Categorii

Duminica a III-a din Timpul Pascal – Ciclul A – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ

Duhule Sfânt Mângâietorule,

desăvârşeşte în noi lucrarea începută de Isus;

fă puternică şi continuă rugăciunea pe care o înălţăm în numele întregii lumi.

Grăbeşte pentru fiecare dintre noi timpurile unei vieţi interioare profunde.

Dă impuls apostolatului nostru, care vrea să ajungă la toţi oamenii

şi la toate popoarele, răscumpăraţi toţi prin sângele lui Cristos şi cu toţii moştenire a sa.

Mortifică în noi prezumţia naturală şi ridică-ne la regiunile sfintei umilinţe,

ale adevăratei temeri de Dumnezeu, ale sufletului generos…

Sfântul Ioan al XXIII-lea

 

TEXTUL BIBLIC: Ioan 20,1-9

Drumul spre Emaus

13 Și iată că, în aceeași zi, doi dintre ei se duceau spre un sat, al cărui nume era Emaus, care era cam la șaizeci de stadii de Ierusalim. 14 Aceștia vorbeau între ei despre toate cele întâmplate. 15 Pe când vorbeau și se întrebau, Isus însuși, apropiindu-se, mergea împreună cu ei. 16 Dar ochii lor erau ținuți să nu-l recunoască. 17 El le-a spus:

– Ce înseamnă aceste cuvinte pe care le schimbați între voi pe drum?

Ei s-au oprit triști. 18 Unul dintre ei, numit Cleopa, răspunzând, i-a spus:

– Numai tu ești străin în Ierusalim și nu știi cele petrecute în zilele acestea?

19 El le-a zis:

– Ce anume?

Ei au spus:

– Cele despre Isus Nazarineanul, care era profet puternic în faptă și cuvânt înaintea lui Dumnezeu și a întregului popor, 20 cum arhiereii și conducătorii noștri l-au dat să fie condamnat la moarte și l-au răstignit. 21 Noi speram că el este cel care trebuia să elibereze Israelul; dar, cu toate acestea, iată, este a treia zi de când s-au petrecut aceste lucruri. 22 Ba, mai mult, unele femei dintr-ale noastre ne-au uimit. Fuseseră la mormânt dis-de-dimineață 23 și, negăsind trupul lui, au venit spunând că au avut vedenii cu îngeri care spun că el este viu. 24 Unii dintre cei care sunt cu noi au mers și ei la mormânt și au găsit așa cum au spus femeile, dar pe el nu l-au văzut.

25 Atunci le-a spus:

– O, nepricepuților și greoi de inimă în a crede toate cele spuse de profeți! 26 Oare nu trebuia Cristos să sufere acestea și să intre în gloria sa?

27 Și, începând de la Moise și toți profeții, le-a explicat din toate Scripturile cele referitoare la el. 28 Când s-au apropiat de satul spre care mergeau, el s-a făcut că merge mai departe. 29 Dar ei l-au îndemnat insistent:

– Rămâi cu noi pentru că este seară și ziua e de acum pe sfârșite.

Atunci a intrat să rămână cu ei. 30 Și, pe când stătea la masă cu ei, luând pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o și le-a dat-o lor. 31 Atunci li s-au deschis ochii și l-au recunoscut, dar el s-a făcut nevăzut [dinaintea] lor. 32 Iar ei spuneau unul către altul:

– Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne explica Scripturile?

33 Și, ridicându-se în același ceas, s-au întors la Ierusalim. I-au găsit adunați pe cei unsprezece și pe cei care erau cu ei, 34 care le-au zis:

– Domnul a înviat într-adevăr și s-a arătat lui Simon.

35 Iar ei le-au povestit cele de pe drum și cum a fost recunoscut de ei la frângerea pâinii.

1 – LECTURA: Ce spune textul?

María Cristina Arizía Tagle

Director  al Comisiei Naţionale ABP – Chile

Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…

De unde vin cei doi discipoli din relatare? Încotro se îndreaptă? Despre ce vorbesc între ei? Ce acţiuni concrete ale lui Isus permit ca discipolii să-l recunoască? Ce fac discipolii odată ce Isus dispare din ochii lor?

Câteva consideraţii pentru o lectură rodnică…

Discipolii din relatarea noastră coboară de la Ierusalim la Emaus, merg trişti şi dezamăgiţi pentru că odată cu moartea lui Isus au fost frustrate toate aşteptările lor. Ei sperau că Isus, pe care-l recunoscuseră ca un profet puternic în fapte şi cuvinte, să fie eliberatorul lui Israel. Însă cu moartea sa totul s-a terminat, deja nu mai are sens să rămână în Ierusalim, este mai bine să se despartă de grupul de discipoli şi să se întoarcă la Emaus cât mai repede.

Relatarea este foarte dramatică, discipolii au pierdut credinţa, merg trişti, discută între ei şi nu-l recunosc pe Isus care începe să meargă împreună cu ei. Mai mult, îi povestesc lui Isus însuşi tot ceea ce s-a întâmplat, îi spun că nişte îngeri au apărut femeilor la mormânt vestindu-le că Isus trăieşte, însă acest lucru totuşi i-a copleşit şi mai mult. Cu atât mai puţin ei nu l-au văzut pe Isus la mormânt, aşa că nu aveau altceva mai bun de făcut decât să se resemneze şi să se întoarcă la Emaus.

Isus îi ascultă cu răbdare, este necesar ca discipolii să poată exprima ceea ce trăiesc, însă le reproşează lipsa lor de înţelegere şi lipsa lor de credinţă. Deja în alte ocazii le atrăsese atenţia cu privire la lipsa lor de credinţă (Lc 8,25; Lc 17,5-6), însă acum situaţia era mai complicată, discipolii trebuiau să înveţe să-l recunoască pe Isus într-un mod nou, de vreme ce nu mai era fizic cu ei; cu putea ei să-l recunoască în această nouă situaţie?

Isus le dă cheia, le explică ceea ce spunea Scripturile despre El. Mesia trebuia să sufere înainte de a fi glorificat de Tatăl! Urmarea lui Isus implică şi dificultăţi, frustrare şi suferinţă, însă trebuie să învăţăm să ne ridicăm şi să începem din nou. Cum să facem asta? Ascultând Cuvântul, care luminează viaţa dându-i sens nou şi întăreşte credinţa şi speranţa. Ascultând Cuvântul inima arde de iubire faţă de Isus, revine încrederea şi se descoperă că pornind de la ceea ce părea un dezastru, Dumnezeu intervine pentru a da viaţă nouă.

Însă nu e totul, Cuvântul invită la comuniunea cu Isus, pentru aceasta discipolii i-au cerut să rămână cu ei şi rămânând cu El au putut să-l recunoască la frângerea pâinii, Euharistia noastră. Acum rămâne numai de completat cercul, este urgentă întoarcerea la comunitate pentru că acolo Cuvântul trăit şi celebrat alimentează credinţa pentru a creşte în prietenia cu Domnul, inima se umple de bucurie şi de dorinţe de a ieşi pentru a anunţa Vestea Bună.

2 – MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Să ne ajutăm cu mesajul Papei Francisc din exortaţia sa Evangelii gaudium, nr. 174:

Toată evanghelizarea este întemeiată pe el, ascultat, meditat, trăit, celebrat şi mărturisit. Sfânta Scriptură este izvorul evanghelizării. De aceea, trebuie să ne formăm încontinuu la ascultarea Cuvântului. Biserica nu evanghelizează dacă nu se lasă evanghelizată încontinuu. Este indispensabil ca acest Cuvânt al lui Dumnezeu «să devină tot mai mult inima oricărei activităţi ecleziale». Cuvântul lui Dumnezeu ascultat şi celebrat, mai ales în Euharistie, alimentează şi întăreşte în interior pe creştini şi-i face capabili de o autentică mărturie evanghelică în viaţa zilnică. Am depăşit de acum acea contrapoziţie veche dintre Cuvânt şi Sacrament. Cuvântul proclamat, viu şi eficace, pregăteşte primirea Sacramentului, iar în Sacrament acest Cuvânt ajunge la eficacitatea sa maximă”.

Acum să ne întrebăm:

Ca discipolii din Emaus, de multe ori simţim că dificultăţile ne depăşesc, inclusiv în interiorul Bisericii însăşi ne vine greu să-l recunoaştem pe Isus. Ce loc îi dăm lui Isus, Cuvântului său şi Euharistiei atunci când experimentăm eşecul, dezamăgirea şi tristeţea? Ce importanţă are Biserica, drept comunitate credincioasă, în experienţa noastră de credinţă? În ce forme concrete îl recunoaştem pe Isus prezent în drumul nostru?

3 – RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

„Rămâi cu noi, căci se face seară şi ziua este deja pe sfârşite” (Lc 24, 29).

Rămâi cu noi, Doamne, însoţeşte-ne chiar dacă nu am ştiut mereu să te recunoaştem.

Rămâi cu noi, pentru că în jurul nostru devin mai dense umbrele, iar tu eşti Lumina;

în inimile noastre se strecoară disperarea, iar tu le faci să ardă cu certitudinea Paştelui tău.

Suntem obosiţi de drum, însă tu ne întăreşti la frângerea pâinii pentru a vesti fraţilor noştri

că într-adevăr tu ai înviat şi că ne-ai dat misiunea de a fi martori ai învierii tale.

Rămâi cu noi, Doamne, când în jurul credinţei noastre catolice apare ceaţa îndoielii,

a oboselii sau a dificultăţii: tu, care eşti Adevărul însuşi ca revelator al Tatălui,

luminează minţile noastre cu al tău Cuvânt;

ajută-ne să simţim frumuseţea de a crede în tine (…).

Benedict al XVI-lea (Aparecida, nr. 554)

4 – CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

Isuse: când mergi alături de mine şi simt că îmi arde inima,

uneori nu găsesc altă explicaţie decât prezenţa ta călduroasă în viaţa mea,

pentru aceasta vreau să-ţi aduc mereu mulţumire!

5 – ACŢIUNEA: La ce mă angajez concretizând schimbarea în mine?

De fiecare dată când mă aşez la masă în această săptămână, voi aduce mulţumire lui Dumnezeu pentru pâinea pe care ne-o dăruieşte recunoscând astfel bunătatea şi harurile divine care vine în vieţile noastre prin intermediul lui Isus Înviat.

 „Nu vă fie teamă să deschideţi larg porţile lui Cristos”

 

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.