânt, dă-mi să cunosc voinţa ta şi voinţa Tatălui.

Toată viaţa mea nu vreau să fie altceva decât un „Da” continuu şi perpetuu

spus dorinţelor tale şi voinţei lui Dumnezeu Tatăl cel veşnic. 

 

TEXTUL BIBLIC: Ioan 15,1-8

În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Eu sunt viţa cea adevărată, iar Tatăl meu este viticultorul. 2 Orice mlădiţă care este în mine şi nu aduce rod, el o înlătură şi oricare aduce rod, o curăţă ca să aducă şi mai mult rod. 3 Voi sunteţi deja curaţi, datorită cuvântului pe care vi l-am spus. 4 Rămâneţi în mine, şi eu în voi! După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot la fel nici voi, dacă nu rămâneţi în mine. 5 Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel care rămâne în mine şi eu în el, acela aduce rod mult, pentru că fără mine nu puteţi face nimic. 6 Dacă cineva nu rămâne în mine, este aruncat afară, la fel ca mlădiţa, şi se usucă; se adună, se aruncă în foc şi arde. 7 Dacă rămâneţi în mine şi cuvintele mele rămân în voi, orice voiţi, cereţi şi vi se va face! 8 În aceasta a fost glorificat Tatăl meu, ca să aduceţi rod şi să fiţi discipolii mei”.

1 – LECTURA: Ce spune textul? 

Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…

Cine este viţa? Cine sunt mlădiţele? Ce se întâmplă dacă se rămâne uniţi cu Isus? Cine este cel care taie mlădiţele care nu dau rod? Ce face cu acelea care nu dau rod? Ce se va întâmpla celui care este aruncat afară?

Câteva piste pentru a înţelege textul

Pr. Cesar Buitrago

Cu capitolul 15 din Evanghelia sfântului Ioan începe discursul de rămas-bun al lui Isus. De aceea suntem într-un context de rămas-bun, de intimitate, unde Isus revelează discipolilor săi toată iubirea sa şi secretele sale cele mai intime. El le revelează cheia rezultatului, a perseveranţei, a unei vieţi depline şi rodnice. Ne învaţă cum trebuie să fie relaţia noastră cu El.

Textul începe cu o mare afirmaţie: „Eu sunt viţa cea adevărată, iar Tatăl meu este viticultorul” (v. 1). Numai imaginea „viţei” în poporul lui Israel deja era încărcată cu un conţinut bogat. Din Vechiul Testament, profeţii au recurs la această imagine pentru a desemna planul lui Dumnezeu (vezi Ez 19,10-12; Ier 2,21-22). Şi a existat mereu o puternică legătură între vie, viţă şi rodnicie. Acum, când Isus afirmă că El este „viţa” adevărată, înseamnă că adevăratul poporul ales va fi, înainte de toate, comunitatea înfiinţată de Isus. Pentru a fi poporul său (comunitatea sa), este necesar a menţine o relaţie vie cu El şi cu Tatăl său. Relaţia viţă+vie=rodnicie.

După ce afirmă: „eu sunt viţa”, ne indică cele două acţiuni pe care le realizează Tatăl: taie mlădiţele care nu dau struguri (roade) şi curăţă pe cele rodnice pentru ca să producă şi mai multe roade (v. 2). Viticultorul aşteaptă mereu o recoltă îmbelşugată, cu cât mai multe vor fi roadele cu atât mai mare va fi bucuria pentru viticultor. Pentru aceasta atenţia, dedicarea. Curăţarea, îngrijirea şi depărtarea a ceea ce este steril. Versetul 3 afirmă că discipolii deja sunt curaţi: „datorită cuvântului pe care vi l-am spus”. Va trebui să se înţeleagă această curăţenie în cheia viţei şi în definitiv în dispoziţia pentru a da roade. Nu e vorba aici de o curăţenie morală. Puterea Cuvântului e cea care îi curăţă şi în face capabili pentru orice rod bun.

Isus revelează că secretul pentru a da roade este „a rămâne cu El” (v. 4). De opt ori se menţionează verbul „a rămâne” în aceste versete. Este ceea ce îl defineşte pe discipol, faptul de a fi cu El; până acolo încât fără această rămânere totul va fi sterilitate în viaţa credinciosului (v. 4b); se ajunge astfel la punctul culminant al întregului discurst: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele” (v. 5a). El este totalitatea întregii fiinţe; „fără mine nu puteţi face nimic” (v. 5c). În definit, este clar că nu există nicio rodnicie fără a rămâne în El, nici nu există nicio comuniune durabilă cu Isus, care până la urmă să fie nerodnică (v. 6).

Isus, încă o dată, lasă în inima discipolilor săi darul rugăciunii (v. 7), rămânerea se defineşte în a fi în comuniune cu El, având certitudinea că va fi ascultată (rugăciunea sa) în toată acţiunea sa. Şi rugăciunea este parte esenţială a faptului de a aduce rod.

Dumnezeu ne vrea rodnici (v. 8), gloria sa este viaţa deplină şi plină de sens a fiilor săi. O viaţă care se realizează dând şi aducând roade. Este viaţa creştină trăită cu libertatea şi noutatea pe care le dă Duhul Sfânt. Să rămânem în El şi să-l ducem altora pentru ca şi ei să cunoască şi să iubească viaţa bună care vine de la Isus.

2 – MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text? 

Evanghelia din această duminică ne aminteşte că trăim mântuirea ca rod al cuvântului lui Isus. Acest lucru se întâmplă în viaţa noastră deoarece recunoaştem că Isus ne-a vorbit şi vorbeşte în orice moment; El este cuvânt permanent, cuvânt care nu se rosteşte numai cu gura, este cuvânt viu şi, în exerciţiul pe care-l facem cu „lectio divina”, gustăm şi aprofundăm această mântuire care a venit la noi prin intermediul Fiului lui Dumnezeu. Pentru aceasta, meditând fiecare text din Biblia noastră, noi statornicim din ce în ce mai mult relaţia noastră de iubire pe care Cristos vrea să o aibă cu noi şi pe care astăzi o aminteşte cu cuvântul „a rămâne”. El ne face să înţelegem că dacă suntem cu El şi ţinem cont de El în viaţa noastră zilnică, vom da roade şi această mântuire cu care am fost răsplătiţi ne pregăteşte pentru ca roadele noastre să fie plăcute lui Dumnezeu.

Papa Francisc ne vorbeşte despre modul în care trebuie să fie această rămânere cu Isus:

„… cine îl pune pe Cristos în centrul vieţii sale, se descentrează. Cu cât te uneşti mai mult cu Isus şi El se transformă în centrul vieţii tale, cu atât El te face să ieşi din tine însuţi, te descentrează şi te deschide celorlalţi. Acesta este adevăratul dinamism al iubirii, aceasta este mişcarea lui Dumnezeu însuşi. Dumnezeu este centrul. Dumnezeu este centrul, însă este mereu dăruire de sine, relaţie, viaţă care se comunică”.

Această comunicare indică să împărtăşim altora ceea ce am primit de la El: iubire, cuvânt, milostivire. Dacă rămânem în El, asemenea viţei pentru mlădiţa sa, nu va fi greu să-l împărtăşim şi să dăm rodul pe care-l au prin natură prietenii care trăiesc cu Domnul.

Acum să ne întrebăm:

Ce fac pentru a creşte în modul meu de a mă ruga şi de a rămâne astfel în Isus? Relaţia mea cu Isus a dat rod pentru prietenii mei, pentru familie sau comunitate? Cum pot să rămân mai alipit de viţa adevărată? Am trăit momente în care mi-a dat seama că fără Isus nu sunt nimic?

3 – RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Doamne,

sunt o mlădiţă tânără

care s-a născut la lumina iubirii tale,

mi-e frică să mă desparte de tine

pentru că în viaţă ajunge vântul puternic sau soarele care arde,

şi tunetul şi ploaia slăbesc braţele mele.

Îţi cer să mă întăreşti

cu seva milostivirii tale

pentru ca roadele mele să te îmbucure şi să-ţi fie plăcute

şi să facă bogată via Bisericii tale.

4 – CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

Doamne, tu eşti centrul vieţii mele, contează pe mine pentru a da roade de slujire pentru apropiaţii mei.

5 – ACŢIUNEA: La ce mă angajez ca răspuns la învăţătura de astăzi? 

Fac o rugăciune scrisă lui Isus şi o aşez într-un loc vizibil, în ea îi spun că sunt dispus să dau roade bune în această săptămână: rod de pace, de linişte şi colaborare în casa mea.

„Isus insistă să nu ne separăm de El, care este «viţa adevărată»; adică să nu pierdem harul pentru a nu ne transforma în mlădiţe uscate şi inutile”.

Sfântul Ioan Paul al II-lea

***************************************************************************************************************

Un alt model

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ

 

Vino, Duhule Sfânt, şi umple-mă cu forţa Învierii.

Vino, Duhule Sfânt, şi reînnoieşte-mă pentru a crede în Cel Înviat.

Vino, Duhule Sfânt, în acest drum pascal

pentru ca împreună cu alţii să pot fi martor al Veştii Bune.

Amin.

 

 

TEXTUL BIBLIC: Ioan 15,1-8

În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Eu sunt viţa cea adevărată, iar Tatăl meu este viticultorul. 2 Orice mlădiţă care este în mine şi nu aduce rod, el o înlătură şi oricare aduce rod, o curăţă ca să aducă şi mai mult rod. 3 Voi sunteţi deja curaţi, datorită cuvântului pe care vi l-am spus. 4 Rămâneţi în mine, şi eu în voi! După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot la fel nici voi, dacă nu rămâneţi în mine. 5 Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel care rămâne în mine şi eu în el, acela aduce rod mult, pentru că fără mine nu puteţi face nimic. 6 Dacă cineva nu rămâne în mine, este aruncat afară, la fel ca mlădiţa, şi se usucă; se adună, se aruncă în foc şi arde. 7 Dacă rămâneţi în mine şi cuvintele mele rămân în voi, orice voiţi, cereţi şi vi se va face! 8 În aceasta a fost glorificat Tatăl meu, ca să aduceţi rod şi să fiţi discipolii mei”.

 

1. LECTURA: Ce spune textul? 

Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…

  • Comparaţia sau metafora viei pentru a ilustra relaţia lui Dumnezeu cu poporul său nu-ţi aminteşte deja de vreun text din Biblie (cf. Is 5,1-7)?
  • Ce face viticultorul cu via şi pentru ce? La ce se referă în viaţa creştină?
  • În această comparaţie, ce relaţie au discipolii cu Isus şi ce trebuie să facă?
  • Ce le dă gloria Tatălui?

Câteva piste pentru a înţelege textul

Pr. Damian Nannini

În această evanghelie Isus alege o comparaţie pentru a exprima relaţia care există între viţa-Isus; Tatăl-viticultor şi discipolii-mlădiţele. Amintim că viţa, împreună cu măslinul şi smochinul, alcătuiesc vegetaţia caracteristică a Palestinei şi Israelului. Ţinând cont că peste 80% din populaţie trăiesc în oraşe, nu era prea mult să se spună că o vie este o plantaţie de viţă-de-vie; şi că viţa este o plantă căţărătoare cu trunchiul răsucit şi cu mlădiţe delicate şi lungi care provin din plantă. Are frunze alterne şi face flori verzui în formă de ciorchine care se transformă în struguri. Rodul viţei-de-vie este deci strugurele. În orice vie este necesar să fie o persoană care să îngrijească, să cureţe, să irige şi să supravegheze constant plantele. Această persoană este lucrătorul sau viticultorul.

Tema viei în Biblie se referă frecvent la Israel, poporul lui Dumnezeu (cf. Is 5,1-7; 27,2-5; Ier 12,10). Această viţă/vie, simbol al lui Israel, în evanghelia lui Ioan se identifică acum cu persoana lui Isus şi este calificată ca adevărată: „Declaraţia «Eu sunt viţa cea adevărată» echivalează cu «Eu sunt adevăratul popor ales de Dumnezeu»” (L. Rivas).

Tatăl apare ca lucrătorul sau viticultorul, la fel ca în Vechiul Testament se descriau acţiunile lui Dumnezeu asupra viei lui Israel ca lucrare proprie a unui viticultor sau agricultor. În 15,2 se trece la specificarea acţiunilor Tatălui, care sunt ca acţiunile unui viticultor care iarna taie mlădiţele care nu dau rod şi primăvara le curăţă pentru ca să fie mai puternice şi cu roade mai multe. Această ultimă acţiune se consideră o „purificare” a mlădiţelor.

În continuare Isus expune clar condiţia pentru a putea da rod şi fără de care este imposibil de a da rod: este vorba de a rămâne în El. Verbul „a rămâne” apare de 7 ori în In 15,4-7; de aceea este tema dominantă şi atitudinea decisivă a discipolului, care implică a fi unit sau legat puternic şi stabil cu Isus, aşa cum sunt mlădiţele cu viţa. Cheia rodniciei în viaţa creştină este în „a rămâne” unit cu Isus.

În 15,5 se trece la limbajul direct şi se afirmă că Isus este viţa şi discipolii sunt mlădiţele. Comuniunea vie dintre Isus şi discipolii săi este garanţia roadelor; separarea este garanţie de neputinţă, de sterilitate (15,6).

Altă temă dominantă din text sunt „roadele”. Le poate da numai discipolul care rămâne în Cristos; şi când le are, Tatăl îl curăţă pentru ca să dea mai mult. Semnul de a fi discipol este a da rod şi astfel a-l glorifica pe Tatăl (15,8). Ce sunt aceste roade? Unii studioşi apelează la tradiţia sinoptică şi le înţeleg în sens etic: sunt faptele bune (cf. Mt 3,8.10; 7,17; 21,43). Alţii, în schimb, cred că în sfântul Ioan au un rol propriu: sunt roadele apostolatului, atragerea persoanelor la Cristos, comunicarea mântuirii celorlalţi oameni. Se inspiră înainte de toate din In 12,24: „Adevăr vă spun, dacă bobul de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moarte, aduce rod mult”. În sfârşit, alţii cred că rodul primordial şi din care provin celelalte două este iubirea (agape), semn şi conţinut al vieţii noi primite de la Dumnezeu şi care îl mişcă interior pe discipol să realizeze fapte bune şi să comunice viaţa lui Dumnezeu celorlalţi oameni.

 

2. MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Relatarea din evanghelia de astăzi se foloseşte de comparaţia cu o plantă, o viţă, pentru a ne reprezenta interacţiunea între trei actori: Isus, Tatăl şi discipolii, fiecare cu identitatea sa şi misiunea sa proprie. Meditând textul trebuie ne punem în locul discipolilor, al mlădiţelor, şi vom înţelege cum să trăim relaţia noastră cu Tatăl, cu Isus şi cu ceilalţi.

Mai întâi Isus, care se prezintă ca viţa cea adevărată, ca noul şi adevăratul popor al lui Dumnezeu. Recunoaştem aici un „nou şi mare pas istoric al lui Dumnezeu” care vrea să se angajeze faţă de oameni; reînnoieşte voinţa sa de a face din oameni un popor în care El să poată locui şi cu care să poată merge. Să ţinem cont de faptul că noi, mlădiţele, formăm parte esenţială a viţei, a noului popor al lui Dumnezeu; şi că Isus este izvorul vieţii şi energia mlădiţelor, a noastră.

Apoi îl avem pe Tatăl, viticultorul, care se ocupă să îngrijească viţa, să cureţe-purifice mlădiţele. Toţi primesc acţiunea sau atenţia sa: cele care sunt uscate şi nu dau rod sunt tăiate şi aruncate; cele care dau rod sunt curăţate pentru ca să dea mai mult. Tatăl realizează în Biserică, în noi, o „purificare” constantă, căci „Biserica şi individul au nevoie mereu să se purifice. Actele de purificare, pe cât de necesare pe atât de dureroase, apar de-a lungul istoriei, de-a lungul întregii vieţi a oamenilor care s-au oferit lui Cristos […]. Trebuie înlăturată auto-exaltarea omului şi a instituţiilor; tot ceea ce a devenit destul de mare trebuie să se întoarcă din nou la simplitatea şi la sărăcia Domnului însuşi. Numai prin aceste acte de mortificare rodnicia rămâne şi se reînnoieşte” (J. Ratzinger).

Şi în sfârşit suntem noi, discipolii lui Isus. Şi ceea ce ne revine, misiunea noastră, este să rămânem uniţi cu Isus. Mărturia multor sfinţi, ca nu spunem a tuturor, atât din viaţa activă cât şi contemplativă, este unanimă în acest sens: numai cel care rămâne unit cu Isus poate să dea roade adevărate. De aceea, este clar că unirea cu Isus este marele secret al vieţii creştine, sufletul întregului apostolat şi izvorul fericirii noastre durabile în această lume. Recent, papa Francisc ne amintea în exortaţia sa apostolică Gaudete et exsultate că unirea cu Isus este izvorul sfinţeniei:

„În fond, sfinţenia înseamnă a trăi în unire cu El misterele vieţii sale. Constă în unirea cu moartea şi învierea Domnului în mod unic şi personal, în a muri şi a învia încontinuu cu El. Dar poate implica şi a reproduce în propria existenţă diferite aspecte ale vieţii pământeşti a lui Isus: viaţa ascunsă, viaţa comunitară, apropierea de cei din urmă, sărăcia şi alte manifestări ale dăruirii sale din iubire” (nr. 20).

„Pentru a putea fi desăvârşiţi, aşa cum îi place Lui, avem nevoie să trăim cu umilinţă în prezenţa sa, învăluiţi în gloria sa; avem nevoie să mergem în unire cu El recunoscând iubirea sa constantă în viaţa noastră. Tatăl e cel care ne-a dat viaţa şi ne iubeşte mult. Odată ce îl acceptăm şi încetăm să gândim existenţa noastră fără El, dispare angoasa singurătăţii (cf. Ps 139,7)” (nr. 51).

Să continuăm meditaţia noastră cu aceste întrebări:

  • Am experimentat în vreo ocazie o „curăţare” din partea lui Dumnezeu în viaţa mea?
  • Mi-a folosit pentru a da mai multe roade; pentru a da ceva mai bun din mine?
  • Ce mijloace folosesc pentru a mă menţine unit cu Isus cât mai mult posibil?
  • Am experimentat binefacerile faptul de a fi unit cu Isus, de a simţi compania sa în viaţa mea?

 

3. RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Mulţumesc, Isuse, pentru că eşti viaţa cea adevărată.

Vreau să trăiesc în prezenţa Ta şi să merg cu tine.

Mulţumesc pentru că ni-l arăţi pe Tatăl care mă şi ne îngrijeşte.

Mă hotărăsc să-ţi ofer una câte una mlădiţele mele.

Ţi le încredinţez pe acelea care explodează în frumuseţe şi viaţă.

Însă şi mai mult pe toate acelea care sunt uscate.

Purifică-mă de ceea ce desparte de Tine.

De tot ceea ce nu-mi dă libertatea.

Toate roadele mele sunt ale Tale.

Ia-le. Primeşte-le.

Fă-le noi, toate pentru Împărăţia ta.

 

4. CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

„Isuse, Viţa Adevărată, purifică-mă şi dă-mi harul să fiu unit cu Tine pentru ca roadele să fie pentru Împărăţia Ta”

 

5. ACŢIUNEA: La ce mă angajez pentru a concretiza schimbarea?

În timpul acestei săptămâni mă angajez să identific curăţările lui Isus în viaţa mea şi roadele pe care El mi le-a dăruit prin intermediul lor.

„În El şi prin El am fost renăscuţi în Duhul pentru a produce rod de viaţă, nu de acea viaţă caducă şi veche, ci de viaţă nouă care se întemeiază pe iubirea sa”

Sfântul Ciril din Alexandria

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.