Categorii

Duminica a IV-a din Postul Mare – Ciclul B – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ

Vino, Duhule Sfânt, şi deschide-mi urechea

pentru a asculta Cuvântul.

Vino, Duhule Sfânt, şi impulsionează-mă să trăiesc Cuvântul.

Vino, Duhule Sfânt, în acest drum de pregătire pentru Paşte

pentru ca împreună cu alţii să pot crede şi anunţa Vestea Bună.

Amin.

TEXTUL BIBLIC: Ioan 3,14-21

În acel timp, Isus i-a spus lui Nicodim: „După cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului, 15 pentru ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică. 16 Într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. 17 Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el. 18 Cine crede în el nu este judecat, însă cine nu crede a fost deja judecat pentru că nu a crezut în numele Fiului unic al lui Dumnezeu. 19 Aceasta este judecata: lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. 20 Căci oricine face fapte rele urăşte lumina şi nu vine la lumină ca să nu-i fie descoperite faptele. 21 Însă oricine face adevărul vine la lumină, ca să se vadă că faptele sale sunt făcute în Dumnezeu”.

1. LECTURA: Ce spune textul? 

Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…

  • Ce relaţie vedem între ceea ce a făcut Moise cu şarpele (cf. Num 21,4-9) şi moartea lui Isus?
  • În ce s-a manifestat marea iubire a lui Dumnezeu faţă de lume?
  • Cine ne va judeca, Isus sau propriile noastre fapte?
  • Pentru ce aceia care fac răul resping lumina în schimb cei buni se apropie de ea?

Câteva piste pentru a înţelege textul

Pr. Damian Nannini

Acest text este continuarea dialogului lui Isus cu Nicodim despre tema noii naşteri prin Duhul Sfânt (In 3,1-12). Aici ne întâlnim mai degrabă cu un monolog al lui Isus despre tema misterului răscumpărător şi despre judecata oamenilor.

Începutul acestui text are ca fundal relatarea din Num 21,4-9. Acolo se relatează că poporul a murmurat împotriva lui Iahve şi împotriva lui Moise; atunci Dumnezeu a pedepsit această răzvrătire trimiţând „şerpi veninoşi”. Când poporul se căieşte şi mărturiseşte păcatul său, Dumnezeu îi porunceşte lui Moise: „Fă-ţi un şarpe şi pune-l pe un stâlp; oricine este muşcat şi va privi spre el va trăi” (Num 21,9). Observăm că este accentuată ambiguitatea sau ambivalenţa şarpelui: pe de o parte şerpii veninoşi sunt o exprimare a şarpelui original, care a provocat păcatul omului şi este simbol al morţii; pe de altă parte, şarpele de aramă este benefic pentru popor şi este simbol al voinţei mântuitoare a lui Dumnezeu.

Şi asta se întâmplă celei de-a patra evanghelii unde ambiguitatea simbolului şarpelui foloseşte pentru a exprima dubla faţetă a misterului pascal: una negativă, moartea; cealaltă, pozitivă, învierea. Moartea este asociată cu păcatul, cu triumful răului şi al şarpelui originar. Însă acestei negativităţi îi urmează pozitivitatea triumfului vieţii prin înălţarea sau ridicarea pe cruce.

Şarpele ridicat sus învinge răul provocat de şerpii veninoşi. Isus, fiind ridicat pe cruce, învinge răul provocat de şarpele de la începuturi, adică păcatul lumii.

De aceea, evanghelia insistă că mântuirea ne vine prin oferirea Fiului  şi este lucrare a lui Dumnezeu care „atât de mult a iubit lumea”. În faţa acestei dăruiri iubitoare a mântuirii veşnice din partea Tatălui oamenii trebuie să opteze, s-o primească sau s-o refuze, să creadă sau să nu creadă în ea. Şi această opţiune este aşa de fundamentală încât decide, deja în prezent, mântuirea sau condamnarea omului. Şi chiar în asta constă judecata, deoarece în Evanghelia lui Ioan are loc deja în prezent şi provoacă separarea dintre oameni în funcţie de acceptarea sau refuzarea lui Isus Cristos ca revelator al Tatălui.

În partea finală a textului de astăzi se caută aprofundarea misterului refuzării din partea oamenilor a lui Isus Cristos, a Adevărului. Există o opţiune prealabilă, a inimii, pentru faptele răului şi se preferă ca să rămână ascunse de întunericul şi de minciuna care le învăluie. Lipsește curajul de a scoate răul din inima lor la lumină pentru a fi luminaţi, vindecaţi, mântuiţi.

În fond, rămâne puterea misterioasă a libertăţii umane care poate să respingă până şi iubirea Tatălui manifestată în oferirea Fiului.

2. MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Evanghelia ne invită să privim lucrarea lui Dumnezeu, ceea ce Dumnezeu face pentru noi şi în noi; pentru ce face asta şi cum face asta. Ne invită să privim în sus de vreme ce mântuirea vine din afara noastră, vine numai de la Dumnezeu şi de la iubirea sa: „Da, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…”. Şi aici se redimensionează şi lucrarea noastră: trebuie să ne lăsăm luminaţi de această iubire şi să ne apropiem de ea; aceasta înseamnă a înfăptui adevărul, a acţiona în lumină. Acestea sunt „faptele care au fost făcute în Dumnezeu” (In 3,21).

În faţa acestui primat al lucrării lui Dumnezeu trebuie să învăţăm să-l lăsăm pe El să acţioneze. Privirea introspectivă din primele două săptămâni din Postul Mare trebuie să facă loc unei priviri spre Dumnezeu şi spre Harul său. A ridica privirea spre El care a fost ridicat sus şi de unde ne va veni mântuirea. A ne îndrepta privirea spre Cristos răstignit şi a aştepta Harul său. El poate să facă ceea ce noi nu putem, de aceea trebuie să lăsăm totul în mâinile sale.

Desigur, această abandonare în Dumnezeu nu este acelaşi lucru cu un dezinteres faţă de propria viaţă nici faţă de propriile obligaţii. Privirea trebuie să fie atentă la Dumnezeu, însă pentru a însoţi lucrarea sa, pentru a însoţi acţiunea Harului şi a mulţumi. Recunoştinţă, aducerea de mulţumire lui Dumnezeu, Euharistia, este şi va fi răspunsul nostru cel mai bun.

În sfârşit, și nu este o temă minoră, rămâne în continuare refuzul misterios al oamenilor faţă de iubirea Tatălui manifestată în Cristos, refuzul faţă de mântuire. Poate să ne ajute descrierea pe care o face cardinalul Bergoglio despre inima coruptă, care se distinge de păcătos: „Păcatul se iartă, corupţia nu poate fi iertată. Simplu pentru că la baza întregii acţiuni corupte există o oboseală de transcendenţă: în faţa lui Dumnezeu care nu încetează să ierte, cel corupt se prezintă ca suficient sănătos: încetează să ceară iertare […]. Cel corupt nu are speranţă. Cel păcătos aşteaptă iertare… cel corupt, în schimb, nu, pentru că nu se simte în păcat: simte că a triumfat”.

Astăzi este o duminică de bucurie pentru că iubirea infinită a Tatălui ni s-a manifestat în Cristos; pentru că „milostivirea nu este numai o atitudine pastorală ci însăşi substanţa Evangheliei lui Isus” (Papa Francisc). De aceea, a trăi în Noua Alianţă înseamnă a trăi în şi din Har, din iubirea milostivă şi gratuită a Tatălui. Credinţa noastre este CREDINŢĂ ÎN IUBIREA LUI DUMNEZEU ŞI ACCEPTAREA EI, şi după aceea, ÎNCREDERE ŞI MULŢUMIRE.

Să continuăm meditaţia noastră cu aceste întrebări:

  • Privesc păcatele mele după criteriile mele de judecată sau după milostivirea lui Dumnezeu?
  • Am simţit că Dumnezeu mă iubeşte atât de mult încât l-a dat pe Fiul său pentru mine?
  • Am experimentat vreodată cum Dumnezeu scoate binele din cele rele?
  • Cred că faptele mele bune provin numai din mine sau recunosc acţiunea harului în mine?
  • Caut să mă ascund de lumina lui Dumnezeu sau mă apropii de ea cu simplitate?

3. RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Mulţumesc, Tată Preamilostiv pentru că ni-l dai pe Fiul tău.

Depărtează de mine orice gând de superioritate.

Fie ca în acest timp să-mi pot ridica privirea şi să-mi îndrept ochii spre El.

Fă ca să nu mă dezinteresez de viaţa mea, nici de cea a fraţilor mei.

Vreau să însoţesc lucrarea Ta în mine

cu acţiuni concrete şi sincere.

Niciodată să nu încetez să iert.

Şi dacă aş face-o vreodată, să încep iar şi iar de la capăt.

Dăruieşte-mi mereu speranţa în duioşia şi milostivirea ta.

Amin.

4. CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

„Isuse, fă să te pot privi pe cruce şi să te ajut cu acţiunile mele pentru a continua lucrarea pe care ai început-o în mine”

5. ACŢIUNEA: La ce mă angajez pentru a concretiza schimbarea?

Aleg o zi din săptămână pentru a celebra Euharistia cu comunitatea mea, aducând mulţumire pentru milostivirea Domnului faţă de mine.

„Spunând «în aşa manieră a iubit Dumnezeu lumea», a indicat imensitatea iubirii sale.

Ceea ce adaugă în continuare demonstrează calitatea iubirii sale;

pentru că nu ne-a dat nici un slujitor, nici un înger (…) ci pe propriul său Fiu”

Sfântul Ioan Gură de Aur

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.