Categorii

Duminica a IV-a din Timpul de peste An – Ciclul B – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ 

Să ne oferim Tatălui ceresc

pentru ca să-l statornicească în noi pe trimisul său Isus Cristos.

Să ne dăruim Duhului Sfânt pentru ca să pună stăpânire pe noi şi să ne conducă;

şi pentru ca să deschidă şi să dispună inimile ascultătorilor

ca să primească Cuvântul divin.

Să ne încredinţăm puterii de mijlocire a sfintei Maria Fecioară,

a îngerilor şi a sfinţilor,

pentru a dobândi aceste haruri. 

 

TEXTUL BIBLIC: Marcu 1,21-28

În acel timp, au venit la Cafarnaum. Şi îndată, în zi de sâmbătă, Isus a intrat în sinagogă şi-i învăţa. 22 Şi erau uimiţi de învăţătura lui, pentru că el îi învăţa ca unul care are autoritate şi nu în felul cărturarilor. 23 În sinagoga lor era un om cu duh necurat, care a strigat, zicând:

– 24 Ce ai cu noi, Isus din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu.

25 Dar Isus i-a poruncit cu asprime, spunându-i:

– Taci şi ieşi din el!

26 Iar duhul necurat, scuturându-l şi strigând cu glas puternic, a ieşit din el. 27 Atunci toţi au fost cuprinşi de teamă încât discutau între ei, zicând:

– Ce-i asta? O învăţătură nouă dată cu autoritate! El porunceşte până şi duhurilor necurate şi ele i se supun.

28 Şi îndată i s-a dus faima pretutindeni în toată împrejurimea Galileii.

1 – LECTURA: Ce spune textul? 

Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…

În ce loc au ajuns? Ce zi era când Isus a intrat în sinagogă? Ce a făcut Isus când a intrat în sinagogă? Pentru ce erau uimiţi oamenii? Ce a răspuns Isus duhului necurat? Conform oamenilor, cum învăţa Isus? Ce s-a răspândit în toată împrejurimea Galileii?

Câteva piste pentru a înţelege textul

Pr. Daniel Kerber

După începutul predicării lui Isus şi chemarea primilor discipoli pe care le-am citit duminica trecută, astăzi evanghelia ni-l prezintă pe Isus în acţiune cu cuvintele: „a început să înveţe” (v. 21) şi prin fapte, alungând un duh necurat (v. 25 şu).

Textul are o introducere (v. 21-22) care indică locul, timpul şi ceea ce face Isus. Apoi centrul relatării este alungarea duhului necurat (v. 23-26) şi în sfârşit reacţia de admiraţie a oamenilor şi creşterea faimei lui Isus (v. 27-28).

Isus, care a început să predice evanghelia (vezi 1,14-15,) nu se opreşte numai la cuvinte, ci transformă în realitate evanghelia mântuirii, eliberându-l pe acest om care avea un duh necurat. Numai prezenţa lui Isus îl deranjează pe duhul necurat care pune două întrebări şi face o afirmaţie: „Ce ai cu noi, Isus din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu” (v. 24). Aceste cuvinte ale duhului necurat ne arată şi ideile pe care le sugerează astăzi duhul necurat:

Ce ai cu noi, Isus din Nazaret? Literalmente spune: ce ai de-a face cu noi, Isus din Nazaret? Adică, duhul rău ne propune ce anume are de-a face Isus cu noi, cu viaţa? Ce răspuns valabil ne poate da? Este o întrebare care ascunde o minciună şi o batjocură, ca şi cum ar spune „Dumnezeu nu are nimic de-a face cu noi, nu are nimic să ne dea”.

Ai venit să ne distrugi? Această întrebare ascunde insinuarea pe care o face duhul rău sugerând că Dumnezeu ne distruge, că Dumnezeu este duşmanul fiinţei umane şi al fericirii sale. Urmează acea ispită a şarpelui adresată femeii în paradis care cu întrebarea sa vrea ca femeia să creadă că Dumnezeu nu vrea binele pentru omenire (Gen 3,1)

Ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu. Cu siguranţă că duhul rău îl cunoaşte pe Dumnezeu, însă pe buzele sale este şi o batjocură, pentru că este o cunoaştere care nu se lasă să înţeleagă cine este Dumnezeu. Ca şi cum ar spune: „deja ştiu cine eşti şi nu-mi foloseşte la nimic”.

Isus nu intră în lupta cu duhul necurat, pur şi simplu îl alungă: „Taci şi ieşi din el” (v. 25) şi duhul ascultă pentru că recunoaşte că Isus are autoritate pentru a elibera şi a vindeca. Reacţia tuturor este uluirea şi uimirea. Acest Isus care a început să vestească evanghelia, deja o realizează cu această eliberare.

2 – MEDITAŢIA: Ce-mi spune? Ce ne spune?

Astăzi ne întâlnim cu o realitate pe care însuşi Isus ne-o propune pentru a examina acţiunea noastră. Ştim bine că principala noastră datorie este să fim ca Isus, în maniera sa de a acţiona, de a trăi etc. şi că fiecare lucru pe care-l facem trebuie să ne conducă la El.

Pentru acest motiv suntem invitaţi să reflectăm astăzi asupra cuvintelor noastre, maniera în care le folosim, forma în care le concepem şi cum le adresăm. Dacă Isus a vorbit cu autoritate şi a eliberat, să ne întrebăm: cuvintele noastre fac acelaşi lucru?

Când ne adresăm celor pe care-i iubim, cuvintele noastre încearcă mereu să fie agreabile, evităm cuvinte care pot să-l rănească pe celălalt, pentru că vrem ceea ce-i mai bun pentru aceste persoane. Astfel uneori evităm conflictul şi lăsăm să crească dificultăţile, fără a şti cum să le abordăm pentru că ne temem să nu rănim persoanele pe care le iubim.

Să ne amintim pentru un moment şi de cei care ne-au ofensat, sau de aceia cu care am avut dificultăţi, sau uneori de aceia pe care nici măcar nu-i cunoaştem. Cu siguranţă va fi mai greu să vorbim bine acestor persoane, să le dăm viaţă cu cuvintele noastre.

Astăzi Isus ne arată cum se dă viaţă şi se dă libertate prin ceea ce vorbim, mai ales când se face din experienţa personală.

Aşadar, pentru a putea asuma această minunată îndatorire, să-l observăm pe Isus şi să încercăm să-l imităm: primul lucru este a şti că Isus simte iubirea lui Dumnezeu Tatăl său, pentru aceasta cuvintele sale se nasc din această iubire faţă de Tatăl şi aceste cuvinte care se naşte din iubire sunt cuvinte însănătoşitoare, nu răspund cu violenţă la violenţă.

Pentru aceasta atunci când noi vorbim ca discipoli misionari ai lui Isus, cuvintele noastre se nasc din relaţia personală cu El, ne simţim chemaţi să vedem tot ceea ce Isus a făcut în fiecare dintre noi, maniera în care ne-a iubit, cum a iertat păcatul nostru, maniera în care ne-a schimbat viaţa. De aici se naşte autoritatea şi siguranţa a ceea ce spunem. Cuvântul nostru este atrăgător pentru că reflectează fascinaţia lui Dumnezeu. Asta este ceea ce toţi vor să experimenteze în vieţile lor.

Acum să ne întrebăm:

Cuvintele mele dau viaţă şi eliberează? Când vorbesc, sunt martor a ceea ce Dumnezeu a făcut în mine? Mă gândesc pentru a vorbi? Mă las dus de sentimentele mele atunci când vorbesc? Sunt imagine a lui Isus? Cei care vorbesc cu mine se simt invitaţi să-l urmeze pe Isus pentru ceea ce le spun?

3 – RUGĂCIUNEA: Ce-i spun? Ce-i spunem?

Prietene Isus:

Făcând ca viaţa mea să fie reflexie a vieţii tale,

învaţă-mă să am cuvinte de viaţă,

să pot eu să controlez ceea ce vorbesc,

să pot să gândesc mereu ceea ce spun.

Şi ca să pot eu să înţeleg că,

acela care se îngrijeşte de cuvintele pe care le spune,

se îngrijeşte de sine însuşi,

însă cel care vorbeşte mult se ruinează singur.

4 – CONTEMPLAŢIA: Cum interiorizez mesajul? Cum interiorizăm mesajul?

Doamne Isus, pune cuvintele tale în gura mea, pentru ca să poată avea autoritate când vorbesc altora despre tine.

5 – ACŢIUNEA: La ce mă angajez? La ce ne angajăm? 

Voi examina conversaţiile mele cu prietenii mei şi voi determina dacă am vorbit pentru a da viaţă. pe cât posibil, voi cere iertare celor pe care poate că i-am jignit cu cuvintele mele.

„Să ne îngrijim un pic mai mult de limbă, de ceea ce le spunem altora.

Fără îndoială este o mică pocăinţă, însă dă roade bune”

Papa Francisc

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.